Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Anchetă penală la Liceul Pedagogic «Matei Basarab» Slobozia

Elevi prinși în flagrant la furat

Anchetă penală la Liceul Pedagogic «Matei Basarab» Slobozia

Patru elevi din cadrul Liceului Pedagogic «Matei Basarab» și Liceelor Tehnologice «Înălțarea Domnului» și «Alexandru Ioan Cuza» sunt principalii suspecți într-o anchetă privind fapte de «furt calificat». Aceștia sunt acuzați că intrau în clasele Liceului Pedagogic «Matei Basarab» și furau bunuri din ghiozdanele elevilor în timp ce erau la orele de Sport sau la laboratorul de Informatică. Cazul ridică mari semne de întrebare în ceea ce privește securitatea unităților de învățământ.

 

Flagrant în curtea școlii În urmă cu o săptămână, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, alături de polițiștii locali, au descins la Liceul Pedagogic «Matei Basarab», de unde au ridicat și condus la audieri patru elevi, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Unul dintre aceștia, în vârstă de 17 ani, a fost reținut pentru 24 de ore. Aceștia sunt elevi ai Liceului Pedagogic «Matei Basarab» și Liceelor Tehnologice «Înălțarea Domnului» și «Alexandru Ioan Cuza». Mai mult, aceștia sunt și prieteni, locuind în locali­tățile Căzănești și, respectiv, Balaciu, venind la școală împreună. Modul de acțiune era destul de simplu. Elevul din cadrul Liceului Pedagogic «Matei Basarab» le oferea informații celorlalți trei despre momentele în care colegii săi plecau la orele de Sport sau de Infor­matică și își lăsau ghiozdanele în clase. Ulterior, aceștia intrau în clasele goale și furau din ghiozdane sume de bani.

 

Reacția școlilor Cazul a ieșit la iveală în urmă cu două săptămâni, când o elevă de clasa XI-a a Liceului Pedagogic «Matei Basarab» a reclamat la Poliție faptul că i-ar fi dispărut o sumă de bani din ghiozdan, în timp ce era la școală. Pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere și a decla­rațiilor făcute de elevi, polițiștii au reușit să-i identifice pe cei patru elevi suspecți. Aceștia provin din medii defavorizate și se află în risc de abandon școlar. Reprezentanții Liceului Pedagogic «Matei Basarab» susțin faptul că au re­clamat de mai multe ori la Poliție pre­zența persoanelor străine în incinta școlii fără ca cineva să ia atitudine. «Fata care a ajuns la Poliție a mers pentru că noi am îndrumat-o să depună plângere. Am sesizat de mai multe ori faptul că avem probleme cu persoanele străine, dar nu ne-a auzit nimeni. Elevul școlii noastre va avea nota scăzută la purtare pentru ceea ce a făcut! Atât ne permite regulamentul școlar să intervenim în cazul unor abateri atât de grave...» susține Adriana Matache, directorul Liceului Pedagogic «Matei Basarab» Slobozia. Totuși, cadrele didactice și chiar anchetatorii susțin faptul că securitatea unității de învățământ lasă de dorit. În curtea din spate al liceului există o poartă de tablă, în permanență deschisă, aceasta fiind considerată punct principal de acces al persoanelor străine care ajung în curtea Liceului Pedagogic «Matei Ba­sarab». De cealaltă parte, oficialii Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului», unitate de învățământ unde studiază elevul de 17 ani reținut pentru 24 de ore, regretă incidentul și susțin că vor fi mult mai atenți în ceea ce privește securitatea unității de învățământ. «Este regretabil ceea ce s-a întâmplat, însă trebuie să se știe faptul că elevii școlii noastre implicați în această anchetă sunt elevi care au pierdut contactul cu mediul școlar și pe care cu greu credem că îi vom mai recupera!» a declarat Iuliana Nedeloiu, directorul Liceului Teh­nologic «Înălțarea Domnului» Slobozia. Ancheta deschisă în acest caz este încă în curs, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii infracțiunii de «furt calificat».

