Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

obligația de a vota

La aproape 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, încă nu înțelegem importanța momentului votării. Încă suntem convinși că democrația își urmează cursul firesc și fără ca principalii actori ai acesteia, cetățenii, să își exercite decisiv rolul. Întrucât, da, esența democrației o constituie fix votul și exercitarea dreptului de a vota. Obligația de a vota este, fără îndoială, necesară funcționării oricărei democrații. Votantul își manifestă astfel decizia, impunând ceea ce rațiunea sau sufletul dictează. Votul permite o alegere legitimând persoana votată de a fi reprezentant a ceea ce ne dorim. Ridiculizarea momentului votării ori absenteismul mai mult sau mai puțin întemeiat descalifică... [citește_tot_articolul]

25 Mai 2019, 17:35 (3315 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Ialomițenii au de primit 13 milioane de lei pentru plata taxelor auto

Ialomițenii au de primit 13 milioane de lei pentru plata taxelor auto

O  analiză a Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița arată că ialomițenii care au plătit controversatele taxe auto pentru mediu mai au de primit peste 13 milioane de lei. Mai mult, potrivit reprezentanților, Administrația Fondului de Mediu nu a virat în conturile Fiscului niciun leu pentru restituirea banilor plă­tiți sub forma timbrelor de mediu. Estimativ, aproximativ 10 mii de persoane din Ialomița au achitat aceste taxe speciale.

Ialomițenii primesc banii înapoi
Taxele pe care acum Agenția Națională de Administrare Fiscală le înapoiază celor care le-au plătit... [citește_tot_articolul]

25 Mai 2019, 13:15 (5469 vizualizări - 5 comentarii)

EVENIMENT

3500 tone de asfalt

Se întâmplă la Slobozia

3500 tone de asfalt

Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia a încheiat vineri, 17 mai 2019, un contract pentru asfaltarea unor străzi. Puțin peste 1,99 milioane de lei reprezintă valoarea cheltuielii asfaltării, 5 străzi urmând să intre în reparații...

La an nou, gropi noi Slobozia așteaptă de luni bune asfaltarea străzilor... Drumurile denivelate, gropile din asfalt precum și gropile de canal din ce în ce mai adânci produc pagube serioase mași­nilor, slo­bozenii declarându-se din ce în ce mai nemul­țumiți de starea actuală a șoselelor. Ștefan are 25 ani, iar zilele trecute se întorcea de... [citește_tot_articolul]

24 Mai 2019, 18:10 (3532 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

«Moraru nu face nimic de 3 ani!»

Deputatul PNL Gheorghe Tinel

«Moraru nu face nimic de 3 ani!»

Mai activ decât de obicei în această perioadă, deputatul PNL Gheorghe Tinel a înfierat public prestația administrației județene după 3 ani de mandat. Potrivit declarațiilor deputatului liberal, Victor Moraru este incapabil să ofere ialomițenilor soluții pentru dezvoltarea județului.

Un deputat acuză Deputatul PNL Gheorghe Tinel a organizat săptămâna trecută o conferință de presă în cadrul căreia a reluat principalele teme ale campaniei lansate în urmă cu 3 ani împotriva președintelui Victor Moraru. În opinia deputa­tului liberal, administrația județeană nu a reușit în decurs de 3 ani... [citește_tot_articolul]

24 Mai 2019, 14:10 (4723 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

«Groapa lui Stoica» așteaptă o nouă expertiză tehnică

«Groapa lui Stoica» așteaptă o nouă expertiză tehnică

Finalizarea obiectivului «Groapa lui Stoica» se amână pentru un termen greu de estimat. La mo­mentul de față, reprezentanții Primăriei Slobozia trebuie să reia întreaga procedură privind deschiderea șantierului. Cel mai optimist scenariu indică faptul că execuția ar putea fi reluată abia în vara anului următor...

Saga expertizelor
Începută cu bani europeni și continuată cu fonduri împrumutate de la Trezoreria Statului, «Groapa lui Stoica» nu este gata nici până în prezent. Administrația locală din Slobozia a ratat și cel de-al doilea termen de finalizare al investiției, care a... [citește_tot_articolul]

23 Mai 2019, 20:10 (6064 vizualizări - 12 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Consiliul Local Alexeni emite de 3 ani hotărâri ilegale

Consiliul Local Alexeni emite de 3 ani hotărâri ilegale

Timp de 3 ani, Consiliul Local Alexeni a aprobat proiecte de hotărâre lovite de «nulitate parțială». Principalul vinovat de situație este considerat primarul Ion Cărbune, care a refuzat includerea consilierilor PNL în comisiile de specialitate ale consiliului local. Situația a revenit la legalitate în aprilie 2019, după intervenția prefectului Gigi Petre. Primarul Ion Cărbune refuză să explice public situația.

