Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Ialomița de acum 25 de ani... (II 2000)

Ialomița de acum 25 de ani... (II 2000)

Întrucât de la debutul prezentei rubrici ni s-au adus niscaiva reproșuri, în sensul că ar trebui să detaliem anumite aspecte de acum 25 de ani, ne vom conforma și, pe cât posibil, vom încerca să lămurim pe toată lumea. Spre exemplu, la început de februarie 2000, Independent titra «Gheorghe Savu, președintele PDSR Ialomița, este pregătit pentru o campanie electorală „MURDARĂ“», după cum vă atenționam în 2000 urmând a se organiza mai multe runde de Alegeri. Deosebit de relevant în context este apariția Alianței pentru România la început de 1999, formațiune desprinsă din PDSR și condusă de Teodor Meleșcanu, la nivel local ApR fiind sub președinția lui Gheorghe Tonț. Un alt titlu din Independent era «Învățământul în colaps/Cadrele didactice sunt decise să continue greva gene­rală și amenință cu înghețarea anului școlar». La acel moment, liderul Sindicatelor din Învățământ la nivel local era Simion Hancescu, în prezent președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ la nivel național. Tot legat de Sindicate, Elena Neagu, liderul Uniunii Județene a Sindicatelor Libere din Ialomița, avea în vizor «privatizarea IAS-urilor, Bere Amidon Țăndărei și Filatura de Bumbac „Korin“». Căci, la începutul anului 2000, încă se privatizau foste IAS și alte societăți de stat, în timp ce Filatura din Slobozia a fost vândută către «investitori» coreeni...

În februarie 2000, «Și prefectul a căzut „răpus“ de gripă» era un titlu de primă pagină din Independent. Prefect era Virgilius Ilie, membru PNȚCD, Convenția Democrată din România fiind încă la Putere. Să menționăm că subprefectul de la acel moment, Gigi Petre, era președinte al PNL Ialomița și partener de guvernare al PNȚCD. Un alt titlu din Independent: «Seism de proporții în politica locală/Prefectul țărănist Ilie Virgilius i-a spus „adio“ deputatului Cristea. „Popularul“ Gheorghe Cristea i-a salutat „din mers“ pe țărăniști!». Pe o pagină de ziar, Independent aducea în discuție fricțiunile din cadrul PNȚCD Ialomița, prefectul țărănist Ilie contrându-se cu deputatul PNȚCD Cristea oficial și neoficial. De asemenea, «„Doamna de fier“ a județului, Maria Petre dorește șefia Consiliului Județean» a fost un alt titlu de primă pagină în Independent. Relativ la începuturile activității sale politice în Ialomița, Maria Petre, în conducerea Partidului Democrat condus de Petre Roman, preciza în cadrul unui interviu că «este exclusă o candidatură pentru Parlament». De asemenea, Partidul Umanist din România, unul dintre primele partide create de Dan Voiculescu, își stabilea deja candidatul pentru Primăria Slobozia, respectiv pe slobozeanul Emil Constantinescu (pură coincidență de nume cu Președintele României din mandatul 1996-2000, Emil Constantinescu). Și din punct de vedere social începutul de an 2000 era unul tulbure, «Salariații „Transloc“ amenințând că vor da foc la autobuze în fața Prefecturii și a Consiliului Județean», în timp ce Dimciu Caraiola, directorul Fondului Proprietății de Stat Ialomița, anunța că «Privatizarea IAS-urilor va demara, cel mai probabil în luna martie 2000!». «Piraterie de TIR-uri pe șoselele ialomițene» era un alt titlu din februarie 2000 la ziarului Independent, încă de acum 25 de ani existând probleme pe drumul care leagă Urziceniul de București.

Tot politic, se întețeau atacurile. «PNL și PNȚCD merg separat la Alegeri Locale» titra Independent, în timp ce «PNR Ialomița vrea să încheie un „protocol de neagresiune“ cu toate partidele politice!». PNR sau Partidul Național Român, formațiunea politică cu președinte fost șef la SRI, Virgil Măgureanu, a fost prima «tatonare» a Serviciilor de pe­netrare a vieții politice. Pe plan local, președinte al PNR Ialomița a fost desemnată Floricica Dumitru, șefă a Uniunii Tineretului Comunist înainte de 1989.

10 Februarie 2025, 12:35 (11161 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Ialomița de acum 25 de ani... (VII 2001)
Ialomița de acum 25 de ani... (VI 2001)
Ialomița de acum 25 de ani... (V 2001)

Comentariile cititorilor:


Miti:
(12 Februarie 2025, 05:24)
Bine că v-ați prins. Politicienii corupți au furat județul și nu au pus nimic în loc. Nici o întreprindere mare, gen Filatura cu 1000 de muncitori. Au plecat absolvenții de facultăți pe bune, din centrele universitare mari, în toate direcțiile. Cine a rămas? Au rămas hoții și f.multi proști.
Cetățeanul x:
(11 Februarie 2025, 09:33)
Da mare dreptate are cetățeanul de mai sus ,prostie ,hoție și incompetență. Dar ținem coada sus că vai doamne ce funcție am eu ,dar dacă te uiți în istoricul lor vai mama lor ,scirba și și totală dezamăgire. Ŕusine ,Rusine, Rusine .
Mioara:
(11 Februarie 2025, 07:51)
Și acum 33 ani, 25 ani ialomita tot asa de corupta era și tot asa a rămas. În Ialomița, hoția, prostia, tupeul e sport național iar corupția este peste tot , este 100% peste tot numai combinator unde lunea se pmoata pe strada, femeile nasc pe trotuarele din fața spitalelor. Asta e adevărată Ialomița. Chiar mi-e scârbă, dar ne meritam soarta. Restul vrajeala

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(3904 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(2927 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2494 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(9731 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6512 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3299 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(6109 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6185 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6198 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Borănești, reținută după ce a furat geanta unei alte femei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au dispus marți, 9 septembrie a.c., măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 43 de ani, din Borănești, bănuită de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:25
(4506 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna august 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 18 inspecții fiscale, 4 controale inopinate și 25 verificări documentare. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:20
(785 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,70%, rata șomajului la sfârșitul lunii iulie 2025

La sfârșitul lunii iulie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4466 șomeri (din care 2074 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2025, 10:10
(7595 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2, între Coșereni și Movilița: Șapte victime!

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, între localitățile Coșereni și Movilița. Din primele verificări a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2025, 07:10
(15643 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 4 septembria a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:40
(2926 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din Slobozia au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:25
(4085 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Termen pentru înregistrarea în REGES-ONLINE

La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 12:20
(4082 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr de 26 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut iubita minoră de 15 ani!

Marți, 2 septembrie a.c., polițiștii din Fetești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut un tânăr de 26 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:50
(11130 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor la sate» 2025

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:20
(974 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(6223 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1757 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1175 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(689 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1329 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 august 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 398-«VAT Return One Stop Shop»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că duminică, 31 august 2025, este termenul-limită de depunerea a Formularului 398-«VAT Return One ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 13:00
(6798 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 57,39 mii de lei pentru crescătorii de animale din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 08:00
(7413 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 26 august 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 16:05
(6124 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 116 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului I 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 15:15
(933 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița asigură implementarea la nivel județean a prevederilor legale privind reglementarea activității prestatorului ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 13:05
(1262 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins clădirea în care funcționează biserica evanghelică din oraș. Pentru că exista pericolul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2025, 14:30
(5438 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Joi, 21 august 2025, în intervalul orar 09,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina din Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2025, 10:10
(1036 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...