9 Aprilie 2024, 08:10 (28881 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc
Percheziții la Slobozia și Andrășești
Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin
Amara: A furat bani de la colegii de clasă în timpul orei de sport

Comentariile cititorilor:


nick:
(15 Aprilie 2024, 14:42)
Zici bine Florian, te sustin in ceea ce spui. Ai mare dreptate. E destul de nasol ce se intampla la PEDAGOGIC, liceu care se pretinde ca ar scoate viitori profesori, evident, o parte din ei poate vor fi profesori. Cred ca ai dreptate si cu conducerea scolii care este cam de mult  pe pozitie, ar cam trebui o schimbare ca exista si alti profesori care stiu sa conduca o scoala.
Florian:
(11 Aprilie 2024, 18:46)
Sunt chiar foarte mulți elevi de la care s-au furat bani, ma refer la milioane care nu au fost înapoitati. Sunt multe cadre didactice care își vad de treaba lor și nu se baga în seama daca ceva se intampla în scoala. Bullying-ul este la vârf, directoarea nu se ocupa cu nimic doar daca este trasă de mână. Nu mi se pare normal ca o eleva a trebuit sa mearga la politie ca elevii pedagogicului sa fie auziti....ȘCOALA IȘI IGNORA ELEVII!
George :
(9 Aprilie 2024, 13:40)
@ hotii striga hoții....din păcate școlile sunt pline de analfabeți funcționali, așa că tine! Stai jos, nota 4!
Om:
(9 Aprilie 2024, 13:16)
Din cate stiu nu este voie sa fie filmați elevii si profesorii in timpul orelor fara acordul lor, dar in pauza se poate filma ! Ideea este alta : de ce mai sunt paznici la scoala daca intra cine vrea si iese cine vrea? De ce este acea poarta deschisa si nu este pazita?  Daca acei copii de la Cuza si Înălțarea nu mai vin la scoala deloc si sunt in abandon ce vina au acele licee?
Anonim:
(9 Aprilie 2024, 13:08)
Sunt foarte multe incidente pe care copiii nu le spun nici părinților ,incidente care se întâmplă la școală sau in autogara . Fete bătăușe,mai ceva ca băieții și jandarmii stau in duba pe telefoane in loc sa se plimbe printre ei ,că așa le trece timpulai repede și salariul merge ,nu își fac treaba.O fata a fost bătută in autogara de o alta fata și jandarmii erau acolo dar nu s-au deranjat,daca ar sta printre ei nu s-ar mai întâmpla. Dar de ce sa ne facem treaba???
Alex:
(9 Aprilie 2024, 11:31)
Exista camere pentru examene dar nu vor domne' profesorii isi ascund adevaratele fete , le este frica ca ii da afara ptr ca au iesiri aiurea fata de elevi.... unii spunt profesori doar de pamples .... unii profesori de la sc 2 lasa elevii sa stea pe telefoane la sport muzica religie etc 
Cetățean :
(9 Aprilie 2024, 10:57)

S-a avut grijă să se înlăture serviciul de pază specializata de la scoli deoarece era o cheltuială prea mare! Asta este urmarea, profesorii nu pot fi și dascăli și paznici!

