Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor

Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor

În timp ce primarul Alexandru Potor propagă în spațiul public fanteziile sale administrative, precum construcția unei stații de epurare sau amenajarea unui nou front de captare pentru apa potabilă, proiectele care ar fi realizabile sunt tratate cu indiferență de edil. Unul dintre acestea este cel referitor la reabilitarea Ștrandului Municipal. Sunt 2 ani de când Consiliul Local Slobozia a aprobat, printr-o hotărâre, modernizarea obiectivului, iar administrația Potor tratează investiția cu indiferență.

 

Un obiectiv «în conservare» În anul de grație 2017, Primăria Slobozia a pus definitiv lacătul pe poarta Ștrandului Municipal. Totul din cauza proastei gestionări a contractului de concesiune pe care Primăria Slobozia l-a încheiat cu unica societate interesată să pună în valoare obiectivul, Inter Group SRL. Reprezentanții firmei au invocat, la vremea respectivă, faptul că administrația locală, condusă atunci de actualul «city manager» al orașului Adrian Mocioniu, a crescut nejustificat valoarea concesiunii. Societatea s-a adresat instanței de judecată și a cerut Primăriei Slobozia despăgubiri de 60 mii de euro. Instanța s-a pronunțat în favoarea firmei și a obligat administrația locală la plata acestor daune. Între timp, Primăria Slobozia a decis «conservarea obiectivului». Mult mai târziu, în 2024, printr-o hotărâre aprobată de Consiliul Local Slobozia, aleșii locali au fost de acord ca administrația locală să cheltuie 11,3 milioane lei pentru reabilitarea ștrandului. Fondurile erau alocate în baza unui proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, însă despre acest proiect nu se mai știe nimic. În tot acest timp, edilul Sloboziei promovează în spațiul public proiecte de investiții inspirate mai degrabă din filmele și romanele SF. Cu câteva luni în urmă, Alexandru Potor promova ideea construirii unei noi stații de epurare, pentru a pune capăt poluării olfactive. Recent, la ultima ședință a Consiliului Local Slobozia, acesta a vorbit despre necesitatea identificării unui nou front de captare a apei distribuite în Slobozia. Edilul a omis însă să spună despre costurile acestei investiții și despre modalitatea în care se va realiza, având în vedere că edificarea unui astfel de proiect presupune și o infrastructură bine pusă la punct pe care Slobozia nu o are. Cât despre investiția în Ștrandul Municipal, reprezentanții administrației locale nu știu dacă proiectul se va concretiza în vreun fel. În mod surprinzător, Primăria Slobozia a emis în 2023 chiar și o auto­rizație de construire, necesară începerii lucrărilor. Dar proiectul nu a mai avansat. «Nu știm ce s-a mai întâmplat cu acest proiect... Credem că a fost respins, în momentul în care s-au schimbat primarii. Dar sigur ar fi avut șanse de a primi fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu!» susțin, sub protecția anonimatului, surse din cadrul Primăriei Slobozia. 

 

Proiectele edilitare abandonate de primarul Alexandru Potor Reabilitarea Ștrandului Municipal din Slobozia este doar unul dintre proiectele pe care Alexandru Potor le-a tras pe linie moartă imediat după ce a preluat mandatul de primar al Sloboziei. În «portofoliul» de «proiecte abandonate» pot fi trecute «Consorțiul pentru Învățământul dual», investiție pe care Ministerul Educației dorea să o realizeze la Slobozia sau construcția Centurii de Nord a orașului. Invocând experiența sa în calitate de supervizor al proiectelor europene implementate de Consiliul Județean Ialomița, Alexandru Potor a considerat aceste investiții «inoportune» pentru Slobozia. În mod surprinzător, ad­minis­trația locală mai trebuia să parcurgă doar câteva etape pentru a deschide șantierele, însă lucrările au fost oprite la comanda edilului Alexandru Potor. Cele două investiții ar fi adus Sloboziei peste 20 milioane de euro, din fonduri europene și de la bugetul Ministerului Dezvoltării.

