Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Ucrainenii care înveselesc Slobozia

Ucrainenii care înveselesc Slobozia

Fugiți din calea războiului care le-a distrus țara, doi studenți ai Conservatorului din Kiev/Ucraina caută pacea pe străzile din România. De câteva luni, muzicienii străbat țara în lung și-n lat, organizând concerte pentru toți oamenii care se opresc să-i asculte. Recent, aceștia au ajuns la Slobozia, iar muzica lor a trezit la viață orașul înghețat.

 

Din Ucraina în România Pe 4 februarie 2025, s-au împlinit 1077 de zile de când Rusia a invadat Ucraina și aproape 4 luni jumătate de când Vadim Pylypchuk și Maxim Prokopchenko au reușit să fugă din calea bombardamentelor și să se stabilească într-o garsonieră din București. Studenți la Conservatorul din capitala Kiev, tinerii și-au lăsat familiile, au luat cu ei instrumentele muzicale și au plecat să cucerească România cu muzica lor. Sunt în permanență pe drumuri și organizează concerte stradale, în diferite orașe din țara noastră. Au început la București, au ajuns până la Timișoara, dar s-au gândit că și micile așezări urbane merită să asculte muzică de calitate. S-au uitat pe hartă și au decis să aleagă un oraș apropiat Bucureștiului. Așa au ajuns la Slobozia. Maxim cântă la chitară și la voce, iar Vadim este maestrul saxofonului. Dintre cei doi, am reușit să stăm de vorbă doar cu Vadim, pentru că el este singurul care vorbește engleză. «Cu toții știm ce se întâmplă astăzi în Ucraina... România este țara noastră vecină, o țară europeană și ne-am dorit să ajungem într-o țară europeană. Am fost bine primiți în această țară și mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să ne stabilim aici. Poate pe viitor vom pleca mai departe dar, deocamdată, am decis să rămânem aici!» spune, într-o pauză a micului concert,Vadim Pylypchuk. În tot acest timp, partenerul său de călătorie și de scenă își acordează chitara și face o probă de microfon. Vocea face ca strada să vibreze, iar oamenii care trec pe lângă ei întorc privirile și le zâmbesc prietenoși. Chiar dacă nu sunt într-o sală de concerte adevărată, organizarea unui astfel de spectacol presupune o pregătire temeinică, pentru că prestația trebuie să fie ireproșabilă. «Nu este deloc ușor să cânți pe stradă, iar oamenii ne apreciază muzica...Ne dăm seama după reacțiile pe care le au. Cântăm muzică tradițională din Ucraina, dar și melodii cunoscute din repertoriul internațional...» mai spune Vadim.

 

Dorul de acasă Vadim și Maxim nu au mai mult de 25 de ani, dar chipurile lor s-au maturizat și reflectă durerea celor 3 ani care au trecut de la momentul invaziei rusești în țara lor. Se gândesc la părinții și prietenii pe care i-au lăsat acasă și pe care și-ar dori să-i aibă lângă ei. Speră ca războiul să se termine într-o zi și să revină acasă, la persoanele dragi lor. «Acasă au rămas părinții, dar și o parte dintre prietenii și colegii de la Conservator. Vorbim cu ei periodic... Ne bucură faptul că sunt, deocamdată, bine, dar dorul de ei este foarte mare...» spune Maxim, ajutat să se exprime în engleză de partenerul său de concerte. Iar Slobozia le reamintește de cartierul în care au copilărit și în care locuiau cu familiile, prin clădirile și oamenii pe care i-au văzut trecând pe stradă. «Cumva mă simt ca acasă, aici la Slobozia. Unele blocuri seamănă cu cele din Ucraina, la fel și oamenii... Au chipuri familiare... Asta face ca dorul să fie și mai mare!» spune, vi­zibil emoționat, Vadim Pylypchuk. Din boxa pe care au adus-o cu ei se aude o baladă. Maxim cântă la chitară, în timp ce Vadim îl acompaniază la saxofon. Timpul pare că se oprește în loc, iar Slobozia înfrigurată se trezește la viață. Câțiva trecători se opresc în loc și-i aplaudă. Vadim se apropie de oamenii care îi privesc și spune: «Cântăm pentru a face Slobozia fericită... Vrem să vedem și oameni fericiți!».

 

România, alături de Ucraina
Potrivit ultimelor date ale ONU, de la începutul războiului din Ucraina peste 10 milioane de cetățeni ucraineni au fugit peste hotare în diferite state europene. 148 de mii dintre aceștia trăiesc în continuare pe teritoriul țării noastre, printre ei numărându-se Vadim și Maxim. Din numărul total de cetățeni ucraineni aflați în evidențele autorităților române, peste 22 de mii lucrează cu forme legale, după cum arată Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