Un scandal cu iz electoral
În martie 2019, Instituția Prefectului Ialomița a fost no­tificată cu privire la o situație hilară. Potrivit sesi­zării, primarul comunei Alexeni... [citește_tot_articolul]

23 Mai 2019, 10:55 (3784 vizualizări - 2 comentarii)

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Unde dai și unde... se împute treaba!

Unde dai și unde... se împute treaba!

La 4 zile de la dezbaterea publică în care Vivani Salubritate anunța oficial orașul că va deschide o nouă groapă de deșeuri periculoase, Garda de Mediu Ialomița se trezește brusc și constată că slobozenii au dreptate când reclamă de 5 ani, zi de zi, că sunt otrăviți de noxele emise de CleanTech. Parada de legalitate a fost postată regulamentar pe pagina de Facebook a Gărzii Naționale de Mediu, împreună cu următoarea informare: «În urma verificărilor, s-a constatat că operatorul nu respectă în totalitate prevederile autorizației integrate de mediu, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 50.000 lei». Altfel spus, comisarii Gărzii de Mediu Ialomița s-au acoperit de hârtii... [citește_tot_articolul]

22 Mai 2019, 15:40 (6686 vizualizări - 6 comentarii)

EVENIMENT

Fostul primar din Fierbinți Târg a eliberat un certificat fiscal fals

Garantat Iuksel

Fostul primar din Fierbinți Târg a eliberat un certificat fiscal fals

Un dosar penal care-l vizează pe fostul primar al orașului Fierbinți Târg, Iusein Iuksel, trenează de 4 ani în sertarele Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni. Fostul edil este acuzat de faptul că a eliberat în fals un certificat fiscal pentru a vinde la bucată fosta fa­brică de alcool. La momentul încheierii tranzacției, firma care administra unitatea de producție figura cu datorii la buetul local de peste 70 mii de lei. Suma nu a fost achitată nici în prezent. Mai mult, fostul edil avea cali­tatea de asociat unic al respectivei societăți.

O anchetă abandonată
Potrivit... [citește_tot_articolul]

22 Mai 2019, 11:05 (11443 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

SPORT

Criza continuă

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-CS Tunari 2-2

Criza continuă

Actualul final de sezon parcurs de Unirea Slobozia seamănă izbitor cu cel de acum 2 ani. Și atunci, ca și acum, s-a vorbit de lupta pentru promovare, iar în ultimele etape victoria devenise intangibilă. Sâmbătă, 18 mai a.c., cu CS Tunari, galben-albaștrii au bifat al patrulea meci consecutiv fără succes și nu mai știm al câtelea joc pierdut în ultimele secunde. Ilfovenii au început mai determinați, iar acest lucru s-a concretizat prin des­chiderea scorului. În minutul 20, o incursiune pe partea dreaptă a oaspeților l-a prins pe picior greșit pe apărătorul Adrian Ghe­rasim. Centrarea a fost reluată în poarta lui Călinoiu de Vălimăreanu. A venit apoi re­plica Unirii și execuțiile unui jucător ale... [citește_tot_articolul]

21 Mai 2019, 22:05 (3447 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

SPORT

GEORGE DRAGOMIR, campion național de tineret

Scrimă

GEORGE DRAGOMIR, campion național de tineret

Sala de scrimă «Ana Pascu» din București a găzduit săptămâna trecută Campionatul Național pentru Tineret adresat sportivilor sub 23 ani. Sportivul George Dragomir, legitimat la CSM Unirea Slobozia, a demonstrat încă o dată că este cel mai valoros tânăr sabrer român și a dominat fără probleme competiția. Din păcate, jocul rezultatelor a făcut ca Dragomir să-l întâlnească încă din sferturi pe colegul său de club, Răzvan Stănescu. George s-a impus cu 15-11, iar în semifinală l-a învins fără drept de apel pe Andrei Păștin. În finală, scrimerul Sloboziei s-a duelat cu dinamovistul Rareș Ailinca, pe care l-a învins cu 15-13 după ce s-a aflat permanent la conducerea confruntării. Deși are doar 20 ani... [citește_tot_articolul]

