Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Actualul senator liberal de Buzău, Vlad Mircea Pufu, primul pe lista pentru Senat a PNL Ialomița

La loc comanda!

Actualul senator liberal de Buzău, Vlad Mircea Pufu, primul pe lista pentru Senat a PNL Ialomița

bonus: Organizația PNL Ialomița și-a depus listele de candidați pentru Alegerile Parlamentare

«Voi candida la alegerile din 1 de­cembrie 2024 pentru Senatul României în județul Ialomița. Biroul Politic Național a validat candidaturile propuse de Organizația PNL Ialomița și am onoarea și bucuria să deschid lista pentru Senat!» scrie marți, 15 octom­brie a.c., senatorul PNL de Buzău, Vlad Pufu, pe propria pagină de Facebook.

 

Cine este Vlad Mircea Pufu și ce caută pe listele din Ialomița? În vârstă de 53 de ani, Vlad Mircea Pufu a fost ales senator în anul 2020 pe listele PNL Buzău. Potrivit presei locale, a activat ca președinte al Organizației Municipale a PNL Buzău până la demisia din funcție a fostului președinte Gabriel Avrămescu. O dată cu Avrămescu, senatorul Pufu a demisionat din funcția deținută. Ulterior a revenit asupra deciziei și și-a continuat mandatul de președinte al Organi­zației Municipale a PNL Buzău până după Alegerile Locale din iunie 2024. «Mulțumesc Biroului Politic Național al PNL pentru încrederea acordată! Depline aprecieri întregii Organizații PNL Ialomița și președintelui Dragoș Soare! Cred că activitatea mea din mandatul 2020- 2024 reflectă seriozitatea, munca și dedicarea cu care m-am im­plicat în toate proiectele!» mai scrie Vlad Pufu pe pagina sa de Facebook. Revenind, listele ini­țiale validate la nivel local de PNL Ialomița o nominalizau drept «cap de listă» pentru Senat pe Oana Martinescu, candidat liberal la Alegerile Locale din 9 iunie 2024 pentru funcția de primar al Urziceniului. Pe fondul «frământărilor interne», dar și a «puciului eșuat» din cadrul PNL Ialomița, Biroul Permanent Național al Partidului Național Liberal a intervenit, modificând lista de candidați pentru Senat la nivel local. Ialomița nu este singurul județ unde Centrul a făcut modificări în ceea ce pri­vește Alegerile Parlamentare, Vlad Mircea Pufu fiind impus în detrimentul «local­nicei» Oana Martinescu fără drept de apel.

 

Organizația PNL Ialomița și-a depus listele de candidați pentru Alegerile Parlamentare
Marți, 15 octombrie 2024, reprezentanții organizației județene PNL Ialomița au depus la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană listele de candidați pentru Alegerile Parlamentare din 1 decembrie 2024. Pentru Camera Deputaților lista este deschisă de Dragoș Soare, președintele Organizației, iar pentru Senat de Vlad Mircea Pufu, senator PNL în funcție.

PNL Ialomița vrea două mandate în Parlament Potrivit declarațiilor lui Dragoș Soare, președintele Organizației PNL Ialomița, principalul obiectiv electoral al formațiunii pe care o conduce este să obțină două mandate în viitorul Parlament. «Cu toate că Organizația PNL Ialomița a trecut în ultima perioadă printr-o perioadă dificilă, din cauza adversarilor politici, astăzi ne aflăm în formulă completă pentru depunerea candidaturilor la Alegerile Parlamentare... Obiectivul nostru este să trimitem în viitorul Parlament un deputat și un senator!» a declarat Dragoș Soare, președintele PNL Ialomița. La Cameră, lista este deschisă de Dragoș Soare, în timp ce la Senat, lista este deschisă de senatorul în funcție Vlad Mircea Pufu. «A fost o decizie a organizației naționale a PNL... Vreau să le mulțumesc membrilor PNL Ialomița pentru modul în care m-au primit alături de ei. Sunt parlamentar ales la Buzău, iar proiectul meu de suflet rămâne Autostrada A7, pentru care am făcut toate eforturile să se implementeze... Și pentru Ialomița există numeroase proiecte care pot deveni realitate!» a declarat senatorul Vlad Mircea Pufu la depunerea dosarelor de candidați. La final, să nominalizăm candidații PNL Ialomița pentru Camera Deputaților, în ordine aceștia fiind Dragoș Soare (președinte al PNL Ialomița, primar «în funcție» al Sloboziei), Dragoș Costin Telehuz (secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, secretar general al PNL Ialomița), Stelică Gheorghe (primar «în funcție» al localității Ciulnița), Ion Măiță (candidatul PNL Ialomița la funcția de primar al orașului Amara care a pierdut Alegerile la un singur vot!), Andreea Conescu (în prezent administrator public al Sloboziei) și George Ovidiu Avram (economist). La Senat, lista este deschisă de Vlad Mircea Pufu (senator PNL în exercițiu), Silviu Mihai (inginer agronom), Iulică Munteanu (liber profesionist) și Iuliana Alexandrina Bodeanu (fost candidat PNL la funcția de primar al localității Sudiți).

