Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Ialomița de acum 25 de ani... (XI 2000)

Ialomița de acum 25 de ani... (XI 2000)

Luna noiembrie a anului 2000 preconiza Ialomiței, din perspectiva Alegerilor Parlamentare și Primului Tur al Alegerilor Prezidențiale, ceea ce majoritatea intuia, hegemonia social-democrată urmând a se reinstaura la conducerea unui județ mult prea sărac pentru a ieși din limite. Un prim semnal de revenire a PDSR a fost dat, așa cum am consemnat, la Alegerile Locale din 4 iunie 2000, Alegerile Parlamentare din 26 noiembrie 2000 urmând să configu­reze un tabloul politic profund «roșu».


* * *
Revenind, la început de noiembrie 2000, Ialomița fierbea electoral. Ziarul Independent prezenta ofertele competitorilor, cele mai importante partide prezentându-și candidații la funcțiile parlamentare. Astfel, spre exemplu, listele PDSR la Camera Deputaților cuprindeau, în ordine, numele vicepreședintelui Consiliului Județean Ialomița de la acel moment, Marian Bălan, al «importatului» candidat al Partidului Umanist, Dorel Bahrin (n.red.: «alianța» PDSR+PUR a presupus introducerea pe listele social-democrate a unor candidați «umaniști» de la partidul lui Dan Voiculescu!), precum și cel al profesorului Silvian Vasile Ciupercă, proaspăt reales primar al Țăndăreiului la Alegerile din iunie 2000. Pentru Senat, listele Partidului Democrației Sociale din România erau deschise de Gheorghe Savu, președinte în funcție al Consiliului Județean Ialomița, și de Elena Sporea, pe-atunci președinta celui mai mare sindicat din domeniul agricol-«Agrostar». La Partidul Democrat, președintele formațiunii la nivel local, Cătălin Marinescu, era primul pe lista pentru Camera Deputaților, în timp ce pe prima poziție pentru Senat figura Maria Petre, cea care ocupase până la momentul Alegerilor Locale funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița. De asemenea, pe prima poziție a listei pentru Senat a formațiunii conduse de Teodor Meleșcanu, Alianța pentru România, figura directorul încă neprivatizatei Bănci Comerciale Române, Gheorghe Carniciu, în timp ce, la Camera Deputaților, ApR îl «importase» pe candidatul Aurel Novac, fost ministru al Transporturilor în Cabinetul Nicolae Văcăroiu. Tot de «import» era și candidatul CDR 2000, Dănuț Marcel Cornea, țărănist fără ștate și director general al Societății Naționale «Tutunul Românesc», primul pe listă pentru Camera Deputaților, în timp ce Partidul Național Liberal Ialomița mergea cu Marian Hoinaru, prima poziție la Camera Deputaților, și Stelian Caramitru, primul pe lista PNL pentru Senat. În mare, cam aceștia erau candidații cu care partidele se pregăteau să înfrunte electoratul ialomițean la Alegerile Parlamentare din 26 noiembrie 2000. Suplimentar, trebuie să adăugăm că la aceeași dată se desfășura și Primul Tur al Alegerilor Prezidențiale, Ion Iliescu candidând din partea PDSR, Theodor «a venit Președintele» Stolojan din partea PNL, Teodor Meleșcanu de la Alianța pentru România, Corneliu Vadim Tudor din partea Partidului România Mare, și, surprinzător, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, venit din postura de Premier «solicitat» să preia funcția în decembrie 1999 și susținut de țărăniștii aflați la Putere.


* * *
Pe lângă subiectele electorale inerente perioadei, într-un prim număr din noiembrie 2000, Independent titra despre «Privatizarea de la Ceres SA Slobozia», procesul prin care fostul IAS era scos la vânzare fiind întârziat chiar de Ministerul Agriculturii. Un alt titlu care atrăgea atenția făcea referire la pubelele de gunoi, «folosite de unii slobozeni ca recipiente pentru murături». Independent cita primarul Sloboziei referitor la un subiect sensibil al acelor vremuri, Ioan Pinter precizând că «nu vor fi probleme cu agentul termic de Sărbători», municipiul reședință de județ beneficiind încă de încălzire centralizată. Alte titluri de primă pagină, respectiv «„Boboace“ pe băncile facultății/Mamă și fiică studente cot la cot», «Interviu cu un hingher» sau «Moulin Rouge în variantă autohtonă/Trupa de balet „Edelwais“ pe post de Crazy Horse» au suscitat interesul cititorilor Independent la acel moment.

