Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință

La Slobozia

Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință

Considerat ineficient de către cetățeni, Regulamentul privind administrarea parcărilor de reședință din Slobozia va fi modificat. În urmă cu o săptămână, administrația locală a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre cu noile modificări ale Regulamentului. Într-o declarație publică, Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia, a precizat faptul că va încerca să elimine probleme întâmpinate de cetățeni în legătură cu procedura de atribuire a locurilor de parcare. Deși se dorește a fi un document în favoarea cetățenilor, Regulamentul li­mitează însă dreptul de a obține un loc de parcare pentru persoanele juridice.

 

Licitațiile on-line și locurile de parcare Încă din 2020, Primăria Slobozia a încercat să rezolve problemele legate de atribuirea, prin licitație publică, a parcărilor de reședință. Astfel, la vremea respectivă, administrația locală a creat o aplicație informatică prin care licitațiile să se desfășoare în sistem on-line. Deși soluția părea a fi una eficientă, în realitate a creat un adevărat haos și a dat naștere la numeroase dispute în rândul proprietarilor de autovehicule de pe raza municipiului Slobozia. Pentru a elimina aceste probleme de fond, actuala administrație locală a decis să aducă modificări Regula­mentului de admi­nistrare a parcărilor de reședință, printr-un Proiect de Hotărâre. Noul Regulament a fost deja lansat în dezbatere publică, deocamdată în mediul on-line, astfel încât cetățenii să aducă argumente prin care procedura să fie simplificată și să elimine disfuncționalitățile pe care le întâmpină în prezent. Principala nemulțumire a cetățenilor este legată de modalitatea prin care se realizează licitațiile publice prin sistemul informatic. Astfel, dacă o persoană face o ofertă de preț pentru un loc de parcare, ofertă pe care o menține timp de 7 zile cât timp se desfășoară licitația, respectiva persoană pierde locul dorit în favoarea unei alte persoane care depune o altă ofertă deși aceasta a fost făcută cu câteva secunde înainte de închiderea licitației. Prin modificarea adusă Regulamentului, Primăria Slobozia încearcă să elimine această inechitate. «Propunerea de modificare corectează această problemă cu adăugarea unui timp suplimentar la sfârșitul perioadei de licitație în așa fel încât decizia să nu fie luată de timpul de conectare între computerul personal și serverul care găzduiește aplicația ci de intenția efectivă de a licita a persoanelor. Este necesară această modificare pentru că procesul de atribuire s-a transformat într-un concurs al celor care sunt mai pricepuți în domeniul IT!» a explicat Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia. O altă nemulțumire a cetățenilor din Slobozia este legată de modalitatea de semnare și transmitere a contractelor de atribuire a locurilor de parcare, pentru care trebuie să bată la ușile mai multor birouri ale Primăriei Slobozia. Cetățenii vor ca toate aceste formalități să se desfășoare on-line, iar administrația locală, prin modificările aduse Regulamentului, susține că se vor face demersuri în acest sens. «Dorim ca semnarea și transmiterea documentelor să se facă în sistem on-line, pentru cei care au această solicitare. Vreau ca cetățenii să nu piardă timp pentru acest demers!» a mai spus Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia.

 

