Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință

La Slobozia

Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință

Considerat ineficient de către cetățeni, Regulamentul privind administrarea parcărilor de reședință din Slobozia va fi modificat. În urmă cu o săptămână, administrația locală a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre cu noile modificări ale Regulamentului. Într-o declarație publică, Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia, a precizat faptul că va încerca să elimine probleme întâmpinate de cetățeni în legătură cu procedura de atribuire a locurilor de parcare. Deși se dorește a fi un document în favoarea cetățenilor, Regulamentul li­mitează însă dreptul de a obține un loc de parcare pentru persoanele juridice.

 

Licitațiile on-line și locurile de parcare Încă din 2020, Primăria Slobozia a încercat să rezolve problemele legate de atribuirea, prin licitație publică, a parcărilor de reședință. Astfel, la vremea respectivă, administrația locală a creat o aplicație informatică prin care licitațiile să se desfășoare în sistem on-line. Deși soluția părea a fi una eficientă, în realitate a creat un adevărat haos și a dat naștere la numeroase dispute în rândul proprietarilor de autovehicule de pe raza municipiului Slobozia. Pentru a elimina aceste probleme de fond, actuala administrație locală a decis să aducă modificări Regula­mentului de admi­nistrare a parcărilor de reședință, printr-un Proiect de Hotărâre. Noul Regulament a fost deja lansat în dezbatere publică, deocamdată în mediul on-line, astfel încât cetățenii să aducă argumente prin care procedura să fie simplificată și să elimine disfuncționalitățile pe care le întâmpină în prezent. Principala nemulțumire a cetățenilor este legată de modalitatea prin care se realizează licitațiile publice prin sistemul informatic. Astfel, dacă o persoană face o ofertă de preț pentru un loc de parcare, ofertă pe care o menține timp de 7 zile cât timp se desfășoară licitația, respectiva persoană pierde locul dorit în favoarea unei alte persoane care depune o altă ofertă deși aceasta a fost făcută cu câteva secunde înainte de închiderea licitației. Prin modificarea adusă Regulamentului, Primăria Slobozia încearcă să elimine această inechitate. «Propunerea de modificare corectează această problemă cu adăugarea unui timp suplimentar la sfârșitul perioadei de licitație în așa fel încât decizia să nu fie luată de timpul de conectare între computerul personal și serverul care găzduiește aplicația ci de intenția efectivă de a licita a persoanelor. Este necesară această modificare pentru că procesul de atribuire s-a transformat într-un concurs al celor care sunt mai pricepuți în domeniul IT!» a explicat Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia. O altă nemulțumire a cetățenilor din Slobozia este legată de modalitatea de semnare și transmitere a contractelor de atribuire a locurilor de parcare, pentru care trebuie să bată la ușile mai multor birouri ale Primăriei Slobozia. Cetățenii vor ca toate aceste formalități să se desfășoare on-line, iar administrația locală, prin modificările aduse Regulamentului, susține că se vor face demersuri în acest sens. «Dorim ca semnarea și transmiterea documentelor să se facă în sistem on-line, pentru cei care au această solicitare. Vreau ca cetățenii să nu piardă timp pentru acest demers!» a mai spus Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia.

 

Fără drept de reînnoire a contractelor pentru persoanele juridice În forma supusă dezbaterii publice, noul Regulament privind administrarea parcărilor de reședință are în cuprinsul său o prevedere în baza căreia persoanele juridice își pierd dreptul de reînnoire a contractelor obținute, cu încă 3 ani, după încheierea primei perioade. Aceeași măsură vizează și proprietarii de autovehicule cărora le-au fost atribuite două locuri de parcare/imobil, aceștia fiind obligați să decidă pe care din cele două locuri îl vor utiliza. Astfel, potrivit art. (78), alin. (2) din Regulament: «în condițiile prezentului Regulament actualizat își pierd dreptul de reînnoire contractele cu titular persoană juridică și contractele pentru cel de-al doilea loc de parcare atribuit per imobil, titularul având posibilitatea să opteze care din cele două contracte rămâne în drept de folosință». Această prevedere nu vizează însă persoanele fizice, acestea având posibilitatea de a-și reînnoi contractele de atribuire a locurilor de parcare cu încă 3 ani. Primarul Alexandru Potor susține însă contrariul, dar consideră că atribuirea locurilor de parcare pentru automobilele din flotele societăților comerciale ar trebui limitată. «Atribuirea locurilor de parcare rezidențiale ar trebui limitată pentru vehiculele care fac parte din flotele comerciale. Nimeni nu va pierde vreun loc de parcare pentru care are contract în derulare! Se mențin neatinse drepturile prevăzute în contracte și există, de asemenea, posibilitatea de prelungire cu 3 ani la sfârșitul perioadei inițiale!» mai spune Alexandru Potor, primarul Sloboziei. Deși declarația edilului pare optimistă, Regulamentul pare să prevadă în mod expres faptul că atribuirea locurilor de parcare vizează exclusiv persoa­nele fizice, nu și pe cele juridice. La art. (40), Regulamentul precizează că: «atribuirea locurilor din parcările de reședință se va face numai persoanelor fizice solicitante ce îndeplinesc cumulativ condițiile stabilite în prezentul Regulament». Proiectul noului Regulament se află în dezbatere publică timp de 30 de zile, urmând a fi supus aprobării Consiliului Local Slobozia în cadrul ședinței ordinare din luna martie 2025.

