Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezământ monahal «Sfinții Voievozi» din Slobozia. În cetatea Sloboziei va veni și va aduce multă binecuvântare pentru credincioșii Eparhiei, Icoana Maicii Domnului de la Mânăstirea Piatra Tăieturii, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Calendarul evenimentelor se va desfășura după următorul program:

-marți, 22 aprilie 2025: La orele 13,45 va avea loc primirea Icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Piatra Tăieturii la Catedrala Episcopală, urmată de slujba de Te Deum. La orele 14,30, după slujba de Te Deum, PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, soborul de preoți și credincioșii vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mânăstirea «Sfinții Voievozi», unde sfânta icoană va fi așezată, într-un baldachin în curtea sfântului lăcaș, spre închinare tuturor credincioșilor. În toată această perioadă, la Mânăstirea Slobozia se vor săvârși slujbe de priveghere, Acatistul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu.

-miercuri, 23 aprilie 2025: În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Mânăstirea Slobozia se va săvârși Sfânta Liturghie, rânduială specifică Săptămânii Luminate. Se vor săvârși slujbe de priveghere, Acatistul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu.

-vineri, 25 aprilie 2025: În ziua sărbătorii hramului Mânăstirii «Izvorul Tămăduirii» va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte episcop Vincențiu, începând cu ora 08,30. La slujbă vor participa toți membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial, preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Împreună rugători vor fi și reprezentanți ai autorităților locale, județene și credincioși. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte episcop Vincențiu, împreună cu soborul de slujitori, va săvârși slujba specială din Săptămâna Luminată a Aghiasmei Mici.

-duminică, 27 aprilie 2025: Preasfințitul Părinte episcop Vincențiu, începând cu ora 08,30, va sluji Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de părinți consilieri ai Centrului Eparhial și de preacuvioșii părinți stareți de la mânăstirile Eparhiei.

Icoana Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 28 aprilie 2025, după Sfânta Liturghie, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Mânăstirea Piatra Tăieturii, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

16 Aprilie 2025, 09:05 (5225 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia salvează PRO România!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
463 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 5 februarie 2024, polițiștii rutieri au depistat în trafic doi șoferi, din comuna Bordușani, respectiv municipiul Slobozia, în timp ce conduceau autoturisme fără a deține permise de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 15:55
(19798 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru ordine de protecție încălcate

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 5 februarie 2024, cu privire la faptul o femeie, în vârstă de 60 de ani, din comuna Grădiștea, ar fi sesizat că soțul său, în vârstă de 63 de ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 15:50
(18744 vizualizări - 0 comentarii)


Cutremur cu magnitudinea de 4,2 în județul Ialomița

Institutul Național pentru Fizica Pământului informează cu privire la faptul că luni, 5 ianuarie 2024, la orele 23,50, în zona județului Ialomița s-a produs un cutremur mediu cu magnitudinea 4,2, la adâncimea ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 10:30
(16023 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Perieți, amendat de Protecția Animalelor după ce și-a înhămat câinele la motocultor

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Perieți, a înhămat un câine la un motocultor. Bărbatul a ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 17:50
(16720 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de vineri, 2 februarie a.c., în jurul orelor 20,30, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 17:40
(10051 vizualizări - 0 comentarii)


Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița: Amenzi aplicate de 388 mii de lei

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița a desfășurat, în luna ianuarie 2024, 60 acțiuni de control și a cercetat și soluționat un număr de 52 sesizări și reclamații. Acțiunile de ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 17:20
(26066 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni, Condeești și Fierbinți-Târg

Accidente la Urziceni, Condeești și Fierbinți-Târg

Vineri, 2 februarie a.c., în jurul orelor 21,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 14:20
(15794 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Tânără rănită într-un accident rutier

Coșereni: Tânără rănită într-un accident rutier

Vineri, 2 februarie a.c., în zona localității Coșereni s-a produs un accident de circulație, în eveniment fiind implicate un camion și un autoturism. În urma accidentului, o tânără de 22 de ani, pasageră ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2024, 11:20
(18536 vizualizări - 0 comentarii)


Președintele USR, Cătălin Drulă: Prioritățile USR în noua sesiune parlamentară

Președintele USR Cătălin Drulă a prezentat prioritățile legislative ale USR în noua sesiune parlamentară, care includ reduceri de taxe, abrogarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, adoptarea DNA-ului ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 19:45
(13550 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «România rămâne campioană la corupție. Avem nevoie de un ministru al Justiției care să nu fie dirijat de Iohannis!»