 

* * *
Următorul număr din noiembrie 2000 al ziarului Independent abunda în subiecte, titlurile de primă pagină oglindind subiectele realității cotidiene: «Atenție infractori!/Doi jandarmi slobozeni au centura neagră la karate», «Un pompier slobozean se echipează în 30 de secunde», «„Madona“ este hoață/Un turc a fost jefuit de o „ghiaură“ și de proxenetul ei»... Mai mult, Independent reproducea și unele declarații picante ale politicienilor locali, liderul PDSR Gheorghe Savu rostind cu aplomb: «Nu o să vedeți berze iarna, fraților PNL-iști!». «Ofertă promo­țional-electorală într-o nouă prezentare/Gigi Mușchi, Nașu’, Grasu’, Falco, Bavarezu’ și Barosanu’-„stâlpi“ de bază ai județului» era un titlu al unui articol ce deconspira poreclele candidaților la Parlamentare, ziarul Independent atrăgând atenția că «Pe listele candidaților la Parlament figurează două partide ale albanezilor».


* * *
Într-o perioadă plină de știri electorale, ziarul Independent aborda și subiecte sociale, titlul de primă pagină «Un feteștean de 31 de ani și-a dat foc pentru că nu mai avea cu ce supraviețui/tânărul are arsuri de circa 35-40% din suprafața corporală» ilustrând tragedia reală a acelor vremuri. «Amenințată cu moartea de cei doi băieți/O femeie din Amara nu a intrat în propria casă de trei ani» a fost titlul unui alt articol ce reda o dramă pe care Independent o înfățișa opiniei publice. Sub titlul «Vrednici urmași ai cerșetorilor plecați în Anglia/Bobi și Santinela cerșesc pe străzile Sloboziei», Independent prezenta cazurile unor minori care cereau pomană, articolul în cauză atrăgând atenția autorităților asupra unui fenomen ce se amplifica. Ialomița anului 2000 contabiliza investiții în mediul privat, Independent titrând: «În trimestrul III/43,7 miliarde lei investiți în județul Ialomița».


* * *
Sfârșitul de an 2000 prefigura, în domeniul Sănătății, o investiție de 400 mii de mărci germane la nivelul Spitalului de Urgență din Slobozia. «Luna viitoare se va deschide primul Centru de Hemodializă din județ» era titlul articolului ce detalia investiția la care făceam referire, dr Tudor Panțuru, directorul spitalului din Slobozia în acea perioadă, apreciind că «bolnavii cu insuficiențe renale, care necesită hemodializă, nu vor mai fi nevoiți să apeleze la clinicile din București...». Independent aducea în discuție și un alt subiect privitor la persoanele private de libertate, sfârșitul de an 2000 constituind punctul de plecare al unui important proiect de alfabetizare pentru cei «închiși»: «Deținuții fără studii din Penitenciarul Slobozia vor putea urma școala primară într-un singur an». Printr-un amplu reportaj, Independent aducea în atenția opiniei publice un alt subiect deosebit de sensibil: «Pentru rromii căldărari din Căzănești tradițiile reprezintă TOTUL», articolul trecând în revistă numeroasele cutume ale etnicilor din localitatea menționată. De asemenea, un alt titlu de impact din Independent prezenta un lăcaș de cult special din Ialomița: «Epileptici și paralitici vin la Biserica din Iazu pentru a scăpa de suferințe».


* * *
Finalul lunii noiembrie 2000 a adus scorurile electorale, Independent consemnând rezultatele partidelor ialomițene la Alegerile din 26 noiembrie 2000. «PDSR și PRM fac legea în Ialomița» a titrat Independent, Partidul România Mare înregistrând surpriza Alegerilor prin poziția secundă ocupată în preferințele electoratului, Partidul Democrat clasându-se abia pe a treia treaptă în opțiunile de vot. «În urma redistribuirii, s-a ajuns ca PDSR să aibă un senator și doi deputați, PRM doi deputați și PD cel de-al doilea post de senator de Ialomița» men­ționa Independent în cadrul unui articol. De reținut că, din cele aproximativ 140000 de voturi valabil exprimate, PDSR a obți­nut aproape 50%, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, Partidul România Mare acontându-și aproximativ 20% din opțiu­nile de vot, în timp ce Partidul Democrat aproape de 10%. În Primul Tur al Alegerilor Prezidențiale, desfășurat în același timp cu Alegerile Parlamentare, Ion Iliescu (PDSR) obținea în Ialomița aproape 45% din voturi, Corneliu Vadim Tudor (PRM) reușind puțin peste 30%.


* * *
Alături de rezultatele Alegerilor Par­lamentare din Ialomița, șocant, Independent titra pe prima pagină: «Tragedia unei mame din Fierbinți/Dispărută în vară, din Alina nu au mai rămas decât hainele, craniul și câteva oase», cazul tinerei de 19 ani din Fierbinți fiind prezentat pe larg în paginile ziarului. Pe de altă parte, Independent atrăgea atenția asupra unui alt subiect sensibil, articolul cu titlul «În localitățile rurale/Calitatea apei este îndoielnică» prezentându-se pe larg o situație îngrijorătoare.

