Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Crește numărul «claselor simultane» în școlile ialomițene

Crește numărul «claselor simultane» în școlile ialomițene

Pentru a evita desființarea unităților de învățământ unde numărul elevilor este în scădere, școlile ialomițene înființează «clase simultane». În anul școlar 2026-2027 vor fi 33 de astfel de clase care vor funcționa în 22 de școli, potrivit unei situații prezentată public de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița.

 

Scădere a numărului de elevi Înființarea «claselor simultane» reprezintă primul demers pe care școlile îl adoptă, evitând astfel comasarea sau, într-un scenariu sumbru, desființarea. Totodată, învățământul simultan ajută și profesorii, aceștia păstrându-și catedrele și, implicit, locurile de muncă. Chiar dacă efortul profesional este mai mare, siguranța locurilor de muncă pentru dascăli este cea care primează. Astfel, aceștia preferă ca într-o oră de curs să predea materia pentru două clase, decât să rămână fără locurile de muncă. La nivelul județului Ialomița, școli din localități precum Mărculești, Albești, Movila, Cosâmbești, Giurgeni, Sărățeni, Colelia și Buești au deja o tradiție în ceea ce privește «învățământul simultan». De la toamnă, acestor unități de învățământ li se alătură și altele, numărul școlilor care utilizează această formă de educație ajungând, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la 22. Afectate sunt în special școlile din mediul rural, acolo unde fenomenul abandonului școlar este tot mai ridicat. Motivele sunt legate de condițiile sociale. Familiile sărace aleg să-i trimită pe copii la muncă și nu la școală. «Este o măsură pe care cu greu o agreăm, dar scăderea numărului de elevi este o problemă pe care o întâmpinăm de ani buni și este greu să-i facem față. Căutăm cele mai eficiente soluții pentru a nu perturba rețeaua școlară!» susțin reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Fundațiile și asociațiile care militează pentru dreptul la Educație al copiilor susțin însă că «învățământul simultan» nu reprezintă o metodă eficientă de studiu. Marea problemă este că profesorii trebuie să predea materia într-un cadru standardizat, neexistând o metodologie de predare specifică «învățământului simultan». De asemenea, «învățământul simultan» pune presiune și pe elevi. Aceștia trebuie să dovedească un nivel de concentrare mult mai ridicat, pentru a reuși asimilarea informațiile transmise de profesori.

12 Mai 2026, 15:50 (5876 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Clase simultane în școlile ialomițene din cauza scăderii efectivelor de elevi
Învățământul ialomițean pariază pe clasele simultane
Zeci de elevi ialomițeni, înghesuiți în clase simultane

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
30 Aug 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Dezinsecție la Slobozia

În perioada 8-26 mai 2017, între orele 22,00-06,00, Primăria municipiului Slobozia va executa lucrări de dezinsecție pe domeniul public (parcuri, scuaruri, zone verzi, canale termice, zone de agrement, ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2017, 10:35
(5198 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în zona Fetești. Un tren de marfă s-a ciocnit cu un autotrailer!

Un tren de marfă, care circula pe ruta Constanța-București, a fost implicat într-un accident feroviar, în zona trecerii de cale ferată dintre Fetești și Movila. Garnitura s-a ciocnit de un autotrailer care ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2017, 20:20
(8968 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Sistare temporară a alimentării cu gaze naturale la Fetești și Slobozia

Distrigaz Sud Rețele anunță opriri programate ale furnizării de gaz joi, 4.05.2017, din cauza unor lucrări la rețeaua de distribuție. Afectați de aceste reparații vor fi locuitorii din Fetești, strada ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2017, 19:35
(12512 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: A lovit un copil pe trecerea de pietoni. Șoferul din Buzău a fugit de la locul accidentului!

Un bărbat, de 68 de ani, din județul Buzău, bănuit de comiterea infracțiunilor de «vătămare corporală din culpă» și «părăsirea locului accidentului», a fost identificat de către polițiști. Din cercetări ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2017, 17:05
(7152 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Dosare respinse în programul «Casa Verde»

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița anunță titularii de dosare depuse în cadrul  Programului «Casa Verde» clasic-Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2017, 14:40
(7741 vizualizări - 2 comentarii)


Scandal la Bărcănești. Un polițist a fost rănit!

Un incident petrecut în minivacanța de 1 mai s-a consemnat pe raza localității Bărcănești. Din primele informații, se pare că la un botez desfășurat în comună mai multe persoane au provocat un scandal, ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2017, 20:45
(5614 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 70,58%, procent de promovare la Definitivat

Inspectoratul Județean Ialomița anunță creșterea procentului de promovare la examentul anual de Definitivat. Din cei 92 de candidați înscriși, au susținut examenul doar 68. Conform datelor furnizate de ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2017, 19:20
(6114 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Întâlnire cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița vă face cunoscut faptul că joi, 4 mai  2017, orele 10,00, organizează la sediul instituției o întâlnire de lucru cu contribuabilii în vederea mediatizării ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2017, 18:05
(7103 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii ialomițeni, la datorie de 1 mai

Aproximativ 300 de polițiști din Ialomița vor fi la datorie în minivacanța de 1 mai. Oamenii legii vor asigura ordinea publică și vor supraveghea traficul rutier, pentru a preveni producerea accidentelor ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2017, 19:45
(5842 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: «Ziua Internațională a Sănătății și Securității în Muncă»

