Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 30 septembrie 2024

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:
Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:

Art. 1-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 30 septembrie, orele 16,00, ședința se va desfășura on-line, prin mijloace electronice.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.
PRIMAR, Dragoș SOARE
Contrasemnează, Secretar General al Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin

PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 30.09.2024, orele 16,00
1. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 29 august 2024.
2. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 02 septembrie 2024.
3. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 19 septembrie 2024.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea operațiunilor notariale și cadastrale de dezmembrare a unui teren situat în Municipiul Slobozia, Județul Ialomița, proprietate privată a Municipiului Slobozia, având număr cadastral 42826.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de îmbunătățire a eficienței energetice a Municipiului Slobozia-an de raportare 2023.
6. Proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL nr. 150/27.06.2024 privind reorganizarea Serviciului Public de Transport Local în societate cu răspundere limitată și delegarea serviciului de transport public local de călători prin curse regulate, prin gestiune directă din Municipiul Slobozia.
7. Proiect de hotărâre privind stabilirea structurii comisiei de selecție și nominalizare a candidaților pentru posturile de membru în consiliile de administrație ale întreprinderilor publice unde Municipiul Slobozia este acționar majoritar sau unic și Regulamentul CSN.
8. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea HCL nr. 192/31.07.2024 privind efectuarea unui schimb de terenuri între UAT Municipiul Slobozia și domnul Potor Emil și doamna Potor Adelina.
9. Proiect de hotărâre privind trecerea unor bunuri, provenite în urma eficientizării energetice a unității de învățământ Liceul de arte „Ionel Perlea“, din domeniul public al Municipiului Slobozia în domeniul privat al Municipiului Slobozia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora.
10. Proiect de hotărâre privind trecerea unor bunuri din domeniul public al Municipiului Slobozia în domeniul privat al Municipiului Slobozia în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora.
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare și vânzarea terenului în suprafață de 300,00 mp, situat în Municipiul Slobozia, strada Ionel Perlea, nr. 55,  înscris în Cartea Funciară nr. 42833 cu Nr. Cadastral 81, către Olteanu Lavinia Magdalena.
12. Proiect de hotărâre privind concesionarea prin licitație a unor bunuri imobile (terenuri cu destinația curți-construcții), proprietate privată a Municipiului Slobozia.
13. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.
 

24 Septembrie 2024, 13:00 (806 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 20 Iul 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Roșiori: Prins la volan fără permis, după ce furase o mașină

În cursul zilei de joi, 27 octombrie, polițiștii au prins în trafic pe raza comunei Roșiori o mașină la volanul căruia se afla un localnic, de 21 ani, ce conducea deși nu avea permis de conducere. Mai mult ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2011, 11:49
(9843 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Descindere la o locuință din Giurgeni

Polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu lucrătorii Secției Regionale de Transporturi Galați, au descins joi, 27 octombrie, la locuința unui bărbat de 49 ani, din Giurgeni. Cu ocazia percheziției, la domiciliul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2011, 11:44
(15222 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Doi bărbați din Sudiți, respectiv Reviga, pe numele cărora instanța a emis în luna octombrie a acestui an mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost prinși joi, 27 octombrie, de polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2011, 11:42
(14724 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Acțiune preventivă a Poliției Fetești

Polițiștii feteșteni au acționat joi, 27 octombrie, pe raza comunei Bordușani pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2011, 11:41
(11939 vizualizări - 0 comentarii)


Minoră dată dispărută, găsită la Giurgeni

Miercuri, 26 octombrie, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 7 Rurală Țăndărei a prins la Giurgeni o minoră care nu și-a putut justifica prezența în localitate. În urma verificării în bazele ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2011, 17:29
(16947 vizualizări - 0 comentarii)


Doi ialomițeni din Grindu, arestați

Doi bărbați din Grindu pe numele cărora instanța a emis în luna octombrie mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost prinși miercuri, 26 octombrie, de către polițiștii ialomițeni. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2011, 17:28
(8677 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu arestare


Amara: I-a furat bicicleta din scara blocului

Polițiștii din Amara au fost alertați miercuri, 26 octombrie, de către un bărbat, de 38 ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute au sustras din scara blocului unde locuiește o bicicletă ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2011, 17:27
(9183 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Campanie «Atenție! Circul Eu!»

Marți, 25 octombrie, polițiștii ialomițeni au acționat pe linie de educație rutieră în cadrul campaniei naționale denumită strategic «Atenție! Circul Eu!». Astfel, în intervalul orar 14.00-16.00, au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2011, 09:20
(12570 vizualizări - 1 comentariu)


Valea Măcrișului: 139 litri produse pentru protecția plantelor, expirate

139 litri de produse de protecția plantelor expirate au fost găsite marți, 25 octombrie, la sediul unei firme cu punct de lucru în comuna Valea Măcrișului. Produsele au devenit deșeuri și au fost lăsate ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2011, 09:19
(9917 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Lemne de salcie, transportate ilegal

Polițiștii Secției 3 Rurală Stelnica au interceptat marți, 25 octombrie, pe raza comunei Bordușani un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor și două remorci, încărcate cu lemne de foc din specia salcie ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2011, 09:18
(10149 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 18:29
(5023 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Elicopter SMURD pentru o tânără de 18 ani rănită într-un accident