28 Noiembrie 2025, 14:35 (6447 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița de acum 25 de ani... (VIII 2001)
Ialomița de acum 25 de ani... (VII 2001)
Ialomița de acum 25 de ani... (VI 2001)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 20 Aug 2026
371 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ialomița: Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol

Ialomița: Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol

De luni, 13 februarie 2012, orele 12,00, pînă marți, 14 februarie 2012, orele 14,00, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2012, 19:20
(10827 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Hoț din locuințe, reținut de polițiști

Polițiștii au reținut joi, 9 februarie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 ore, un bărbat în vîrstă de 40 ani, din Țăndărei, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2012, 16:40
(16583 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: A acroșat cu mașina un copil pe trecerea de pietoni

Poliția Fetești a fost sesizată de un localnic despre faptul că în timp ce conducea un autoturism pe strada Călărași, din localitate, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care s-a angajat în traversarea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2012, 16:39
(13714 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Slobozia: Beat la volan, a refuzat testarea alcoolscop

Joi, 9 februarie a.c., o echipă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a oprit pentru control, în trafic, pe raza municipiului Slobozia, un autoturism condus de un bărbat de 44 ani, din orașul Amara ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2012, 16:38
(11466 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Doi tineri, arestați pentru furt

Efectivele Secției Poliție Rurală Ion Roată au identificat joi, 9 februarie a.c., doi tineri de 23 și 26 ani, ambii domiciliați pe raza comunei Manasia, pe numele cărora instanța de judecată emisese mandate ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2012, 16:27
(16096 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia arestare


Ialomița: Trei bolnavi, aduși cu elicopterul MAI la spital

Ialomița: Trei bolnavi, aduși cu elicopterul MAI la spital

Un elicopter MAI a aterizat din nou la Slobozia joi seara, 9 februarie 2012. Elicopterul a avut la bord trei bolnavi ce necesitau îngrijiri medicale de specialitate în regim de urgență. Cei doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2012, 20:37
(11025 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Elicopter MAI pentru un dializat din Nicolești

Ialomița: Elicopter MAI pentru un dializat din Nicolești

Un bărbat cu insuficiență renală din Nicolești va fi preluat de un elicopter al Ministerului Administrației și Internelor. De la Tulcea, elicopterul MAI a decolat cu destinația Miloșești pentru a-l prelua ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2012, 10:27
(8644 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Concert Valentine’s Day» cu Liceul de Artă

Liceul de Artă «Ionel Perlea» și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» adresează tuturor slobozenilor și nu numai o invitație pentru un concert de Ziua Îndrăgostiților. Evenimentul se va desfășura marți ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2012, 12:43
(22467 vizualizări - 5 comentarii)


ISU Ialomița: Autospeciala SMURD a preluat trei persoane din Andrășești. Printre acestea, o femeie care a născut acasă!

O autospecială destinată transportului de persoane și victime multiple a fost adusă zilele trecute de la ISU Mureș și va asigura intervenția în zona de competență a Inspectoratelor pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2012, 12:28
(9919 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai Elantra a obținut prestigiosul titlu AUTOBEST 2012

Hyundai Elantra a obținut prestigiosul titlu AUTOBEST 2012

Sedanul compact Hyundai Elantra a fost desemnat oficial cîștigătorul AUTOBEST 2012, într-o ceremonie recentă ce a avut loc la Praga, Cehia. Nu mai puțin de 10 din cei 15 membri ai juriului AUTOBEST au votat ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2012, 12:23
(9620 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Termene pentru depunerea Declarațiilor 200, 205 și 201

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice autorizate care desfășoara activități independente că trebuie să depună Declarația 200 privind veniturile realizate în România ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2012, 12:21
(7582 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Avertizarea de Cod Portocaliu pentru viscol, prelungită

Ialomița: Avertizarea de Cod Portocaliu pentru viscol, prelungită

«În intervalul menționat, 7 februarie 2012, orele 12,00-8 februarie 2012, orele 22,00, vîntul va continua să prezinte intensificări susținute ce vor depăși la rafală 70-80 km/h în Dobrogea ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2012, 14:20
(12358 vizualizări - 0 comentarii)


Brăilean suprins beat la volan pe bulevardul principal din Slobozia

Polițiștii au oprit în trafic duminică, 5 februarie a.c., pe bulevardul Matei Basarab, din Slobozia, un autoturism condus de un tînăr, de 27 ani, din comuna Tufești-Brăila. Întrucît conducătorul auto emana ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:47
(10745 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: L-a lovit pe trecerea de pietoni

Sîmbătă, 4 februarie a.c., în timp ce un tînăr, de 35 ani, din Constanța, conducea un autoturism pe DN2A, pe raza localității Andrășești a accidentat un pieton, care a traversat partea carosabilă prin zona ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:46
(13206 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: I-a furat motorina din casă!

