Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

În primăriile din Ialomița trebuie să rămână 1634 de posturi

Prin decizia Guvernului României

În primăriile din Ialomița trebuie să rămână 1634 de posturi

Reducerea posturilor din administrația locală stabilită de Guvernul României, prin reforma administrativă, nu înseamnă concedierea colectivă a funcționarilor publici. Calculele efectuate de Prefectura Ialomița arată că în primăriile din județ și Consiliul Județean Ialomița trebuie să rămână 1634 de posturi, dintr-un total estimat la peste 2800 de posturi. Astfel, în baza unui calcul matematic, administrațiile locale trebuie să elimine 1256 de posturi. Prin aplicarea metodelor de calcul prevăzute de actele normative, doar aproximativ 150 de angajați din administrația locală a județului Ialomița vor fi concediați. O situație specială se întâmplă însă la Primăria Slobozia, instituție care a solicitat un punct de vedere Pre­fecturii Ialomița cu privire la modul în care trebuie aplicate aceste prevederi privind redu­cerea posturilor în cadrul Direcției de Educație, Cultură și Tineret Slobozia.

 

Calcule efectuate de Prefectura Ialomița Adoptată la finalul lunii februarie 2026, reforma în administrație a Guvernului României prevede, printre alte măsuri, și reducerea posturilor din administrațiile locale. În teorie, această măsură ar viza concedierea masivă a angajaților, însă, în realitate, numărul celor care vor rămâne fără locuri de muncă este mult mai mic. Reducerea vizează tăierea posturilor din cadrul primăriilor, inclusiv a celor neocupate. Calculele realizate de Prefectura Ialomița arată că, după aplicarea metodelor de calcul prevăzute în actele normative care reglementează reforma în administrație, în administrațiile locale și Consiliul Județean Ialomița, trebuie să rămână 1634 de posturi dintr-un total estimat la peste 2800. Ceea ce înseamnă că vor fi eliminate aproximativ 1256 de posturi. Cu toate acestea, numărul angajaților care vor pleca acasă ar fi de aproximativ 150, conform calculelor preliminarii. O situație completă va fi prezentată abia după ce toate primăriile vor transmite către Prefectura Ialomița documentele administrative prin care s-a dispus reducerea posturilor, conform actelor normative care reglementează reforma în administrație.

 

Situația posturilor din Primăria Slobozia Primăria Slobozia este administrația locală care trebuie să elimine cele mai multe posturi. Dintr-un număr total de 340 de posturi, administrația locală din Slobozia trebuie să rămână cu 238, adică este obligată să taie 102 posturi. Oficialii instituției arată că nu 102 angajați vor pleca acasă, ci cel mult 50. Restul posturilor sunt cele vacante, pe care instituția nu a mai reușit să le ocupe. Totuși eliminarea tuturor celor 102 posturi ar putea afecta structura organizatorică a instituției. «Serviciile și direcțiile care există în cadrul Primăriei Slobozia au fost concepute pe baza unui număr de posturi, indiferent dacă ele au fost ocupate sau nu... Tăierea lor va produce o perturbare a acti­vității și ne obligă să luăm măsuri în sensul restrângerii activității, având în vedere că, din punct de vedere al posturilor, aceste structuri nu mai pot exista!» susține Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia.

 

Punct de vedere solicitat Prefecturii Ialomița Surse administrative susțin că vizați de concedieri vor fi însă funcționarii din cadrul Direcției de Educație, Cultură și Tineret Slobozia care, în urma tăierii posturilor, ar putea fi «comasați» cu CSM Unirea Slobozia, club sportiv aflat, de asemenea, în administrarea Primăriei Slobozia. Situații speciale se regăsesc și în cazul Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia sau a Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Slobozia. Reforma în administrație nu se aplică însă instituțiilor de cultură, astfel că angajații Direcției de Educație, Cultură și Tineret Slobozia ar putea fi ocoliți de concedieri. Administrația locală a transmis însă o notificare către Prefectura Ialomița prin care a solicitat un punct de vedere. «Am notificat Prefectura Ialomița și am solicitat să ne explice modul în care vom aborda situația în ceea ce privește Direcția de Educație, Cultură și Tineret Slobozia. Din ceea ce înțelegem noi nu ar trebui să reducem posturile și să ne gândim la concedieri având în vedere că obiectul său de activitate are legătură cu domeniul Culturii, domeniu exceptat de astfel de măsuri. În funcție de răspunsul pe care îl primim de la Prefectură vom decide în consecință!» a mai spus primarul Sloboziei.

