Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Pensii mai mari pentru 700000 de pensionari

PNL propune modificarea noii Legi a Pensiilor

Pensii mai mari pentru 700000 de pensionari

PNL propune modificarea noii Legi a pen­siilor, astfel încât să fie corectată situația pensionarilor care au primit la recalculare decizii cu pensii mai mici. Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat la sfârșitul săptămânii precedente că prevederile legii nu ar fi trebuit să se aplice retroactiv. Reamintim că, potri­vit datelor oficiale, sunt peste 700000 de pensionari care au primit decizii de recalculare cu pensii mai mici.

 

Vești bune pentru toți pensionarii Sincopele apărute în recalcularea pensiilor pot fi îndreptate prin modificarea Legii Pensiilor. Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că o nouă reglementare legislativă va permite majorare pensiilor pentru cei peste 700000 de pensionari care nu au be­neficiat de majorări de pensii. Rea­mintim că numărul pensionarilor care beneficiază la acest moment de pensii majorate este estimat la 3,8 mi­lioane, respectiv 82% din totalul pen­sionarilor. Aceștia vor beneficia de o creștere medie de aproape 27%. În ultimii 4 ani, sub guvernarea liberală, punctul de pensie a crescut cu 60%. Nicio pensie nu va scădea în urma recalculării, iar deciziile vor fi distribuite până la finalul lunii august.

 

PNL își asumă responsabilități noi Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat că modificarea legii va rezolva toate problemele existente la acest moment.: «Într-adevăr, există această situație în care cei cărora nu li se mărește pensia, dar, pe aplicarea actualei formule, pensia într-un anume fel să scadă, dar rămân în plată cu pensia cea mai mare, în anii următori nu vor beneficia de indexare, pentru că trebuie ca prin acea indexare să se ajungă la va­loarea nominală a pensiei și abia de acolo să înceapă să beneficieze de creșterea cuantumului pensiei în funcție de indexare. Am cerut să clarificăm toată această situație, pentru că sunt probleme, inclusiv din punct de vedere legal, de o anumită prevedere a legii, care nu trebuie să se aplice retroactiv!».

 

Cea mai importantă dintre reforme PNL reamintește că recalcularea pensiilor și, implicit, majorarea lor reprezintă consecința reformei sus­ținută de Partidul Național Liberal. PNL consideră această reformă ca fiind «cea mai mare și importantă reformă din ultimii ani, care aduce echitate în sistemul de pensii». Noua lege, gândită și susținută de PNL, este una eminamente liberală pentru că încurajează munca și contributivitatea. PNL mai precizează că, de-a lungul anilor, guvernările de Stânga au încercat de mai multe ori fără succes reformarea sistemului de pensii. PNL este primul partid politic care a avut nu doar voință politică, ci și capacitatea de a identifica surse de finanțare sustenabile pentru acest efort bugetar.

27 August 2024, 09:40 (2386 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
PNL: «În slujba țării», de Nicolae Ciucă

Comentariile cititorilor:


#pasajladrajna:
(28 August 2024, 09:41)
Ati facut o mare varză, în stilul nostru balcanic. Ma intreb ce va face un pensionar (pardon, senior, acesta e cuvantul la modă) căruia i-a scăzut dramatic pensia dacă vrea un credit și pentru care va trebui sa depună decizia de pensionare sau cuponul. Nu prea bat sumele din documente!Poate ne răspunde unul care are și pensie de veteran de război, ostașul din slujba NATO!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
418 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Hoții ar fi recoltat 30 ha de floarea-soarelui!

Reprezentanții unei firme cu profil agricol din Balaciu au sesizat Poliția după ce hoții ar fi recoltat 30 hectare de floarea-soarelui. Paguba provocată se ridică la peste 200 mii de lei, fiind culeasă ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 18:10
(7595 vizualizări - 2 comentarii)


Razie organizată de polițiști, la Țăndărei

Joi, 18 august a.c., polițiști au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei, în vederea prevenirii infracționalității stradale și reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 18:00
(4955 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Țăndărei razie


Ialomița: 36 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 19 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28939, fiind înregistrate 36 de cazuri noi față de ziua de joi, 18 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 16:15
(4859 vizualizări - 0 comentarii)


Tabără de vară pentru copii, organizată de Catedrala Urziceni

Tabără de vară pentru copii, organizată de Catedrala Urziceni

În perioada 16-18 august a.c., copiii din cadrul gruplui de cateheză «Vlăstare Ortodoxe» au participat la o tabără de vară organizată de Catedrala Urziceni. Tabăra s-a desfășurat la Bușteni, pe Valea Prahovei ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 14:40
(7352 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 22 august a.c., Centrul Cultural «Ionel Perlea» va fi gazda expoziției de pictură, organizată de artistul Dan Constantinescu-Cocoru. Evenimetul începe de la orele 17,00. ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 14:00
(10139 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 242 de candidați, prezenți la ultima probă a Bacalaureatului de toamnă 2022