11 Iunie 2026, 09:50 (8772 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Administrația Mocioniu vrea 60 milioane de euro

Comentariile cititorilor:


Mary:
(20 Iunie 2026, 05:57)
Sigur! Dacă ștrandul va fi reabilitat, va primi și apă, dacă suntem cuminți! Sau, cu minți!
Gigel:
(16 Iunie 2026, 00:36)
Domnule Marcel, ma bucur ca bulevardul arata asa de frumos incat puteti sa faceti poze. Este la fel de pustiu ca planeta Marte. Mai trebuie sa fie si util. Intrebati toti comerciantii de pe bulevard cat le-au scazut vanzarile. Nemaivorbind de vizitatori care nu au unde sa parcheze masinile aproape nicaieri in oras (iar mareata Politie Locala, cum vede un numar de Calarasi cum ii da amenda, mai ales daca e vreun pensionar dezorientat). Fanteziile cu fanteziile, realitatea ne omoara.
Răduță Aurelian-Constantin:
(15 Iunie 2026, 11:39)
Se mai reabiliteaza strandul? Stiti careva ceva?
Anii lui Disco Ring:
(14 Iunie 2026, 15:57)
Sa vina Gae la intrare la bilete si Celutu sa fie la mititei cu "life-ul". Sa vina Obeada si cu Filica la scaldat si sa certe cu Celu putin la plecare. Sa dea ture negriciosii sa vada daca sunt armanii pe acolo si invers ca nu se stia daca au voie sa intre sau nu la voia lui Gigi sau a lui Tasu :))
AlexDan:
(13 Iunie 2026, 10:59)
Da, intr-adevar acele separatoare sunt foarte PERICULOASE !Poate vedem un raspuns de la Politia rutiera(nationala) sau un studiu asumat, cu nume si semnatura! Distantele lasate libere sunt prea mici la schimbarea benzii a doua pt.a face la dreapta, unele talpici si-au schimbat pozitia, fiind strambe...Dezastruos...,In alta ordine de idei, cine le-a remontat, si cu ce cheltuieli?Proiectul a dat bani si pentru remontare/inlocuire cu altele noi? Sper ca sa nu se faca prostia sa se cumpere acele separatoare defecte din bani publici,cel mai optim fiind sa lase sa se degradeze proiectul de la sine... si sa se ia masurile pentru pericol!Aici trebuie insistat si vazut daca in contractul de finantare sunt prevazute astfel de situatii(caz fortuit, greseala de proiectare,etc.), avantajele aduse de separatoare fiind incomesurabil maI MICI decat dezavantajele!
Cineva :
(13 Iunie 2026, 06:09)
Marele primar.... A permis dublarea gunoiului si se anunță încă o scumpire, iar zonele de gunoi arata ca după război. A pus delimitarile vieții pe bulevard, iar șosele sunt pline de gropi în care îți rupi masina. Apă costă mai mult ca în Dubai și cică e potabilă. Mai bine fără ștrand, vine stie ce făcea și acolo. Probabil punea intrarea 200 lei.
oRLandO:
(12 Iunie 2026, 09:06)
păcat domnu premar că nu ne mai faceti si noua un luoc de scăldat. am si eu vreo 3 puradei care voiam să mii spăl vara asta ca ei oricum intra liber prin spate daca era ca alantădată cand mergiea ștrendu ăstă bengos cum era el odată plin de lumi bunie. poate totuși al faceti astzi miine sau cine stie cand doamne ajuta domn premar
puiemotor:
(12 Iunie 2026, 08:23)
Singura "realizare a lui Puie Motor o reprezinta separatoarele de benzi (re)montate cu incapatanare pe Bd M. Basarab si Chimiei. Halal proiect de mobilitate urbana! Ca sa schimbi banda din timp trebuie sa incetinesti f mult ca sa te incadrezi printre acele mizerii de cauciuc foarte proieminente. De multe ori vad ba soferi neatenti/incepatori/neindemanatici care trec peste 2,3 separatoare. Riscul de accidente sau de avarii la autoturisme este destul de mare. Cine drq a avut acel neuron ca sa propuna si sa avizeze acest proiect? Iar faptul ca le-au remontat, in ciuda disconfortului pe care-l creaza ne arata ca am sarit din lac in put in ceea ce-l priveste pe edil(iu). Mai repet? Puie Motor!
Răduță Aurelian-Constantin:
(11 Iunie 2026, 16:05)
Cismele cu apa in parcuri ar fi indicat, in Parcul Catedralei, nu exista o cismea functionala desi sunt doua montate. Ca despre Strand, ne-ar fi trebuit si noua sa avem unul functional in aer liber la noi la Slobozia unde sa venim cu toti sa inotam...
Mary:
(11 Iunie 2026, 15:49)
Sigur îl reabilitează dar nu a fost bine consiliat și nu reprezintă o urgență. Mai scumpesc odată (sau de câte ori vor ei) apa “potabilă” și se rezolvă. “Ei” sunt micii dumnezei și ce fac sau nu fac, este doar meritul lor. Toate proiectele au finalizare cu puțin înainte de alegeri, că doar nu sunt prosti să le facă mai devreme, la noi toți alegătorii suferă de Alzheimer iar “ei” de pricepere.
Lidia:
(11 Iunie 2026, 15:09)
Las că face Potor la ștrand o groapă de depozitat deșeuri aduse din toată țara și din import, că doar are experiență și tocmai i-au închis ăștia combinația cealaltă.
Marcel:
(11 Iunie 2026, 11:06)
Sa-l betoneze, sa faca o mare parcare, pt toate harburile care au disparut de pe Matei Basarab. A observat cineva ca arata mult mai curat si civilizat bvd Matei Basarab, gol de masini pe-o parte? Toata lumea cate 2 cazane parcate la bukevard, fara sa le mute. F bine! Ca-n occident
Relu:
(11 Iunie 2026, 10:26)
Lasati ca nici soare n a facut