 

Salvați prin transferuri către alte instituții Din cei 50 de angajați care ar trebui să fie concediați, o parte dintre aceștia au fost «salvați» în urma transferurilor către alte instituții. Aceste tran­sferuri au fost operate în perioada noiembrie 2025-ianuarie 2026 și au vizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița. «În toate cazurile, Primăria Slobozia a fost de acord cu aceste transferuri!» a mai spus primarul Sloboziei.

26 Martie 2026, 07:55 (3885 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Primăriile din Ialomița cheltuie un sfert din bugete pentru «indemnizațiile de invaliditate»
Ialomița administrativă, între eșec și performanță
Guvernul României vrea să reducă peste 250 de posturi din administrația locală a județului Ialomița

Comentariile cititorilor:


Un cititor:
(31 Martie 2026, 10:35)
Domnul Vasile, haideți să nu aruncăm cu noroi într-o instituție care funcționează foarte bine cu o mână de oameni. Cred că este important să privim numărul mare de activități cultural-artistice si educaționale pe care Direcția de Cultură le realizează ( fiind singura instituție de Cultură din subordinea Primăriei) Dincolo de percepții, acolo există o echipă de oameni care muncesc constant și cu dedicare pentru comunitate. Este important de știut că o mână de profesioniști au reușit să construiască lucruri cu adevărat valoroase pentru acest oraș, printre care și Centrul de Educație Non Formală Slobozia, unde participă săptămânal peste 400 de copii. Critica este binevenită atunci când este constructivă, însă respectul față de munca unor oameni implicați ar trebui să rămână o prioritate.
AlexDan:
(28 Martie 2026, 08:40)
Daca in primarii nu sunt salariati si cetatenii o vor duce prost, in ceea ce priveste administratia si cred ca viata de zi cu zi!Comunele separate in 2004 s-au dezvoltat mult mai mult decat ar fi facut-o unite cu comuna din care s-au desprins, iar cetateasnul a rezolvat mai repede problemele!Atentie, povestea cu desfiintarea unor comune se inscrie pe linia economiilor, fara a pune ceva clar in loc!
SIMONA:
(27 Martie 2026, 21:56)
MAI PUTINE PRIMARII INSEAMNA MAI PUTINI BANI PUBLICI FURATI, MAI PUTINI PRIMARI SI MAI PUTINI HOTI. SA FIE COMASATE MAI MULTE LOCALITATI DIN JUDET SI DIN TOATA TARA. BANII SA FIE FOLOSITI PENTRU SOSELE, PODURI, BLOCURI DE LOCUIT-ANL-URI,SPITALE, SCOLI.
în anul 2000:
(27 Martie 2026, 21:51)
în anul 2000 s-au înființat comune din sate care erau mai mari (ex. Traian, Ograda, Mărculești,Gura Ialomiței, Bărbulești, Borănești și încă câteva ). astea trebuiesc desființate cî nu au mai deloc locuitori, iar veniturile lor sunt mult sub limita subzistenței. toate primesc bani de la bugetul C.J. să supraviețuiască. aceste mici comune care de fapt sunt sate trebuiesc desființate, toacă bani aiurea pe salarii și diverse cheltuieli administrative popula'ia nu are niciun beneficiu (poate doar când primarii organizează zilele comune și fac jaf de bani)
nu conteaza:
(27 Martie 2026, 16:40)
Se pare că există entuziasm al unora că se fac concedieri în administrația publică locală. Cei fără sprijin politic, cei care sunt incomozi, cu siguranță vor fi concediați, iar membrii de partid, amantele, lingușitorii, sinecuristii vor fi păstrați... Nu sunt un apărător al bugetarilor, pentru că 80-90% dintre ei sunt absolvenți ai unor facultăți particulare, de fapt pseudo-facultăți, sunt doar deținători de diplome, nu au cunostinte despre meseria în care sunt ,,licențiați,,. Dar tot nu trebuie dati afara pt ca au familii, copii, nepoti, parinti batrani si bolnavi, poate mai au cativa ani pana la pensie etc. E imposibil sa nu se gaseasca o solutie pt ei. Sa se renunte la firmele de paza din toate institutiile publice si vor fi bani.
Prietena M:
(26 Martie 2026, 15:24)
Acum rămâne de văzut dacă primarul gras cu burta, își da afara amantele si cele ce sug, ori lipitorio de afișe si trompetele care fac zgomot pe ulițele comunei atunci cand se face campanie electorala. Acum rămâne de văzut dacă pleca cartele unele măritate ori lipitorile si pupaturi de chiloții cu nicicotină? Pff sa vedem ce face fetele unde mai prestează, ori se muta pe la marginea durumului judetean 101 intre pădurile dintre localități. Acum sa te vedem primare ?
