Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Țăndărei: Petrecere scăldată în sânge

Țăndărei: Petrecere scăldată în sânge

Un tânăr de 23 de ani, de etnie romă, din orașul Țăndărei, a ajuns în urmă cu o săptămână în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat de un prieten. Aflați la o petrecere în cadrul căreia se juca barbut, cei doi s-ar fi luat la ceartă amintindu-și de o datorie mai veche. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de «tentativă la omor». Cercetările în acest dosar sunt în plină desfășurare, anunțã procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

 

Internat la ATI Incidentul s-a petrecut în urmă cu o săptămână, aproape de centrul orașului Țăndărei. Mai mulți tineri de etnie romă din oraș au organizat o petrecere în cadrul căreia s-au apucat să joace barbut. După câteva minute, nemulțumit de faptul că pierde bani, unul dintre participanții la această întâlnire și-a ieșit din fire și a început să facă scandal. Tânărul de 23 de ani ar fi încercat să-l potolească, moment în care scandalagiul și-ar fi vărsat nervii pe el. Mai mult, bărbatul și-ar fi amintit că tânărul de 23 de ani ar avea să-i returneze o datorie mai veche. În urma discuțiilor contradictorii care s-au ivit între cei doi, bărbatul pus pe scandal a scos din buzunar un briceag și l-a înjunghiat în abdomen pe tânărul de 23 de ani. Acesta a fost preluat de o ambulanță și transferat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unde a primit îngrijirile medicale necesare. Având în vedere rana pe care a suferit-o, victima a fost introdusă în sala de operație, medicii făcând eforturi pentru a-i salva viața. El a fost ulterior ținut sub supraveghere medicală pe Secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a unității medicale. «Tânărul s-a prezentat la spital cu o rană produsă, prin înjunghiere, la nivelul abdomenului. Este stabil, dar a avut nevoie de supraveghere medicală în cadrul Secției ATI» au precizat, la câteva ore de la incident, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Între timp, agresorul a intrat în atenția organelor judiciare, respectiv a pro­curorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. După audieri la sediul Poliției Orașului Țăndărei, acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Ulterior, a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, solicitarea fiind aprobată de magistrați. În prezent, agresorul tânărului se află în Centrul de Reținere și Arestare Pre­ven­tivă al IPJ Ialomița, fiind acuzat de comi­terea infracțiunii de «tentativă la omor».

29 Ianuarie 2025, 12:20 (6091 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Revolte de stradă provocate de clanurile de romi la Slobozia și Țăndărei
Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei
Femeie împușcată la Țăndărei

Comentariile cititorilor:


Buboi:
(4 Februarie 2025, 07:53)
o veste buna era daca dispareau in scandal vreo 300-400 de jigodii care nu au avut niciodata servici. traiesc din furturi, jafuri si ajutoare sociale. pai nu votam noi cu domn' profesor ? votaaammmm !
Dana:
(4 Februarie 2025, 00:19)
N-are nicio treaba politia. Problema e ca romii au facut copii mai mulți și sunt cam infractori. Orașul e dominat de prezenta astora la sălile de păcatele care sunt cele mai multe din județ. Banii în Țăndărei se câștigă la primarie, politie și păcatele plus câțiva pensionari.
Vasile:
(3 Februarie 2025, 08:45)
Eu nu inteleg de ce politia nu ii lasa sa se bata intre ei ca doar e democratie ,nu asta am vrut toti?
Eraodată:
(2 Februarie 2025, 19:26)
În Țăndărei, ca dealtfel în tot județul Ialomița, poliția este f slabă din toate punctele de vedere, oameni nepregătiți pentru a face față situației actuale ( să nu uităm că ,,spuma infractorilor" operează pe alte meleaguri și vin prin țară rareori și nu pentru prea mult timp) în urmă cu ceva ani poliția încă avea profesioniști care reușeau să țină sub control situația infracțională, să-și aducă aminte țăndărenii ce polițiști erau și ce polițiști au acum. Și după cum se spune ,, o să fie și mai bine ".
Cetățeanul x:
(2 Februarie 2025, 14:10)
Doamne Dumnezeule dacă exiști fă dreptate că la ce vedem și ce auzim nu ne mai miram uni munces din greu pe șantierele hoților care-și bat joc te oamenii chinuiți care dorm 20 de muncitorii în o cameră de 7 m pătrați și au baie cu 2 wc și 2 dușuri o bucătărie cu 1 aragaz și 2 mini frigidere și o masă și acești oameni muncesc 10 ore pe zi .Concluzia care este ce fac autoritățile satului unde este ITM care dau pe afară de salarii bune și plimbind hârtii ,de aceia se pleacă din țară și se face pibul mare la alți și noi ne vaicarim că nu aveam bani .Cred că la noi în țara trăiesc bine deținuții care sunt 3 său 4 într-o celulă nu 20 într-o cameră și cei cre se fac că muncesc Mi-e rusine că trăiesc în așa Țară din cauza unora care nu își face treaba cum trebuie. Acest articol o să îl auziți pe toate posturile de știri tv Sa se audă și să se vadă cum suntem tratați cei ce muncesc pentru ca alți sa o ducă bine furind si umblând cu escrocherii articolul va ajunge chiar și la guvern că să vedem și părerea lor că de aceia au fost aleși Aștept opinii despre aceste condiții poate mai sunt și alte cazuri cu siguranță că mai sunt
Țăndărei :
(31 Ianuarie 2025, 08:19)
Această complicitate poliție,jandarmerie cu fenomenul infracțional din Țăndărei ( adică batista pe țambal ) este susținută și de puterea politică de la nivelul orașului și județului deoarece acest mediu infracțional este un puternic aducător de voturi. Apropo, mai există Anaf în acest județ?
Darius M:
(30 Ianuarie 2025, 23:16)
O realitate crudă, dar adevărată. Probabil ne-am pricopsit cu cei mai slabi agenți pe care îi produce sistemul. De ce? Habar nu am!
@ Magda:
(30 Ianuarie 2025, 11:46)
Pentru Magda: acest fenomen, al incapacității organelor abilitate de a aplica legea se regăsește în tot județul Ialomița. Nu este doar o situație specifică orașului Țăndărei. Fără a-mi dori să-i jignesc pe cei câțiva profesioniști care au mai rămas prin unitățile de poliție, dar cred că în IPJ Ialomița și structurile subordonate s-au adunat cei mai impotenți, dpdv profesional, polițiști. Excelează Slobozia și Urziceni, unde cei de la Ordine Publică sunt "pământ de flori".
Cati:
(29 Ianuarie 2025, 22:22)
Oare vom prinde zilele acelea când, cu decizie politică clară, se va face o impozitare corectă a averilor afișate?! Deja este o generație crescută în ignorarea legilor și a celor care ar trebui să le aplice. Sunt obișnuiți doar să ceară drepturi, ajutoare sociale ș.a..
Magda:
(29 Ianuarie 2025, 15:59)
Fenomenul infracțional este scăpat de sub control în orașul Țăndărei. Polițiștii și jandarmi doar mimează patrularea, atunci când au efective să facă acest lucru, iar minoritatea romă își face de cap, fără limite. S-a ajuns la o situație de nedescris, iar toate apelurile locuitorilor au rămas fără rezultate!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
401 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

RAJA Constanța va executa de marți, 20 septembrie 2022, orele 23,00, până miercuri, 21 septembrie 2022, ora 5,30, înlocuirea unei vane de legătură pentru sectorizarea sistemului de la nivelul conductei ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 00:55
(5014 vizualizări - 0 comentarii)


Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 17/18 septembrie a.c., în timp ce patrulau pe bulevardul Matei Basarb din Slobozia, jandarmii au observat doi tineri, de 16, respectiv 17 ani, care păreau agitați și ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 16:50
(15326 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Luni, 19 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29483, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de duminică, 18 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 16:40
(2474 vizualizări - 0 comentarii)


Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Joi, 22 septembrie 2022, de la orele 19,00, Sala «Europa» din Slobozia găzduiește un recital extraordinar de chitară susținut de carismaticul chitarist Maxim Belciug, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 15:05
(5661 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Movila. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în urma căruia a rezultat ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 14:50
(6497 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 18 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29475, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 17 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2022, 16:50
(2005 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29468, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 16 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2022, 16:20
(1789 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 16 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29451, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de joi, 15 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 16:15
(1747 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Informare privind Măsura1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Măsurii 1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar» că pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 14:15
(3583 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Poliției Locale Slobozia în luna august 2022

