Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Damian Neagu, locul 3 la concursul aniversar «Oancea Emil»

Scrimă

Damian Neagu, locul 3 la concursul aniversar «Oancea Emil»

Sala «Floreasca» din București a găzduit sâmbătă, 16 decembrie 2023, o interesantă competiție juvenilă de sabie, dedicată reputatului antrenor Emil Oancea, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani. La această competiție au participat sportivi de la mai multe cluburi din țară, printre aceștia numărându-se și micii sabreri antrenați de profesorul Marin Cruțu, la CSS Slobozia. Damian Neagu a concurat la categoria «U13» și a obținut un apreciabil loc 3. La aceeași categorie, Petre Marin Stelică a ocupat locul 6. Sunt nume noi, copii care se află la început de drum, dar de care, cu siguranță, vom mai auzi. În concursul feminin, cea mai bine clasată a fost Delia Drăgan, care a ocupat locul 9, într... [citește_tot_articolul]

19 Decembrie 2023, 11:05 (2679 vizualizări - 2 comentarii)

EVENIMENT

Ialomița are aproximativ 66% din suprafață cadastrată

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară

Ialomița are aproximativ 66% din suprafață cadastrată

Început oficial în anul 2016, Programul Național de Cadastru și Carte Funciară se află în plină desfășurare la nivelul județului Ialomița. Estimările oficiale arată că aproape 66% din suprafața totală a județului a fost cadastrată. Costurile se ridică la peste 20 milioane de lei, fondurile fiind asigurate atât din bugetul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cât și din cel al Uniunii Europene.

Fonduri naționale și europene pentru cadastrare Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra proprietăților deținute de populație, Guvernul României a implementat, începând... [citește_tot_articolul]

18 Decembrie 2023, 14:10 (7959 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

POLITICĂ

Partidul Național Liberal dorește comasarea Alegerilor Locale cu primul tur al Prezidențialelor

Partidul Național Liberal dorește comasarea Alegerilor Locale cu primul tur al Prezidențialelor

Partidul Național Liberal dorește comasarea Alegerilor Locale cu primul tur al Prezidențialelor, care să fie devansate în luna septembrie. Liberalii consideră că aceasta ar fi «singura variabilă constituțională» de comasare a Alegerilor, având în vedere că cele parlamentare nu pot fi mutate.

Propunerea se dezbate încă Decizia ar putea să fie luată până în februarie anul viitor, au susținut sursele menționate. Potrivit calculelor liberalilor, în aceste condiții, turul doi al Alegerilor Prezidențiale s-ar putea desfășura în luna octombrie. În acest fel, noul președinte își va prelua mandatul... [citește_tot_articolul]

18 Decembrie 2023, 12:40 (3958 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Infracțiuni de serviciu sesizate la Parchet în cazul Spitalului Municipal Urziceni

Demers al Avocatului Poporului

Infracțiuni de serviciu sesizate la Parchet în cazul Spitalului Municipal Urziceni

Spitalul Municipal Urziceni este vizat de o nouă plângere penală. De această dată sesizarea orga­nelor judiciare a fost făcută de Biroul Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului. Pornind de la cazul tinerei de 24 de ani care a născut pe trotuarul din fața unității medicale, funcționarii instituției au concluzionat că există suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea unor infracțiuni de serviciu. Este a doua anchetă deschisă în acest caz, după sesizarea din oficiu a organelor judiciare imediat după producerea incidentului. La aproape jumătate de an de la întâmplare, procurorii și polițiștii din Urziceni încă investighează cazul, fără a ajunge la o concluzie preliminară. Singurele dovezi... [citește_tot_articolul]

18 Decembrie 2023, 09:55 (12794 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Stelnica asfaltează 5 kilometri de străzi

Stelnica asfaltează 5 kilometri de străzi

Administrația din comuna Stelnica a accesat în cadrul Programului «Anghel Saligny», o investiție în va­loare de 7,4 milioane de lei care permite asfaltarea a 5 kilometri de străzi. Investiția, în curs de finalizare, ridică la 90% procentul de străzi mo­dernizate în comuna Stelnica. «Este o investiție care îmbunătățește semnificativ infrastructura rutieră locală și aduce beneficii certe comunității!» susține public primarul comunei, Costel Brateș. În acest context reamintim că Stelnica este una dintre comunele care va beneficia de o investiție majoră în construcția unei rețele de gaze naturale, în cadrul unui proiect de investiții derulat de orașul Fetești. Valoarea acestei investiții este estimată... [citește_tot_articolul]

