Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Marian al nostru» versus «Moraru necuvântătoru’»

Alegeri la PSD Ialomița, 9 martie 2019

«Marian al nostru» versus «Moraru necuvântătoru’»

Alegerile pentru funcția de președinte al PSD Ialomița, de sâmbătă, 9 martie 2019, merită consemnate doar și prin simplul fapt că au marcat o situație neobișnuită. În sensul că, urmărind evoluția evenimentelor, au re­levat o premieră chiar și la nivelul social-democraților vechi membri de partid: alegerea președintelui de Organizație cu o zi înaintea Conferinței de alegeri!

La limita prevederilor statutare Pentru a sesiza cele petrecute în cadrul Organizației PSD Ialomița, trebuie să ne întoarcem puțin în timp, câteva luni... Astfel, senatorul Marian Pavel, numit președinte interimar... [citește_tot_articolul]

12 Martie 2019, 19:10 (9092 vizualizări - 10 comentarii)

EVENIMENT

Ministerul Educației a repus-o în funcție pe Luminița Barcari

Ministerul Educației a repus-o în funcție pe Luminița Barcari

Ministerul Educației a emis ordinul de numire în funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Județean Ialomița pentru Luminița Barcari. La fel ca își actele prin care i-a fost solicitată demisia, documentul a fost transmis prin fax. Luminița Barcari își va relua activitatea în fruntea Învățământului ialomițean începând de miercuri, 13 martie 2019.

Mandat prelungit cu încă un an
Luminița Barcari aștepta de aproximativ o lună ca Ministerul Educației să emită ordinul prin care putea reveni la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Ea a câștigat războiul în... [citește_tot_articolul]

12 Martie 2019, 16:50 (15871 vizualizări - 21 comentarii)

SPORT

Lecție de eficență

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Axiopolis Cernavodă 3-0

Lecție de eficență

În tur a fost 1-1. Pentru Unirea a marcat Romeo Soare, iar Axiopolis a egalat în ultimele minute... Sâmbătă, 9 martie 2019, Soare nu a fost pe teren, iar genunchiul accidentat la Modelu îl va ține ceva timp pe margine. Meciul a debutat cu o luptă surdă la mijlocul terenului și mai mulți nervi decât prevede regulamentul. În capcană a căzut Alexandru Chebac, care a văzut cartonașul roșu încă din minutul 22, iar Unirea a fost nevoită să abordeze restul jocului în 10 oameni. În locul dezastrului pe care publicul îl mirosea, au apărut fazele de poartă și golurile spectaculoase în poarta lui Nanu. În minutul 28, tânărul Florin Bălan a deschis scorul după o acrobatică lovitură de cap și a sărbătorit... [citește_tot_articolul]

12 Martie 2019, 14:45 (6888 vizualizări - 10 comentarii)

Click aici

SPORT

Succes fără emoții

Handabl, HCM Slobozia-HCF Piatra Neamț 32-26 (15-12)

Succes fără emoții

bonus: Încă o înfrângere pentru Junioarele II

HCF Piatra Neamț a venit la Slobozia într-o distribuție economicoasă de doar 10 jucătoare, dovadă că vulcanicul antrenor Dan Valentin a pus în cui ambițiile de calificare. Cu galeria tăcută în prima repriză, HCM Slobozia a început sigur jocul, conducând după câteva minute cu 5-1. Cu toate acestea, evoluția fetelor antrenate de Gheorghe Covaciu a început din nou să scârțâie, iar oaspetele și-au revenit, izbutind chiar să egaleze. Cu Mădălina Toma și Alexandra Georgescu în mare formă, dar și cu slăbi­ciuni la nivelul porții, echipa noastră a reușit să o scoată favorabil la capăt după prima repriză, intrând la vestiare în avantaj de 3 goluri. În ciuda faptului că au primit o căruță de goluri, ialomițencele... [citește_tot_articolul]