21 Mai 2019, 18:35 (2739 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

SPORT

Lupte libere

CS Amara, 3 victorii la Cluj

Clujul a găzduit în perioada 16-19 mai a.c., un interesant turneu de lupte adresat copiilor și junio­rilor mici. Au participat la această competiție 26 cluburi din România și reprezentanți din alte 7 țări, printre care Italia și Franța. Coordonată de Marian Moraru, echipa de luptători a CS Amara și-a îmbogățit substanțial palmaresul la acest turneu. Amara a obținut 3 clasări pe cea mai înaltă treaptă a podiumului prin Oana Dumitru-30 kg, Nicoleta Băjan-40 kg, Steluța Subțirică-46 kg. De menționat și bronzul obținut de Denisa Negoiță la categoria 50 kg. Marian Moraru s-a arătat foarte mulțumit de aceste rezultate în perspectiva multitudinii de competiții care îi așteaptă pe luptătorii Amarei în... [citește_tot_articolul]

21 Mai 2019, 18:15 (2208 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Risipă de fonduri la Spitalul Județean Slobozia

Risipă de fonduri la Spitalul Județean Slobozia

Un raport al Camerei de Conturi Ialomița scoate în evidență maniera deficitară în care Mariana Iancu asigură managementul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Potrivit auditorilor ialomițeni, aceasta a beneficiat ilegal de majorări salariale și a plătit o valoare mai mare a despăgubirilor în dosarul «Raisa» decât s-a dispus prin sentințe judecătorești. Termenul de remediere a deficiențelor a expirat cu 6 luni în urmă, fără a fi luate măsuri în acest sens.

Bani cheltuiți nejustificat Verificarea realizată de auditorii Camerei de Conturi Ialomița la Spitalul Județean de Urgență Slobozia... [citește_tot_articolul]

21 Mai 2019, 15:25 (5803 vizualizări - 8 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Sondaj de opinie pentru viitorul primar al Sloboziei

Sondaj de opinie pentru viitorul primar al Sloboziei

În plină campanie electorală pentru europarlamentare, slobozenii sunt victimele unui sondaj de opinie al cărui scop declarat este identificarea candidatului cu cele mai mari șanse la Primăria Slobozia în 2020. Sondajul se desfășoară telefonic, de mai bine de două săptămâni, și a fost comandat potrivit surselor noastre de către PSD. Pe lista candidaților figurează 7-8 nume de la 5 partide politice locale. Ziarul nostru face o trecere în revistă a acestor propuneri, în speranța că, forțând o potențială dezbatere pu­blică asupra subiectului, vom fi mai bine informați la alegerile de anul viitor.

«Trei, Doamne, și toți trei!» de la PSD... [citește_tot_articolul]

21 Mai 2019, 10:50 (17368 vizualizări - 31 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Indemnizații de creștere a copilului pentru 238 de bărbați

În Ialomița

Indemnizații de creștere a copilului pentru 238 de bărbați

În anul 2019, numărul persoanelor care beneficiază de indemnizație pentru creștere a copilului este în creștere. Astfel, în 2018 erau înregistrate 1476 de persoane, în 2019 contabilizându-se 1508 de persoane beneficiare...

7,4 milioane de lei pentru copii Potrivit legislației în vigoare, concediul de creștere al copilului în vârstă de până la 2 ani poate fi acordat oricăruia dintre părinți. Astfel, la nivelul jude­țu­lui Ialomița, numărul persoane­lor care beneficiază de indemnizația de creștere pentru copii a crescut de la an la an. Conform datelor statistice oferite de Agenția Județeană... [citește_tot_articolul]

20 Mai 2019, 18:10 (4192 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Învățământul profesional dispare treptat

Se întâmplă în Ialomița

Învățământul profesional dispare treptat

Lipsa persoanelor cali­fi­cate într-o me­serie a devenit o realitate și în Ialomița. An de an, la nivelul județului, în cele 15 unități de învăță­mânt profesional și tehnic, numărul elevilor scade treptat. Inspectoratul Școlar Județean caută măsuri de a men­ține și promova școlile profesio­nale. Anul acesta, 1073 elevi ur­mează acest tip de învăță­mânt. Însă nu toți vor promova, iar numărul celor care se angajează este infim.