17 Decembrie 2023, 16:10 (3423 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Gropile de gunoi neconforme, problema nerezolvată a primăriilor ialomițene

Gropile de gunoi neconforme, problema nerezolvată a primăriilor ialomițene

Depozitele necontrolate de deșeuri reprezintă încă o realitate în cele mai multe localități din județul Ialomița. Garda de Mediu a aplicat sancțiuni admi­nistrațiilor locale care tratează cu indiferență protecția mediului.

Amenzi aplicate, nicio soluție Cu mai bine de 5 ani în urmă, Garda de Mediu Ialomița estima că gropile de gunoi neconforme ocupau peste 33 hectare de teren la nivelul județului. În prezent, situația a rămas neschimbată, iar gunoaiele aruncate la marginea localităților sunt încă o realitate. Datele Gărzii de Mediu Ialomița arată că mai bine de un sfert din localitățile... [citește_tot_articolul]

17 Decembrie 2023, 11:10 (16659 vizualizări - 2 comentarii)

EVENIMENT

Sistem video de 1,4 milioane de lei la Perieți

Sistem video de 1,4 milioane de lei la Perieți

Comuna Perieți va benefica de o investiție de 1,4 milioane de lei pentru realizarea unui sistem de monitorizare video la nivelul comunei. Pro­iectul are drept scop creșterea siguranței și prevenirea criminalității în comuna Perieți, prin realizarea unui sistem de supraveghere video stradală a localității. Sistemul video public din comuna Perieți va presupune achiziționarea și instalarea a 150 de camere de supraveghere video în comună și în satele componente. Scopul este de a înregistra și stoca imaginile video a persoanelor, auto­vehiculelor și utilajelor care trec prin zona res­pectivă, cu posibilitatea identificării ulterioare a acestora. Prin realizarea acestui proiect se urmă­rește descurajarea... [citește_tot_articolul]

16 Decembrie 2023, 16:20 (3153 vizualizări - 4 comentarii)

REPORTAJ

Creatorul de costume populare

Creatorul de costume populare

Are 21 de ani și 40 de costume populare create de mâna lui. Cântă, dansează, învață să devină inginer horticol, crește găini pentru expoziții... Și toate zilele lui sunt vesele și senine pentru că a ales să și le facă așa. «Chiar și când am zile grele, cânt un cântec pe care-l știu de la doamna Sofia Vicoveanca... „Plângi inimă, în pădure/Să te-asculte rugi de mure/Și să nu te vadă nimeni/ Iar când oi ieși în lume/Râzi să creadă c-o duci bine...“ » ne cântă el de răsună pereții casei părintești de la Gheorghe Lazăr, în Ialomița. Și-apoi ne mărturisește: «Cânt așa pentru că pe scenă nu poți fi trist în fața oamenilor. Ei nu mi-au greșit cu nimic...».

Întâlnirile providențiale cu folclorul... [citește_tot_articolul]

16 Decembrie 2023, 11:40 (3386 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

«Pregătim România „verde“ și digitalizată!»

Deputatul PSD Ștefan Mușoiu

«Pregătim România „verde“ și digitalizată!»

Deputatul PSD Ștefan Mușoiu speră să îmbunătățească politicile de coeziune ale Uniunii Europene, destinate pentru România, dar și să informeze populația privind oportunitatea etapelor viitoare pe care le vom parcurge, astfel încât să beneficiem de cât mai multe șanse și avantaje. Deputatul social-democrat a organizat, în acest sens, o dezba­tere amplă în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu Grupul S&D din Parlamentul European, reprezentat de vicepreședintele Rovana Plumb.

Întâlniri lucrative cu europarlamentarul SD Rovana Plumb Alături de Comisarul... [citește_tot_articolul]

15 Decembrie 2023, 14:40 (1428 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Aparatură medicală modernă la Unitatea de Primiri Urgențe Slobozia

Aparatură medicală modernă la Unitatea de Primiri Urgențe Slobozia

Aflată în plin proces de mo­dernizare, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slobozia se pregătește de recepția finală. La începutul acestei săptămâni, reprezentanții unității medicale au primit aparatele medicale pe care le vor utiliza pentru a oferi consultații pacien­ților. Echipamentele noi îi vor ajuta pe medici astfel încât timpul necesar pentru diagnostic și tratament să se reducă. «Sunt echipamente de care orice UPU are nevoie pentru a funcționa corespunzător!» susține Anca Telehuz, medicul-șef al UPU Slobozia.

