Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Meci istoric, final tragic

Fotbal, SuperLiga, Unirea Slobozia-UTA Arad 1-3

Meci istoric, final tragic

Așadar, așteptarea a luat sfârșit pentru suporterii slobozeni, primul meci oficial din istorie în Superliga pe arena «1 Mai» din Slobozia desfășurându-se sâmbătă, 17 ianuarie 2026, îm­potriva arădenilor de la UTA. Partida, programată în cadrul etapei 22 a SuperLigii, s-a terminat cu înfrângerea Unirii, slobozenii pierzând cu 1-3 confruntarea cu Bătrâna Doamnă condusă de Mihalcea...

 

Considerații pe temă dată Meciul a fost așteptat cu înfrigurare, la propriu și figurat, de cei peste 3000 de microbiști veniți de prin toate colțurile Ialomiței înghețate. Unirea Slobozia inaugura parțial arena într-un meci oficial, arenă despre care cei mai specialiști decât noi își manifestaseră uimirea asupra costurilor: peste 3 milioane de euro, cu tot cu nocturnă, finanțare integrală de la bugetul local al economului edil al municipiului reședință de județ. Așa cum știți, Stadionul «1 Mai» a fost omologat parțial de oficialii FRF/LPF, după instalarea nocturnei de peste vreo două luni, Unirii urmând să i se confirme că arena este conformă cu cerințele pri­mului eșalon. Revenind, momentul primei partide în prima divizie a fost așteptat cu frenezie de suporteri, Unirea Slobozia consemnând istoric meciul. Cei prezenți s-au bucurat până la extaz de ceea ce, cu siguranță, este o mare reali­zare. Incredibilul s-a produs și, fără doar și poate, este meritul unor oameni mai mult decât pasionați de fenomenul fotbalistic, președintele Clubului, Ilie Lemnaru, fiind unul dintre aceștia. Sta­dionul «1 Mai» din Slobozia a renăscut, freamătul tribunelor, acoperite sau nu corespunzător, incitând la o desfășurare în forță a slobozenilor din teren. Adică, dintr-odată, prezența mulțimii din gradene impunea și victoria Unirii, UTA lui Mihalcea fiind «victima sigură» a euforiei stadionului cuprins de momentul istoric. Pentru câteva minute chiar s-a crezut că echipa, Unirea cea cu stadion omologat parțial, poate domina întregul prim eșalon fotbalistic și încălzirea «din pardoseala» gazonului hibrid a arenei poate aduce puncte în clasament... Dar, firesc, suporterii s-au trezit relativ repede din visul «momentului istoric», gustul amar al unei noi înfrângeri, de această dată chiar «acasă», pe teren propriu, fiind cel care a rămas întipărit la finalul partidei.

 

Istoricul unui meci Ironic, momentul «istoric» al inaugurării Stadionului «1 Mai» într-o partidă oficială a primului eșalon fotbalistic s-a consumat contra echipei conduse de slo­bozeanul Adrian Mihalcea, UTA Arad, același tehnician cu care Unirea Slobozia a reușit accederea în prima divizie la finalul sezonului 2023-2024. La finalul primului an de SuperLigă (2024-2025), Unirea Slobozia, sub același tehnician, reușește menținerea în primul eșalon, după câștigarea cu noroc a loviturilor de departajare și implicit a barajului contra celor de la Voluntari... După acel moment, Mihalcea părăsește Unirea, slobozenii pricopsindu-se cu «tandemul» Andrei Prepeliță-Ion Jean Vlădoiu, venit la pachet în condițiile în care Vlădoiu era posesor de licență PRO (în actele Unirii, acesta este antrenor principal), Prepeliță fiind secund! Am ținut să trecem în revistă aceste amănunte în condițiile în care încă din mandatul de primă ligă al lui Mihalcea la Unirea Slobozia s-a demarat reabilitarea stadionului, revenirea acasă pe «1 Mai» fiind principala dorință a tehnicianului de la debutul în prima divizie. Așadar, după un an și jumătate de «exil» la Clinceni, Unirea începe partida contra arădenilor acasă, la Slobozia, în fața propriilor celor peste 3000 de suporteri... Cuplul de antrenori Prepeliță-Vlădoiu demarează meciul într-o formulă de start 4-2-3-1, cu Popa-Dorobanțu, Dinu, Antoche, Șerbănică-Albu, Lungu, Dragu, Papeau, Dulcea-Said, remarcându-se prezența proaspăt «sosiților» Teodor Lungu și Alexandru Albu în primul unsprezece. Partida începe lipsită de energie, de ambele părți, abia în minutul 19 remarcându-se un șut al arădenilor pe spațiul porții Unirii, Popa reținând balonul. În minutul 24, oaspeții deschid scorul, Coman lobând un balon peste neinspiratul și hazardatul Popa, precipitarea portarului slobozean fiind taxată. UTA se bucură de avantaj câteva minute, achiziția trecută și pe la Arad, mijlocașul defensiv Alexandru Albu reluând în plasă pasa cu capul a francezului Papeau (’35). Era 1-1 și suporterii slobozeni chiar sperau. Se încheie prima repriză, cea de-a doua începând în aceeași notă ca și prima. Adică, abia în minutul 70 se consemnează un prim șut al arădenilor, imediat Unirea ripostând prin Papeau, acesta trimițând balonul razant pe lângă unul dintre buturile porții arădene. Jocul se animă și diferența de valoare dintre cele două combatante impune un nou gol în favoarea UTA, în minutul 73 Alomerovic pătrunzând în careu și expediind cu șiretul balonul în stânga portarului slobozean Popa. Se face 1-2 pentru UTA, nou intratul Barbu ducând scorul la 1-3 cu un șut plasat în minutul 82... În mare, acesta a fost istoricul unui meci «istoric».