Un raport de astăzi al Transparency International arată că România este pe lista țărilor UE cu cele mai slabe performanțe în ceea ce privește aplicarea măsurilor de combatere a corupției, potrivit Indicelui ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 19:40
(20294 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Marți, 30 ianuarie a.c., cu ocazia sărbătoririi «Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală», polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive cu elevii ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 18:10
(11870 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au acționat pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 18:00
(14296 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Movilița și Roșiori

Marți, 30 ianuarie 2024, procurorii și polițiștii din Urziceni au efectuat 4 percheziții domiciliare pe raza localităților ialomițene Movilița și Roșiori, dar și în București. Din cercetări a reieșit faptul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 17:50
(10163 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Problema consumului de droguri în rândul elevilor, în atenția autorităților

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Problema consumului de droguri în rândul elevilor, în atenția autorităților

Miercuri, 31 ianuarie 2024, Instituția Prefectului Județul Ialomița a găzduit Ședința Grupului de lucru pentru asigurarea siguranței în unitățile de învățământ preuniversitar, ședință prezidată de reprezentantul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 14:10
(15190 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Întâlnire de lucru referitoare la organizarea proceselor electorale

Prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a demarat seria întâlnirilor de lucru cu autoritățile județene care au atribuții în organizarea proceselor electorale ce vor fi organizate în anul 2024. Astfel ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 13:10
(13036 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Haine contrafăcute, indisponibilizate

Marți, 30 ianuarie 2024, în jurul orei 14,30, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 18:05
(21285 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, beat și fără permis

Marți, 30 ianuarie 2024, polițiștii rutieri din Urziceni au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier. Astfel, în jurul orei 10,30, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 17:55
(9049 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 95000 mii de lei amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță alimentară

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor continuă acțiunile de îndrumare și control efectuate la operatorii economici ce desfășoară activități în domeniul alimentar. În decursul lunii ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 16:15
(13992 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Miercuri, 31 ianuarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul întâlnirii a fost aprobat, printre altele, programul acțiunilor de control pentru anul ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 14:55
(12055 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

IJJ Ialomia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

Marți, 30 ianuarie 2024, jandarmii ialomițeni au sărbătorit «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli» împreună cu elevii claselor V-VIII de la Școala din Bora. În cadrul acestor întâlniri interactive ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 18:10
(20014 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Material lemnos indisponibilizat în Oborul Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică acționează permanent, în mod activ și implicat, în misiuni preventive de depistare și prevenire a faptelor comise cu violență, combaterea migrației ilegale ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 16:10
(18577 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 31 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că miercuri, 31 ianuarie 2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 12:45
(30046 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiunea «BLOCADA»

Astfel, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 27/28 ianuarie a.c., în cadrul acțiunii «BLOCADA», desfășurată în sistem integrat, polițiștii din Fetești, împreună cu efectivele din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 18:20
(10105 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Fără permise de conducere, la volan

La sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri au depistat în trafic doi bărbați, de 25 și 38 de ani, din localitățile Perieți, respectiv Țăndărei, care conduceau autoturisme  pe drumurile publice fără ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 18:10
(11798 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Jilavele, pe DN2A și la Platonești

Accidente la Jilavele, pe DN2A și la Platonești

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, în jurul orei 7,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 14:15
(15961 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Incendiu din cauza unui coș necurățat

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 14:05
(14429 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Vineri, 2 februarie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia, moment aniversar ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 11:50
(17908 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Lemne confiscate de polițiști

Miercuri, 24 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat la Miloșești un tânăr, de 23 de ani, ce transporta cu două căruțe material lemnos din specia salcâm. În urma verificărilor efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 16:50
(10594 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Posibil drogat la volan

În timpul activităților desfășurate, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic vineri, 26 ianuarie 2024, un tânăr de 18 ani din orașul Bragadiru. În urma testării antidrog, au reieșit indicii cu privire ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:40
(10377 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Doi șoferi, în vârstă de 37 și, respectiv, 55 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic, iar polițiștii au constatat că circulau fără a respecta legislația rutieră. Astfel, șoferul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:30
(3980 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...