ULTIMA ORĂ
Incendii la Cosâmbești și Fetești
În dimineața zilei de duminică, 28 iulie a.c., în jurul orelor 11,10, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a unui cetățean din Cosâmbești. La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În urma evenimentului au ars acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 70 mp, articole de îmbrăcăminte, precum și articole de mobilier. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost flacăra generată de un aparat de gătit lăsat nesupravegheat. Un alt incendiu la care au fost solicitați pompierii din Fetești s-a produs în cursul nopții de duminică spre luni, 28/29 iulie a.c., în jurul orei 2,35, la o șiră de paie din Fetești. Forțele deplasate la locul intervenției au acționat cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru înlăturarea efectelor negative generate de acesta, salvatorii au acționat aproximativ 10 ore. În urma evenimentului au ars aproximativ 4200 de baloți de lucernă, 200 de baloți de mazăre și interiorul unui vagon metalic. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Cauza probabilă de producere a flăcărilor a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere.
30 Iulie 2024, 11:20 (2368 vizualizări - 0 comentarii)
Case cuprinse de flăcări la Malu Roșu, Fetești, Ciocârilia și Bărcănești
ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate
Locuințe în flăcări la Coșereni, Alexeni, Giurgeni, Rovine, Fetești și Slobozia
Cosâmbești: Incendiu la o casă din cauza jarului căzut din sobă
Incendiu la o casă din Dridu și magazie mistuită de flăcări la Cosâmbești






