EVENIMENT
Scandal în ședința Consiliul Local Slobozia
Derapaj administrativ al primarului Alexandru Potor
Joi, 27 noiembrie 2025, Consiliul Local Slobozia s-a întrunit în cadrul ședinței ordinare. Ceea ce s-a dorit a fi o dezbatere cu privire la proiectele privind comunitatea locală s-a transformat rapid în haos, scandalul evidențiind indolența cu care edilul Alexandru Potor tratează Consiliul Local sau problemele urbei. Cu ordinea de zi suplimentată «pe repede-înainte», mai mulți consilieri locali nu au reușit să parcurgă toate inițiativele propuse. Suplimentar, s-a dorit introducerea pe ordinii de zi a unor proiecte de hotărâri fără ca respectivele documente să fie dezbătute în Comisiile de specialitate ale Consiliului Local Slobozia! Mai mult, membrilor Comisiilor li s-a propus să valideze proiectele de hotărâri supuse votului chiar în timpul ședinței! Ca urmare a refuzului exprimat de consilierii PNL și USR, proiectele de hotărâri au fost retrase de pe ordinea de zi. Prezent la ședința Consiliului, primarul Alexandru Potor a încercat să deturneze atenția aleșilor locali de la situația creată, exprimându-și puncte de vedere față de alte probleme ale orașului...
Haos în Consiliul Local Slobozia A devenit deja o normalitate ca ordinea de zi a ședințelor organizate de Consiliul Local Slobozia, fie ordinare, fie extraordinare, să fie suplimentată cu zeci de proiecte de hotărâri. Legea permite suplimentarea, dar doar în anumite condiții și cu validarea actelor administrative de către Comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local Slobozia. De cele mai multe ori, consilierii locali din Slobozia iau act de ordinea de zi suplimentată cu doar câteva ore înainte de începerea ședinței, timp insuficient pentru a parcurge toate proiectele de hotărâri astfel încât să poată exprima, mai departe, puncte de vedere și a vota în cunoștință de cauză. La ședința ordinară din 27 noiembrie 2025, s-a produs însă un incident fără precedent. Ordinea de zi a fost suplimentată cu 22 de acte administrative, însă din cauza timpului scurt, 3 dintre acestea nu au fost valitate de Comisiile de specialitate ale Consiliului Local Slobozia! Respectivele acte administrative ar fi fost supuse votului, chiar și fără respectarea procedurilor legale, dacă o parte dintre consilierii locali nu ar fi atras atenția cu privire la această situație. Andreea Conescu (PNL) și Octavian Săvoiu (USR) au reclamat lipsa avizelor Comisiilor de specialitate și au propus retragerea celor 3 proiecte de hotărâri. Deși ședința începuse de minute bune, pe grupul de WhatsApp al Consiliului Local Slobozia s-a cerut avizul Comisiilor. «Este revoltător că ne puneți să facem asta în timpul ședinței! Aceste documente trebuiau să ne fie aduse în atenție mai devreme. Propun retragerea lor!» a spus Andreea Conescu. «Eu sunt un membru nou al Consiliului Local Slobozia și am nevoie de timp pentru a parcurge toate proiectele... Nu mi se acordă acest timp și este dificil să votezi ceva ce nu știi ce conține, așa „pe repede-înainte“. Nu este o practică sănătoasă și benefică pentru comunitate!» a declarat și Octavian Săvoiu (USR). Scandalizat de situația creată, Radu Paros (AUR) a cerut o pauză de 10 minute pentru validarea în Comisii a actelor administrative, urmând apoi ca ședința să-și urmeze cursul. Divergențele de opinii au continuat, iar la final s-a adoptat decizia ca respectivele acte administrative să fie retrase și ulterior avizate de Comisiile de specialitate pentru a fi validate de Consiliul Local Slobozia. Cele 3 proiecte de hotărâri vizau aprobarea unui eveniment organizat de membrii comunității rome în luna decembrie, montarea unui patinoar în Slobozia cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, precum și aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli în luna noiembrie 2025. Meciul opiniilor exprimate de consilieri s-a încheiat după aproximativ jumătate de oră, decizia unanimă fiind de a se retrage proiectele de pe ordinea de zi...