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
333 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accidente la Țăndărei, Slobozia, Borănești și Urziceni

Accidente la Țăndărei, Slobozia, Borănești și Urziceni

Vineri, 5 mai 2023, în jurul orelor 19,40, Stația de Pompieri Țăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, a intervenit la un accident rutier produs pe raza orașului Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 13:20
(4720 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de elevii din Coșereni

Polițiștii ialomițeni, alături de elevii din Coșereni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat joi, 4 mai a.c., o acțiune preventivă la Școala Gimnazială Coșereni. Oamenii legii le-au explicat elevilor principalele recomandări privind siguranța în școală, pe stradă ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 17:00
(12783 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Transporta lemne fără documente legale

Movila: Transporta lemne fără documente legale

Joi, 4 mai a.c., pe raza localității Movila, polițiștii ialomițeni au depistat un bărbat de 29 de ani, din județul Vrancea, în timp ce transporta cu autoutilitara lemn de foc. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 16:40
(7738 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan fără permise de conducere

Joi, 4 mai a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe drumurile ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 16:30
(4546 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 561 de misiuni de ordine publică în aprilie 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 561 misiuni de ordine publică, dintre care 60 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 15:30
(15477 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 10 mai 2023, termen-limită pentru depunerea unor formulare fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 14:10
(17518 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Le-au furat bunuri din locuințe

În cursul lunii aprilie a.c., mai multe persoane au sesizat polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Stelnica cu privire la faptul că, din locuințele pe care le dețin pe raza comunei Făcăeni ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2023, 19:20
(7840 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 30 mai 2023, termen-limită pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că termenul pentru depunerea situațiilor financiare anuale, aferente anului 2022, de către societățile comerciale ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2023, 16:20
(12658 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Mai, luna promovării economiei sociale

Luna mai este luna promovării economiei sociale și este dedicată unor acțiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate. Dezvoltarea locală, cetățenia activă, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2023, 15:15
(7023 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 73 mii de lei aplicate de polițiști

Marți, 2 mai a.c., peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2023, 19:50
(6531 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Școala Gimnazială Sinești

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sinești au desfășurat în cadrul Școlii Gimnaziale din localitate activități informativ-preventive privind siguranța rutieră și modalități de prevenire a faptelor ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2023, 19:35
(10648 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 8 mai 2023, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2023, 17:15
(12719 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor de sprijin implementate de APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 3 mai 2023, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții de sprijin implementate de ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2023, 16:05
(12531 vizualizări - 0 comentarii)


Proiecte europene la RAJA Constanța-parcuri fotovoltaice și digitalizare la cel mai înalt nivel!