În data de 28 aprilie, la nivel mondial, se sărbătorește «Ziua Internațională a Sănătății și Securității în Muncă». Evenimentul a fost marcat anul acesta și la Slobozia, de către reprezentanții Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2017, 19:10
(6814 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură inedită la Muzeul Agriculturii

Elevii din Ialomița care participă la Olimpiada Județeană de Arte Plastice, Istoria Artei și Arhitectură își expun lucrările la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia. Evenimentul se desfășoară marți ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2017, 18:05
(5827 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de inspectorii DSVSA Ialomița

Reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au efectuat în această perioadă o serie de acțiuni de control la firmele care abatorizează și procesează produse din ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2017, 17:20
(6103 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Țăndărei, reținut pentru furturi comise în Franța

Polițiștii ialomițeni au reușit să identifice un bărbat, de 35 de ani, din Țăndărei, pe numele căruia autoritățile din Franța au emis un mandat european de arestare. Acesta a comis mai multe furturi pe ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2017, 21:30
(6291 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se oprește furnizarea de gaz

Distrigaz Sud Rețele anunță faptul că vineri, 28 aprilie 2017, între orele 8,00 și 15,00, furnizarea de gaz pe strada Ialomiței, din Slobozia, va fi întreruptă din cauza unor lucrări de reparație și întreținere ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2017, 20:15
(5016 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Concert «Veniți de luați lumină!»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează joi, 4 mai 2017, a treia ediție a concertului «Veniți de luați lumină!». Evenimentul se desfășoară la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2017, 19:05
(6731 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat după ce și-a înjunghiat soția

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Grigore Nicolae, pentru săvârșirea infracțiunii de «tentativă ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2017, 17:15
(7757 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au acționat suplimentar în ultimele 48 de ore în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pentru creșterea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2017, 16:35
(6137 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori cu condamnări, arestați

În ultimele 48 de ore, polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2017, 16:05
(5905 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Și tu poți deveni polițist! Admitere 2017

Cei care își doresc o carieră în Poliția Română se pot înscrie în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Anul acesta, persoanele interesate de cariera de polițist se pot înscriere ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2017, 15:55
(6225 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală

Miercuri, 26 aprilie 2017,  polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și cei de la Direcția Operațiuni Speciale efectuează 32 percheziții în București și în 4 județe, într-un ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2017, 14:25
(7163 vizualizări - 0 comentarii)


Sistare temporară a alimentării cu gaze naturale la Fetești, Manasia și Slobozia

Distrigaz Sud Rețele anunță opriri programate ale furnizării de gaz, marți, 25 aprilie 2017, din cauza unor lucrări la rețeaua de distribuție. Afectați de aceste reparații vor fi locuitorii din Fetești ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2017, 19:35
(8807 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Ziua Veteranilor de Război»

Miercuri, 26 aprilie 2017, în organizarea Instituției Prefectului Ialomița, a Consiliului Județean Ialomița, a Garnizoanei Slobozia și Primăriei Slobozia, va fi organizată «Ziua Veteranilor de Război». ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2017, 17:45
(4769 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Termen pentru depunerea situațiilor financiare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați ca au fost publicate principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare pentru anul ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2017, 15:35
(4679 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concluziile desprinse în urma exercițiului național «PROCIV 2017»

În data de 21 aprilie a.c, la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a avut loc o conferință de presă, în cadrul căreia au fost prezentate concluziile desprinse în urma exercițiului național ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2017, 14:40
(5425 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Slobozia țintește o nouă victorie. Cu optimism, spre Cernavodă!

Sâmbătă, 22 aprilie a.c., de la orele 17,00, Unirea Slobozia se confruntă în deplasare cu Axiopolis Cernavodă. Înaintea jocului, conducerea Clubului a organizat o conferință de presă la care au participat ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 21:25
(5198 vizualizări - 0 comentarii)


Sistare temporară a alimentării cu gaze naturale la Slobozia

Distrigaz Sud Rețele anunță opriri programate ale furnizării de gaz în Slobozia, luni, 24 aprilie 2017, din cauza unor lucrări la rețeaua de distribuție. Afectați de aceste reparații vor ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 19:50
(5279 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Stop violenței!

Polițiștii ialomițeni au lansat un mesaj preventiv și informativ prin care încearcă să reducă fenomenul violenței. Oamenii legii precizează faptul că violența, indiferent de formă, este nejustificată. ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 19:35
(4935 vizualizări - 0 comentarii)


Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică la Slobozia, Munteni Buzău și Traian

Enel Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în perioada 24- ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 19:25
(7182 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița  a desfășurat, în trimestrul I 2017, în domeniul relațiilor de muncă, 322 de acțiuni de control  în urma cărora  au fost dispuse 472 de măsuri pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 17:20
(4023 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Fetești-Oraș!

Pentru realizarea lucrărilor de cuplare a rețelei noi de alimentare cu apă, reabilitată prin programul POS Mediu I, la sistemul de alimentare cu apă al municipiului Fetești, SC RAJA SA este nevoită ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2017, 14:10
(5753 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Dana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean CETĂȚEAN în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...