REPORTAJ

Toate vechi și nouă toate

Mircea Fechet se laudă că reciclăm 5 milioane de peturi zilnic. La Slobozia, lauda ministrului Mediului nu are rezonanță. Orașul are un cartier care trăiește de generații din colectarea deșeurilor. De orice fel, numai să plătească cineva bani pe ele. Există voci care susțin că de aceea e orașul curat. Iar de când primim 50 de bani pe pet, piața a devenit concurențială și viața mai grea. Numai promisiunile rămân aceleași!

Viața cu Paraschiva Mustafa Paraschiva Mustafa nu știe ce-i aia reciclare. Are 64 de ani și face asta de când se știe. Ea și toată Bora. O găsim în zi de duminică, în dreptul Stadionului. E o zi proastă, ca toate zilele din urmă. Dar are acasă nouă nepoți care trăiesc de pe urma scormonitului ei prin gunoaiele orașului: «Ce să fac?! Noi nu furăm, nu dăm în cap la oameni... Trăim din gunoaie. Toată strada trăiește la fel. Am nouă nepoți acasă, trei fără tată... Trebuie să îi cresc!». Paraschiva Mustafa n-a fost dintotdeauna așa. Cândva a muncit la orezărie, la Giurgeni... Apoi fermele s-au desființat: «Era bine pe vremea lui Ceaușescu... Îți dădea de muncă! Am muncit 15 ani acolo. Acuma nu mai e... Și nu-mi dă nici pensie, nu-mi dă nimic ajutoare, nu-mi dă nimica! Cică nu am dreptul. Am avut și copii în plasament... Nici de-acolo nu am primit vechime... Atâta mi-a mai rămas, gunoaiele... Dar eu nu fac rău, ca alții. Nu vărs tomberoanele. Și dacă le găsesc vărsate fug, că lumea pe mine mă arată cu degetul. Dar nu sunt vinovată...». Paraschiva și-a acceptat soarta. Știe că va scormoni prin gunoaiele orașului până va putea. Apoi, Dumnezeu cu mila. Dar vrea să apuce ziua când va avea și ea asfalt, la Bora: «Primarul ăsta face numai ce știe el... Dar vrem și noi asfalt! Pe strada Bisericii, unde stau eu, nu la margine. De ce a început de acolo?! Își bate joc de noi?! Ne batem și noi joc de ei și nu mergem la votare!». Asemeni Paraschivei, Bora e plină de oameni care trăiesc din gunoaiele Sloboziei. Și care se adaptează la nou o dată cu orașul...

La automatul de peturi Automate pentru reciclarea peturilor au toate marketurile din oraș. Cel mai mare e cel de dincolo de Gară, în față la Kaufland. La cele din oraș, oamenii vin cu pungile de rafie. Aici vii cu sacii, ca să ai spor. De obicei în week-end, când îți faci și cumpărăturile. În 15 minute numărăm 10 persoane. Copii aduși demonstrativ «ca să învețe», oameni grăbiți și responsabili care fac asta dinainte de «moda reciclării», tineri care vor bani de țigări.... Și Safta. Safta a venit de la Bora cu sacii, dar cu mașina. Nu vrea să-și spună numele și nici poză cu fața. Nu e singură, o dăscălește bărbatul: «Hai, fă, că nu stăm acilea toată ziua... Te-ai găsit să dai inerviuri tu...». Safta se supune și îndeasă pet după pet în gaura automatului. Iar printre răsuflări, ne răspunde și nouă. Într-o zi bună face și 40 de lei... Și mai mult dacă strânge «de-alea cu etichetă». E deranjată de concurența pe care i-o fac «rumânii». «E sărăcie, d-aia strânge toți... Și „rumânii“ e mai mulți ca noi și nu ne mai lasă să căutăm. Iar la tomberoanele alea noi nu mai poți să cauți că are clapă...». Safta termină, ia bonul și i-l dă bărbatului. Locul ei e ocupat de un domn între două vârste. Nici el nu se recomandă, dar vorbește cu noi: «Făceam asta și înainte, le strângeam pe căprării și le duceam în saci, la tomberon. Acum e mai elegant și primești și 50 de bani pe pet. Dar tot nu e treabă nemțească. Așteptăm, poate s-o reglementa și asta...».

Nea Costică, Jean și Profesorul E duminică și se apropie prânzul. În parcul din Centru se joacă șah și se face politică. Întrebăm și de reciclarea noastră. Primul care se hotărăște să vorbească e Jean. Pare trecut de 70 de ani și povestește apăsat, ca să înțelegem că știe ce spune: «Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu... Țin minte ca acuma! 80 de bani borcanul mare, 1,80 lei sticla de lapte, 3 lei aia de spumos... Și hârtie, că peturi nu erau! Era un centru în fața la Școala 4. Cu banii pe borcanele duse acolo a cumpărat nevastă-mea două lenjerii de pat. Le mai avem și acuma! Și strângeam toți, nu numai țiganii. Așa erau vremurile, te obligau comuniștii...». Nea Costică dă din cap a lehamite și ne face semn că Jean bate câmpii: «Și-acuma e la fel. Ce, credeți că face mare brânză cu peturile alea?! Te pune să le strângi la poarta lor și-apoi dai banii înăuntru. Adică le cumperi marfa. Asta e toată filosofia!». Profesorul tace și îi privește amuzat. Apoi le-o trântește cu năduf: «Vă dă mâna să vorbiți, că ați avut de muncă de la comuniști. Și acuma v-a mărit pensia. Dar ia să nu fi avut...».

4 Mai 2024, 09:40 (14125 vizualizări - 0 comentarii)