20 Februarie 2025, 13:05 (5736 vizualizări - 14 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@Ion:
(22 Februarie 2025, 13:45)
Bo$$ mai lasa veninul si nu mai dezinforma. Trupa aia de indieni care cantau de 2 ori pe an in fata la market Ialomita, o mai stii? Dar pe tipul care canta la tobe in fata la Flanco? Inainte sa scrii prostii, informeaza-te, ca sa nu sucesti mintile suveraniste si altora. In toate orasele mari si civilizate sunt artisti care canta la diverse instrumente; muncesc in felul lor si nu dau in cap, dimpotriva! Bucura sufletul unora dintre noi. Manelele tig@nesti nu te mai deranjeaza cand zbiara in fiecare zi si noapte?
Ion:
(22 Februarie 2025, 09:07)
românii adevărati ar fi fost sancționați imediat de poliția locală pe motiv că nu au autorizație...
Daniela:
(21 Februarie 2025, 10:51)
Ce-o sa mai fugiti si voi cand o sa ajunga Cretin Cal MARO la putere,iar de luptat in razboi... nu sunteti in stare sa dicerneti diferenta dintre comunism,legionarism si democratie. Vorba lui Ciki,"va sare oja de pe unghii" si parul de pe piept. Barbatii lu' peste prajit,mai puneti mana si cititi si voi ceva ca,vorba aia..prosti erati,dar v-ati prostit mai rau stand numai pe tyktoace si facebooake. Hai,spor la carte!
ciki:
(21 Februarie 2025, 09:51)
Fetili de la Cheeky Girls, la revenirea in Romania au "uitat" limba materna, dar au slobozit un adevar: romanii sunt PRIMITIVI, au spus ele, in loc de primitori. As vrea sa vad si eu pe curajosii nostri, pe DACII nostri adevarati, ce ar face ei in locul ucrainenilor? Acesti neinfricati cu chiepturile dezgolite ar sta in fata tancurilor rusesti? Mai ales la mizeria de pregatire armata pe care generatia de 40-50 de ani a efectuat-o? Dar de bombardierii astia pensati care nu au mai prins stagiul militar obligatoriu? Ar tine un AK antic si ruginit in mana? Sau le sare lacul de ungi (unghii)? Comentarii aiurea; nu aveti si voi rude care erau militari in termen in saptamana revolutiti, cand trageau cu arma si efectiv faceau pe ei de frica. Armata este pt profesionisti, nu pentru tot poporul. Altfel, am fugi mancand pamantul! Iar asta cu ucrainenii bogati, cu masini de jde mii de euro? Cum ar fi sa plece beizadelele din Bucuresti cu masinile de fite prin europa, fugind de rusi? Tot asa ar spune si altii despre romani, ca suntem mega-bogatani. Sper sa nu ajungem ca vecinii nostri, mai ales acum ca SH TRAMP si cu PUȚI NEL vor sa-si imparta europa.
aoleu-ialomița-mea:
(21 Februarie 2025, 08:19)
exact ce vă spuneam în primul comentariu!! oameni fără habar de muzică, de vremuri, care sunt înapoiați și votează de 35 de ani aceeași culoare! FELICITĂRI IALOMIȚENII MEI DIN IAOLIȚA!!!!
Pacifist :
(21 Februarie 2025, 07:08)
Nimeni nu pleacă din țara lui, din satul, din casa lui, de bine. Să fie mai buni, toleranți și înțelegători cu semenii nostri
James:
(21 Februarie 2025, 06:33)
Astia sunt doi lasi care au fugit de razboi si care in loc sa lupte acasa la ei ii inveselesc pe altii. Ca ei sunt zeci de mii, o rusine...
@Revoltat:
(20 Februarie 2025, 22:39)
Nici un spalat pe creier rusnac n-ar fi trimis un mesaj mai potrivit ca al tau. Un sfat: cand faci referiri la prostia romanilor incearca sa te limitezi la tine si simpatizantii tai.
Revoltat:
(20 Februarie 2025, 21:49)
Ce caută aici, când Europa trimite trupe și bani la măscăriciul de Zelenschi să susțină războiul lor. Statul român să-i expulzeze în țara lor. Ca ăștia sunt cu miile în toată Europa. Primii au plecat racheții cu milioanele de euro și acum huzuresc prin locații de lux în Europa. Pe alții îi intreținem noi pe banii statului român. Alții mai proști decât noi, nu cred să mai existe!
Vest Europa:
(20 Februarie 2025, 20:41)
Bravo asa mai dau un pic de culoare orasului cenusiu ca la gindire suntem depasiti de mult timp si nu mai vad ceva frumos in acest oras
@aoleu-ialomița mea:
(20 Februarie 2025, 17:03)
Muzica este sunet, nu zgomot. Dar ce te faci cu un suflet amorf, înghețat ?
Mirare:
(20 Februarie 2025, 16:50)
De ce nu sunt in tara lor, barbati in toata firea, buni de lupta?
Slobozean:
(20 Februarie 2025, 16:36)
Sa se ducă sa lupte la ei în tara sa ne lase pe noi. Ce tot îi pupam în dos atat sa meargă sa își apere tara
aoleu-ialomița-mea:
(20 Februarie 2025, 14:28)
Asta ne lipsea la Slobozica, gălăgie care să deranjeze liniștea și ordinea publică, pensionarii care au muncit atata timp și au o pensie de toata jena sa fie deranjati de asa ceva?! Ferească Dumnezeu ce am ajuns.. sa vina la Slobozica sa deranjeze porumbeii si gugustucii care se plimba pe strada si incurca traficul. Apreciere maximă pentru băieții ăștia!!! DOAR CĂ AU NIMERIT INTR-UN ORAȘ ÎMBĂTRÂNIT, ÎN CARE OAMENII HABAR DE CE AM AJUNS ÎN 2025, ADICĂ SUNTEM IN URMĂ CU 30 DE ANI!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
274 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(81 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(108 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(98 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(941 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(541 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(534 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(581 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1119 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1080 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1248 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1191 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1399 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1567 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2266 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1773 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1511 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1437 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1522 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3978 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2533 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1755 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1802 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1657 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1653 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4234 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1838 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1789 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1736 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...