Fără drept de reînnoire a contractelor pentru persoanele juridice În forma supusă dezbaterii publice, noul Regulament privind administrarea parcărilor de reședință are în cuprinsul său o prevedere în baza căreia persoanele juridice își pierd dreptul de reînnoire a contractelor obținute, cu încă 3 ani, după încheierea primei perioade. Aceeași măsură vizează și proprietarii de autovehicule cărora le-au fost atribuite două locuri de parcare/imobil, aceștia fiind obligați să decidă pe care din cele două locuri îl vor utiliza. Astfel, potrivit art. (78), alin. (2) din Regulament: «în condițiile prezentului Regulament actualizat își pierd dreptul de reînnoire contractele cu titular persoană juridică și contractele pentru cel de-al doilea loc de parcare atribuit per imobil, titularul având posibilitatea să opteze care din cele două contracte rămâne în drept de folosință». Această prevedere nu vizează însă persoanele fizice, acestea având posibilitatea de a-și reînnoi contractele de atribuire a locurilor de parcare cu încă 3 ani. Primarul Alexandru Potor susține însă contrariul, dar consideră că atribuirea locurilor de parcare pentru automobilele din flotele societăților comerciale ar trebui limitată. «Atribuirea locurilor de parcare rezidențiale ar trebui limitată pentru vehiculele care fac parte din flotele comerciale. Nimeni nu va pierde vreun loc de parcare pentru care are contract în derulare! Se mențin neatinse drepturile prevăzute în contracte și există, de asemenea, posibilitatea de prelungire cu 3 ani la sfârșitul perioadei inițiale!» mai spune Alexandru Potor, primarul Sloboziei. Deși declarația edilului pare optimistă, Regulamentul pare să prevadă în mod expres faptul că atribuirea locurilor de parcare vizează exclusiv persoa­nele fizice, nu și pe cele juridice. La art. (40), Regulamentul precizează că: «atribuirea locurilor din parcările de reședință se va face numai persoanelor fizice solicitante ce îndeplinesc cumulativ condițiile stabilite în prezentul Regulament». Proiectul noului Regulament se află în dezbatere publică timp de 30 de zile, urmând a fi supus aprobării Consiliului Local Slobozia în cadrul ședinței ordinare din luna martie 2025.

6 Februarie 2025, 07:50 (33840 vizualizări - 35 comentarii)

Citiți și:
Regulamentele administrației Soare pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