Proiecte europene la RAJA Constanța-parcuri fotovoltaice și digitalizare la cel mai înalt nivel!

RAJA Constanța, cel mai mare operator public regional din România în domeniul alimentării populației cu apă potabilă și al epurării apelor uzate, continuă ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2023, 15:35
(16626 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 32 permise de conducere reținute, 24 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 272 mii de lei

În perioada 28 aprilie-1 mai 2023, polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 340 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 700 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2023, 19:20
(11068 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Pentru cuplarea noului grup de pompare ce deservește sursa de apă a orașului Țăndărei la rețeaua de distribuție din localitate, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile către toți consumatorii, ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2023, 18:10
(5873 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la Stația de pompare Dridu-Snagov

Marți, 2 mai 2023, la nivelul Stației de pompare Dridu-Snagov s-a înregistrat o avarie. În vederea executării lucrărilor de remediere a acesteia, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să sisteze furnizarea ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2023, 14:15
(9622 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu în gospodăria unui localnic din Valea Ciorii

Luni, 1 mai a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs în curtea unui localnic din Valea Ciorii. Focul a distrus 20 de baloți de paie și peretele unei anexe gospodărești ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2023, 14:00
(11843 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Gârbovi

Sâmbătă, 29 aprilie a.c., pompierii ialomițeni, împreună cu paramedicii SMURD, au intervenit în cazul unui accident rutier produs în localitatea Gârbovi, în care au fost implicate două autoturisme. În urma ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2023, 13:45
(6317 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi accident


Urziceni: Trei mașini avariate, două persoane au ajuns la spital

Urziceni: Trei mașini avariate, două persoane au ajuns la spital

Vineri, 28 aprilie a.c., paramedicii SMURD din Urziceni au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut la ieșirea din municipiu către București. În evenimentul rutier au fost implicate două autovehicule ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 21:00
(5530 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


IȘJ Ialomița: Concurs de cultură și educație financiară la Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia

Vineri, 28 aprilie 2023, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia a fost gazda etapei județene a Concursului de cultură și educație-financiar contabilă, organizat de Ministerul Educației. Competiția ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 16:20
(13460 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală, la nivel național

În perioada 24-29 aprilie a.c., inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală desfășoară acțiuni de control operativ la nivel național, în scopul reducerii evaziunii fiscale din domeniul comerțului ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 15:20
(10682 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorii emise de polițiști la Amara și Scânteia

În ultimele 48 de ore, polițiștii ialomițeni au emis două ordine de protecție provizorii, pe numele unui bărbat de 35 de ani și al unui bărbat de 61 de ani. Primul caz a de violență domestică a fost sesizat ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 14:50
(12259 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1800 de locuri în cadrul școlilor Ministerului Afacerilor Interne

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează recrutarea și selecția candidaților pentru admiterea în cadrul unităților de învățământ postliceal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 14:35
(10198 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul de Primăvară 2023»-ediția a XXII-a, la Muzeul Agriculturii

«Salonul de Primăvară 2023»-ediția a XXII-a, la Muzeul Agriculturii

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia-Ialomița, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii Slobozia, deschide miercuri, 3 mai 2023, orele 14,00, în sala de expoziții temporare, «Salonul de ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 14:30
(11159 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 30 mii de lei aplicate de polițiștii ialomițeni

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 64 de evenimente, 62 fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost reclamate 14 infracțiuni, dintre care 7 contra ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 14:20
(5198 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Școala Gimnazială «Sf. Andrei» Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Școala Gimnazială «Sf. Andrei» Slobozia

Marți, 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Siguranță Școlara, Biroului pentru Protecția Animalelor și Serviciul Criminalistic au desfășurat în cadrul Școlii Gimnaziale « ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 22:25
(4860 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 12 permise de conducere reținute, 7 certificate de înmatriculare retrase

Marți, 25 aprilie a.c., peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 21:20
(10758 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 Mai-«Ziua Muncii»

Luni, 1 mai 2023, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru plata facturilor abonații au la dispoziție următoarele ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 15:15
(7471 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 30 aprilie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 13:10
(7146 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Adevarul în Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic! Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorin în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...