Sesiunea august-septembrie 2022 a Examenului Național de Bacalaureat s-a încheiat joi, 18 august a.c., cu proba la alegere a profilului și a specializării, fiind organizată la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 12:00
(14407 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, miercuri, 17 august 2022, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» Bucu și Muzeul Național ...[citește_toată_știrea]

18 August 2022, 18:00
(11993 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 60 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 18 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28903, fiind înregistrate 60 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 17 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 August 2022, 16:15
(4028 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 43 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 17 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28843, fiind înregistrate 43 de cazuri noi față de ziua de marți, 16 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

17 August 2022, 16:40
(2487 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 28 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 16 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28800, fiind înregistrate 28 de cazuri noi față de ziua de luni, 15 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 August 2022, 16:15
(3367 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: A început Bacalaureatul de toamnă 2022

Marți, 16 august a.c., s-a desfășurat prima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă 2022. La nivelul județului, potrivit Inspectoratului Școlar Județean, au fost organizate 3 centre de examen. La prima ...[citește_toată_știrea]

16 August 2022, 15:15
(30552 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au aplicat amenzi de peste 284 mii de lei

În perioada 12-15 august a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 500 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate 725 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor și ...[citește_toată_știrea]

16 August 2022, 14:45
(4192 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bilanțul pompierilor după minivacanța de Sfânta Maria

ISU Ialomița: Bilanțul pompierilor după minivacanța de Sfânta Maria

În minivacanța de Sfânta Maria, pompierii ialomițeni au participat la 73 de intervenții ce au vizat acordarea de prim ajutor, descarcerarea, salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții. ...[citește_toată_știrea]

16 August 2022, 14:15
(18983 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița: «Jointuri» la Festivalul Amara

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița: «Jointuri» la Festivalul Amara

Printr-un comunicat de presă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița informează că duminică, 14 august a.c., a depistat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Amara, care avea asupra sa substanțe susceptibile ...[citește_toată_știrea]

15 August 2022, 20:10
(9761 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 21 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 15 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28772, fiind înregistrate 21 de cazuri noi față de ziua de duminică, 14 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

15 August 2022, 16:10
(2707 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 14 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28751, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 13 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

14 August 2022, 16:20
(3153 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28744, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de vineri, 12 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

13 August 2022, 16:50
(2009 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 42 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28711, fiind înregistrate 42 de cazuri noi față de ziua de joi, 11 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2022, 16:15
(2332 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 100 de polițiști, la datorie în minivacanța de Sfânta Maria

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița va fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, precum ...[citește_toată_știrea]

12 August 2022, 16:00
(15925 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor și jandarmilor

Joi, 11 august a.c., polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat o acțiune de menținere a climatului de ordine publică pe raza municipiului Slobozia. În cadrul raziei, polițiștii au acționat în filtre ...[citește_toată_știrea]

12 August 2022, 14:30
(6623 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Raportărilor contabile, la 30 iunie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că marți, 16 august 2022 este termenul limită pentru depunerea Raportărilor contabile la 30 iunie 2022. Astfel ...[citește_toată_știrea]

12 August 2022, 13:30
(14662 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune a polițiștilor în Piața Agroalimentară

Miercuri, 10 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat o activitate de prevenire în domeniul traficului și consumului de substanțe interzise ...[citește_toată_știrea]

11 August 2022, 17:00
(11832 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În luna iulie 2022, valoarea sumelor colectate a fost de 97,57 milioane de lei

În luna iulie a anului 2022 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 97,57 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

11 August 2022, 16:30
(20266 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28669, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 10 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

11 August 2022, 16:15
(2433 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în mini-vacanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că luni, 15 august 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. În această zi ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 18:15
(23137 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 58 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28636, fiind înregistrate 58 de cazuri noi față de ziua de marți, 9 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 16:15
(7444 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Arestat pentru «furt calificat»

Marți, 9 august a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Țăndărei au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 15:00
(12579 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Incendiu la groapa de gunoi

Gura Ialomiței: Incendiu la groapa de gunoi

Marți, 9 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la groapa de gunoi din localitatea Gura Ialomiței. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 13:40
(7750 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe raza localității Ghimpați

Accident rutier pe raza localității Ghimpați

Marți, 9 august a.c., pompierii din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 13:30
(10966 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 55 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28578, fiind înregistrate 55 de cazuri noi față de ziua de luni, 8 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

9 August 2022, 16:55
(3059 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...