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, în luna august 2022, polițiștii locali din Slobozia au primit, la dispeceratul instituției, 284 de reclamații, din care 174 au vizat încălcări ale Legii ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 13:00
(18663 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Joi, 15 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna Giurgeni. Au ars anexa gospodărească, furaje, lemne de foc și aproximativ ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 12:50
(5039 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni incendiu


Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 15 septembrie a.c., la un accident rutier în care a fost implicat un ATV și o bicicletă, în comuna Roșiori. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 12:40
(2740 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori accident


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Joi, 15 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29437, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de miercuri, 14 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 16:25
(1968 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Sudiți, reținuți după ce au accidentat mortal un copil de 15 ani și au părăsit locul faptei!

Două persoane au fost identificate și reținute de polițiștii ialomițeni la scurt timp după ce ar fi accidentat mortal un pieton în vârstă de 15 ani. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 13:10
(3565 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Ion Roată

Incendiu la o casă din Ion Roată

Miercuri, 14 septembrie a.c., trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Ion Roată. Au ars articole de mobilier, materiale textile, acoperișul ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 12:55
(2793 vizualizări - 0 comentarii)


Cămătarii din zona Urziceni-Manasia, călcați de mascați

Joi, 15 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 7 percheziții domiciliare în municipiul Urziceni și comuna Manasia, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de «cămătărie ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 11:30
(2766 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Platonești, drogat la volan

Polițiștii ialomițeni au continuat în cursul nopții de marți spre miercuri, 13/14 septembrie a.c., activitățile de prevenire și combatere a consumului de droguri. Astfel, în jurul orei 1,00, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 19:20
(3901 vizualizări - 0 comentarii)


Cursuri de prim ajutor pentru polițiștii ialomițeni

Cursuri de prim ajutor pentru polițiștii ialomițeni

Serviciul Pregătire Profesională din cadrul IPJ Ialomița desfășoară cursuri de prim ajutor adresate polițiștilor din Ialomița, organizate în colaborare cu personalul SMURD din cadrul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 19:10
(2787 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 14 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29425, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de marți, 13 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 16:35
(1909 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,66%, rata șomajului în luna iulie 2022

La sfârșitul lunii iulie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3411 șomeri (din care 1603 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 13:40
(5912 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Făcăeni, Slobozia și Urziceni

Două echipaje de pompieri din Fetești au intervenit la un accident rutier produs în comuna Făcăeni, în eveniment fiind implicate două autoturisme cu patru pasageri. În sprijin a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2022, 12:50
(5150 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Rezultatele acțiunilor desfășurate de jandarmi în luna august 2022

IJJ Ialomița: Rezultatele acțiunilor desfășurate de jandarmi în luna august 2022

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în cursul lunii august 2022, 660 misiuni de ordine publică și 785 de misiuni pe linie de pază instituțională. Dintre misiunile de ordine ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 17:00
(20802 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 30 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 13 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29413, fiind înregistrate 30 de cazuri noi față de ziua de luni, 12 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 16:15
(2355 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte și expoziții de pictură, la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Joi, 15 septembrie a.c., Centrul Cultural «Ionel Perlea» va fi gazda a trei evenimente culturale. Este vorba despre vernisajul a două expoziții de pictură, dar și a unei lansări de carte. Artiștii care ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2022, 12:30
(5547 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 14 octombrie 2022, ora 9,00, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment care va avea loc la sediul Centrul ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 17:10
(3403 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

Sărbătorim la 13 septembrie Ziua Pompierilor din România, un eveniment prin care, de 174 de ani, se perpetuează amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintașii noștri. Povestea pompierilor ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 16:40
(10573 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Luni, 12 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29383, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 11 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 16:20
(3218 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Gheorghe Lazăr

Duminică, 11 septembrie a.c., trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în Slobozia. În eveniment a fost implicat un autoturism și o autoutilitară, în urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 14:50
(3122 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o clădire dezafectată din Fetești, locuință în flăcări la Amara

Incendiu la o clădire dezafectată din Fetești, locuință în flăcări la Amara

Trei echipaje de pompieri din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire dezafectată în municipiul Fetești. A ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2022, 14:35
(12088 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 11 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29374, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 10 septembrie a.c., ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2022, 16:20
(2044 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...