@Matilda:
(17 Februarie 2025, 09:42)
Corect comentariul! În orice licitație decentă, criteriul de bază este cel mai mare preț oferit și nu impunerea unor condiționalități socialiste. Actuala taxă de parcare este extrem de mică, este ireală. Nu cred că mai există o taxă atât de mică într-un oraș care are pretenții de dezvoltare. Iar parcările situate lângă instituțiile publice sau unitățile importante (Primărie, Consiliul Județean, Spitalul Județean de Urgență) poate ar trebui să urmeze exemplul din Oradea: introducerea parcării cu plată. Și atingem două obiective: contribuabilul ialomițean găsește loc de parcare, iar bugetarii care lucrează în respectivele instituții mai dau jos din kilograme!
Matilda:
(16 Februarie 2025, 15:10)
Corectă observația ante-comentatorului! Dacă ne bază pe juriștii Primăriei Slobozia, vom avea un regulament contestabil în instanță. Pe de altă parte, dacă vom schimba regulile la fiecare ciclu electoral, cred că nu ajungem nicăieri! Cred că edilul municipiului ar trebui să o lase mai moale cu populismele și cu dorința de a-i mulțumi pe toți proprietarii de autoturisme și ar cam trebui să se gândească la binele localității. Lăsați licitațiile libere, să participe câți mai mulți și fără prag de licitare. Actuala taxă de parcare este o bătaie de joc pentru o economie de piață!
Emilian B:
(15 Februarie 2025, 22:42)
Regulamentul de parcare modificat în urma propunerilor slobozenilor ar trebui lăsat un timp suficient pentru a fi studiat și a se efectua corecțiile necesare. Cunoaștem foarte bine că "strategii juridici" ai Primăriei Slobozia sunt pământ de flori.
Cristi:
(12 Februarie 2025, 16:23)
Poliția Locală Slobozia - o instituție extrem de utilă, dar la fel de ineficientă, în realitate. Zilnic, observ cum echipajele de polițiști locali trec pe lângă numeroase cazuri de parcare neregulamentară, chiar și sub indicatoarele de interdicție, dar se fac că nu le observă. La ei s-a împământenit o regulă: intervin doar dacă se face o sesizare. Altfel, se fac că plouă! Nu se poate așa. Nu vom reuși să disciplinăm conducătorii auto dacă le tolerăm abaterile repetate. Cred că și în acest domeniu, edilul local ar trebui să intervină și să corecteze problemele de management.
#pasajladrajna:
(12 Februarie 2025, 00:02)
A fost odata un primar care a facut ce a facut si a eliberat niste locuri de parcare ocupate de garaje postdecembriste. Atunci de ce, in zona Bazarului eliberata de magaziile de muraturi respectiv pe str. Eternității si Gheorghe Doja faci slalom fiindca multe masini sunt parcate pe strada? Fiindca nu se pun semne de circulație care sa interzica stationarea si nimeni nu-i obligă pe soferi sa parcheze naibii in parcare!
1997wolf:
(11 Februarie 2025, 15:24)
Sunteți și dvs. curioși să aflați ce are de gand onor Primăria Slobozia și cum intenționează să recupereze dările de la cei cu garaje tip CL cărora a refuzat să le prelungească contactele de concesiune?
Madalin:
(11 Februarie 2025, 11:40)
Știe cineva, vă rog, dacă comentatorul Ion a descoperit care este infracțiunea pentru care intenționa să depună plângere la DIICOT? Poate ne spune și nouă, celor ignoranți!
Naum:
(11 Februarie 2025, 11:09)
Absolut corect comentariul lui Daniel B!
Daniel B:
(11 Februarie 2025, 10:36)
Oameni buni, haideți să ne aducem aminte câteva chestiuni: 1. regulamentul actual nu permitea posibilitatea participării la licitație cu un al doilea autoturism /apartament decât dacă rămâneau locuri disponibile după ce ofertau cei care aveau un singur autoturism/apartament; 2. după prima etapă a licitării locurilor de parcare, au mai rămas suficient de multe locuri nelicitate, dar care peste noapte erau ocupate de proprietarii care nu doreau să plătească taxele (exemplu: parcările din zona stadionului, parcările de la MB-uri); cu toate că au existat semnalări, inclusiv în mass-media, niciun funcționar al Primăriei Slobozia nu s-a sesizat; 3. acum, când se va pune în practică interdicția de a parca pe bulevardul Matei Basarab, au intrat în panică și au început să țipe: un autoturism pentru un loc de parcare. Cred că va fi o mare greșeală să schimbăm regulamentul, în părțile esențiale, în timpul jocului. Cu siguranță, va da naștere la numeroase litigii juridice cu Primăria Slobozia.
nocar:
(11 Februarie 2025, 01:34)
hop si io cu 3 capace de "rezolvat" la liceul pedagogic...
Viorel :
(10 Februarie 2025, 18:01)
Eu vad singura rezolvare a problemei:progresiv cu nr de autoturisme pe apartament sa crească impozitul!Ai 5 mașini, foarte bine ,înseamnă că îți permiți!La prima masina 100 ron,la a doua 500 ron,la a 3 a 1000,a 4 a 2000 ,și asa mai departe.
Costin T:
(10 Februarie 2025, 11:18)
În momentul în care acordăm un drept de preferință celui care are un singur autoturism/apartament (indiferent de numărul de camere), acolo discutăm deja de favorizare și de întoarcere la socialism/comunism. Prosperitatea urbei să câștigă prin progres, prin taxe și impozite gestionate eficient, dar în niciun caz prin facilități acordate unora.
Costin T:
(10 Februarie 2025, 11:14)
Cum putem compara un apartament cu o cameră, un locatar și un autoturism, cu situația în care avem un apartament cu 3 - 4 camere, 3-4 membri ai familiei și 2 sau 3 autoturisme. Nu vi se pare că este discriminatoriu să punem pe primul loc pe cel care este singur, are o singură cameră și un singur autoturism? Și ceilalți sunt cetățeni ai acestui municipiu, și ei plătesc taxe și impozite (chiar mai multe și mai mari), și ei au aceleași drepturi! Ok, este în regulă, putem să impunem de la al doilea autoturism alte taxe, mai mari, dar trebuie să le lăsăm posibilitatea de a participa la licitație ca toți ceilalți.
Locatar:
(10 Februarie 2025, 00:19)
În promul rând să se atribuie câte un loc pentru fiecare locație. În faza următoare,locurile rămase se atribuie suplimentar locatarilor care doresc mai multe locuri dar cu tarife mărite și cel mai importat, dacă mai rămân locuri să se dea în chirie cu ora. Acum să exemplificăm. În parcarea de la MB1 lângă Liceul de arte, după atribuirea locurilor prin licitație au rămas locuri libere pe care sunt parcate auto a locatarilor care nu s-au deranjat să-și liciteze loc.De asemenea, zilnic locurile de parcare sunt ocupate cu mașinile celor de la liceu. O nebunie de nu mai înțelege nimeni. Parcările să fie monitorizate și administrate cu răspundere. Cât despre locurile de parcare pentru firme, este normal ca firmele să-și organizeze parcul auto în locuri repartizate de primărie. Dacă ai mașină de serviciu dar și personală, poți lăsa mașina personală în firmă și să o folosești pe cea din firmă și invers.Nu putem transforma spațiul dintre blocuri în parc auto.
Malina:
(9 Februarie 2025, 14:40)
Dacă vom gândi în continuare comunist, precum Ion care vrea să facă plângere la DIICOT dar nu prea știe care-i infracțiunea, nu o să ne dezvoltăm ca urbe. Am speranța că noul edil (și pentru prima dată, după foarte mulți ani, nu mai avem vreun populist sau vreun afacerist prosper, ci chiar un om care are ceva studii la viața lui) va aplica un management modern și nu unul bazat pe socialism.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței rutiere

