Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință

La Slobozia

Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință

Considerat ineficient de către cetățeni, Regulamentul privind administrarea parcărilor de reședință din Slobozia va fi modificat. În urmă cu o săptămână, administrația locală a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre cu noile modificări ale Regulamentului. Într-o declarație publică, Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia, a precizat faptul că va încerca să elimine probleme întâmpinate de cetățeni în legătură cu procedura de atribuire a locurilor de parcare. Deși se dorește a fi un document în favoarea cetățenilor, Regulamentul li­mitează însă dreptul de a obține un loc de parcare pentru persoanele juridice.

 

Licitațiile on-line și locurile de parcare Încă din 2020, Primăria Slobozia a încercat să rezolve problemele legate de atribuirea, prin licitație publică, a parcărilor de reședință. Astfel, la vremea respectivă, administrația locală a creat o aplicație informatică prin care licitațiile să se desfășoare în sistem on-line. Deși soluția părea a fi una eficientă, în realitate a creat un adevărat haos și a dat naștere la numeroase dispute în rândul proprietarilor de autovehicule de pe raza municipiului Slobozia. Pentru a elimina aceste probleme de fond, actuala administrație locală a decis să aducă modificări Regula­mentului de admi­nistrare a parcărilor de reședință, printr-un Proiect de Hotărâre. Noul Regulament a fost deja lansat în dezbatere publică, deocamdată în mediul on-line, astfel încât cetățenii să aducă argumente prin care procedura să fie simplificată și să elimine disfuncționalitățile pe care le întâmpină în prezent. Principala nemulțumire a cetățenilor este legată de modalitatea prin care se realizează licitațiile publice prin sistemul informatic. Astfel, dacă o persoană face o ofertă de preț pentru un loc de parcare, ofertă pe care o menține timp de 7 zile cât timp se desfășoară licitația, respectiva persoană pierde locul dorit în favoarea unei alte persoane care depune o altă ofertă deși aceasta a fost făcută cu câteva secunde înainte de închiderea licitației. Prin modificarea adusă Regulamentului, Primăria Slobozia încearcă să elimine această inechitate. «Propunerea de modificare corectează această problemă cu adăugarea unui timp suplimentar la sfârșitul perioadei de licitație în așa fel încât decizia să nu fie luată de timpul de conectare între computerul personal și serverul care găzduiește aplicația ci de intenția efectivă de a licita a persoanelor. Este necesară această modificare pentru că procesul de atribuire s-a transformat într-un concurs al celor care sunt mai pricepuți în domeniul IT!» a explicat Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia. O altă nemulțumire a cetățenilor din Slobozia este legată de modalitatea de semnare și transmitere a contractelor de atribuire a locurilor de parcare, pentru care trebuie să bată la ușile mai multor birouri ale Primăriei Slobozia. Cetățenii vor ca toate aceste formalități să se desfășoare on-line, iar administrația locală, prin modificările aduse Regulamentului, susține că se vor face demersuri în acest sens. «Dorim ca semnarea și transmiterea documentelor să se facă în sistem on-line, pentru cei care au această solicitare. Vreau ca cetățenii să nu piardă timp pentru acest demers!» a mai spus Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia.

 

Fără drept de reînnoire a contractelor pentru persoanele juridice În forma supusă dezbaterii publice, noul Regulament privind administrarea parcărilor de reședință are în cuprinsul său o prevedere în baza căreia persoanele juridice își pierd dreptul de reînnoire a contractelor obținute, cu încă 3 ani, după încheierea primei perioade. Aceeași măsură vizează și proprietarii de autovehicule cărora le-au fost atribuite două locuri de parcare/imobil, aceștia fiind obligați să decidă pe care din cele două locuri îl vor utiliza. Astfel, potrivit art. (78), alin. (2) din Regulament: «în condițiile prezentului Regulament actualizat își pierd dreptul de reînnoire contractele cu titular persoană juridică și contractele pentru cel de-al doilea loc de parcare atribuit per imobil, titularul având posibilitatea să opteze care din cele două contracte rămâne în drept de folosință». Această prevedere nu vizează însă persoanele fizice, acestea având posibilitatea de a-și reînnoi contractele de atribuire a locurilor de parcare cu încă 3 ani. Primarul Alexandru Potor susține însă contrariul, dar consideră că atribuirea locurilor de parcare pentru automobilele din flotele societăților comerciale ar trebui limitată. «Atribuirea locurilor de parcare rezidențiale ar trebui limitată pentru vehiculele care fac parte din flotele comerciale. Nimeni nu va pierde vreun loc de parcare pentru care are contract în derulare! Se mențin neatinse drepturile prevăzute în contracte și există, de asemenea, posibilitatea de prelungire cu 3 ani la sfârșitul perioadei inițiale!» mai spune Alexandru Potor, primarul Sloboziei. Deși declarația edilului pare optimistă, Regulamentul pare să prevadă în mod expres faptul că atribuirea locurilor de parcare vizează exclusiv persoa­nele fizice, nu și pe cele juridice. La art. (40), Regulamentul precizează că: «atribuirea locurilor din parcările de reședință se va face numai persoanelor fizice solicitante ce îndeplinesc cumulativ condițiile stabilite în prezentul Regulament». Proiectul noului Regulament se află în dezbatere publică timp de 30 de zile, urmând a fi supus aprobării Consiliului Local Slobozia în cadrul ședinței ordinare din luna martie 2025.

