Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul Gabi Ionașcu, sub asediul violet al flăcării portocalie

Autoritatea publică visează că apa este potabilă și nu numai

Primarul Gabi Ionașcu, sub asediul violet al flăcării portocalie

Vineri, 22 ianuarie, la orele 18,00, primarul Gabi Ionașcu a reacționat dur la decizia DSP de anulare a autorizației de funcționare pentru apa subterană. Alături de directorul SC Urban, primarul a susținut că această decizie este una exclusiv politică: «este vorba de presiuni politice concentrate din partea prefectului Mădălin Teculescu și a liderului PD-L Cazacu Marinică. Multe orașe se confruntă cu probleme legate de exploatarea apei din surse subterane. Dacă la Slobozia apa ar fi fost nicio problemă». Mai ponderat în declarații, Valentin Cilibeanu a afirmat că «decizia DSP este una excesivă. DSP se prevalează în anularea autorizației de un singur punct neîndeplinit din programul de conformare. Noi am solicitat în repetate rînduri o derogare a termenului impus fapt permis de lege. Nu l-am obținut și mă abțin de la orice comentariu. Asigur însă populația că SC Urban va continua să furnizeze apă potabilizată pînă la obținerea avizului. Deja am solicitat o ordonanță președințială în acest sens»... [citește_tot_articolul]

22 Ianuarie 2010, 18:29 (8532 vizualizări - 8 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

AJOFM cheltuie de 5 ori mai mult decît produce!

Joi, 21 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, AJOFM Ialomița a confirmat că județul nostru se află pe locul 6 în topul național al județelor cu cei mai mulți șomeri. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură... cheltuim și de 5 ori mai mult decît încasăm!

Potrivit datelor statistice furnizate de Agenția Județeană Ocupare a Forței de Muncă, la nivelul lunii decembrie 2009 Ialomița s-a clasat pe locul 6 în topul național cu un procent de șomeri de 11,6 la sută. Nicoleta Staicu, directorul Agenției, susține că această cifră se datorează, în principal, condițiilor economice, dar și lipsei de adaptare a forței de muncă la cerințele pieței.
Mai grav e însă faptul că această criză... [citește_tot_articolul]

22 Ianuarie 2010, 10:42 (7864 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Corn, lapte, mucegai și ață de sac

Rămîne cum s-a stabilit!

Corn, lapte, mucegai și ață de sac

După un semestru lung, în care autoritățile au încercat inutil să remedieze neajunsurile generate de gestionarea programului «cornul și laptele», situația rămîne neschimbată. Iar soluțiile întîrzie să apară.

Copiii mănîncă «mucegai și ațe»
Potrivit rezultatelor unui control organizat la în perioada 9-15 ianuarie a.c., un număr de 13 unități școlare din județ au fost controlate de reprezentanții DSV Ialomița care au constatat ceea ce fiecare dintre noi știe, de-acum, de ani. Cornul și laptele oferit copiilor este sub standardul alimentar. Mai mult decît atît, precizează reprezentanții DSV, în cazul cornurilor distribuite de SC Boromir Buzău, acestea conțin «ață de sac și pete de mucegai»... [citește_tot_articolul]

21 Ianuarie 2010, 17:06 (12417 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Amonil și-a întrerupt parțial producția

Din cauza scăderii presiunii gazului metan pe magistrala de transport

Amonil și-a întrerupt parțial producția

Codul galben pentru județul nostru și temperaturile scăzute din ultimele zile au determinat oprirea activității de producție la Amonil SA, comunicarea remisă Bursei de Valori București evidențiind acest aspect. Astfel, «în data de 18 ianuarie 2010, în schimbul II, ca urmare a reducerii cotei de gaz metan, materie primă pentru obținerea îngrășămintelor cu azot la cota de avarie minimă, datorită scăderii presiunii gazului metan pe magistrala de transport determinată de condițiile meteorologice deosebite (temperaturi) scăzute, SC Amonil SA a fost determinată să întrerupă activitatea de producție la instalațiile de Amoniac, Kellogg, Uree Stripping și îngășăminte lichide UAN» informează reprezentanții... [citește_tot_articolul]

20 Ianuarie 2010, 17:31 (8106 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Bani din vânt pentru bugetul județului

Preț record pentru concesionarea unui hectar de teren în Ialomița

Bani din vînt pentru bugetul județului

După ce a încercat inutil vreme de 12 ani să eficientizeze exploatarea terenurilor aflate în proprietatea privată a județului, Consiliul Județean Ialomița reușește prima performanță notabilă din existența sa: concesionarea la un preț de 800 de lei pe hectar a terenurilor proprietate privată a județului din zona Giurgeni-Vlădeni.