15 Octombrie 2024, 16:10 (8685 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
«Vrem 15 consilieri locali la Slobozia și 20 de consilieri județeni!»
Candidaturile PSD Ialomița la Alegerile Parlamentare, «validate» de Biroul Electoral Județean

Comentariile cititorilor:


@Gogu:
(21 Octombrie 2024, 08:44)
Non-sens. Oamenii pregatiti isi vad de cariera lor si stau departe de mocirla asta politica. Politica romaneasca a aratat ca nu poti fi vertical, intre niste c#rve de politicieni care azi se pupa si maine se scuipa, iar poimaine o iau iar de la capat. A se vedea USL2. Pai si actualul edil galben, la inceputul mandatului era in tandreturi politice cu ciuma rosie, iar acum isi dau la gioale intre ei. Balaceala asta mizerabila se cheama politica, iar oamenii corecti, cu principii si coloana vertebrala stau cat mai departe de acesti tradatori, care mint precum respira.
Gogu:
(20 Octombrie 2024, 15:19)
Nu mai defilati cu aleși slab pregătiți pentru funcții care îi depășesc profesional.Inainte de a fi propuși, mai uitați-vă și la pregătirea lor profesională, ne facem de râs domnilor.Chiar dacă sunt pe loc neeligibil afecteaza imaginea, oare nu se pot propune oameni cu o pregătire corespunzătoare funcției.Asta duce la slaba credibilitate a organizației la nivel județean și național.
#pasajladrajna:
(16 Octombrie 2024, 15:40)
Cred ca vom trece pe covrigi....
umbrarescu:
(16 Octombrie 2024, 10:36)
... doar o alta mizerie...
pro(st)fesionist:
(16 Octombrie 2024, 09:25)

Pentru echidistanta sa zicem vo doua si p'acilea: Alti profesionisti! Si astea au ales sa puna pe lista un fost primar nesim#it care a pupat in d@s firma de cadavre care furnizeaza aer curat in Slobozia. Iar (...) se facea ca se lupta cu inamicul mai asta vara, cand lumea protesta pe buna dreptate din cauza aromelor. Cinism si bataie de joc. Ciumele sunt la fel, doar culoarea difera: ca-i rosie, galbena, aurie, verde-ighen, aceeasi mizerie!


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
27 Apr 2025
135 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Campanie pentru prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor

IPJ Ialomița: Campanie pentru prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu cei de Ordine Publică, desfășoară în această perioadă o serie de acțiuni dedicate protejării pietonilor, una dintre cele mai vulnerabile ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2025, 14:25
(146 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Bărbulești, reținuți după un scandal la Urziceni

Polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore doi bărbați din Bărbulești, pentru «tulburarea ordinii și liniștii pubice». În fapt, marți, 22 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2025, 13:40
(168 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2025, 09:20
(140 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești

Joi, 24 aprilie 2025, între orele 6,00-10,00, pe raza localităților Urziceni și Bărbulești a fost organizată o acțiune cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 16:40
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Reținuți pentru «lovire și alte violențe» și «amenințare»

Marți, 22 aprilie 2025, polițiștii au fost sesizați privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, domiciliat în Vlădeni, a fost agresat fizic și amenințat de alți patru bărbați din aceeași localitate ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 16:20
(171 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Joi, 24 aprilie 2025, polițiștii din Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția bulevardelor Matei Basarab și Chimiei din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din investigațiile ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 13:30
(803 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Fugărit pe câmp și reținut pentru lipsa permisului de conducere

Slobozia: Fugărit pe câmp și reținut pentru lipsa permisului de conducere

Un tânăr de 25 de ani din Slobozia a fost reținut pentru 24 de ore fiind acuzat că s-a urcat la volanul unei mașini ale cărei numere de înmatriculare erau false, fără a deține un permis de ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 15:00
(245 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Reținut pentru «distrugere»

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe raza localității Gura Ialomiței, ar fi distrus ușa de acces a unei societăți comerciale și ar fi ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 14:50
(176 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedura de acordare a bonificației de 3%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost aprobată și publicată procedura de acordare a bonificației de 3% din impozitul pe profit anual și ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 11:30
(176 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 8,28 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna martie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna martie a.c., 18 inspecții fiscale (8 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 10:30
(230 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 39,515 milioane de euro, sprijin financiar pentru sectorul creșterii ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 17 aprilie 2025, efectuează plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 16:15
(177 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 225 mii de lei, 30 de permise reținute

În această perioadă au fost intensificate acțiunile în zonele aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult, precum și pe principalele artere rutiere. Astfel, peste 100 de polițiști ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 15:45
(206 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: E-mailuri false în numele ANAF

ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (e-mail spoofing) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că «au ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 08:50
(210 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

20 Aprilie 2025, 00:05


Patru tineri, reținuți după un scandal la Mihail Kogălniceanu

Polițiștii din Platonești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut patru persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2025, 15:25
(848 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de joi, 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 15:25
(505 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(404 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(418 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(420 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

15 Aprilie 2025, 19:50


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(273 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(334 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(406 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(310 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(495 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(620 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(167 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(628 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(228 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(697 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Român în Ialomița va avea cărți de identitate electronice OM în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» dan în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» DEZAMAGIRE în Primăria Slobozia renunță la construcția consorțiului pentru învățământul tehnic și dual CETATEAN în Primăria Slobozia renunță la construcția consorțiului pentru învățământul tehnic și dual @Mary în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Vasile în Ialomița va avea cărți de identitate electronice Gogu în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Mary în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Vasile în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Cunoscator în Primăria Slobozia renunță la construcția consorțiului pentru învățământul tehnic și dual SorinB în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» nocar în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Vasile tarcovnicul în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Alex în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» CETATEAN în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» MIHAILA în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Politist în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Vasile în Primăria Slobozia renunță la construcția consorțiului pentru învățământul tehnic și dual

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...