Poliția a fost sesizată sîmbătă, 4 februarie a.c., de către administratorul unei întreprinderi individuale, un bărbat de 37 ani, din comuna Făcăeni, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:45
(14855 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi pentru șoferii nepregătiți de iarnă

În perioada 3-5 februarie a.c., efectivele de Poliție Rutieră au acționat pentru asigurarea fluenței traficului rutier, precum și pentru dirijarea și supravegherea utilajelor de deszăpezire pentru înlăturarea ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:44
(13365 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune preventivă pe raza municipiului Fetești și a comunelor arondate

Efective din cadrul Poliției Fetești, în colaborare cu cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au acționat, în noaptea de 4/5 februarie a.c., în intervalul orar 22,00-02,00, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:43
(14429 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accidentat în timp ce încerca să traverseze

Duminică, 5 februarie a.c., un bărbat de 55 ani, din comuna Bărcănești, aflat la volanul unui autoturism, a accidentat un pieton care s-a angajat în traversarea DJ201 prin loc nepermis și fără să se asigure ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2012, 13:42
(13119 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cercetați pentru contrabandă cu țigări

Polițiștii ialomițeni au reținut joi, 2 februarie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 ore, un bărbat de 45 ani, din comuna Rovine, pentru săvîrșirea infracțiunii de deținere și ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2012, 07:38
(16988 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permis, la volan

Un tînăr de 24 ani a fost depistat de către polițiști pe strada Ion Creangă din Fetești în timp ce conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere și avînd o îmbibație alcoolică peste limita legală ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2012, 07:37
(14116 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii la Slobozia și Glodeanu Siliștea, bucată de tablă desprinsă de pe un bloc din Urziceni

În dimineața zilei de joi, 2 februarie a.c, în urma supraîncălzirii unei sobe, locuința unui cetățean din localitatea Glodeanu Siliștea a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii Secției Urziceni au intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2012, 07:32
(16991 vizualizări - 1 comentariu)


Axintele: I-a furat banii după ce au băut împreună

Miercuri, 1 februarie, polițiștii din Urziceni a fost alertați de către un bărbat de 85 ani, din Axintele, despre faptul că un consătean i-a furat din locuință 700 lei. Ulterior, polițiștii au stabilit ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2012, 15:08
(13590 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Axintele furt


Grindu: Au furat din curtea unui localnic

Doi tineri de 15, respectiv 19 ani, sînt cercetați pe polițiști pentru furt calificat. Pe scurt, la data de 22 ianuarie, cei doi tineri au intrat în curtea locuinței unui bărbat de 77 ani, din comuna Grindu ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2012, 15:06
(13641 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Grindu furt


Ialomița: Mașină furată, restituită proprietarului

«Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Trafic și Furturi Auto au pus în executare, conform rezoluției procurorului de caz miercuri, 1 februarie, măsura de restituire ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2012, 15:05
(13065 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fără permis, la volan

Un bărbat de 41 ani a fost prins, miercuri, 1 februarie, de polițiști, în timp ce conducea o mașină pe strada Călărași, din Fetești, fără a avea permis de conducere. Pentru imprudența sa, individului i ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2012, 15:04
(11128 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive la Fetești și Urziceni

Miercuri, 1 februarie, în intervalul orar 18,00-21,00, polițiștii din Fetești și posturile de poliție arondate au organizat și desfășurat o serie de acțiuni pentru a identifica autorii de fapte penale, ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2012, 15:01
(14849 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Coșul de fum, cauza unui incendiu

Un coș de fum deteriorat și neizolat corespunzător a fost cauza izbucnirii unui incendiu la o locuință din localitatea Manasia. Incidentul s-a produs marți, 31 ianuarie a.c., în jurul orei 10,30, iar la ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2012, 15:45
(12433 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Manasia incendiu


DGFP Ialomița: Peste 69 milioane lei, datorii la bugetul de stat

Marți, 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a publicat pe site-ul ANAF 1907 agenți economici care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat la data de decembrie ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2012, 15:39
(12923 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DGFP Ialomița


ITM Ialomița: Ceai pentru angajații care lucrează în aer liber

«Avînd în vedere prognozele pe care Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie le estimează cu referire la perioadele cu temperaturi scăzute care vor fi prezente în perioada următoare, Inspectoratul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2012, 15:32
(14307 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2012, 17:51
(5662 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...