12 Martie 2019, 13:25 (4373 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a IV-a

Grivița schimbă liderul

Etapa a 17-a a Ligii a IV-a a lăsat prin rezultatele înregistrate urme serioase în clasament. Unirea Grivița este printre echipele care surprind plăcut o dată cu reluarea campionatului. După egalul de la Munteni Buzău, grivițenii au smuls un punct Bărăganului Ciulnița, reușind cu aceasta schimbarea liderului. Prin victoria la limită obținută la Bărcănești, Recolta Gherghe Doja a intrat în posesia fotoliului de lider. Astfel, Gheorghe Doja conduce în clasament cu 42 de puncte, urmată de Ciulnița, cu 41 puncte. Cel mai spectaculos meci a fost la Iazu, unde Victoria Munteni Buzău a condus cu 2-0, dar a sfârșit învinsă de Spartacus cu 5-3. În ciuda acestei înfrângeri, Munteni Buzău rămâne pe locul... [citește_tot_articolul]

12 Martie 2019, 12:40 (4092 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Medalii în Ucraina pentru CS Amara

Lupte libere

Medalii în Ucraina pentru CS Amara

La finele săptămânii precedente, orașul Liov din Ucraina a găzduit un turneu internațional de lupte pentru juniori la care au luat parte, pe lângă țara gazdă, Polonia, Moldova, Italia, Belarus, Cehia, Armenia, Georgia, Slovacia și România. Din delegația țării noastre au făcut parte și trei sportive de la CS Amara: Steluța Subțirică, Nicoleta Băjan și Denisa Negoiță. Două dintre acestea au reușit clasarea pe podium. Astfel, Nicoleta Băjan a ocupat locul 2 la categoria 39 kg, iar Steluța Subțirică s-a clasat pe locul 3 la categoria 42 kg.... [citește_tot_articolul]

12 Martie 2019, 12:05 (3626 vizualizări - 1 comentariu)

REPORTAJ

Singuri acasă

Singuri acasă

Sunt sprijin pentru frații mai mici și chiar pentru bunicii în grija cărora au fost lăsați... S-au maturizat mai repede decât și-ar fi dorit și poartă pe umeri o responsabilitate mai mare decât vârsta pe care o au. Este situația celor peste 2000 de copii din Ialomița pe care părinții i-au lăsat «singuri» acasă, alegând să muncească în străinătate. Descurajați și fără niciun sprijin real, ei trăiesc în fiecare zi cu teama abandonului...

Își vor părinții înapoi Denisa D. are 18 ani și învață la Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» din Slobozia. Îi este greu să vorbească despre părinții... [citește_tot_articolul]

12 Martie 2019, 11:10 (5841 vizualizări - 2 comentarii)

EVENIMENT

Toți cei 600 de medici din Ialomița, verificați de autoritățile sanitare

Toți cei 600 de medici din Ialomița, verificați de autoritățile sanitare

Val de controale în spitale pentru depis­tarea medicilor care își exercită profesia ilegal. Direcția de Sănătate Publică Ialomița și Colegiul Medicilor Ialomița au început o serie de verificări pentru a vedea dacă și Ialomița se confruntă cu astfel de situații. Reprezen­tanții organelor judiciare au confirmat faptul că până acum nu au existat sesizări sau reclamații cu privire la astfel de fapte. În Ialomița există, potrivit estimărilor, aproximativ 600 de medici specialiști și medici de familie.

Controale în spitale Recentele scandaluri publice gene­rate de exercitarea fără drept a... [citește_tot_articolul]

11 Martie 2019, 14:20 (10556 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Subprefectul Silica Tudor a fost «uitată» în funcție

Curat ilegal, pentru a doua oară!

Subprefectul Silica Tudor a fost «uitată» în funcție

Subprefectul Vasilica Tudor a fost detașată temporar în funcția de subprefect al județului Ialomița în luna martie 2018. La un an distanță, ea ocupă funcția prin «acord personal» fără ca Ministerul Afacerilor Interne să-i fi prelungit mandatul. Situația contravine princi­piilor de drept administrativ stipulate în Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă...

Legea nu e pentru toți
Numită în luna martie anul trecut, subprefectul Vasilica Tudor a fost «ui­tată» în funcție. Potrivit art. 89, alin. 1, din Legea nr 188/1999, detașarea într-o funcție de înalt funcționar... [citește_tot_articolul]

11 Martie 2019, 10:05 (8421 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Lupii-și schimbă mărțișoarele, dar năravul ba!

Lupii-și schimbă mărțișoarele, dar năravul ba!

