Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia

De 10 ani

Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia

În Noaptea de Înviere, Prasfințitul Vincențiu, episco­pul Sloboziei și Călărașilor, a reclamat în fața celor peste 1500 de oameni prezenți la slujba oficiată la Catedrala Episcopală problema poluării olfactive din Slobozia. Înaltul prelat a precizat că «maimarii orașului au decis cu bună știință să ne otrăvească!». În spatele acestei declarații se află însă un demers instituțional care durează de aproape 10 ani, perioadă în care Episcopia Sloboziei și Călărașilor a atras atenția cu privire la această problemă. Instituțiile cărora le-au fost înaintate sesizări și petiții au rămas însă indiferente.

 

Slujba de Înviere și poluarea olfactivă Ialomițenii prezenți în Noaptea de Înviere la slujba oficiată la Catedrala Episcopală din Slobozia au avut parte de un discurs mai puțin obișnuit al Preasfințitului Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor. Acesta a atras atenția cu privire la poluarea olfactivă din Slobozia, problema încă nerezolvată a autorităților de mediu și judiciare din județ. «Maimarii orașului au decis cu bună știință să ne otrăvească!» a rostit Preasfințitul Vincențiu în fața oamenilor veniți să ia Lumină la Catedrala Episcopală.

 

10 ani de petiții, niciun răspuns Cuvintele rostite de Preasfințitul Vincențiu nu au fost deloc întâmplătoare, Episcopia Sloboziei și Călărașilor fiind una dintre entitățile care au atras atenția față de problema poluării olfactive. Într-un răspuns oficial înaintat ziarului nostru, Episcopia Sloboziei și Călărașilor arată că începând cu anul 2017 și până în aprilie 2026, anual, a făcut sesizări către instituțiile care ar trebui să adopte măsuri pentru remedierea acestei situații. «Epis­copia Sloboziei și Călărașilor a adresat, în mod repetat, sesizări și solicitări către mai multe autorități și instituții publice competente, în vederea identificării cau­zelor fenomenului, a dispunerii măsurilor legale necesare și a eliminării efectelor considerate nocive asupra populației și patrimoniului bisericesc. (...) Episcopia Sloboziei și Călărașilor a semnalat existența unor emisii de substanțe necunoscute în atmosferă, a unor mirosuri puternic neplăcute și a unor depuneri observate pe obiectele metalice, solicitând ve­rificări» precizează reprezentanții instituției. Ultima sesizare a fost înaintată pe data de 15 aprilie 2026, către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit declarațiilor oficiale.

 

Demersuri fără rezultat Deși au trecut aproape 10 ani de la primele demersuri și sesizări realizate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, răspunsurile din partea instituțiilor au întârziat să apară. În afara numerelor de înregistrare pentru sesizările primite, respectivele instituții nu au făcut alte demersuri. «În ceea ce privește răspunsurile primite din partea instituțiilor sesizate, precizăm cu deplină corectitudine că acestea s-au rezumat doar la confirmarea primirii documentelor transmise de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu promisiunea fermă că se vor lua măsurile legale ce se impun pentru stoparea și rezolvarea celor reclamate» mai arată oficialii Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

 

Lucrările la «Groapa lui Stoica», blocate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor Tot de un deceniu, lucrările de amenajare a parcării subterane din Piața Revoluției a Sloboziei, cunoscută sub numele de «Groapa lui Stoica», sunt în conservare. Motivul îl reprezintă o sesizare pe care Episcopia Sloboziei și Călărașilor a făcut-o în legătură cu modul în care se desfășurau aceste lucrări. Instituția a demonstrat că proiectul tehnic în baza căruia a fost deschis șantierul pune în pericol siguranța clădirilor din jur, implicit pe cea a Palatului Episcopal. Totul a culminat cu momentul în care, din cauza trepidațiilor, o parte dintre icoanele din Palatul Episcopal au căzut de pe pereți. La momentul respectiv a fost realizat un studiu de impact seismic și înaintată o sesizare către Inspectoratul de Stat în Construcții Ialomița. ISC Ialomița a dispus sistarea imediată a lucrărilor, pentru că s-a demonstrat că modalitatea de intervenție pune în pericol clădirile din jurul șantierului. Deși i s-a impus Primăriei Slobozia să identifice o altă soluție tehnică pentru continuarea lucrărilor în condiții de siguranță, admi­nistrația locală nu a putut să aplice o astfel de măsură, motiv pentru care a introdus în conservare întregul șantier.

