Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Clasă pentru pregătirea instructorilor de Oină la Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia

Clasă pentru pregătirea instructorilor de Oină la Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia

Reprezentanții Inspecto­ratului Școlar Județean Ialomița au confirmat că, în planul de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» a făcut demersurile necesare pentru înființarea unei clase destinată formării instructorilor de Oină. Sportul național al României se bucură de o mare popularitate în rândul elevilor din Ialomița, instituții de învățământ din mediul rural și urban având în componență echipe de Oină.

 

Prima clasă la nivel național Școli din localități precum Slobozia, Mărculești, Miloșești sau Sudiți au echipe de Oină care participă în competițiile locale și naționale. De asemenea, la Slobozia, există și un Club de Oină ai cărei reprezentanți s-au făcut remarcați în competițiile la care au participat. În mare parte, în cadrul Clubului de Oină activează elevi de toate vârstele de la școlile din reședința județului. Pentru ca Oina să se bucure de o mai mare vizibilitate este nevoie de antrenori, însă numărul acestora este redus. De aceea, în planul de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027, Liceul Tehno­logic «Alexandru Ioan Cuza» a prevăzut în­ființarea unei clase speciale pentru formarea instructorilor de Oină. «Există un mare interes din partea copiilor de a practica acest sport, iar rezultatele celor care fac parte din echipele de Oină formate deja în cadrul instituțiilor de învățământ confirmă acest aspect. Ne-am gândit că este nevoie și de o clasă în cadrul căreia să formăm viitorii instructori. Iar ea va funcționa în cadrul Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza“ din Slobozia!» a precizat profesorul Marian Baboi, inspector general școlar adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Clasa este prevăzută cu 24 de locuri, având incluse și locuri speciale pen­tru romi. Elevii care se vor înscrie la cursuri vor beneficia de 17 ore de instructaj în privința jocului de Oină pe săptămână. «Îi așteptăm pe toți copiii care vor să devină instructori de Oină să se înscrie la cursurile oferite în cadrul acestei clase!» a mai spus profesorul Marian Baboi.

4 Februarie 2026, 10:10 (4753 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Școala Gimnazială Sălcioara, la Cupa Ținutului Someșan

Comentariile cititorilor:


Cetatean:
(6 Februarie 2026, 08:26)
ai dreptate. oina este sport national. dar pentru a fi promovata se puteau face niste actiuni, se putea aloca cateva minute in cadrul orelor de sport. dar nu sa faci clasa de instructori. ce vor face acestia cand vor termina???
Valere Burlacu. :
(6 Februarie 2026, 05:13)
Excepționaală inițiativă pentru a ne reaminti că oina este singurul sport care se caracterizează a fi cu adevărat național! Felicitări celor ce au avut această idee pentru că trăirea între fruntaariile unei țări impune ca o datorie de onoare și conservarea tradițiilor poporului din care faci parte. Iar oina se încadrează înte acestea chiar dacă a fost trecută la categoria ”și altele” de către diriguitorii pasageri ai sportului românesc politizați până în străfundul sufletelor lor.
JuJudecono:
(5 Februarie 2026, 16:23)
Orele de ED JURIDICA, ED FINANCIARA, STIINTE POLITICE FAC PE MULTI SA INTREBE: La ce folosesc? LA INITIEREA COPIILOR SA SI APARA DREPTURILE SI DE A CUNOASCA INSTITUTIILE LA CARE E NECESAR SA TE ADRESEZE, PREGATIREA VIITOAREI CLASE POLITICE cu cunostinte temeinice din gimnaziu. Parlamentul este plin de alesi cu 10 clase, restul diplome prefacute. UE isi schimba disciplinele dupa noul mers al lucrurilor, scoala romaneasca, sa le iasa catedrele. ISJ Ialomita stie? Neinteresant. Politruciii isi fac interesele. Complemente la mate, teorie literara la 5 ore de romana, vesnica latina aprofundari, 2 ore pe saptamana. Acum, daca se poate, e timpul lor. Dupa ei, POTOPUL!
Amalia:
(5 Februarie 2026, 11:01)
Se taie atatea clase si specializari de la licee dar se face clasa de oina. chiar este o meserie de viitor? cine mai stie sau isi aduce aminte de acest sport?
Radu Tudor:
(5 Februarie 2026, 09:00)
Oină ne trebuie ,avem zidari,zugravi,mecanici ,dulgheri ....oină ,oină
Cornelius:
(4 Februarie 2026, 12:16)
Felicitari domnule Inspector !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3502 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1263 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1510 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(3742 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(942 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(1810 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(8233 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2080 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2371 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3443 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3133 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2510 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(2868 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1329 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(3769 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(1957 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3192 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(2915 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3011 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(4686 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(3502 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(10833 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1135 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(477 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(1644 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(10234 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(3261 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(2089 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...