Ca în fiecare an, de 1 Martie, PSD și-a trimis aleșii pe străzile Sloboziei pentru a vesti o nouă primăvară proletară. Spre deosebire de legislatura trecută, primarul acestui mandat l-a cooptat în echipă și pe președintele tuturor femeilor din Ialomița. Cei doi s-au imortalizat pe străzile orașului dăruind flori tuturor necăjitelor care, susțin martorii oculari, nu s-au ferit la timp de efuziunile lor sentimentale. Consemnăm și noi regulamentar evenimentul și propunem ca, de 8 Martie, cuplul M&M să ofere în locul garoafelor arbagic. Da, da, ați citit bine! În felul acesta, credem noi, gospodinele nu și-ar mai face griji pentru viitorul social-democrat pe care îl propovă­duiesc aleșii, căci... [citește_tot_articolul]

10 Martie 2019, 12:20 (7536 vizualizări - 11 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

contraeditorial

cetățeanul turmentat

Degeaba a desființat Burebista cramele de vin din Dacia, că aplecarea spre rubinia licoare a ieșit victorioasă. Fericirea ascunsă în dami­geană prea era la îndemâna fiecărui necăjit. De mii de ani vinul pompează vise în scăfârliile românilor ajutându-i să își suporte conducătorii. Dar nu toți românii traversează deșertul istoriei purtați de norișorii azurii ai molanului sânge de iepure sau puterea ursului. Sunt și abstinenții. Licoarea lui Bachus li se pare că nu are destulă tărie. Cineva le-a șoptit că sunt și alte produse care să te amețească de cap și să vezi mi­nuni numai bune să îți dea avânt să mergi mai departe, chit că o faci de-a bușilea. Nu e produs de vinificație. Nu, nici pomeneală... [citește_tot_articolul]

9 Martie 2019, 11:05 (4160 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Exclusiv: Senatorul Marian Pavel, noul președinte al PSD Ialomița

Alegerile au fost tranșate

Exclusiv: Senatorul Marian Pavel, noul președinte al PSD Ialomița

Vineri, 8 martie 2019, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv Județean al PSD, primarii social-democrați și președinții de organizații locale PSD au ales «anticipat» președintele PSD Ialomița. Scorul a fost de 47 la 15 în favoarea senatorului Marian Pavel.

Votul nu e pentru plebe Vineri, 8 martie a.c., cu o zi înaintea Conferinței oficiale de alegeri  pentru desemnarea viitorului președinte, PSD Ialomița a convocat o ședință a Comitetului Executiv Județean. La întâlnire au participat 62 de persoane, respectiv primarii PSD din Ialomița și președinții organizațiilor locale... [citește_tot_articolul]

8 Martie 2019, 14:05 (18634 vizualizări - 26 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Managerul de Milano vs Senatorul de Gheorghe Lazăr

Alegeri la PSD Ialomița

Managerul de Milano vs Senatorul de Gheorghe Lazăr

Managerul de Milano vs...
Pentru președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, alegerile pentru funcția de președinte al PSD Ialomița din 9 martie 2019 reprezintă o chestiune de viață și de moarte. Dacă le câștigă, drumul lui către nemurire administrativă este asigurat, iar în următorul mandat i se va face o statuie bust, în fața Centrului Cultural «Ionel Perlea»... Dacă pierde însă, zilele lui la președinția Consiliului sunt numărate, iar istoria îl va arunca la lada de gunoi, alături de alte cadavre politice.
16 ani de frustrări personale... [citește_tot_articolul]

7 Martie 2019, 18:50 (8927 vizualizări - 5 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Spitalul Orășenesc Țăndărei se modernizează cu 11 milioane de lei

Spitalul Orășenesc Țăndărei se modernizează cu 11 milioane de lei

Autoritățile locale din Țăndărei au în plan să modernizeze spitalul din localitate. Aflat pe lista monumentelor istorice, Spitalul Orășenesc Țăndărei va beneficia în viitor de programe de finanțare de 11 milioane de lei. Fondurile vor fi utilizate pentru construcția unui ambulatoriu, dar și a unui imobil nou în care unitatea medicală va funcționa. «Vrem să oferim servicii medicale de calitate!» a declarat Nicoleta Toma, primarul orașului Țăndărei.

