Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

de toate dar nu pentru toți

 Detalii nesemnificative pentru profani sunt luate la puricat de analizorii spectrului politic, la nivel local primarelui Cotor clănțănindu-i chiloțeii roz după acordurile de recunoaștere din extraordinarul dosar cu poluarea olfactivă de la Slobozia. Primarele Motor s-a autoexilat în biroul de la Primărie și a transmis pe grupurile de WhatsApp că dacă va avea dificultăți cu organili de anchetă va da din gușă tot ce nici nu a visat Președintele Al Vostru că a făcut, ferm convins fiind că acesta are cumva legătură cu «acordurile de recunoaștere». Același primare Rotor ar fi simțit cum partidul-stat și-a slăbit îmbrățișarea din jurul umerilor proprii, brațele social-democrate atât de puternice eliberându-l din strânsoare. Drept urmare, să ne așteptăm ca în perioada următoare primarele Topor, gâtuit de lașitatea emoțiilor, să dezvolte scenarii.

 

 Din aceeași activitate a ana­lizorilor spectrului politic, se remarcă dorința acerbă a Mi-ului de la lactate de a se înșuruba cât mai adânc pe jilțul prefectural. Profitând de conjunctura total favorabilă, prefectul Mi, cuprins de jovialitatea tâmpă specifică prostiei, pare decis să descifreze tainele administrației prin redactarea de adrese îndeosebi către primarii social-democrați. Acestora li se cer informații asupra cărora prefectul Mi se apleacă cu rigoarea funcției fără putere. Mai mult, semnează și documente care schimbă preve­derile legale, în scurt timp urmând să conștientizeze că a parafat precum nea Gigi pe timpuri.

 

 Lenea și determinarea cu care încurajează plictisul la locul de muncă l-au încurajat pe cel mai iubit dintre anifeni să revendice în ultimele zile postul atât de jinduit de director. S-a remarcat expresia adaptată «de mă voi întoarce, pre mulți am să popesc și eu!», cu referire directă la posibilitatea exacerbată de a fi proțăpit din nou în funcție, căci i-ar fi promis Ludoviciul postul de șăf la ANIF după consumarea fuziunii prin absorbție. În același ton, consemnăm ceea ce vorbește-n somn adjunctul de pe malul drept, supărat nevoie mare că social-democrația proțăpește directori adjuncți la Protecția Copilului așa cum, pe bază de soră, a fost el numit în funcția actuală. Și, ca să nu cumva să omitem, salutăm instalarea surorii la o altă instituție de senzație, important fiind procedeul de transfer. La fel ca în cazul «nu contează nota-n BAC/tot europarlamentar mă fac», când transferul a prevăzut trecerea printr-o primărie de țară cu destinație finală apie.

 

 Așa cum vă aminteam în treacăt pe-aici, Marele Alb al Primăriei a devenit cam mic și jigărit în ultima perioadă, simțind cum trecerea timpului îl secătuiește de puterile politice. Cu toate acestea, există protejați, gen Tureatcă (sau cum se numește el...), care nu-și părăsesc pozițiile pe care au fost împlântați și care încasează, lunar, pe card un soi de simbrie. Interesant e că personajul protejat al Marelui Alb nu ser­vește locul de muncă pentru care este remunerat. Sărmanii oameni politici și sinecuriști de carieră...

 

 Minunații furnizori de servicii medicale pentru care organili s-au dat de ceasul morții să îi ancheteze continuă aceleași șmenuri și în prezent. Cum ar veni, dacă s-ar produce din nou percheziții ar găsi fix aceleași potlogării pentru care s-au deschis dosarele. Căci năravul din fire n-are lecuire și fraudarea banilor din Sănătate este principalul scop în viață.

 

 Coana Mița biciclista, dacă ar trăi în vremurile noastre, ar fi tare mândră. Căci, după ultimele calcule de piste, ar parcurge cel puțin jumătate din Ialomiță pe pedale. Vă rugăm a se consemna despre Coana Mița biciclista că nu are absolut nicio legătură cu Mița Baston, transformată în «creatoare digitală» de sinuozi­tățile FB. Și dacă singurătatea po­liticianului de cursă lungă ar fi, poate, cea mai dificilă, preocupa­rea obsesivă pentru problemele altora reprezintă pentru jurnalizdele purii o stare obsesiv-compulsivă.