nick:
(9 Aprilie 2024, 10:11)
Din pacate asa se intampla in scolile de la noi din oras. Nu exista nici camere, nici oameni care sa aiba grija cateva ore pe zi sa nu se intample aceste nereguli in scoli. Nu se vrea sa se asigure securitatea in scoli. Ce vor face acesti copii in viitor? Vor fi viitori infractori de maine.Impreuna cu directoru, consiliul de administratie al scolii, cu primaria si politia sa se faca ceva. Agresiunea in scoli si bulingu este in floare si nimeni nu vrea sa faca nimic. Se favorizeaza infractori, nu pot sa inteleg asa ceva, sa pui palma pentru un infractor. ALOOOOO, unde traim, in jungla sau intr-o incinta de invatamint? Politisti sunt slab pregatiti, sunt destui pacalici in acest sistem. Puneti oameni competenti in scoli, mai ales in pauze unde se intampla multe in acele 10 minute. Va rugam faceti ceva, ma refer la primar, directori, profesori si ceilalti angajati ai institutiilor de invatamint.
abc:
(9 Aprilie 2024, 09:14)
Primaria sa monteze camere de luat vederi peste tot la toate liceele: la portile de acces, curtea scolii, holuri, clase... Nu costa mult, sunt eficiente, descurajeaza chiulul, copiatul la examene, teze, comportamentul neadecvat al elevilor si cadrelor didactice.
hotii strigă hoții:
(9 Aprilie 2024, 08:25)
poliția p.... nu sunt in stare să facă o anchetă si să scrie un proces verbal. Nu cunosc nici legea, suntem vai de noi!!! au iesit acum niste viermuși de poulițai de rad si cu fundul de ei oamenii si ei vor respect cand ei nu sunt in stare sa actioneze intr-un liceu. Rusine că ati ajuns niste desculti politia romana!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 01 Sep 2026
354 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(3018 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(14264 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(4986 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5171 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1218 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(5098 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3396 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3336 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(4170 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(14748 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(1860 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(1540 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 5 aprilie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe raza comunei Adâncata. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:10
(1420 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

La începutul lunii aprilie, în miez de primăvară, reprezentanții Protopopiatului Urziceni s-au întâlnit cu reprezentanții primăverii vieții, elevi ai liceelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 13:20
(4771 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Salonul de Primăvară 2025»

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița, împreună cu Muzeul Național al Agriculturii organizează joi, 10 martie 2025, începând cu orele 16,00, la Centrul Cultural « ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 09:05
(13782 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Joi, 3 aprilie 2025, polițiștii au depistat în flagrant delict patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, toate domiciliate în Fetești, care ar fi secționat cablul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2025, 12:10
(6980 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița solicită conducerii DGASPC Ialomița și Consiliului Județean să iasă rapid din pasivitate și să dispună măsurile care se impun în cazul revoltător al copiilor ținuți legați în ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 17:10
(6109 vizualizări - 10 comentarii)


IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:35
(2427 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosare penale în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează cu privire la măsurile pe care instituția le-a luat în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:00
(3601 vizualizări - 6 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3-31 martie a.c., în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 11:25
(15338 vizualizări - 0 comentarii)


«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

Sâmbătă, 29 martie 2025, s-a desfășurat la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta tema «Marșului pentru Viață» a fost «Fiecare om contează ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2025, 08:20
(10948 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stația de Apă Țăndărei, județul Ialomița. Astfel, în noaptea de luni spre ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2025, 11:20
(1532 vizualizări - 0 comentarii)


Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

În această săptămână, în cadrul unui eveniment public, a fost inaugurată noua Secție Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Cu această ocazie, oficialii unității medicale ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 13:20
(5853 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Comerț ilegal cu pește

Fetești: Comerț ilegal cu pește

Joi, 27 martie 2025, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare la Fetești, jandarmii ialomițeni au observat o femeie, cu vârsta de 50 de ani, care comercializa aproximativ 28 ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 12:20
(1607 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție trimis în judecată pentru «luare de mită»

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lâ ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 09:00
(5639 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stației de Apă Fetești. Astfel, în noaptea de luni spre marți, 31 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 15:30
(1018 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Bărbulești într-un dosar privind furturi de telefoane mobile din Bulgaria

Joi, 27 martie 2025, polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat două percheziții ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 13:20
(1555 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea Condeești într-un dosar penal ce vizează nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:10
(1553 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 26 martie a.c., între orele 9,00-13,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slobozia au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:00
(2546 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! puscasu’ marin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mart în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Geo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fermier în Ialomița va iriga 15 mii de hectare de teren agricol cu bani europeni CRISTI în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Gigel în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...