Lupta pentru «meseriași» Învățământul profesional și tehnic ialomițean nu mai reprezintă o alegere pentru elevi. Lipsa motivației de a munci și interesul scăzut... [citește_tot_articolul]

20 Mai 2019, 14:35 (3104 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

EVENIMENT

Autorizație de construire ilegală pentru statuia lui Mihai Viteazul

La Slobozia

Autorizație de construire ilegală pentru statuia lui Mihai Viteazul

Povestea statuii ecvestre a domnitorului Mihai Viteazul din Slobozia pare fără sfârșit. Amplasată ilegal, fără a avea avizul Ministerului Culturii, statuia tronează de un an și jumătate în centrul orașului. Din păcate însă, aceasta nu e singura problemă de ordin legal. Autorizația de construire eliberată de către Primăria Slobozia este și ea... ilegală! Situația dovedește încă o dată că încălcarea legii este o practică curentă la nivelul factorilor de decizie din cadrul instituției.

Tenebrele trecutului
Statuia lui Mihai Viteazul a fost amplasată în Piața Unirii pe 1 Decembrie... [citește_tot_articolul]

20 Mai 2019, 11:05 (9037 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Gara Slobozia Veche funcționează fără autorizație la incendiu

De 4 ani

Gara Slobozia Veche funcționează fără autorizație la incendiu

O investiție de 6 milioane de euro așteaptă de 4 ani să intre în legalitate. Este vorba despre Gara Slobozia Veche, obiectiv reabilitat cu fonduri europene, dar care funcțio­nează fără autorizație de securitate la incendiu. Oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au precizat faptul că reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA au făcut doar un singur demers în sensul autorizării, însă a fost respins.

CFR nu se grăbește Lucrările de reabilitare a Gării Slobozia Veche s-au încheiat în 2015, însă obiectivul a fost deschis publicului abia un an mai târziu... [citește_tot_articolul]

19 Mai 2019, 13:25 (8022 vizualizări - 1 comentariu)

SPORT

HCM Slobozia a promovat în Liga Națională!

Handbal

HCM Slobozia a promovat în Liga Națională!

HCM Slobozia a disputat sâmbătă, 18 mai 2019, la Ploiești, cel mai important meci din acest sezon, duelul pentru promovarea în Liga Națională. Adversară i-a fost CSM Târgul Mureș, echipă tânăra, dar omogenă și ambițioasă. Elevele lui Gheorghe Covaciu au început foarte bine jocul și s-au distanțat rapid la 3 goluri diferență, conducând cu 8-5. Au beneficiat din plin de paradele portarului Natasa Savko. O serie de ratări, în special de pe extremă, le-au readus însă pe ardelence în joc. Acestea au reușit să egaleze, dar la pauză Slobozia a intrat cu un avantaj de două goluri: 13-11. A doua repriză s-a jucat până spre minutul 50 sub semnul echilibrului. Mureșencele au trecut și ele la conducere, având... [citește_tot_articolul]

18 Mai 2019, 20:15 (4321 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Olimpic la 3 discipline și-a bătut colegul de clasă

Scandal la Liceul de Arte Slobozia

Olimpic la 3 discipline și-a bătut colegul de clasă

În urmă cu o săptă­mână, un filmuleț în care doi elevi se bat într-o sală de clasă a devenit viral pe rețelele de sociali­za­re. Inciden­tul s-a petrecut la Liceul de Arte «Ionel Perlea» din Slobozia, în timpul unei pauze. Se pare că totul a pornit de la un corn, pe care elevul agresat l-ar fi aruncat în fața celui care l-a luat la bătaie. Uluitor este faptul că elevul agresor este olimpic la 3 discipline...

Ambii elevi au fost sancționați Imaginile cu elevul care își lovea colegul au fost făcute publice de rudele băiatului agresat. Alături de filmuleț a fost făcut public și un document... [citește_tot_articolul]

18 Mai 2019, 17:45 (7735 vizualizări - 12 comentarii)

EVENIMENT

contraeditorial

manipulați, dar nu mințiți

Încă mai e loc. Putem fi manipulați emoțional de morgana unei pensii mai mari, de salariul de la stat, de amenințarea asasinilor politici... Mai putem fi păcăliți să votăm un chip, un discurs sau o Românie înainte de toate. Dar nu mai putem fi mințiți! Încă știu cum să ne facă să credem în schimbare, în politica oamenilor noi, în viață decentă pentru noi și copiii noștri. Mai putem să fim învățați să ne condamnăm bunicii pentru că ne decid viitorul la urne. Ne pot determina să urâm sau să mințim, să ne scuipăm unii pe alții în piețele publice. Dar nu mai putem fi mințiți! Ne pot face să aruncăm plastice de un leu săracilor ca să le dovedim nimicnicia. Și ne ajută să umplem rețelele de socializare... [citește_tot_articolul]