Echipamente medicale profesionale Demersul... [citește_tot_articolul]

15 Decembrie 2023, 10:10 (4200 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

E-Distribuție Dobrogea a fost redenumită Rețele Electrice Dobrogea

Advertorial

E-Distribuție Dobrogea a fost redenumită Rețele Electrice Dobrogea

Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuție Dobrogea) este noua denumire a companiei care gestionează rețelele de distribuție a energiei electrice în județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița.

PPC Group este un jucător cheie în domeniul energiei în Europa de Sud-Est. PPC are o capacitate instalată totală de 11,8 GW din termocentrale și hidrocentrale, precum și din instalații de energie regenerabilă generând în total, la nivel anual, aproximativ 20 TWh.

PPC Group este principalul furnizor de energie electrică din Grecia și România, deservind aproximativ 8,7 milioane de clienți în total, furnizând aproximativ 40 TWh de... [citește_tot_articolul]

14 Decembrie 2023, 17:10 (5003 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Noi servicii destinate educației timpurii la Bucu

Noi servicii destinate educației timpurii la Bucu

Comuna Bucu a anunțat public lansarea unui proiect de «dezvoltare a unui serviciu de educație timpurie complementar». Obiectivul general al pro­iectului constă în îmbu­nătățirea accesului la servicii de educație timpurie de calitate și incluzive pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani, în special pentru cei din categorii defavorizate. Investiția se derulează prin Planul Național de redresare și Rezi­liență (PNRR), Compo­nenta C15-Educație, care presu­pune înființarea și operaționa­lizarea unui număr de 412 servicii com­plementare pentru grupurile de­zavantajate în cele 41 de județe. Proiectul urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului 2024. Va­loarea totală a investiției este de... [citește_tot_articolul]

14 Decembrie 2023, 16:50 (2743 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Sisteme inteligente de parcare la Mărculești

Sisteme inteligente de parcare la Mărculești

Tehnologia se extinde dincolo de teritoriul municipiilor și orașelor. La Mărculești, administrația locală a scos la licitație o investiție în va­loare de 300 mii de lei destinată achiziționării de «echipamente de comandă și control, de siguranță și semnalizare pentru parcări». Investiția presupune realizarea unui sistem inteligent de parcare ce va permite accesul în parcare pe baza locurilor disponibile și ar putea fi finalizată până în vara anului 2024. Banii au fost accesați în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10-Fondul Local. ... [citește_tot_articolul]

14 Decembrie 2023, 14:10 (4718 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița înregistrează peste 14 mii de cereri privind punerea în posesie

După 30 de ani

Ialomița înregistrează peste 14 mii de cereri privind punerea în posesie

Datele statistice ale Comisiei Județene de Fond Funciar a Instituției Prefectului Județul Ialomița arată că, la acest moment, la nivelul localităților ialomițene există peste 14 mii de cereri privind punerea în posesie. Suprafața disponibilă pentru a onora aceste solici­tări este de «doar» 26 mii de hectare și este alcătuită din terenuri agricole și forestiere. Primarii ialomițeni susțin însă că, în realitate, numărul celor care pot fi puși în posesie este mult mai mic decât cel din documentele oficiale.

Ialomițenii cer pământ Într-un raport al Comisiei Județene de Fond Funciar, din... [citește_tot_articolul]

14 Decembrie 2023, 09:55 (18756 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

«Crăciunul din Slobozia», a II-a ediție

«Crăciunul din Slobozia», a II-a ediție

bonus: O lună de patinoar

Primăria și Consiliul Local Slobozia, alături de Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia și Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia pre­gătesc orașul pentru a doua ediție a «Crăciunului din Slobozia». Alocația bugetară pentru evenimentele care vor debuta pe 15 decembrie este de 270000 de lei. Printre vedetele care vor concerta de Sărbători în Piața Revoluției se numără Fuego, Andreea Bostănică și Vescan. De asemenea, organizatorii pregătesc copiilor din Slobozia o săptămână specială cu Gașca Zurli. Nici slobozenii nostalgici nu au fost uitați. Pentru ei, DJ&MC Nicolae Sandu și DJ Robert Sandu vor organiza «Revoluția Disco Ring-Instigare la distracție». Iar de Anul Nou... [citește_tot_articolul]

