Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sute de copii din Ialomița, abuzați și neglijați de familii

Sute de copii din Ialomița, abuzați și neglijați de familii

Cifre alarmante sunt prezentate într-un Raport oficial al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița în legătură cu mediul familial în care tră­iesc sute de copii din Ialomița. Potrivit documentului, reprezentanții instituției au intervenit, în 2024, în peste 300 cazuri de abuz și neglijență. În cele mai multe situații a fost vorba despre abuzuri sexuale, arată oficialii DGASPC Ialomița.

 

Statistică îngrijorătoare Urmărind cifrele date publicității de Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Copii și Părinți al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița s-ar putea concluziona faptul că sute de copii din județ trăiesc într-un mediu abuzator acasă, în sânul familiilor din care fac parte. Anul trecut, instituției i-au fost redirecționate aproximativ 1000 de sesizări cu privire la comportamente, din mediul fami­lial, ce pun în pericol siguranța copiilor. Peste 300 dintre aceste reclamații înaintate Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Copii și Părinți au vizat fapte de abuz sau neglijență. În ceea ce privește abuzurile, cele mai multe dintre acestea vizează abuzurile sexuale sau pornografia infantilă. De asemenea, în atenția DGASPC Ialomița au fost aduse alte 152 de cazuri de neglijență. Este vorba despre acele situații în care copiii ar fi fost lăsați neîngrijiți sau înfometați sau li s-ar fi limitat dreptul la educație sau asistență sanitară. «S-a intervenit, conform legii, punctual în cazul fiecărei sesizări pe care am primit-o. În majoritatea cazurilor s-a dispus ca măsură scoaterea persoanelor vulnerabile din mediul abuzator. Au fost efectuate anchete sociale, precum și programe de consiliere pentru fiecare caz în parte!» susțin reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița.

 

Apeluri la «Telefonul copilului» De aproximativ 4 ani, în legislația din România a fost introdus «Telefonul copilului». Este vorba despre un număr de urgență la care copiii pot suna și pot raporta situațiile în care viața le este pusă în pericol. Numărul de telefon este 119. Datele DGASPC Ialomița arată că, prin intermediul «Telefonului copilului», în 2024, instituția a primit 669 de sesizări. Evaluând situațiile, 133 dintre acestea au fost confirmate și s-au adoptat măsurile necesare pentru a se interveni cu sprijin instituțional.

15 Mai 2025, 12:20 (3369 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Anchetă a Poliției Slobozia într-un caz de «abuz asupra unui minor»
Copiii din Ialomița, victime ale abuzurilor

Comentariile cititorilor:


Gutuie:
(16 Mai 2025, 19:24)
Alooo cetățean ...ce spui aici.sa i a atitudine statul???Doamne ferește...pai cine i mai votează ?cu cât populația este mai analfabeta mai saraca mai i forțată cu atit trandafirii cu spini poate sa i manipuleze mai ușor.ai uitat toate alegerile din ultimii 30 de ani?galeria cu 1l ulei 1kg de zahar etc etc
cetățean revoltat:
(16 Mai 2025, 03:36)
Cât crede statul că tolerează niște putori inconștiente să facă copii, fară discernământ, pe care-i abandonează sau neglijează, știind că alții se ocupă să-i crească din taxele și impozitele celor ce muncesc. Acești indivizi trebuie obligați prin lege să restituie statului, banii pentru creșterea copiilor lor, altfel să fie condamnați trimiși la muncă să le piară pofta de a trata cu inconștiență nașterea unor copii, numai pentru a le încasa alocațua

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 24 Iun 2025
216 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(586 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(604 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(640 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(612 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(652 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(697 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(632 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(614 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1062 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(1167 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(2492 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(580 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(562 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(1094 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

17 Iunie 2025, 18:45


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(353 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(336 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(695 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(803 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(317 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(270 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(836 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(902 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(722 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(1646 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(1071 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(1113 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(1617 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune de donare de sâ ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 10:50
(1213 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion în Ialomița de acum 25 de ani... (VI) Dada în «Doctorul» Vasile Zamfir, somat să plătească sume primite necuvenit Spitalului Județean de Urgență Slobozia Mary în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor MARCEL în «Doctorul» Vasile Zamfir, somat să plătească sume primite necuvenit Spitalului Județean de Urgență Slobozia Ciprian în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» Uber alles în La Biserica «Dracilor» din Ivănești Vasile în «Poziția fermă a PSD: Ce nu susținem și ce propunem?» #pasajladrajna în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Coruptul lacom în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor AlexDan în «Poziția fermă a PSD: Ce nu susținem și ce propunem?» loc de casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 iunie 2025 Dinu Marieta în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» Cetatean în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Ion în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Ma numesc Dragomir Anghelina în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» ,, în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» Cici în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor @Localnic în La Biserica «Dracilor» din Ivănești Bruce lee Slob noua în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Anaf în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...