Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Slobozia majorează «taxa specială de salubrizare»

Primăria Slobozia majorează «taxa specială de salubrizare»

Consiliul Local al municipiului Slobozia se reunește joi, 30 ia­nuarie 2024, în cadrul ședinței ordinare. Supuse dezbaterii aleșilor locali sunt 21 de proiecte de hotărâri. Printre acestea se nu­mără și cel privitor la majorarea «taxei speciale de salubrizare». Această taxă este suportată de contribuabilii care nu au încheiat contracte individuale cu operatorul de salubrizare ADI ECOO 2009. Datele adminis­trației locale arată că se înregistrează astfel de situații în peste 1300 de cazuri la Slobozia. Tot în cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali vor aproba și componența Comisiei de Eva­luare a performanțelor profesio­nale individuale ale secretarului general al Primăriei Slobozia.

 

Mai mulți bani pentru colectarea deșeurilor «Taxa specială de salubrizare» a fost adoptată de aleșii locali ai Sloboziei încă din 2011 și este suportată de către persoanele care nu au încheiate contracte individuale cu operatorul care asigură serviciul de salubrizare la nivelul Sloboziei. Valoarea acesteia este dublă față de cea prevăzută în contractele individuale. Majorarea tarifelor de către societate în octombrie 2024, de la 12 la 15 lei/persoană/lună, are efecte și asupra persoanelor care nu au încheiate contracte individuale. Astfel, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia desfășurată joi, 30 ianuarie 2025, aleșii locali vor supune la vot un proiect de hotărâre care vizează majorarea «taxei speciale de salubrizare». Astfel, în cazurile fără contracte încheiate direct cu operatorul ADI ECOO 2009 se va plăti un tarif majorat, de la 24 la 30 de lei/persoană/lună. Actul administrativ va produce efecte începând cu data de 1 februarie 2025, potrivit do­cumentelor oficiale. Datele administrației locale din Slobozia arată faptul că în cel puțin 1300 de cazuri nu au fost încheiate în momentul de față contracte indivi­duale cu operatorul ADI ECOO 2009. În cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali ai Sloboziei vor supune la vot alte 20 de proiecte de hotărâri care prevăd, printre altele, stabilirea tarifelor pentru închirierea pajiștilor în cursul anului 2025 sau indexarea cu indicele inflației, înregistrat în 2024, a taxelor pentru redevențele sau chiriile percepute în urma încheierii contractelor ce vizează bunuri din patrimo­niul Primăriei Slobozia. Totodată, consilierii locali ai Sloboziei vor decide și care va fi componența Comisiei de eva­luare a performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al Primăriei Slobozia. În prezent, această funcție este deținută de juristul Valentin Tudoran. De asemenea, în atenția Consiliului Local Slobozia va fi adusă și activitatea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav aflați în coordonarea Direcției de Asistență Socială Slobozia. Această calitate o au 167 de persoane din Slobozia, pentru plata in­demnizațiilor acordate, în 2024, fiind achitată suma de 4,1 milioane de lei.

29 Ianuarie 2025, 08:10 (9523 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Viceprimarul «de profesie» Mușat și «autopropusul» Manea
Consilierii PSD/PRO România diminuează valoarea împrumutului la 18 milioane de lei
Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei
Bugetul Sloboziei pentru 2025, aprobat de consilierii locali
Ședință cu «scântei» a Consiliului Local Slobozia

Comentariile cititorilor:


Vio:
(29 Ianuarie 2025, 08:48)
Adică cei care plătim prin asociația de proprietari ,plătim dublu ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 19 Apr 2025
136 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Patru tineri, reținuți după un scandal la Mihail Kogălniceanu

Polițiștii din Platonești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut patru persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2025, 15:25
(230 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de joi, 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 15:25
(151 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(149 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(224 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(222 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

15 Aprilie 2025, 19:50


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(248 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(244 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(257 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(189 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(240 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(341 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(156 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(431 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(200 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(409 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(277 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(524 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(304 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(186 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(155 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(190 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(382 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(238 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(350 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(176 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(554 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziția clienților RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale utilizatorilor. Serviciul funcționează sub forma ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 08:25
(152 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(309 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(219 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean kogalniceanu în Chirurgie Oncologică la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Tudor în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Un cetatean în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Andrei în 300 milioane de lei pentru eficientizarea clădirilor publice din Ialomița Briscu în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Daniel în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! ion în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! x în 21 de cetățeni din Țăndărei, arestați preventiv în Spania. Furau și tâlhăreau pentru a-și cumpăra mașini de lux și bijuterii! AlexDan în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Ionut în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! barcă nădit/momit în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 aprilie 2025 nemultumita' în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 aprilie 2025 Gigel în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții Mary în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Ajutor pentru Slobozia în În sfârșit, victorie! N.Tudorel în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții Radu Tudor în Tot mai multe mame minore nasc la Spitalul Județean de Urgență Slobozia jimmym în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții Guie Meorgescu în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...