Sărățeni: Elicopter SMURD pentru o tînără de 18 ani rănită într-un accident

Două tinere de 18, respectiv 27 ani, au fost grav rănite într-un accident rutier petrecut luni, 24 octombrie, în afara localității Sărățeni. Astfel, în timp ce un tînăr, de 22 ani, din Ploiești, conducea ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 18:22
(10998 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Un camion cu butelii s-a izbit de doi copaci

Balaciu: Un camion cu butelii s-a izbit de doi copaci

Luni, 24 octombrie, în apropierea localității Balaciu s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat, de 44 ani, din Lipănești-Prahova, conducea un tir cu butelii, din direcția Slobozia ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 18:21
(11450 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


Ciulnița: Armă deținută ilegal

Un bărbat de 43 ani, din Ciulnița, a fost prins marți, 24 octombrie, de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în timp ce deținea ilegal o armă cu aer comprimat, calibru ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 18:15
(14632 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Braconaj piscicol

Un tînăr de 33 ani din Slobozia a fost oprit în trafic luni, 24 octombrie, de către polițiști. În urma efectuării controlului autoturismului, în portbagajul acestuia a fost găsită cantitatea de 31 kg pește ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 18:15
(12816 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Din nou modificări legislativ-fiscale privind drepturile de autor

«Începînd de anul viitor, contribuabilii care obțin venituri din activități independente sau din drepturi de proprietate intelectuală, impuși pe bază de norme de venit, vor putea opta pentru determinarea ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:57
(9124 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 șoferi au rămas fără permise

18 șoferi au rămas fără permise, iar 337 de conducători auto au fost amendați. Este vorba despre acțiunile polițiștilor rutieri în perioada sfîrșitului de săptămînă, 21-23 octombrie a.c.. Miza polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:55
(11403 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer băut, la volan

Duminică, 23 octombrie, polițiștii feteșteni au depistat în trafic, pe strada Călărași din localitate, un șofer care se afla la volanul mașinii sale deși era băut. Alcooltestul a indicat o valoare de 0 ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:55
(10425 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni, Manasia: Bătrînii, victime ale accidentelor rutiere

Un bătrîn de 82 ani din Ion Roată a decedat într-un accident rutier, duminică, 23 octombrie. Bătrînul a fost lovit de o mașină în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:54
(9226 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A adormit la volan, băut fiind

Vineri, 21 octombrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Grivița s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat de 44 ani, din Amara, conducea ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:53
(14033 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița accident


Bărbulești: «Șofer» fără permis

Vineri, 21 octombrie, polițiștii din Urziceni au oprit pentru un control de rutină în trafic o mașină condusă de un tînăr, de 19 ani, din Bărbulești. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii au constatat ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:52
(7831 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Neacordarea de prioritate, cauza unui accident

Sîmbătă, 22 octombrie, la Slobozia, s-a produs un accident de circulație. În timp ce un bărbat, de 40 ani, din localitate, conducea o mașină pe bulevardul Unirii, la efectuarea virajului pe strada Maramureș ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:41
(11496 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Urziceni: Acțiune în piața agroalimentară

Peste 50 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni a polițiștilor din Urziceni desfășurată sîmbătă, 22 octombrie, în piața agroalimentară din localitate. Pentru neregulile descoperite, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:34
(9725 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Plase monifilament, confiscate

Un echipaj al Secției 3 Rurală Stelnica au depistat o mașină condusă de bărbat de 52 ani, din comuna Movila, care era însoțit de doi consăteni de 47, respectiv 57 ani. În urma controlului efectuat în habitaclul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:30
(11095 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica braconaj


Fetești: Prinși muncind «la negru»

Polițiștii ialomițeni, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița și jandarmi ialomițeni, au acționat în ziua miercuri, 20 octombrie, pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2011, 18:38
(15954 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Albastru pe interior»

Miercuri, 26 octombrie, Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» organizează spectacolul «Albastru pe interior». Evenimentul se va derula la sala de concerte a Centrului Cultural ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2011, 18:37
(12172 vizualizări - 0 comentarii)


Jilvaele: A intrat cu mașina într-o căruță. Doi răniți!

Miercuri, 19 octombrie a.c., pe DN1D, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, de 28 ani, din comuna Bărbulești, conducea ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:25
(8060 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


DGFP Ialomița, locul 15 pe țară la colectarea veniturilor bugetare

«În luna septembrie 2011 au fost încasate la bugetul general consolidat aproape 36,97 milioane lei. Astfel, programul alocat de colectare a veniturilor bugetare a înregistrat un grad de realizare de 10 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:14
(11107 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 27 de accidente cu pietoni

27 de accidente în care au fost implicați pietoni. Acesta este bilanțul polițiștilor rutieri cu privire la primele 9 luni ale anului 2011. Potrivit datelor, în 25 dintre cazuri, vina a aparținut pietonilor ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:14
(14300 vizualizări - 0 comentarii)


Brăileni hoți din autoturisme, prinși în Ialomița

Polițiști din Țăndărei au identificat suspecții unui furt din auto, în persoanele a doi tineri de 35 ani, ambii din comuna Mărașu, județul Brăila. În fapt, cei doi tineri au sustras, în seara zilei de ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:13
(14064 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...