Ambulatoriu cu bani europeni
Spitalul Orășenesc Țăndărei este cea mai veche unitate medicală din județ, funcționând de peste 120 de... [citește_tot_articolul]

7 Martie 2019, 17:10 (10225 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Slobozia a devenit feuda primarului Mocioniu

Consiliul Local, simplu executant

Slobozia a devenit feuda primarului Mocioniu

bonus: Primarul Mocioniu a ales Franța

Consiliul Local Slobozia a devenit o extensie a deciziilor adoptate de către administrația Mocioniu. Joi, 28 februa­rie 2019, consilierii locali ai municipiului au adoptat o serie de proiecte de hotărâre controversate, care vor afecta direct viața slobozenilor. Printre ele se numără cele stabilirea de tarife pentru parcarea «în spații publice» sau vânzarea unor terenuri concesionate.

Curat murdar Joi, 28 februarie 2019, în cadrul ședinței ordinare, consilierii locali au aprobat o nouă serie de proiecte de hotărâre controversate. Lista exemplelor este lungă, de la modificarea organigra... [citește_tot_articolul]

6 Martie 2019, 18:10 (7528 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița are un patrimoniu evaluat la 734 milioane de lei

Ialomița are un patrimoniu evaluat la 734 milioane de lei

bonus: Institutul Național de Cercetări Aerospațiale, noul investitor pentru aeroportul din Alexeni

În perioada 12 octombrie-12 noiembrie 2018, Consiliul Județean Ialomița a inventariat bunurile care alcătuiesc domeniul public și privat al județului Ialomița. Documentul a fost făcut public la ședința Consi­liului Județean de joi, 28 februarie 2019. Majoritatea acestor bunuri reprezintă bunuri aflate în domeniul public, în dome­niul privat al județului fiind con­tabilizate bunuri în valoare de numai 113,7 milioane de lei. Gestionarea acestui patrimoniu se face de către Consiliul Județean Ialomița, reprezentat în majoritatea cazurilor de către președintele Victor Moraru.

Pe hârtie suntem bogați... [citește_tot_articolul]

6 Martie 2019, 17:05 (4427 vizualizări - 2 comentarii)

EVENIMENT

Municipalitatea slobozeană «cosmetizează» zona Casa Armatei cu 8 milioane de lei

Administrația subțire cu cheltuială se ține

Municipalitatea slobozeană «cosmetizează» zona Casa Armatei cu 8 milioane de lei

Șirul investițiilor preconizate pentru anul 2019 la Slobozia devine tot mai lung. După «închiderea» șantierului de la «groapa lui Stoica», administrația Mocioniu vrea pistă de biciclete, transport în comun ecologic, un nou cimitir uman, iluminat public european, reducerea emisiei de carbon... Și șirul ar putea continua! Ne vom opri însă asupra unui obiectiv care așteaptă de peste 10 ani o intervenție din partea autorităților: zona Casa Armatei. Valoarea acestei investiții se ridică, potrivit estimărilor, la 8 milioane de lei.

Investiții românești cu bani europeni
Luată de valul... [citește_tot_articolul]

6 Martie 2019, 14:05 (6923 vizualizări - 9 comentarii)

EVENIMENT

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, executat silit de sindicaliști

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, executat silit de sindicaliști

Poliția ialomițeană este executată silit printr-o acțiune a Sindicatului Național Polițiștilor și Personalului Contractual-filiala Ialomița. Sindicaliștii susțin faptul că reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Ialomița au refuzat să pună în aplicare o sentință definitivă în baza căreia au reușit să obțină acordarea unor sporuri salariale. Ca reacție a procesului înregistrat pe rolul Judecătoriei Slobozia, oficialii IPJ Ialomița au explicat că inițiatorii acțiunii s-au grăbit când au cerut instanței această măsură.

Război în instanță
Executarea silită... [citește_tot_articolul]

6 Martie 2019, 10:05 (8516 vizualizări - 4 comentarii)

EVENIMENT

Primarul Constantin Sava vinde terenuri publice ilegal

Legea Turcului

Primarul Constantin Sava vinde terenuri publice ilegal

Primarul din Urziceni este celebru pentru modul în care admi­nistrează orașul în disprețul suveran al legii. Luni, 4 martie a.c., în cadrul ședinței Con­si­liului Local Urziceni a oferit o nouă dovadă în favoarea acestei afirmații. El a cerut Consiliului Local să aprobe ilegal vânzarea unui teren către firma Martplast.