 

Problema (nesfârșită) a poluării olfactive Poluarea olfactivă din Slobozia este generată de activitatea industrială a companiilor din jurul orașului care dever­sează în stația de epurare a orașului ape reziduale, fără a le preepura cu instalațiile proprii, așa cum legislația o cere. După scandalul «Clean Cyclo», problema a ajuns, în sfârșit, și în atenția organelor de urmărire penală. Ancheta de la Poliție are două capete de acuzare, dar în ciuda demersurilor inițiate, până la obținerea unor probe solide care să susțină acuzațiile mai este de parcurs un drum lung. Între timp, săptămâna viitoare expiră o parte a măsurilor impuse de Garda de Mediu atât societății Clean Cyclo SRL, cât ope­ratorului Urban SA. Urmează efectuarea unor controale prin intermediul cărora să se constate dacă măsurile de conformare au fost respectate sau nu. În caz contrar, riscul suspendării autorizațiilor de mediu și, implicit, a încetării activității devine tot mai mare.

23 Aprilie 2026, 07:55 (4311 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Locuitori al orașului :
(24 Aprilie 2026, 14:23)
Atunci sa ieșim în stradă, nu i așa,dar s o facem intr un mod organizat și într un număr mare,altfel nu ne vede nimeni.
Stanciu:
(23 Aprilie 2026, 23:37)
Platesc taxe dansii?
Mary:
(23 Aprilie 2026, 22:46)
Este bine și mai târziu, decât niciodată. Mai este de spus că s-au mărit impozitele la autoturisme dar gropile din asfalt de pe străzile dintre blocuri, nu le vede nimeni. Ce ar trebui să se întâmple? Să ne rugăm frumos de cei care sunt în măsură să le plombeze? Se iau bani din impozite, din parcări dar nu se întâmplă nimic. Intrarea din b-dul M Basarab în b-dul Ștefan Cel Mare este o adevărată babilonie. O mulțime de marcaje pe care doar cei din oraș le știu, cei care tranzitează sunt de un real pericol și pe bună dreptate, nu știu cum să circule cu atâtea marcaje aiurea.
Corupția UCIDE. Poluarea UCIDE:
(23 Aprilie 2026, 12:41)
Corupția UCIDE. Poluarea UCIDE
Cancerul nu iartă!!:
(23 Aprilie 2026, 12:39)
Nu mai respirați acel aer cancerigen.
Felicitări tuturor ce se implă:
(23 Aprilie 2026, 12:38)
Încă miroase seara, noaptea, dimineața, aproape zilnic, un miros TOXIC greu de descris. Oameni buni, cereti-vă dreptul la un aer curat, nu mai lăsați pe toți să-și bată joc de sanatatea noastră. Haideți în stradă să ne cerem drepturile!!!!!!! Nu vă bateți și voi joc de sănătatea voastră precum o fac cei ce ne poluează cu sânge rece și inconștiență!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
384 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(4830 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(4636 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(5045 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(5325 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(847 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(5594 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(5899 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(5207 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(5012 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(5199 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(9331 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(5730 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(5776 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(10120 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(8057 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(6079 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11914 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(6025 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(5917 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(4129 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(6758 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(3481 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(2533 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(756 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(6868 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(6690 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(4144 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(7465 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(6122 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(6237 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...