EVENIMENT
Schimbări în fruntea Învățământului Ialomițean
Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian
bonus: Luminița Barcari a părăsit PNL Ialomița
De o săptămână, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița este condus de preotul Ion Marian, profesor de Religie și inspector în cadrul IȘJ Ialomița pentru această disciplină. Numirea sa a fost făcută în baza unei decizii a Ministerului Educației. În septembrie 2025, aceeași instituție delega atribuțiile acestei funcții inspectorului școlar general adjunct Marian Baboi. Adjunctul IȘJ ar fi trebuit să asigure conducerea Învățământului ialomițean până la finalul lunii februarie 2026, însă Ministerul Educației a revenit asupra Ordinului pe care l-a emis la începutul anului școlar 2025-2026. Miza acestei predări de ștafetă ar fi însă controlul politic al școlilor ialomițene. Directorii a peste 60 de unități de învățământ din județ rămân fără funcții, pentru că le expiră mandatele. Aceștia ar trebui să susțină un nou concurs, însă Ministerul Educației nu s-a arătat până acum interesat să-l organizeze.
IȘJ Ialomița are un nou șef Profesorul Marian Baboi a preluat funcția de inspector școlar general la începutul anului școlar 2025-2026, o dată cu înlocuirea de către Ministerul Educației a Steluței Mitrea. Mandatul său era valabil până în februarie 2026, însă ar fi putut fi prelungit. Ministerul Educației nu a mai decis prelungirea, motiv pentru care joi, 8 ianuarie 2026, a ales să numească un nou inspector școlar general la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Este vorba despre inspectorul de Religie, preotul Ion Marian. Surse din cadrul IȘJ Ialomița au precizat că preotul Ion Marian va rămâne la conducerea instituției până când Ministerul Educației va scoate postul la concurs. Se pare că numirea lui Ion Marian la conducerea IȘJ Ialomița s-ar fi făcut cu sprijinul PNL Ialomița, funcția revenind acestei formațiuni politice potrivit algoritmului «împărțirii» pozițiilor de conducere.
Noi directori în școlile din județ Conform datelor oficiale, la acest moment, mandatele a peste 60 de directori din tot atâtea școli din județul Ialomița se încheie la finele lunii ianuarie 2026. Aceștia și-au preluat funcțiile în urma susținerii concursurilor organizate de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, în baza metodologiei pe care Ministerul Educației a realizat-o, în perioada ianuarie-aprilie 2022. Acestea sunt ultimele concursuri dedicate directorilor pe care IȘJ Ialomița le-a organizat, conform deciziilor Ministerului Educației, cei care nu au participat la aceste testări fiind numiți în funcții, pe perioadă determinată, «în interesul învățământului». Până la acest moment, Ministerul Educației nu a făcut demersuri pentru organizarea unui nou concurs dedicat directorilor unităților de învățământ. Astfel, conducerea școlilor va fi realizată prin intermediul nominalizărilor făcute de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, «în interesul învățământului». În lipsa organizării concursurilor, Ministerul Educației nu face altceva decât să arunce din nou școlile sub controlul politic de la nivel local.
Luminița Barcari a părăsit PNL Ialomița
Numirea lui Ion Marian în fruntea Învățământului Ialomițean a scos la iveală și un alt aspect, acela al tensiunilor din interiorul PNL Ialomița dintre fostul deputat liberal Luminița Barcari și Dragoș Soare, președintele Organizației. Considerată favorită pentru revenirea în funcția de inspector școlar general al IȘJ Ialomița, Luminița Barcari a fost trasă pe linie moartă de către liderul liberalilor ialomițeni. Revoltată de faptul că nu a fost sprijinită pentru a fi numită în funcție, Luminița Barcari a demisionat din PNL Ialomița. Aceasta și-a anunțat demisia printr-un mesaj pe grupurile interne de partid: «(...) Datorită profesionalismului de care am dat dovadă la conducerea ISJ Ialomița și muncii depuse în campania din 2020 am obținut 32.835 voturi, candidând la CJ, față de 23.457 voturi obținute în 2024. Bineînțeles că toate aceste lucruri n-ar fi fost posibile fără implicarea dumneavoastră și de aceea vreau să vă mulțumesc și pe această cale. Am depus mult suflet, am alocat mult timp, dar nu regret nimic din ceea ce am realizat în PNL alături de voi. Sunt onorată că v-am cunoscut și mândră că am făcut parte din familia Partidului Național Liberal. Dar, prin deciziile pe care le-a luat în ultima perioadă de timp președintele organizației județene PNL, mi-am dat seama că nu mai este nevoie de mine, mai ales că viziunea noastră s-a dovedit de multe ori diferită în ceea ce privește viitorul organizației. Așa că, mă voi retrage cu demnitate. (...) Domnule Soare, oare de ce mai muncesc oamenii în acest partid dacă nu le acorzi un minimum de respect și tratezi organizația județeană ca pe propria ta firmă?». Înainte de a ajunge în Parlamentul României, Luminița Barcari a condus Inspectoratul Școlar Județean Ialomița între 2015 și 2018, apoi a fost numită secretar de stat în Ministerul Educației.
