EVENIMENT
Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL
bonus: Ședință de îndată a Consiliului Local Slobozia
În toamna anului 2025, Primăria Slobozia a decis să o demită pe Dorina Milea, director, dar și administrator al Servicii Publice Slobozia SRL, din ambele funcții. Aceasta a contestat deciziile în instanță, fiind înregistrate acțiuni pe rolul Tribunalului Ialomița și al Tribunalului București. Prima instanță care s-a pronunțat a fost Tribunalul București. Magistrații din Capitală au decis anularea deciziei de concediere din funcția de director, fără reintegrarea în funcție. Totuși, aceștia au stabilit ca firma să îi plătească Dorinei Milea salarii compensatorii de la momentul demiterii din funcție și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Victoria de la Tribunalul București este una «de etapă», având în vedere că sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Apelul se va judeca la Curtea de Apel București.
Filmul unei decizii controversate În toamna anului trecut, Primăria Slobozia a fost notificată de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice privind respectarea procedurilor impuse de guvernanța corporatistă, în legătură cu managementul societăților din portofoliul administrației locale. Concret, AMEPIP a solicitat Primăriei Slobozia să organizeze concursuri pentru numirea administratorilor respectivelor societăți, printre care se numără și Servicii Publice Slobozia SRL. Până la îndeplinirea procedurii, foștii manageri ai firmelor au primit mandate provizorii. Nu la fel s-a întâmplat și în cazul Dorinei Milea, cea care deținea atât funcția de director executiv, cât și pe cea de administrator al Servicii Publice Slobozia SRL. Administrația locală a decis să o demită din ambele funcții, la conducerea firmei fiind numiți trei administratori provizorii. Pe cale de consecință, Dorina Milea a decis să atace în instanță aceste demersuri. Două acțiuni au fost înregistrate la Tribunalul Ialomița și vizează demiterea din funcția de administrator, dar și procedura de numire a celor trei administratori provizorii, iar o a treia acțiune a fost înregistrată la Tribunalul București. Acțiunea de la București vizează anularea deciziei de concediere din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL.
Victorie, în primă instanță, la Tribunalul București La aproape un an de la deschiderea acțiunilor, Dorina Milea a obținut o primă sentință favorabilă în cazul procesului înregistrat pe rolul Tribunalului București. Magistrații au anulat decizia de concediere, fără a dispune repunerea în funcție. Au obligat însă firma Servicii Publice Slobozia SRL să îi plătească veniturile salariale pentru perioada de timp cuprinsă de la momentul demiterii din funcție și până la rămânerea definitivă a sentinței. Trebuie precizat faptul că sentința Tribunalului București nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel București. «Nu am făcut solicitare privind reintegrarea în câmpul muncii... Am dorit doar să demonstrez faptul că decizia de a mă schimba din funcția de director este abuzivă! Se pare că judecătorii Tribunalului București și-au dat seama de acest abuz și au decis în consecință. Am ales Tribunalul București pentru a iniția această acțiune întrucât acum stau la București...» a declarat Dorina Milea.
Procesele înregistrate la Slobozia Așa cum am precizat în rândurile de mai sus, în acțiunile pe care Dorina Milea le-a înregistrat la Tribunalul Ialomița se contestă schimbarea din funcția de administrator, dar și procedura pusă în aplicare de Primăria Slobozia privind numirea administratorilor provizorii, pentru a armoniza activitatea societăților cu cerințele AMEPIP. Deocamdată, procesele pe fond nu au început pentru că termenele stabilite de judecători pentru aceste acțiuni au fost fixate începând cu luna septembrie 2026. «La Slobozia spețele au alt obiect... Ceea ce m-a deranjat a fost faptul că procedura de numire a administratorilor provizorii nu a fost respectată. E dreptul meu să arăt tuturor că s-a făcut abuziv!» a adăugat Dorina Milea. Pe de altă parte, aceasta consideră că deprecierea relațiilor dintre ea și edilul Alexandru Potor reprezintă cauza demiterii sale din funcțiile de director și, respectiv, administrator. «S-a dorit de către domnul primar Alexandru Potor schimbarea mea din funcție... La celelalte firme a fost posibilă păstrarea vechilor manageri, la Servicii Publice Slobozia SRL nu s-a putut!» a mai spus Dorina Milea, fosta directoare a Servicii Publice Slobozia SRL.
Ședință de îndată a Consiliului Local Slobozia
Procedura de validare a administratorilor firmelor din portofoliul Primăriei Slobozia este încă în desfășurare. În urmă cu o săptămână, administrația locală a convocat, de îndată, Consiliul Local Slobozia pentru a nominaliza administratorul definitiv al Pază și Servicii Comunitare SRL. Au fost înscriși doi candidați, dar dosarul unuia dintre aceștia a fost respins de AMEPIP, fiind considerat «incomplet» și «neconcludent». Astfel, Consiliul Local Slobozia a validat doar candidatura unei singure persoane care, conform procedurii, a devenit și administrator al firmei.