13 Decembrie 2023, 12:20 (17735 vizualizări - 13 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Proiectul ADI ECOO de 112 milioane de lei a fost «etapizat»

Vești bune de la Consiliul Județean Ialomița

Proiectul ADI ECOO de 112 milioane de lei a fost «etapizat»

Consiliul Județean Ialomița a anunțat public că investiția care presupunea dotarea ADI ECOO 2009 SRL cu echipamente destinate co­lectării selective a deșeurilor muni­cipale «a fost salvată». «Pro­iectul a fost „mutat“ la Fondul de Mediu și va fi „etapizat“!» a declarat vicepre­ședintele instituției, Cătălin Grigore în cadrul unei conferințe de presă. Reamintim că proiectul, finanțat inițial prin POIM, a fost blocat din cauza contestațiilor.

Proiectul ADI ECOO 2009, «ratat»... Consiliul Județean Ialomița a aprobat, în decembrie 2022, un proiect de hotărâre care permitea dotarea ADI ... [citește_tot_articolul]

12 Decembrie 2023, 18:10 (4548 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Reabilitarea energetică a instituțiilor MAI din Ialomița se va finaliza anul viitor

Reabilitarea energetică a instituțiilor MAI din Ialomița se va finaliza anul viitor

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița și Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița «General de brigadă Nicolae Condeescu» sunt beneficiarele a 3 proiecte cu finanțare europeană pentru reabilitarea energetică a clădirilor uni­tăților pe care le au în subordine. Doar un singur proiect se va încheia la sfâr­șitul acestui an.

Lucrări în execuție Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița și-a asumat în 2020 implementarea unui proiect în valoare de 8,2 milioane de lei pentru reabi­litarea energetică... [citește_tot_articolul]

12 Decembrie 2023, 16:50 (2973 vizualizări - 1 comentariu)

SPORT

Pregătire cu 6 amicale

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Pregătire cu 6 amicale

Unirea Slobozia traversează cel mai bun sezon de la revenirea în Liga a II-a, petrecută în 2020. După 15 etape, «dragonii» au 31 de puncte. Sezonul trecut, tot în pauza de iarnă, ialomițenii adunaseră 29 de puncte după 16 etape. Acum 2 ani, tot după 16 etape, Unirea avea 24 de puncte. A fost sezonul miraculoasei calificări în play-off. Acum nu mai putem vorbi de miracole. Unirea Slobozia reprezintă o construcție solidă, iar pre­zența în play-off este asigurată în proporție de 95%. Sunt 9 puncte care despart echipa noastră de locul 7, ceea ce înseamnă că, pentru a fi siguri 100% de prezența în lupta pentru promovare, ne mai trebuie cel mult 4 puncte. Le putem ob­ține din deplasările... [citește_tot_articolul]

12 Decembrie 2023, 15:05 (3991 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

«Târg de Crăciun» organizat de administrația locală din Țăndărei

«Târg de Crăciun» organizat de administrația locală din Țăndărei

La începutul acestei săptămâni, orașul Țăndărei a deschis oficial primul «Târg de Crăciun» organizat de admi­nistrația locală. Inițiativa a fost aprobată de consilierii locali ai orașului în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, organizată la finalul lunii noiembrie 2023. Târgul va fi deschis până pe data de 10 ianuarie 2024.

Sărbători de Iarnă la Țăndărei A devenit deja o tradiție ca fiecare administrație locală să organizeze «Târguri de Crăciun», o dată cu apropierea Sărbătorilor de Iarnă. Astfel, orașul Țăndărei a răspuns solicitărilor comunității locale, iar la începutul... [citește_tot_articolul]

12 Decembrie 2023, 13:20 (7218 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Etapa scorurilor mari

Fotbal, Liga a IV-a

Etapa scorurilor mari

Sezonul regulat al Ligii a IV-a ialomițene mai are de ars o singură etapă. Biletele pentru play-off sunt, în mare măsură, date, iar înțepăturile între suporterii echipelor angre­nate în lupta pentru titlu se întețesc. Etapa a 17-a, disputată sâmbătă, 9 decembrie 2023, a abundat în victorii categorice, semn că frigul începutului de iarnă s-a lăsat greu în picioarele apărătorilor unora dintre echipe. 6 dintre cele 8 locuri de play-off s-au dat deja. Mai există câte o necunoscută în fiecare serie, iar aceasta se va elucida după etapa viitoare.