15 Ianuarie 2026, 07:55 (75783 vizualizări - 58 comentarii)
Ialomița: Luminița Barcari, noul inspector general al Inspectoratului Școlar?
Marian Baboi, noul șef al Învățământului ialomițean
Luminița Barcari a revenit în fruntea Învățământului ialomițean













Comentariile cititorilor:
(9 Ianuarie 2026, 18:07)
Ce treaba are ca este parinte?Calitatea umana primează! Parintele este un om cu toate gradele didactice,profesor titular de aproape 20 ani,avand experienta la catedra cunoscand deci problemele actuale ale invatamantului,care nu sunt putine...
(9 Ianuarie 2026, 18:05)
Fereasca dumnezeu. Mergem din ce în ce mai în prostie
(9 Ianuarie 2026, 18:02)
Din ce am citit, este o numire temporară, până când se dă concurs. Apoi, părintele Ion Marian nu este de ieri in ISJ, este profesor inspector cu gradul 1, deci, are experiență. Nu contează disciplina, contează experiența și corectitudinea. Putea preda si desen, tot profesor era. A avut foarte multe activități, chiar si organizarea unor Olimpiade naționale, ceea ce nu este ușor. Iar un plus pentru dumnealui este că nu reprezintă niciun partid politic, ceea ce este minunat!
(9 Ianuarie 2026, 17:53)
Erata:Ialomita
(9 Ianuarie 2026, 17:52)
Un preot este un dascăl la fel de bun că și ceilalți. Cei care comentează probabil fac parte dintre cei care știu clădirile școlilor numai din exterior.
(9 Ianuarie 2026, 17:50)
Cine l-a instalat pe parintele serviciile sau P.S.Vinceziu? Este unic in Romania.Ial6omita are profesori de toata isprava,profesionisti.Un preot are salariu între 4500-8500.Acum are 2salarii?
(9 Ianuarie 2026, 17:48)
E clar ! :)) e mâna rușilor și aici ;
(9 Ianuarie 2026, 17:38)
Pai de aia a demisionat madam Luminita de la PNL . Ca nu a primit ea postul. E jale mare . Dl Soare probabil vrea sa isi spele pacatele si l-a pus pe Ion Marian. Poate pune cate un popa si la celelalte institutii. Macar astia stiu sa conduca un business.
(9 Ianuarie 2026, 16:34)
Popa sa se ducă la biserica nu în învățămint... școală nu e parohie si nici elevii dascali
(9 Ianuarie 2026, 13:50)
Popa sa meargă la biserica nu la inspectorat să vină cineva din cadrul profesorilor
(9 Ianuarie 2026, 12:51)
Vai de judetul nostru!Am avut învățători in fruntea invatamantului ialomitean, acum preoți!Ce-o sa mai urmeze?
(9 Ianuarie 2026, 12:33)
Am scăpat de legionari la varful inspectoratului iar acum suntem în extrema cealaltă.Asa ceva este inadmisibil.Probal ca preotul este bun la Biserica nu la inspectorat.
(9 Ianuarie 2026, 11:29)
Suntem terminati