Povestea unui contract de superficie
În anul 2016, prin luna octom­brie, Martplast SRL a încheiat cu Primăria Urziceni un contract de superficie pentru un teren de 4075 mp. Două luni mai târziu, suprafața crește ca din apă și ajunge la 4681 mp. Timp de 2 ani, Martplast... [citește_tot_articolul]

5 Martie 2019, 19:10 (5818 vizualizări - 6 comentarii)

EVENIMENT

Președintele Moraru vrea birou ADR la Bruxelles

Președintele Moraru vrea birou ADR la Bruxelles

Marți, 5 martie 2019, la Slobozia s-a des­fășurat ședința Comitetului pentru Dezvoltare Regională Sud-Mutenia. Evenimentul a avut un caracter festiv, datorită faptului că președinția Comitetului a fost preluată, pentru prima dată, de Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița. Pe ordinea de zi a dezbaterilor s-a aflat un proiect inedit, propus chiar de președintele Moraru. Este vorba despre înființarea unui birou al Agenției de Dezvoltare Sud-Muntenia la Bruxelles.

Un proiect controversat La ședința Comitetului pentru Dezvoltare Regională Sud-Mutenia, desfășurată la ... [citește_tot_articolul]

5 Martie 2019, 18:50 (4534 vizualizări - 4 comentarii)

Vineri 25 Sep 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiu la Grecii de Jos

Un incendiu puternic a izbucnit, în seara zilei de sâmbătă, 18.02.2017, la două anexe ale unei societăți comerciale din localitatea Fierbinți Târg-Grecii de Jos. Cel mai probabil, flăcările au fost generate ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2017, 13:50
(4088 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere

La sfârșitul lunii ianuarie 2017, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7638 șomeri, din care 1921 șomeri indemnizați, respectiv 5717 șomeri ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2017, 14:05
(4471 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri suplimentare la bugetul de stat de peste 1,443 milioane de lei

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au stabilit, în luna ianuarie 2017, venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de peste 1,443 milioane de lei, în urma a ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2017, 12:50
(5096 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică

Enel Distribuție Dobrogea SA anunță, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, că alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în zonele și în ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2017, 11:45
(4291 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, prin personalul de specialitate, conform Programului Național de Supraveghere și Control, a efectuat în perioada 01.02-15.02.2017, ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2017, 10:10
(4560 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de 8500 de lei

Marți, 14 februarie 2017, polițiștii rutieri au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2017, 18:40
(5557 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru tentativă de omor

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2017, 18:15
(7359 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinsă după ce a furat din magazin

Polițiștii feteșteni au fost sesizați marți, 14 februarie a.c., de angajatul unei societăți comerciale din localitate, cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri din magazin. În urma sesizării ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2017, 18:05
(3550 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM: S-a prelungit perioada de înscriere pentru oferta de muncă sezonieră în agricultură în Danemarca

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin serviciul de ocupare EURES România, va organiza în prima jumătate a lunii martie 2017, la Brașov, Bursa locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2017, 13:45
(6265 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița rambursează TVA, conform selecției naționale, în luna februarie 2017, în valoare totală de 3,378 milioane de lei. Suma include, în ordinea vechimii ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2017, 11:25
(6003 vizualizări - 0 comentarii)


anunț vânzare

societate comercială vinde în Slobozia
hală industrială
C1-atelier mecanic, 880 mp, din cărămidă
C2-magazie din cărămidă, 24 mp
C3-șopron metalic, 73 mp
C5-magazie din bolțari, 757 mp
C6-rezervor subteran, 9 mp
teren aferent 6470,42 mp
situat în zona industrială-OIERIE
Pentru vizualizare spații
și relații legate de preț
vă rugăm sunați la tel. 0243/213.390

15 Februarie 2017, 10:50


anunț vânzare

societate comercială
vinde
• freză FUS 32,
• strung SN 402x4000
• strung SN 600
Relații suplimentare la
tel. 0722/650.547