 

«Vinovații» căutați La finalul partidei, declarațiile principalului-«secund» Vlădoiu vizau identificarea unor «vinovați», secundul-«principal» Prepeliță nefiind în măsură să constate inadvertențele partidei. «Din păcate, am debutat acasă cu o înfrângere în fața propriilor suporteri. Am văzut oameni dezamăgiți și asta ne doare cel mai tare, și pe noi, și pe băieți...» a glăsuit pentru început posesorul de licență PRO care îi permite celui care nu o are să antreneze. «Nu trebuie să ne pierdem concentrarea. Trebuia să fim mult mai inteligenți!» a adăugat principalul-«secund» Vlădoiu cu gândul parcă la secundul-«principal» Prepeliță.

În altă ordine de idei, sâmbătă, 24 ianuarie 2026, Unirea Slobozia se va deplasa în Ardeal, unde în cadrul etapei 23 va întâlni Universitatea Cluj.

20 Ianuarie 2026, 13:05 (13855 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic!
Lovitură de teatru în prelungiri
A patra dintr-o nouă serie de înfrângeri consecutive
«Liga a doua, uită-te/Unirea se-ntoarce în B!»

Comentariile cititorilor:


Jan:
(23 Ianuarie 2026, 01:03)
Dinu..antoche cei mai slabi fundași centrali care au fost la u.s.pe partea dreapta sa pierdut meciul cu arad,portarul foarte slabut
anonim:
(22 Ianuarie 2026, 11:40)
juniorii u19 beau dar si joaca de asta sunt pe primul loc.L-au luat in exemplu pe Tamaș
unirist:
(22 Ianuarie 2026, 09:33)
Aceleasi lucruri strigati pe aici si anul trecut pe vremea asta în legatura cu demisia ! Totusi Mihalcea a reusit sa ne salveze si apoi brusc a devenit erou ! Aveti rabdare cu echipa si cu antrenorii !
microbist:
(21 Ianuarie 2026, 14:43)
Schimbati antrenorul este slab a mai picat si alta echipa vecina cu el .Aduceti l pe Maldaraseanu ,altfel ne ducem in b .
Daneee:
(21 Ianuarie 2026, 14:17)
Academia aia unde juniorii u19 sunt pe locul 1 in campionatul national,lucru care nu s-a întâmplat niciodată in istoria clubului , iar juniorii u17 sunt pe locul 3 in campionatul national. Dovada ca lucrurile merg spre bine, probabil de la bautura si fumat. Daca ai ceva cu cel de la vârf, spune-i in fata. Ideea este ca nu el pregătește u19 si u17. El are un merit deosebit ca a adus antrenori care fac performanță cu juniorii clubului, lucru nemaiântâlnit pana acum. Nu este el de vina ca Prepeliță nu se uita in pepiniera si nu da șanse juniorilor noștri.
Suporter:
(21 Ianuarie 2026, 14:12)
Toate golurile din cauza lui Dorobantu nimic nu joaca slab tare!
Piedone:
(21 Ianuarie 2026, 12:03)
si antrenorul cand pleaca? cand ajungem in liga 2???
Dan:
(21 Ianuarie 2026, 09:34)

Ce academie ai??Cand 99% fumeaza si beau..Daca vreti academie si copii schimbati ceva la varf incepand cu distinsul (...) ca sa avem ceva,daca nu sa ne multumim ca incarcam liga a 5 si a 4 de la judet..Ar fi bine cineva sa se autosesizeze si sa faca o schimbare cu un om priceput ptr ca avem copii buni

Parinte:
(20 Ianuarie 2026, 23:25)
Eu nu înțeleg ce cauta Dulcea in lotul echipei sa nu mai zic in primul 11. Uitați-vă in propria pepiniera la juniorii u19 a lui Chitoiu care sunt pe primul loc in campionatul national ca aveti jucatori mult mai buni decât Dulcea, dar in continuare cred ca primează pilele. Aveți un Tănase,un Nae, un Balan la juniorii u19 care sunt peste juniorii actuali de la echipa mare. De ce mai avem academie de copii si juniori daca nu ne orientam spre juniorii mai rasariti de acolo sa le dam șanse?
Alcibiade:
(20 Ianuarie 2026, 20:58)
Unde e finalul "tragic", comedianților?!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
143 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(7895 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2950 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(6598 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(4717 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(7745 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(13281 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3308 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(3806 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(6048 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(6361 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(6994 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(4930 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(4817 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(4934 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(11752 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1696 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(8771 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(4883 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(7491 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(7316 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(6347 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(7629 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(6724 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(13893 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(791 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4465 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(6630 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4342 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(5974 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...