Joi, 27 februarie 2025., în intervalul orar 07,00 -09,00, polițiștii din Slobozia au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:10
(3750 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat după ce a furat scule electrice de la două firme

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 22/23 februarie 2025, o persoană ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:00
(8804 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița participă zilele acestea la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 13:30
(2413 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 28 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 28 februarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 10:00
(5054 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6840 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3392 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4469 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(5003 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(17476 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3939 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4785 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4292 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5477 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7329 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5594 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6497 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5924 vizualizări - 1 comentariu)


Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Muzeul Județean Ialomița informează cu privire la faptul că obiectele care aparțin instituției și care au fost trimise în Olanda, la Muzeul Drents, pentru a completa expoziția internațională « ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 13:10
(9418 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: L-ați văzut?

IPJ Ialomița: L-ați văzut?

Polițiștii ialomițeni efectuează verificări în vederea depistării numitului Victor Ilie, în vârstă de 53 de ani. Oamenii legii au fost sesizați joi, 13 februarie 2025, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 11:30
(4539 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale neachitate de 299,20 milioane de lei ale persoanelor juridice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 10:00
(2612 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 91,71 milioane de lei în anul 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 91,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2025, 10:20
(5879 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

În fiecare an, la data de 11 februarie se sărbătorește Ziua Numărului Unic European de Urgență 112, care reprezintă sistemul tehnic și organizațional al recepționării și transmiterii apelurilor ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2025, 09:20
(5447 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,595 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în anul 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,595 miliarde de lei, cu 30 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 11:20
(7204 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

În noaptea de luni spre marți, 10/11 februarie a.c., în jurul orelor 22,30, pentru Stația de Pompieri Țăndărei s-a dat alarma. Un incendiu a cuprins o casă în localitatea Luciu, jarul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 09:50
(6558 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul!

În perioada 11-14 februarie 2025, Rețele Electrice România anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 18:10
(6218 vizualizări - 2 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au desfășurat activități de prevenire și informare pe linia victimizării elevilor, accidentelor produse prin electrocutare ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 15:15
(6767 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Investiții în Titluri de Stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de luni, 10 februarie 2025, și până vineri, 7 martie 2025, românii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:35
(4057 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Vlădeni

Incendiu la o casă din Vlădeni

O misiune a pompierilor ialomițeni a vizat un incendiu produs duminică, 9 februarie a.c., în jurul orelor 23,50. Dispeceratul pompierilor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:25
(5703 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni incendiu


Autoturism în flăcări la Săveni

Vineri, 7 februarie a.c., în jurul orelor 17,40, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:20
(4026 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Urziceni și Gheorghe Lazăr

Echipajele operative din cadrul Inspectoratului au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a 4 accidente rutiere, pe raza localităților Slobozia, Urziceni și Gheorghe ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:15
(3595 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...