Alexandru Potor, indiferent Deși primarul Alexandru Potor și-a asumat poziția de mediator în cadrul ședințelor Consiliului Local Slobozia, de această dată nu a avut un punct de vedere cu privire la faptul că s-a încercat introducerea pe ordinea de zi a ședinței, cu scopul de a fi votate, a unor proiecte de hotărâri care nu respectau prevederile legale. Acesta a încercat să distragă atenția aleșilor locali de la situația tensionată, vorbind despre alte probleme ale orașului... Potor a amintit, printre altele, despre nesfârșita poluare olfactivă din Slobozia, pentru care nu are nicio soluție concretă, și despre faptul că Primăria Slobozia și-ar dori să renunțe la artificiile pentru noaptea de Revelion, dar deocamdată nu are un plan pregătit în acest sens. Singura măsură adoptată anul acesta a vizat interzicerea utilizării petardelor în anumite spații publice precum școlile, parcurile sau în apropierea unităților medicale. Totodată, edilul a vorbit și despre amenzile pe care cetățenii care deteriorează bicicletele aduse în oraș de administrația locală le vor primi. «Pentru a proteja investiția publică și pentru a menține sistemul funcțional pentru toată lumea, am propus în Consiliul Local majorarea sancțiunilor până la 2000 de lei pentru cei care distrug bicicletele. Toate zonele unde sunt amplasate bicicletele sunt supravegheate video, iar Poliția Locală a aplicat deja sancțiuni!» a declarat, doct, Alexandru Potor.
Ședință extraordinară, organizată a doua zi
Cele 3 proiecte de hotărâri care urmau să fie votate ilegal pentru că nu aveau avizele din partea Comisiilor de specialitate au fost supuse dezbaterii vineri, 28 noiembrie 2025, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Slobozia. De această dată procedura privind validarea în Comisii a fost respectată, iar proiectele au fost aprobate.
3 Decembrie 2025, 09:20 (12471 vizualizări - 6 comentarii)
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Terenuri concesionate, vândute la prețuri diminuate de administrația locală











Comentariile cititorilor:
(8 Decembrie 2025, 02:25)
Dar despre parcelele /spatii verzi,cu aspersoare din cartierul Garii Noi? Nimic? Ieri inverzite,lucrate de ADP,azi imprejmuite,cadorisite pe repede-nainte! De ce? Cui? Cine plateste inverzirea,toaletarea,irigarea?Actualii beneficiari ? Scuze! Viitori proprietari? Contribuabilii ?
(4 Decembrie 2025, 21:33)
Ca de obicei, se arunca la pachet... cum sa ceri sa votezi amenajarea unui patinoar impreuna cu rectificarea bugetara? Bineinteles, patinoarul a fost santajul. Ce or fi pazit pana acum, de nu au venit cu hotararea pentru patinoar?
(3 Decembrie 2025, 17:43)
Cum sa deranjezi firmele alea care poluează? Una din ele e pe echipamentul de joc al echipei orașului, echipa finanțată în mare măsură din bani publici, dar și cu o oarecare contribuție a firmei respective. Deci, sunt mana în mana, în privat petrec împreună și râd de noi, cetățenii acestui oraș. Mitomanul asta, la 3-4 săptămâni se postează pe facebook pe la stația de epurare și ne arata cât de afectat e el, cât se lupta el pentru noi... Păcat ca încă mai sunt idioți care-l cred si-l felicita pe rețelele de socializare. Ne meritam soarta.
(3 Decembrie 2025, 12:54)
Poluarea olfactiva se poate rezolva foarte simplu! Cele 2 firmare care polueaza sa fie inchise pana se pun la punct cu toate normele legale! Nu trebuie sa faca primaria investitii din fondurile publice pentru ca 2 firme private sa faca profituri uriase!
(3 Decembrie 2025, 11:08)
Asa-s geniile, trebuie sa recunoastem ca primarul e o capacitate intelectuala grava. Da manea cum voteaza?
(3 Decembrie 2025, 09:54)
Corect!! Intr-adevar domnule Primar acelea sunt probleme deosebite ale comunitatii plouarea olfactiva etc....care necesita dezbateri ample. Montarea unui patinoar pentru bucuria copiilor din oras chiar putea sa treaca fara a fi nevoie de circ si paine pentru a iesi in evidenta some people!