Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009

Modernizarea sistemului de salubritate din Ialomița, investiție «istorică» de peste 112 milioane de lei

Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009

Județul Ialomița face un pas decisiv spre o gestio­nare europeană a deșeu­rilor prin recepționarea primelor 5 autogunoiere dintr-un lot total de 64 de utilaje moderne. Această livrare marchează în­ceputul fazei operaționale pentru mega-proiectul «Extindere colectare separată a deșeurilor municipale», o investiție masivă cu o valoare totală de peste 112,025 milioane de lei, cofinanțată ini­țial prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și continuată prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD).

 

Proiect pentru salubrizarea Ialomiței Implementat de Consiliul Jude­țean Ialomița, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Inter­comunitară ECOO 2009, proiectul reprezintă răspunsul autorităților la nevoia urgentă de aliniere la țintele stricte de reciclare impuse la nivel național și european. O dată cu re­cepția primelor 5 autospeciale, a fost demarat imediat și programul de instruire a șoferilor. Această etapă obligatorie garantează că utilajele de ultimă generație vor fi exploatate în condiții de maximă siguranță și eficiență. Integrarea lor în fluxul zilnic de colectare va fi realizată în cel mai scurt timp, diminuând timpii de așteptare pentru cetățeni. Așadar, dincolo de cele 64 de autogunoiere care vor asigura transportul, contractul include dotări logistice vitale, distribuite la nivelul întregului județ prin ADI ECOO 2009, respectiv 185236 de pubele (cu o capacitate standard de 120 l) distribuite către gospodării, 1977 de containere de diferite capacități destinate punctelor de colectare comune și alte 21 de utilaje și autospeciale administrative, aflate în acest moment în curs de finalizare a procedurilor de achi­ziție publică. Să reținem că proiectul a fost fundamentat în baza studiilor tehnice aprobate de Consiliul Județean Ialomița încă din 2023, din cauza anvergurii fiind structurat în două etape succesive. Tratarea și procesarea deșeurilor ce vor fi adunate selectiv cu noile utilaje se vor efectua în stațiile de sortare și instalațiile integrate deja existente pe raza jude­țului. Astfel, prin acest parteneriat solid dintre comunitate, primării, Consiliul Județean și ADI ECOO 2009, Ialomița trece oficial de la sistemul tradițional de salubritate la economia circulară, asigurând un mediu considerabil mai curat pentru generațiile viitoare.

27 Iunie 2026, 10:10 (2185 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Doar 10 proiecte europene din sectorul public, finanțate prin ADR Sud-Muntenia, sunt în implementare
A căzut tencuiala de pe fațada Conacului Bolomey
Consiliul Județean Ialomița investește 55 milioane de euro în infrastructura rutieră
Consiliul Județean Ialomița riscă să piardă o investiție de 112 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


Suveran:
(2 Iulie 2026, 10:41)
Bine ca au sosit. Poate acum nu mai sunt probleme cu ridicarea gunoiului. La Milosesti gunoiul se ridica o data la doua saptamani pe motiv ca nu merge masina. Dar de taxat suntem taxati pentru ridicarea gnoiului in fiecare saptamana. Primaria tace din gura, arunca vine pe operator, dar cei care imi iau banii de gunoi este primaria.
Mary:
(29 Iunie 2026, 16:52)
Și tancuri americane dacă ar avea, mizeria de la punctele de colectare nu dispare. Tomberoanele sunt tot timpul răscolite de căutătorii de iluzii iar focarele de infecție colcăie de jur în prejur.
STR SPERANTEI:
(29 Iunie 2026, 13:46)
De ce nu se zice ca nu se mai ridica gunoiul de la animale in orasul Tandarei de cand au daramat podul de peste Ialomita ?si nici o solutie nu se gaseste prea curand,nu intereseaza pe nici un oficial ca lumea nu are unde sa duca gunoiul de la animale.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
30 Aug 2026
283 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Început de an școlar, în siguranță

IPJ Ialomița: Început de an școlar, în siguranță

Peste 180 de polițiști au fost în misiune, în zona grădinițelor, școlilor și liceelor din județul Ialomița, pentru un început în siguranță al noului an școlar. Polițiștii prezenți la festivitățile specifice ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2019, 19:20
(3936 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 9-14 septembrie a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 19:30
(5971 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accident rutier soldat cu două victime

Joi, 5 septembrie a.c., în jurul orelor 5,30, pe raza localității Lilieci s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. În timp ce un bărbat, de 57 de ani, din București, conducea pe ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 19:25
(3037 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Ialomița: La volan, fără permis

Joi, 5 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat, de 26 de ani, din Bărbulești, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității Ciochina, deși avea acest drept suspendat ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 19:20
(2773 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Erou pentru patru frați din Bucșa

IPJ Ialomița: Erou pentru patru frați din Bucșa

Un luptător al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a devenit «părinte spiritual» pentru patru copii din satul Bucșa. Cristi Stan ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 18:25
(3235 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Proiectul «Vreau să merg la școală»

În perioada 30 august-6 septembrie 2019, Protopopiatul Slobozia, împreună cu Părintele Laurențiu Cioranu au organizat a V-a ediție a proiectului social-filantropic «Vreau să merg la școală». Scopul proiectului ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 18:15
(3342 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,76%-rata șomajului în luna iulie 2019

La sfârșitul lunii iulie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4506 șomeri (din care 2093 femei), rata șomajului fiind de 4,76%. Din totalul de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2019, 20:25
(4139 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Verificarea microbuzelor școlare