6 Februarie 2025, 07:50 (33741 vizualizări - 35 comentarii)

Citiți și:
Regulamentele administrației Soare pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


Mălina:
(9 Februarie 2025, 14:36)
Aceeași situație o regăsim și în parcarea din fața Spitalului județean Slobozia. La orice oră de duci, aprox. 85-90% din parcarea respectivă este blocată de autoturismele locatarilor din zonă. Unele nu sunt mișcate cu zilele. Sunt atâția aparținători care se duc la rude internate în spital sau vorbim chiar de situații mai grave. Pur și simplu nu au unde parca. Haideți să facem ca în municipiul Galați unde, în fața spitalului, de fapt pe tot bulevardul principal, au instituit parcarea tarifară. Din acel moment, parchează doar cei care au într-adevăr treabă în zona respectivă și o consideră o necesitate, ceilalți își parchează auto în parcările rezidențiale. Mai mult, și primăria câștigă o grămadă de fonduri!
Mălina:
(9 Februarie 2025, 14:32)
Din punctul meu de vedere, ar trebui instituite în Slobozia și câteva parcări publice cu parcare plătită cu ora, așa cum există în toate orașele civilizate din România. Și vă argumentez prin faptul că dacă dorești să cumperi ceva de la magazinul Ialomița, nu ai unde parca, efectiv. În parcarea magazinului, 90% din locuri sunt ocupate de locatarii blocurilor din zonă (de ce să plătești un loc de parcare într-una din parcările disponibile din zonă, când poți să parchezi gratis). De ce nu se institue plata cu tarif orar, cu o plajă gratuită de 30 de minute pentru cei veniți la cumpărături?
Ion :
(9 Februarie 2025, 12:42)
Domnule Mădălin, când vine șmecherul de la DADP, trasează locul de parcare dar acesta din urmă nu plătește locul de parcare niciodată, cum este? O fi infracțiune? În spatele magazinului Ialomița.
Madalin:
(9 Februarie 2025, 10:08)
Stimate cetățean Ion, de curiozitate, pentru ce infracțiune depuneți plângere penală la DIICOT? Că poate ne luminați și depunem și noi!
Mandel:
(9 Februarie 2025, 08:59)

Faceti pariu ca tot bugetarii fac gura mare . Pai cum domle sa nu avem noi voie 7 masini la bloc. Huoo saraciilor care nu aveti bani de 2-3 masini, huooo. Pai ce ati furat cu noi in campanie, ati pupat in c.r cat am facut-o noi ?