 

 Să ne imaginăm, fie și pentru numai câteva secunde, ce ar însemna ca Antifrauda, cu sau fără Avioane, să dezlănțuie câteva controale la firmele astea de prestează nunți/botezuri/parastase. Cum ar veni, să se verifice cum sunt eliberate facturile de servicii per meniu către organizatorii cu multiple locații încrucișându-se cu numărul de invitați prezenți în filmări/fotografii de la evenimente. S-ar constata, probabil, cum se încasează la maxim 20% din valoare, restul fiind contabilizat în contabilitățile duble sau triple. Că doar ANAF așa a comunicat acum câteva luni: că locațiile de gen au fost verificate și, brusc, s-au încasat bani mai mulți la buget. Acuma, e clar pentru toți că nu s-a discutat de firmulițele noastre neaoșe și ialomițene, căci ai noștri directori de marketing și alți matroni de corturi de evenimente își văd nes­tingheriți de activitatea prolifică.

7 Iulie 2026, 20:40 (9451 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 01 Sep 2026
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Depistat fără permis la volanul unui autoturism neînmatriculat și cu număr fals

Polițiștii Serviciului Rutier aflați în activitatea de supraveghere și control al traficului rutier pe DN2A, pe raza localității Misleanu, au oprit pentru control un autoturism cu număr de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2010, 14:44
(16598 vizualizări - 0 comentarii)


Rablele, afară de pe șosele!

Efective ale Biroului Rutier Fetești, în colaborare cu reprezentanții RAR filiala Ialomița au acționat pe raza municipiului Fetești avînd drept scop scoaterea în afara părții carosabile a autovehiculelor ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2010, 14:42
(13414 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești rable


Țăndărei: Tînăr arestat

Polițiștii din Țăndărei au identificat și reținut un tînăr de 21 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis la data de 3 septembrie a.c. un mandat de executare a pedepsei de 1 an ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2010, 14:42
(17544 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității

Polițiștii feteșteni au acționat pe raza municipiului, activitățile întreprinse urmărind prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență în zona barurilor, discotecilor și a altor locuri pretabile ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2010, 14:41
(16412 vizualizări - 0 comentarii)


Comandantul Poliției Slobozia, Cristian Ivan, prezent la «Convocarea șefilor polițiilor municipiilor reședință de județ» de la Sibiu

Vineri, 10 septembrie a.c., s-a încheiat la Sibiu Convocarea șefilor polițiilor municipiilor reședință de județ din cadrul inspectoratelor de poliție județene. La întîlnire a participat, din partea Ministerului ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2010, 14:22
(17762 vizualizări - 0 comentarii)


Rechizite gratuite de la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Copiii proveniți din familii nevoiașe vor primi rechizite cu titlu gratuit oferite de Centrul de consiliere și sprijin pentru familiile aflate în dificultate din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2010, 09:02
(18860 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un polițist la fiecare școală

Peste 200 de polițiști ialomițeni vor participa în cele 120 de unități de învățămînt la deschiderea noului an școlar. «Zona unităților de învățămînt va fi supravegheată de patrulele de siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 16:48
(17840 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: S-au intoxicat în pivniță cu monoxid de carbon rezultat din fermentarea mustului. O femeie a murit!

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon rezultat din fermentarea mustului. Tragedia s-a petrecut la Fetești, în cartierul Fetești-Gară, vineri, 10 septembrie. Proprietarul, în vîrstă de 62 de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 16:29
(11945 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești tragedie


13 septembrie-Ziua Pompierilor se desfășoară la liceul «Al. I. Cuza»

În fiecare an, la 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița sărbătorește Ziua Pompierilor din România. Pentru că anul acesta sărbătoarea coincide cu ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 16:15
(10564 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă reclamă evaziunea fiscală: «În Port la Constanța ajung prin Ialomița, în fiecare noapte, sute de mii de tone de cereale!»

Joi, 9 septembrie, după-amiază, autoritățile locale și județene s-au întrunit în ședința lunară de lucru a Colegiului Prefectural. De această dată lucrările Colegiului s-au axat pe infracționalitatea înregistrată ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2010, 06:14
(19588 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bucu, Ograda și Colelia

Trei incendii la gospodăriile populației s-au petrecut în cursul zilei de miercuri, 8 septembrie a.c., începînd cu ora 10.15, cînd la dispeceratul Inspectoratului s-a anunțat faptul că anexa unei gospodării ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 13:18
(19744 vizualizări - 1 comentariu)


Au furat fier de la o stație de irigații

Marți, 7 septembrie, în jurul orei 16.30, jandarmii grupei de intervenție Urziceni, aflîndu-se în patrulare pe un tronson al conductelor magistrale de transport produse petroliere din zona comunei Lilieci ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 13:03
(18345 vizualizări - 0 comentarii)