17 Iulie 2026, 10:10 (5370 vizualizări - 19 comentarii)
Revocarea din funcție a fostei directoare a Servicii Publice SRL, atacată în instanță
«Dezastru financiar» la Servicii Publice Slobozia SRL, anunțat de noii administratori
Dorina Milea, înlocuită de Alexandru Pocotilă la conducerea Servicii Publice Slobozia SRL













Comentariile cititorilor:
(18 Iulie 2026, 19:41)
Astupați gropile de pe varianta orașului și pe șoseaua Amara.
(18 Iulie 2026, 19:06)
Este cineva angajat de partdid cu concurs?Si dc sa o santajeze partidul pe ea? Cine este ea si ce a facut pentru comunitatea noastra?Neinteresant
(18 Iulie 2026, 17:52)
Nu e definiv procesul! Sa lauda madam degeaba!
(18 Iulie 2026, 16:22)
Mirosul venea și pe vremea lui Soare, ce ați uitat?Borfasi sunt toți.
(18 Iulie 2026, 13:50)
Băi fraților nu îi mai faceți atâta reclamă ca ea asta își dorește. De ce nu a făcut pe victima acum 7 ani când a pus-o mucea șefă fără concurs și a ocupat locul unui tânăr pregătit. A păpat 6 ani nu a făcut nimic la nici un punct de lucru al societății iar acum ne victimizam. Dacă ești așa pricepută de ce nu te-ai angajat pană acum. Pentru ca ești varză și te-a pus partidul ca altfel nu ești in stare de nimic.
(18 Iulie 2026, 10:07)
Păi dacă a angajat-o partidul, fără concurs, bănuiesc că au vrut să o aibă la mână și apoi să o șantajeze. În acest caz partidul este vinovat, nu? Cine răspunde de acolo? Un șef psd-ist a făcut pârnaie, e cazul ca și unul de pe la noi să facă?
(18 Iulie 2026, 08:48)
L-a ars rau pe potor cu scandalul poluarii cu urban si clean cyclo, le strica afacerile borfasilor, acum a castigat si procesul. Mama, mama, cred ca face potor icter.
(18 Iulie 2026, 08:46)
Dacă tot vă victimizați , poate ne spuneți și nouă cu ce v-ați ocupat înainte de a lucra la Servicii Publice?Dupa ce v-au dat afara de la Servicii Publice v-ați angajat undeva?Nu de alta , dar sa vedem și noi cât de competenta sunteți, sa vedem și noi dc trageți cu dinți de postul ăsta pe care l-ați ocupat fără concurs, numită de partid.
(17 Iulie 2026, 23:42)
Adica tu daca ai scris un nume inseamna ca esti reala? Hai, noapte buna!
(17 Iulie 2026, 21:46)
Astia care scrieti p aicișa, sunteti aia care v a dat asta afara?.Aganjati de partid pe pile, obisnuiti sa fure, sa nu munceasca....si v a dat o prin freza?
(17 Iulie 2026, 20:05)
De ce Doamna nu a vorbit nimic cat a fost în partid?acum vorbește despre apă din oraș despre mirosuri!atunci nu i-a mirosit când a intrat în partid?nu!ca atunci era vai de ea!nu mai poza în victima ca o să faci cu toți la fel.era bine când vă aduceau acasă de la flori la tot ce vă trebuia!mai lasă-ne cu victimizare ca și tu știi ca nu e așa.si cei care vă puneți anonimi sunteți oameni care nu puteți sta cu capul sus!de ce vă e frică oameni!ăștia sunt oameni cu care nu te poti baza pe ei!
(17 Iulie 2026, 19:26)
Ce ar fi dacă ați face legătura cu AER Muntenia...? A deranjat pe mulți, nu?
(17 Iulie 2026, 18:30)
E fascinant cum unii reușesc să transforme anonimatul în singura lor realizare.Vorbiti de partid....un partid cu 99% hoti, scursuri, c.rve si incompetenti.
(17 Iulie 2026, 17:41)
Ce să mai victimizează doamna. Dar când te-a numit partidul fără concurs a fost bine. De ce nu spui că ai stat 8 luni acasă și ai încasat 1 miliard a fost bine. Acum mai vrei 1 miliard de la amărâții aia care muncesc pentru 3000 lei pe lună.
(17 Iulie 2026, 15:20)
marinela nu marilena tre` sa dai un miel pomana ca ai botezat*o