Simplu:
(8 Februarie 2025, 21:27)
Cei care vor mai multe locuri de parcare pe un apartament s amearga sa le parcheze pe la parcul industrial ca sunt acolo locuri.
Ion :
(8 Februarie 2025, 15:50)
Ce nu vă convine pușlamalelor securiste?
Ion :
(8 Februarie 2025, 15:47)
Fiecare apartament un loc de parcare. Nu trebuie lăsate portițe pentru că atunci intervine hoția, Vă dau cuvântul că eu intenționez să depun plângere penală la DIICOT pentru că prea am fost luați de fraieri .
@Cătălin:
(8 Februarie 2025, 12:12)
Absolut corect! Este discriminatoriu să limitezi după un criteriu absolut absurd: un autoturism/apartament. Fără să ții cont de numărule de camere, de numărul de autoturisme/apartament, de numărul de membrii al familiei respective. Lasați licitația deschisă și pentru al doilea și al treilea autoturism. Ok, putem accepta faptul ca pentru al doilea autoturism, atunci când se licitează împotriva cuiva care are un singur autoturism, proprietarul celui de-al doilea poate fi suprataxat. Și atunci și Primăria Slobozia are de câștigat!
Catalin:
(8 Februarie 2025, 10:57)
Are dreptate antecomentatorul meu, în sensul că, indiferent căte locuri de parcare se vor înființa, numărul acestora va fi insuficient. Ori în această situație de ce nu procedăm și noi ca orice oraș/municipiu care dorește să se dezvolte, să se modernizeze? Mai ales că știm deja că bugetul municipiului Slobozia este deja praf și pulbere! De ce nu mergem și noi pe modelul licitațiilor reale, în sensul că cine dă mai mult obține loc de parcare? Nu mi se pare normal să acordăm un loc de parcare, pe o sumă absolut infimă/an, pentru simplul fapt că dețin un autoturism și locuiesc într-un apartament. Dar pentru cei ai căror membri de familie numără 3, 4 sau 5 persoane majore, nu este discriminare să nu le oferi posibilitatea de a licita? Sau pentru cei care au 2,3 sau 4 autoturisme, dar oamenii plătesc taxe și impozite, nu este discriminare să nu le oferi posibilitatea de a licita pentru un loc de parcare?
Infractorul de serviciu:
(8 Februarie 2025, 09:32)
Pe model olandez o masina un loc de parcare impozit normal doua masini (pe adresa ) un loc de parcare ,impozit dublu si tot asa in progresie la a treia masina impozit dublu fata de a doua ,deci de 4 ori fata de prima.....
Mary :
(8 Februarie 2025, 00:57)
Și pe bloc, dacă ar fi locuri de parcare, tot nu vor fi suficiente. Pe an ce trece sunt tot mai multe mașini. Nu trebuie să lucrezi la statistică să-ți dai seama de parcul auto actual și nu îți rămâne decât să vezi în jurul blocului câte mașini sunt. O singură problemă o pot pune în atenția deținătorilor de locuri de parcare, dece mai dețin un loc se parcare dacă țin mașina parcată în fața blocului?! Sau, dece vin cu mașina de serviciu acasă după orele de program și o parchează ca fiind a lui? Nu este mai bine să o lase la sediul firmei? Nu-i așa, domnilor patroni?!
@1997wolf:
(7 Februarie 2025, 11:59)
Dar ce nu facem o altă evaluare: pentru garsoniere și apartament cu 2 camere, câte un loc de parcare, pentru apartamentele cu 3 și 4 camere, câte două locuri de parcare. Sau altfel: pentru un singur locatar în apartament, un loc de parcare, pentru doi sau mai mulți, câte două locuri de parcare. Sunt atâtea variante de lucru, dar asta cu un singur loc de parcare pentru apartament mi se pare foarte comunistă. Noi trebuie să aducem bani la buget, să ne dezvoltăm ca oraș, așa că trebuie să gândim și economic. Șă renunțăm la populismele astea ieftine!
@1997wolf:
(7 Februarie 2025, 09:55)
Haideți să ne întoarcem la comunism, să se dea câte o pâine la fiecare, să ajungă la toată lumea. Fraților, vrem să evaluăm ca municipiu sau să ramânem la stadiul de a ne plânge de milă în continuare. Firmele sunt cele care susțin această urbe, iar foarte mulți administratori au autovehiculele înregistrate pe firme. Ei unde să parcheze? Dorim cumva să alungăm investitorii?
Silviu:
(7 Februarie 2025, 09:19)
Și asta este doar începutul...stați sa vedeți când s-o inchide pentru parcare bulevardul matei Basarab.locuiesc la central la școală nr 2.acum nu avem loc sa parcăm dapai când se închide bulevardul.si nici loc de făcut parcări nu este în zonă. Probabil va face parcări in zona industrială ca este destul loc si ne va pune sa parcam acolo

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
193 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(10966 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12582 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9535 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(10932 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(10951 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(11695 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12275 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11298 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(12042 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12099 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11569 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(12947 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12209 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9642 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10817 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(12963 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(14147 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12612 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10923 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(12140 vizualizări - 0 comentarii)


Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:32
(11236 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:24
(12984 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11627 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11518 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(14230 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:21
(9458 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:13
(11387 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:10
(10024 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(10883 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie în vîrstă de 73 ani a fost victima unui accident rutier petrecut, miercuri, 4 noiembrie, în Slobozia. Bătrîna se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(11928 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
:-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...