IPJ Ialomița: Verificarea microbuzelor școlare

Marți, 3 septembrie 2019, polițiștii rutieri au desfășurat sesiuni de instruire a conducătorilor de autovehicule destinate transportului de elevi către unitățile de învățământ. În cadrul activităților au ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2019, 20:05
(4594 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Trei tineri, răniți într-un accident rutier

Reviga: Trei tineri, răniți într-un accident rutier

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, au fost la un pas de moarte după ce au fost implicati într-un accident rutier. Evenimentul s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 31 august 2 ...[citește_toată_știrea]

31 August 2019, 14:35
(5617 vizualizări - 11 comentarii)

Taguri: Reviga accident


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 2-6 septembrie a.c., între orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice în mai ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 20:20
(5487 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, depistat la Bărbulești

Joi, 29 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat pe raza comunei Bărbulești un bărbat, de 46 de ani, din Craiova, care era urmărit internațional. Autoritățile judiciare din Germania au emis pe ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 18:50
(3804 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Urziceni

Joi, 29 august a.c., în jurul orelor 2,30, în apropiere de localitatea Urziceni s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. În fapt, în timp ce un tânăr, de 21 de ani, din comuna Coșereni ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 18:35
(4401 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată au depistat în trafic, joi, 29 august a.c., un bărbat de 48 de ani, din Sărățeni, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 18:25
(3168 vizualizări - 0 comentarii)


Contul meu RAJA-mai mult timp pentru abonați, mai multă grijă față de mediul înconjurător

Sigur, ușor, rapid, ... oricând ! Un singur click, mai multe facilități! Cu platforma on-line Contul meu RAJA clienții noștri, indiferent de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2019, 17:20
(7365 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: RAJA Constanța


Protopopiatul Urziceni: «Donează sânge, salvează o viață!»

Miercuri, 28 august a.c., în intervalul orar 8,00-12,00, Protopopiatul Urziceni, din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, împreună cu membrii Biroului de Asistență Socială și Serviciul Social acreditat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2019, 20:20
(4866 vizualizări - 0 comentarii)


Lipsă apă în Cartierul Sinistrați din orașul Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Armanului, din orașul Țăndărei, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri, ...[citește_toată_știrea]

28 August 2019, 13:55
(4664 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție aniversară «Închinare Sfintei Cruci»

Marți, 27 august 2019, PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, însoțit de consilieri eparhiali, a mers la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia la vernisajul celei de-a doua ediții a expoziției ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 19:10
(2967 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Țăndărei

Razie de amploare la Țăndărei

Marți, 27 august a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o razie pe raza localității Țăndărei, în cadrul căreia au fost efectuate 6 percheziții domiciliare pe linia nerespectării regimului armelor și ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 18:50
(4534 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Bărcănești: Deținere ilegală de arme

Marți, 27 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au depistat, în urma unei percheziții domiciliare, în casa unui bărbat de 50 de ani, din Bărcănești, o pușcă cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 18:45
(2823 vizualizări - 0 comentarii)


Minor urmărit internațional, depistat în Țăndărei

Luni, 26 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat un tânăr de 16 ani, din Țăndărei, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare. Minorul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 18:40
(4332 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Produse contrafăcute, confiscate

Luni, 26 august a.c., polițiștii slobozeni au depistat, în urma unui control, un tânăr de 26 de ani, din Bărbulești, în timp ce conducea pe raza municipiului Slobozia un autoturism ce avea inspecția tehnică ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 18:35
(3794 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

În perioada 24-25 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice sau  fără permis de conducere. Este cazul a doi bărbați, de 21 și ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 16:20
(2995 vizualizări - 0 comentarii)


Pietoni accidentați la Dridu și Sinești

La sfârșitul de săptămână precedent, doi pietoni au fost răniți ca urmare a unor accidente rutiere produse pe raza județului. Astfel, vineri, 23 august a.c., un bărbat de 34 de ani, din localitatea Jilavele ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 16:10
(3878 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de Pestă Porcină Africană la Gheorghe Doja și Mărculești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 15:15
(4307 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 26-30 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice în mai multe localități ...[citește_toată_știrea]

23 August 2019, 18:55
(5824 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Peste 60 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești și Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în cadrul unei ample acțiuni pe linia pisciculturii, combaterii ...[citește_toată_știrea]

23 August 2019, 18:10
(4257 vizualizări - 0 comentarii)


Accident între Movila și Fetești, patru victime

Miercuri, 21 august a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Fetești au intervenit la un eveniment rutier produs pe DJ212, în afara municipiului Fetești, soldat cu rănirea a patru ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 18:15
(3153 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Miercuri, 21 august a.c., polițiștii ialomițeni au întocmit dosare penale unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, un bărbat, de 36 de ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 18:10
(2709 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune împotriva «taximetriștilor-pirat»

Joi, 22 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat în flagrant delict un bărbat, de 62 de ani, din localitatea Mărculești, în timp ce efectua transport neautorizat ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 18:05
(2527 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 57 mii de lei, 6 permise reținute

Marți, 20 august a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o acțiune pe raza județului pentru creșterea gradului de disciplină și combaterea cauzelor generatoare de accidente, săvârșite cu implicarea bicicliștilor ...[citește_toată_știrea]

21 August 2019, 16:40
(3629 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Dana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean CETĂȚEAN în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...