18 Mai 2019, 13:05 (2016 vizualizări - 0 comentarii)

Joi 24 Sep 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Movilița: Femeie acroșată pe trecerea de pietoni

Luni, 19 ianuarie a.c., în jurul orei 12,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Movilița s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2015, 16:10
(5853 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Italieni la braconaj

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat luni, 19 ianuarie a.c., pe linia combaterii braconajului cinegetic pe fondul de vînătoare Giurgeni. Pe parcursul derulării activităților ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2015, 15:15
(8406 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni braconaj


anunț angajare

SC Germino SA
angajează
merchandiser local
în Slobozia
Relații la 0729/771.930,
CV la [email protected]

20 Ianuarie 2015, 14:45


Albești: Rezervă de furaje, mistuită de flăcări

Folosirea intenționată a sursei de aprindere de către o persoană rămasă neidentificată a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la două șire de furaje ale unui cetățean din localitatea ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2015, 13:40
(6318 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Albești incendiu


544 de elevi ialomițeni, participanți la ECOlimpiadă

Pentru al treilea an consecutiv, Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice aduce proiectul educațional «ECOlimpiada elevilor în școlile din România». Noua ediție ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2015, 13:05
(4375 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Recital vocal-instrumental cu soprana Bianca Ionescu

Vineri, 23 ianuarie 2015, de la orele 17,00, la Sala de Concerte a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița vă invită la un recital vocal-instrumental. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2015, 11:55
(5650 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Unirii, sărbătorită la Slobozia

În organizarea Instituției Prefectului Ialomița, a Consiliului Județean Ialomița, a Garnizoanei Slobozia și a Consiliului Local Slobozia, sîmbătă, 24 ianuarie 2015, în municipiul reședință de județ se vor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2015, 10:35
(6108 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Car4Me Auto SRL
angajează
MECANICI AUTO
cu experiență
Relații la telefon
0736/650.891

19 Ianuarie 2015, 18:20


Ialomița: Două accidente, trei persoane rănite

Sîmbătă, 17 ianuarie 2015, pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente de circulație, soldate cu rănirea a trei persoane. Primul dintre acestea a fost sesizat Poliției în jurul orei 15,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2015, 16:50
(6017 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise la volan

Polițiștii Biroului Rutier Fetești au depistat doi bărbați, de 29 și 32 de ani, din Fetești, respectiv Constanța, care conduceau autovehicule, deși aveau valabilitatea numerelor de înregistrare provizorii ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2015, 15:25
(4300 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 100 de șoferi sancționați, 20 de permise reținute, amenzi de aproape 100000 de lei!

În acest sfîrșit de săptămînă, 16-18 ianuarie 2015, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2015, 13:55
(6732 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Comerț cu produse contrafăcute

Un bărbat, de 34 de ani, din Urziceni, a fost surprins de jandarmi în timp ce comercializa, fără documente legale, produse care poartă o marcă identică cu o marcă înregistrată. Astfel, membrii grupei de ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2015, 12:40
(6380 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru contrabandă cu țigări

Urziceni: Reținuți pentru contrabandă cu țigări

Aproximativ 200000  de țigarete de contrabandă au fost confiscate de polițiștii ialomițeni de la doi bărbați care le transportau cu o autoutilitară. Cei doi au fost reținuți, iar autovehiculul folosit ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2015, 13:30
(7744 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrînă de 70 de ani, găsită decedată în cadă

Joi seara, 15 ianuarie a.c., în jurul orei 19,00, fiica unei femei, în vîrstă de 70 de ani, din Slobozia a sunat la 112, după ce bătrîna nu a mai răspuns la telefon și la ușă încă de dimineață. Un echipaj ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2015, 19:10
(5349 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» îi invită pe slobozeni și nu numai la o expoziție de pictură aparținînd artistului Teodor Vișan. Vernisajul expoziției ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2015, 13:05
(6062 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Procent infim de vaccinare antirabică la cîini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de cîini și pisici că, în conformitate cu prevederile Ordinului Autorității Naționale Sanitare ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2015, 16:10
(6648 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale

Joi, 15 ianuarie 2015, sub semnul Zilei Culturii Naționale și aniversării a 165 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Casa de Cultură Municipală s-au desfășurat o serie de manifestări ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2015, 13:20
(6656 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Noi reguli pentru a beneficia de subvenții

Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale a postat, pe pagina oficială de internet www.madr.ro, proiectul unei Ordonanțe de Guvern pentru aprobarea schemelor de plăți directe pe suprafață ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 20:15
(14082 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Ieșean fără permis, prins la volanul unei mașini furate din Constanța

Un control de rutină al polițiștilor din Fetești a scos la iveală faptul că mașina la volanul căreia se afla un tînăr, de 22 de ani, din județul Iași, ar fi fost furată de pe raza municipiului Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 18:40
(5972 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Doi tineri, de 16 și 17 ani, hoți din locuințe

Doi tineri, de 16 și 17 ani, din Amara, sînt acuzați de faptul că au pătruns în casa unui localnic și au furat bijuterii în valoare de 700 de lei. Polițiștii au fost sesizați de proprietarul locuinței prădate ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 15:50
(4929 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Frigul era să-l omoare

Un cioban din zona Urziceniului era la un pas de moarte din cauza temperaturilor scăzute înregistrate afară. Din fericire, el a fost preluat de paramedicii SMURD și transportat la spital. Bărbatul, în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 14:40
(3781 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni frig cioban


Slobozia: Persoană rănită într-un accident rutier

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN21 s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. În cauză s-a întocmit un dosar penal. Astfel, în timp ce o femeie, în vîrstă de 4 ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 13:10
(5096 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Mașină cuprinsă de flăcări pe șosea

Un autoturism care se deplasa pe raza localității Glodeanu Sărat din județul Buzău a fost cuprins de flăcări. Șoferul acestuia a reușit să oprească și a sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat pompierii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 11:20
(3318 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Condamnat pentru furt calificat, prins de polițiști

Polițiștii din Stelnica au reușit să identifice, pe raza comunei Bordușani, un tînăr de 22 de ani, din localitate, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei, el reușind să se sustragă prevederilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 10:50
(5757 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC TROTA România SRL Cluj
selecționează
tineri șoferi profesioniști,
cu categoriile C+E,
preferabil cu cel puțin
2 ani de experiență pe TIR
Se lucrează numai în echipaj,
pentru efectuarea de
transporturi frigorifice
în Comunitatea Europeană.
După fiecare 2 luni pe Comunitate,
se dă o săptămînă de concediu,
firma asigurînd transportul
cu avionul, dus și întors.
Se asigură un minim
între salariul de bază și diurne,
care depinde de categoria
profesională și de vechimea în firmă
.
Informații despre locul și
ora interviului la tel. 0740/295.418,
numai după trimiterea,
la [email protected], a unui CV
și copii de pe următoarele documente:
• Buletin
• Pașaport
• Permis de conducere
• Cartela tahograf
• Atestat de marfă
• Cazier judiciar și cazier auto
• Caracterizare de la ultimul loc de muncă
A se abține toți cei ce nu întrunesc
condițiile mai sus arătate!

13 Ianuarie 2015, 10:10


Ialomița: Obiective și bunuri lăsate nesupravegheate

Polițiștii ialomițeni au derulat acțiuni referitoare la modul în care obiectivele sau transporturile de valori sînt asigurate împotriva hoților. Oamenii legii au descoperit mai multe nereguli, fiecare abatere ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2015, 09:05
(3753 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrîn înșelat cu 9000 de lei

Fapta a fost sesizată Poliției Slobozia joi, 8 ianuarie 2015, de către un bărbat slobozean, de 80 de ani. Victima a relatat anchetatorilor că, în ziua de 28 decembrie 2014, în timp ce se afla pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 17:20
(7561 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere

La sfîrșitul lunii decembrie 2014, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați un număr de 8481 șomeri, din care 2909 șomeri indemnizați, respectiv 55 ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 15:35
(4846 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Persoane cercetate pentru braconaj cinegetic

Poliția a fost sesizată joi, 8 ianuarie 2015, de către paznicul unui fond de vînătoare gestionat de AVPS Ialomița, cu privire la faptul că a depistat două persoane care aveau asupra lor mai multe lațuri ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 15:20
(5002 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia braconaj


Movila: La volan fără permis și cu numere false

Joi, 8 ianuarie a.c., polițiștii Rutieri au oprit pentru control, pe raza comunei Movila, un autoturism condus de un localnic, de 44 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 14:15
(7776 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...