Ploaie de goluri la Amara și Albești... [citește_tot_articolul]

12 Decembrie 2023, 12:15 (2635 vizualizări - 0 comentarii)

Joi 18 Iun 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țigări de contrabandă la Fetești

În baza unor informații și a unei autorizații de percheziție emisă de Judecătoria Fetești polițiști, inspectori ai Gărzii Financiare Ialomița, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Intervenție Rapidă ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2010, 13:39
(16263 vizualizări - 0 comentarii)


Firmele, obligate să-și anunțe locurile de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici care își au sediul sau domiciliul pe raza județului Ialomița faptul că, în conformitate cu prevederile legale, ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:25
(14151 vizualizări - 1 comentariu)


Fiscul ialomițean, locul 5 pe țară la încasări

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna septembrie 2010 a fost încasată la bugetul general consolidat suma de 50,39 milioane lei, în procent de 113,72% față de plan, procentul ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:21
(16595 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Copil de 13 ani încerca să fure din magazin!

Un minor de 13 ani, instituționalizat într-un centru de plasament din Slobozia, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure bunuri dintr-un magazin. Fapta s-a produs în noaptea de 12 spre 13 octombrie ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:20
(14657 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia copil hoț


Fetești: «Șofer» fără permis

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 12 spre 13 octombrie, polițiștii feteșteni au oprit în trafic un autoturism întrucît se deplasa cu farurile stinse. În urma verificărilor polițiștii au constatat ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:19
(13330 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Hoț încarcerat

Un tînăr de 27 ani a fost prins marți, 12 septembrie, după ce timp de doi ani a fost urmărit. Infractorul a fost prins în urma unei acțiuni polițienești în localitatea Sinești. În anii 2008 și 2009, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:18
(12674 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești arestare


Cocora: Cercetat penal pentru deținerea de deșeuri periculoase

Polițiștii ialomițeni au descoperit în depozitul unei societăți comerciale din Cocora o cantitate semnificativă de produse de uz fitosanitar cu termenul de valabilitate expirat. Acțiunea s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:17
(13047 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 18:29
(8416 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 18:13
(8454 vizualizări - 0 comentarii)


Cultura romani, pe scena Festivalului «Identitate și cultură romă»

«Identitate și cultură romă» este titlul unui nou Festival pus în scenă, joi, 14 octombrie la Fetești. Aflat la prima ediție, evenimentul reunește reprezentanți ai autorităților publice locale, județene ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:08
(15618 vizualizări - 1 comentariu)


Vitezomanii, amendați cu peste 66000 de lei

Șoferii ialomițeni au încasat în week-endul precedent peste 270 de contravenții la regimul circulației, valoarea amenzilor depășind 66 mii de lei. Cele mai multe abateri constatate de polițiști s-au concretizat ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:06
(11996 vizualizări - 0 comentarii)


Lemnele, în atenția polițiștilor feteșteni

Luni, 11 octombrie, polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilegal de lemne. Polițiștii organizați în filtre rutiere au verificat 14 mașini și au legitimat ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:05
(12559 vizualizări - 2 comentarii)


Școlile, prioritate pentru polițiștii ialomițeni

«În perioada 11-15 octombrie, la nivel național, polițiștii vor intensifica acțiunile de prevenire și combatere a delincvenței juvenile și asigurarea climatului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:04
(14172 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive la Urziceni

Prevenirea furturilor din firme și evitarea faptelor violente au fost aspecte urmărite de acțiunea desfășurată de polițiștii din Urziceni, luni, 11 octombrie. Astfel, au fost verificați 16 agenți economici ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:02
(14841 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane și-au pierdut viața într-un accident rutier

Tragedie în apropierea localității Sinești, pe DN2, la km 35. Patru persoane și-au pierdut viața și o a cincea a fost grav rănită în urma unui accident rutier. Cumplitul incident s-a produs în timp ce un ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 14:01
(15337 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Sinești accident


