Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Laboratorul anti-drog al Serviciului de Medicină Legală Ialomița se lasă așteptat

Laboratorul anti-drog al Serviciului de Medicină Legală Ialomița se lasă așteptat

Promis încă din anul 2024, laboratorul anti-drog al Serviciului de Medicină Legală Ialomița încă nu a fost realizat. În continuare, testele de confirmare pentru prezența substanțelor interzise în cazul șoferilor depistați pe șosele de polițiștii ialomițeni sub efectul drogurilor se efectuează la Institutul Național de Medicină Legală «Mina Minovici» din București.

 

Un demers nerealizat În anul 2024, reprezentanții Spita­lului Județean de Urgență Slobozia anunțau intenția achiziției unor echipamente medicale care să permită Serviciului de Medicină Legală efectuarea de teste anti-drog, pe baza solici­tărilor venite din partea polițiștilor ialomițeni care depistează în trafic șoferi care păreau sub influența substanțelor interzise. Testele anti-drog efectuate de oamenii legii cu rezultat pozitiv trebuie confirmate prin analize amănunțite de sânge în cadrul unui laborator specia­lizat al Serviciilor de Medicină Legală. Ialomița este unul dintre județele al cărui Serviciu de Medicină Legală nu deține un astfel de laborator, probele recoltate fiind testate în alte centre. Inițial, analizele se efectuau la Serviciul de Medicină Legală din Vrancea, însă de un an și jumătate examinările sunt efectuate în cadrul Institutului Național de Medicină Legală «Mina Minovici» din București. Legea obligă laboratoarele să elibereze rezultatele probelor în 72 de ore. Colaborarea dintre Serviciul Rutier Ialomița și INML «Mina Minovici» se desfășoară fără probleme din acest punct de vedere, însă polițiștii susțin că ar fi benefică funcționarea unui astfel de laborator pe raza județului Ialomița. «În continuare trimitem probele la București... Nu au fost niciodată probleme în ceea ce privește transmiterea rezultatelor, dar ar fi bine să existe un astfel de laborator și pe raza județului nostru!» susțin reprezentanți ai Poliției ialomițene. Conform datelor statistice, numărul cazurilor de șoferi surprinși în trafic sub efectul substanțelor interzise este tot mai mare. Informațiile obținute de ziarul nostru ar evidenția faptul că 3 din 10 șoferi trași pe dreapta pentru controale de rutină s-ar fi urcat la volan fie sub influența alcoolului, fie sub efectul substanțelor interzise.

2 Februarie 2026, 12:10 (2818 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19388 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19430 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...