15 Februarie 2017, 10:45


anunț vânzare

Societate comercială
vinde fostul cinematograf
și teren în suprafață de 1579,35 mp
situat în centrul orașului Hârșova
pentru vizualizare spațiu
și relații legate de preț
vă rugăm sunați la 0243/213.390

15 Februarie 2017, 10:40


anunț vânzare

societate comerciala
vinde spațiu
«Magazin Universal Rușețu»
și teren în suprafață de 683,24 mp
situat în comuna Rușețu, jud. Buzău
pentru vizualizare spațiu
și relații legate de preț
vă rugăm sunați la 0243/213.390

15 Februarie 2017, 10:40


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Amara, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice, deși avea acest drept suspendat. De asemenea, alt tânăr, de ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2017, 18:10
(6672 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Salvator din pasiune»-Vino alături de noi!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița lansează faza a doua a campaniei de recrutare a voluntarilor din rândul cetățenilor dornici de colaborare cu profesioniștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2017, 14:05
(5374 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți în practică la Jandarmeria Ialomița

Studenți în practică la Jandarmeria Ialomița

În perioada 13 februarie-12 martie 2017, trei studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», arma «Jandarmi», vor efectua stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2017, 12:45
(4568 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița informează

Platforma on-line dedicată programărilor pentru depunerea documentelor în vederea examinării/reexaminării pentru obținerea permisului de conducere și preschimbării permiselor de conducere românești/străine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2017, 16:35
(3757 vizualizări - 0 comentarii)


Cisternă cu GPL, derapată între Căzănești și Balaciu

Cisternă cu GPL, derapată între Căzănești și Balaciu

O cisternă încărcată cu GPL a derapat între Căzănești și Balaciu și s-a răsturnat între Căzănești și Balaciu. Evenimentul s-a produs miercuri, 8 februarie 2017, fiind cauzat de poleiul instalat pe drumul ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2017, 16:40
(3394 vizualizări - 0 comentarii)


Primăria Slobozia invită la dezbatere publică

Primăria Slobozia vă invită miercuri, 15 Februarie 2017, începând cu orele 17,00, la Casa Municipală de Cultură-Cinema Galax, la dezbaterea publică. Tema dezbaterii publice este «STRATEGIA, DEZVOLTAREA ȘI PROGRAMUL DE INVESTIȚII ÎN DOMENIUL SPORTULUI ȘI CULTURII SLOBOZENE» ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2017, 17:15
(3560 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează că până în data de 31 martie 2017, orele 16,00, cei interesați pot accesa Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2017, 15:40
(7650 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista debitorilor la bugetul de stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabililor interesați că, în Monitorul Oficial nr. 87 din 31 ianuarie 2017 a fost publicată Procedura de publicare a listelor debitorilor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2017, 14:50
(5166 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Urmăriți internațional, depistați de polițiști

Șase persoane, pe numele cărora autoritățile din Austria și cele din Germania au emis mandate europene de arestare, pentru infracțiuni contra proprietății, au fost depistate de polițiștii din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2017, 13:20
(5013 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Munteni Buzău

Incendiu la Munteni Buzău

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Munteni Buzău. Evenimentul a fost anunțat la 112 în ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2017, 12:35
(4772 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Portugalia

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, prin serviciul de ocupare EURES România, oferă 300 locuri de muncă vacante în Portugalia pentru munca sezonieră în agricultură la recoltarea ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2017, 11:20
(5258 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Influență aviară în județ

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, că în România, ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2017, 10:05
(4821 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: Sesiuni active de primire a proiectelor prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește în cadrul sesiunilor deschise în 2016 și continuate în 2017, solicitări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2017, 11:25
(6254 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Aripi Frânte»

În perioada ianuarie-decembrie 2017, Poliția Română, prin intermediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și Asociația «Necuvinte» vor desfășura pe raza județului Campania de prevenire a violenței ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2017, 18:10
(4421 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița informează

Având în vedere prevederile Legii nr. 1/2017, privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, începând cu data de 1 februarie 2017 se elimină următoarele ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2017, 17:50
(5501 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Depunerea Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabililor interesați că, pentru veniturile realizate începând cu 1 ianuarie 2016, Formularul 205 «Declarația informativă privind impozitul ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2017, 15:50
(3055 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» țăndărean în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» casă Ciochina în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Vasile în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  teren intravilan Buești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...