Săveni: La plimbare cu mașina furată și beat la volan

Duminică, 10 octombrie, dimineața polițiștii rutieri aflați pe raza comunei Săveni au oprit pentru un control de rutină o mașină înmatriculată în Capitală. Întrucît mirosea a alcool, șoferul, un bucureștean ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 13:51
(15505 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: I-au dat foc la Chrysler

Un autoturism Chrysler a fost cuprins de flăcări duminică noaptea, 10 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, pe strada Cărămidari din Slobozia. Întrucît în apropierea autoturismului au fost descoperite două ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 13:33
(13908 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Ialomița: Inconștienți în trafic

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 8 spre 9 octombrie, polițiștii feteșteni au prins un tînăr din localitate care conducea mașina în stare de ebrietate. La testarea cu aparatul Drager a conducătorului ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:28
(13405 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți de fier vechi prinși de polițiști

Doi feteșteni, de 30 și 35 de ani, sînt cercetați penal de polițiști pentru furt după ce au fost identificați ca fiind autorii mai multor furturi de obiecte metalice. Furturile au fost anunțate polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:25
(14037 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Primăriile pot împrumuta bani de la Ministerul Finanțelor pentru a-și achita datoriile

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează agenții economici care înregistreză creanțe neîncasate de la unitățile administrativ-teritoriale și, în acelasi timp, au obligații fiscale neachitate ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:23
(18626 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive pe timp de noapte

Sîmbătă, 9 octombrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de prevenire a faptelor antisociale în 33 de comune. Rezultatele activităților s-au concretizat în constatarea a 7 infracțiuni pentru ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:16
(16736 vizualizări - 0 comentarii)


Viitura toxică de pe Dunăre nu a ajuns în Ialomița

Inspectorii sanitar-veterinari ai DSV Ialomița au monitorizat traseul fluviului Dunărea și brațul Borcea la nivelul județului Ialomița ca urmare a viiturii cu substanțe toxice provenit din Ungaria. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:14
(14801 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul Anual de Carte»: Mircea Cărtărescu, la Slobozia

«Salonul Anual de Carte»: Mircea Cărtărescu, la Slobozia

În cadrul «Salonului Anual de Carte», eveniment organizat de Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu», va fi prezent și scriitorul Mircea Cărtărescu. Evenimentul se va produce marți, 12 octombrie 2010, începînd ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2010, 16:03
(14778 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10,2%, rata șomajului în septembrie 2010

La sfîrșitul lunii septembrie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrate 10732 persoane, din care 4614 șomeri indemnizați, respectiv 6118 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2010, 12:31
(8620 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Ungaria, găsită la Slobozia

Miercuri, 6 octombrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru depistarea în trafic a mașinilor ce figurează urmărite internațional. Acțiunea a fost cu ghinion pentru un slobozean de 43 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2010, 18:45
(16412 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț după gratii

Polițiștii slobozeni au reușit capturarea unui infractor, autor a cinci furturi comise la Slobozia. Băcăuanul de 43 ani se află, în prezent, după gratii. Prima faptă a fost sesizată polițiștilor în luna ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2010, 18:44
(19447 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelăciune cu telefonul mobil: Două tinere, «furate» prin SMS

Două persoane au sesizat Poliția Slobozia despre faptul că în cursul zile de marți, 5 octombrie a.c., ar fi fost prejudiciate cu sume de bani după ce au dat curs solicitărilor unor persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:56
(16784 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Biciclist, accidentat de un taxi

Slobozia: Biciclist, accidentat de un taxi

În după-amiaza zilei de marți, 5 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că, pe bulevardul Chimiei din localitate, s-a produs un accident de circulație soldat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:55
(14947 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții trecute, în intervalul orar 23.00-05.00, efective din cadrul Poliției Țăndărei au organizat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea furturilor de animale, dar și menținerea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:54
(16940 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Tînăr prins la volan cu permisul suspendat

Aproape de miezul nopții, pe DJ213, pe raza localității Luciu, polițiștii au identificat un autoturism la volanul căruia se deplasa un tînăr, de 25 de ani, din județul Constanța. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:52
(17203 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Iuksel în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Ion în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! #pasajladrajna în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Andreea în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 ... urât în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Adevarul în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! sacagiul în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia parpanghel în «Zilele Comunelor», evenimente de sute de mii de lei spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Gu în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Marin în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Dog în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Gigel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Gu în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...