6 Februarie 2025, 07:50 (33861 vizualizări - 35 comentarii)

Citiți și:
Regulamentele administrației Soare pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


Comunitarii:
(7 Februarie 2025, 08:05)
Asa zisi ,,politisti "locali care dirijeaza circulatia la scoala 2 ori lasa pe toti a intra sa ne lasam copii ori sa nu mai lase pe ,,ochi frumosi " facilitarea de a intra pina in clasa cu masina ca eu zic ca acel semn este pentru toti.
Andrei:
(7 Februarie 2025, 02:10)
Societățile comerciale plătesc bani mulți primariei pentru autovehiculele ce le dețin. Unde ar trebui să le parcheze, la Bora, la cimitir? Tov. Primar, noi pentru ce plătim aceste taxe? Ar fi ideal să purtați ceva discuții și cu noi. Sau, deja, scaunul este cald?
Zona central:
(6 Februarie 2025, 20:57)
Cu masinile care stau parcate de citeva luni linga gardul scoli nr 2 si nu prea vedem sa fie miscate pina la vara rog sa se gaseasca o solutie , de a fi mutate, daca nu sunt puse in circulatie pentru a da posibilitatea si altor locatari care circula si nu au unde parca
1997wolf:
(6 Februarie 2025, 20:17)
Să se atribuie un singur loc de parcare pentru un apartament.
Adrian :
(6 Februarie 2025, 11:14)
Foarte bine că prea multe șmecherii s-au făcut cu contractele de comodat. Clica din Primărie a creat multe disensiuni între locatari. Fiecare bloc avea repartizată o parcare . Acum sunt și șase locuri de parcare la un apartament. Așa se întâmplă când probleme serioase ajung pe mâna ospătarilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
308 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14453 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:41
(9420 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19099 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru șoferii indisciplinați

Luni, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele ialomițene pentru un trafic rutier mai sigur, precum și pentru prevenirea și combaterea neregulilor ce pot conduce la producerea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19224 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:50
(14291 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:11
(14653 vizualizări - 0 comentarii)


Tîrgul Primăverii, la Slobozia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia și SC Orange România SA organizează, în perioada 25-28 februarie a.c., «Tîrgul Primăverii ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:42
(16044 vizualizări - 0 comentarii)


Amenința că se sinucide prin electrocutare

Pompierii ialomițeni au intervenit în week-end-ul trecut la 5 situații de urgență, trei dintre acestea pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru salvarea unui animal și un altul pentru transportul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:40
(14054 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 19:35
(13953 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:52
(18163 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:23
(12485 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:17
(10285 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:12
(12466 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 17:20
(16411 vizualizări - 2 comentarii)


Prevenirea acidentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Principalul scop al acțiunii a fost acela de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 08:12
(8815 vizualizări - 0 comentarii)


Armă neletală, deținută ilegal

Un colectiv de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce a acționat joi, 18 februarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 19:21
(15841 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea infracționalității stradale

Joi, 18 februarie a.c., efective ale Poliției Orașului Țăndărei și jandarmi au organizat și executat în comun o acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 18:13
(17030 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni trimiși în judecată

În cursul zilei de 18 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni au finalizat cercetările în două dosare penale în care reprezentanții unor agenți economici sînt cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:13
(12482 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Țăndărei

Joi, 19 februarie, la locuința unui cetățean din Țăndărei s-a produs un incendiu. După ce a supraalimentat soba cu lemne, fiul proprietarului, în vîrstă de 22 de ani, a aprins focul, lăsînd sistemul de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:06
(17896 vizualizări - 0 comentarii)


Aproape de un rezultat mare Liverpool-Unirea 1-0

Unirea a rămas aceeași echipă combativă de pe vremea lui Petrescu. Ronny Levy a gîndit o așezare compactă la mijloc care a funcționat aproape perfect 80 de minute, iar cînd au apărut fisuri le-a rezolvat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 01:12
(23250 vizualizări - 0 comentarii)


Anton Barbu și-a dat demisia din funcția de director al Agenției de Plăți

Anton Barbu, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița. Anunțul a fost făcut în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 16:19
(19324 vizualizări - 4 comentarii)


Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 12:33
(14940 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:51
(12723 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(11363 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(14844 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 07:12
(18028 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:53
(15031 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:50
(12607 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:41
(16864 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:55
(14643 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...