Vasile:
(26 Martie 2026, 10:55)
S-a știut de această măsură și manevrele au fost făcute. La Direcția de Educație și Cultură au fost angajate multe persoane și să nu mai spunem că mai avem o cultură ( doua muzee, Centrul Cultural I. Perlea, Centrul Creației, Biblioteca) care se unesc toate și mai fac cate o activitate pe la Bolomey că la Slobozia ,,au clădirile renovate și fac mizerie,,. La fiecare instituție exista manager, șefi servicii la compartimente cu 2-3 angajați, juriști care nu au ce să facă în aceste instituții, etc. Cu toate aceste instituții judetul cheltuie multi bani. Dați afară de la DADP? Pai acești oameni chiar muncesc în condiții grele, mizere și la un oraș așa murdar este nevoie de curățenie domnule primar! Nu știu că sa faci? Face ai promis oamenilor care te-au votat!!
nemultumitu':
(26 Martie 2026, 09:55)
Intelegem ca s-a rezolvat cu bine pentru angajatii primariei. Au fost salvati tot in sistemul bugetar. Dar eu am o problema cu Primaria . este extrem de ineficienta. Cel putin la biroul Cadastru . Pentru o punere in posesie si un Titlu de proprietate astept de ani de zile . Incompetenta la nivel maxim.
halal:
(26 Martie 2026, 08:24)
Aberant ce se intampla! Criza financiar-bugetara a fost cauzata de partidele USL 2.0, au tocat zeci de miliarde de lei, iar amaratii cu credite la banci vor ramane fara munca. De ce nu se taie drastic subventia pentru partide? (ex: bani pentru AUR ca sa toace Jorj simuion un milion in America si sa taie o caricatura de tort). De ce nu se renunta la postul de manager public la primarii, de ce nu se reduce numarul consilierilor locali/judeteni/personali ai edililor? De ce nu reduc macar un adjunct/vicepresedinte din consiliile judetene, prefecturi, ministere? Astea sunt sinecuri. Nu s-a mai auzit nimic de taierea indemnizatiilor din consiliile de administratie. Nu s-a incercat macar recuperarea jafului banului public din pandemie (vaccinuri, izolete, masti la supra pret). S-a inchis ochii si la mega-afacerea cu microbuze electrice supraevaluate! De ce nu se impoziteaza manelistii, toate cultele religioase, rromii cu palate cu turnulete si limuzine? Tot pe fraierul de rand cu un salariu de 3500 lei pica greutatea masurilor lui bolovan&coilitia de guvernare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(131 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(266 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(190 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(160 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(204 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(242 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(214 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(188 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(262 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(468 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(573 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(573 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(459 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(911 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(437 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(702 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2191 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(876 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1628 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1073 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(599 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1277 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1756 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1814 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1779 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1293 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...