Instalarea noului preot la Armășești

Instalarea noului preot la Armășești

Duminică, 5 septembrie 2010, preacucernicul părinte Stancu Bogdan Ionuț, protoiereu de Urziceni, a participat în comuna Armășești la slujba de instalare a noului preot paroh, Munteanu Cristian Ionuț. La ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:55
(25242 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Bătrînă dispărută de la domiciliu, găsită în mai puțin de patru ore de la sesizare

Miercuri, 8 septembrie, la ora 16.00, agenții Postului de Poliție Maia au fost sesizați de către un localnic de 57 de ani, despre faptul că mama sa, în vîrstă de 87 de ani, diagnosticată cu amnezie temporară ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:51
(18105 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia dispărută


Furturile de pe cîmp, în atenția polițiștilor

În cursul nopții de 8/9 septembrie a.c., efectivele Biroului de Ordine Publică Fetești, în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Ialomița și Inspectoratului Județean ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:49
(15283 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, depistat la Țăndărei

În cursul zilei de ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Țăndărei au organizat și executat o acțiune ocazie cu care a fost prins și reținut un bărbat de 37 de ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:47
(20719 vizualizări - 3 comentarii)


350 de carnete reținute ca urmare a consumului de alcool la volan

În primele opt luni ale anului 2010, în urma acțiunilor desfășurate de polițiști pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului, au fost reținute 350 de permise de conducere. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:45
(17533 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare a Finanțelor

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița reamintește contribuabililor, persoane fizice organizați ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:44
(17725 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei șoferi beți la volan depistați doar în 24 de ore!

În numai 24 de ore, polițiștii ialomițeni au depistat trei șoferi băuți la vola. Astfel, miercuri, 8 septembrie a.c., în jurul orei 6.20, un echipaj de poliție rutieră aflat în serviciul de supraveghere ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:43
(15809 vizualizări - 0 comentarii)


1 Septembrie 2010 la Urziceni

1 Septembrie 2010 la Urziceni

1 Septembrie este începutul anului bisericesc. Dacă în anul trecut această sărbătoare a fost prăznuită la Urziceni în Catedrala orașului, anul acesta slujba s-a săvîrșit la biserica Volna- Adormirea Maicii ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2010, 12:40
(19677 vizualizări - 0 comentarii)


Tenisul MAI s-a încheiat

Etapa finală a Campionatului de Tenis de Cîmp, organizat de Ministerul Administrației și Internelor, și-a deschis porțile în cursul dimineții de marți, 7 septembrie, la orele 9,00, la Baza Sportivă Tenis ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:46
(19314 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț la 11 ani!

O tînără de 24 ani, din Ograda, a reclamat Poliției din Țăndărei că persoane necunoscute i-au furat, în urmă cu aproximativ un sfert de oră, o bicicletă, pe care o lăsase nesupravegheată în spatele unui ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:43
(20869 vizualizări - 0 comentarii)


Infractoare încarcerată

În cursul zilei de luni, 6 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Urziceni au identificat și reținut o femeie în de 36 de ani, din București, domiciliată fără forme legale în Urziceni ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:40
(15867 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: infractor arestat


Slobozia: Hoț de găini prins în flagrant

Marți, 7 septembrie, prin 112, Poliția a fost sesizată de un cetățean despre faptul că a observat un bărbat care încearcă să fure păsări din curtea unei locuințe de pe Strada Orion, din Slobozia. Deplasîndu ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:38
(15733 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu gaze cumpărat din Bulgaria și introdus ilegal în România

Marți, 7 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune ce a vizat identificarea persoanelor care dețin arme ilegal. Cu ocazia acțiunii, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:37
(19298 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Danemarca

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 30 locuri de muncă în Danemarca, pentru ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 13:10
(17849 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 19:35
(10264 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 19:18
(8195 vizualizări - 0 comentarii)


Infracționalitate, cereale și școli, teme în ședința Colegiului Prefectural

Joi, 9 septembrie, în sala de ședințe a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița se va desfășura ședința de lucru a Colegiului Prefectural Ialomița. Lucrările vor debuta cu ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:32
(19840 vizualizări - 0 comentarii)


Agricultorii încetează protestele

La începutul săptămînii, luni 6 septembrie, s-a desfășurat întîlnirea Comitetului de Criză, denumit strategic «Salvați Agricultura». Scopul întrunirii l-a constituit evaluarea situațiilor de protest înregistrate ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:31
(17836 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: LAPAR protest


Ultimele comentarii
Fermier în Ialomița va iriga 15 mii de hectare de teren agricol cu bani europeni CRISTI în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Gigel în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...