Banii din vînt intră în conturile Consiliului
Istoria eficientizării terenurilor aflate în proprietatea privată a județului Ialomița se pierd în negura guvernărilor ultimei decade. Vă mai amintiți, probabil, celebra fermă de sturioni a lui Gheorghe Savu, întinsă pe 1000 de hectare și care ar fi trebuit să salveze România de la foamete și să... [citește_tot_articolul]

20 Ianuarie 2010, 11:43 (8401 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Criminali încătușați în Ialomița

«Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu sprijinul tehnic și informativ al SRI și DGIPI și împreună cu ofițeri din cadrul BCCO Constanța și BCCO București, au procedat la destructurarea un grup infracțional organizat de anvergură, constituit din peste 10 persoane, avînd o structură ermetică, cu membri extrem de violenți, specializat în fraude macro-economice, vizînd prejudicierea unor firme, prin emiterea de file CEC sau bilete la ordin fără acoperire, în numele unor societăți fictive» informează un comunicat de presă al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Gruparea criminală recent destructurată... [citește_tot_articolul]

17 Ianuarie 2010, 15:12 (21684 vizualizări - 3 comentarii)

EVENIMENT

Poliția a amendat un procuror

Pentru că ar fi trecut pe roșu la semafor

Poliția a amendat un procuror

Fapt incredibil la Slobozia. Pentru prima data în istoria poliției locale un agent de siguranță publică a amendat un procuror pentru nerespectarea culorii roșii la semafor. Iar pentru ca incredibilul să devină senzațional sîntem în măsură să vă informăm că sancțiunea a fost aplicată după ce polițistul l-a urmărit pe procuror pînă în propriul birou!

Incredibil, dar adevărat
În cursul zile de joi, 14 ianuarie a.c., la una dintre trecerile semaforizate din Slobozia, un agent de siguranță publică din cadrul poliției locale a sesizat o mașină circulînd fără a opri regulamentar la culoarea roșie a semaforului. Plin de zel, polițistul a pornit în urmărirea potențialului contravenient... [citește_tot_articolul]

15 Ianuarie 2010, 18:33 (37633 vizualizări - 22 comentarii)

EVENIMENT

SLOBOZIA, la un pas de apa menajeră

SLOBOZIA, la un pas de apa menajeră

Epopeea sursei de apă a slobozenilor deschide în acest an un nou capitol. Potrivit declarațiilor autorităților locale, SC Urban poate pierde în orice clipă autorizația sanitară de funcționare pentru sursa de apă subterană. Iar o declarație de ultimă oră a liderului PD-L, Cazacu Marinică, anunță începutul sfîrșitului. «Dacă autoritățile locale nu declară apa din sursa subterană drept apă menajeră, voi face plîngeri penale atît împotriva municipalității, cît și împotriva Direcției de Sănătate Publică» ne-a declarat, în exclusivitate, Cazacu.

Punct. Și de la capăt.
Anunțam la sfîrșitul anului trecut că viitorul sursei subterane de apă se află în... [citește_tot_articolul]

14 Ianuarie 2010, 06:12 (11357 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Fotbal de și în criză la Slobozia

Fotbal de și în criză la Slobozia

Ca și alte domenii, fotbalul slobozean este nevoit să strîngă cureaua. Nu sînt bani de transferuri, nu sînt bani de prime, nu sînt bani de echipament nou... Iar viitorul este și mai sumbru. Chiar dacă, prin absurd (Unirea Urziceni a demonstrat-o!), fotbalul slobozean ajunge în eșalonul secund, municipalitatea va anunța că nu sînt bani pentru... banalele deplasări la Botoșani sau Suceava. Despre cantonamente nu poate fi vorba, pentru că două săptămîni de pregătire în afara orașului implică cheltuieli de 600 milioane de lei vechi, mai mult decît suma tuturor salariilor pe o lună.

Bani deloc, transferuri ioc
În mare, acestea sînt aspectele începutului de sezon pentru Unirea... [citește_tot_articolul]

13 Ianuarie 2010, 19:06 (7901 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

I-a dus iubitului din pușcărie droguri în tort

Cadou de Sfîntul Valentin

I-a dus iubitului din pușcărie droguri în tort

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Ialomița, în colaborare cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, au finalizat cercetările și au trimis în judecată o tînără în vîrstă de 27 de ani, din municipiul București.
În sarcina acesteia s-a reținut că, în ziua de 14 februarie 2007, s-a prezentat la sectorul vizite, pachete și corespondență al Penitenciarului Slobozia cu alimente pentru concubinul său, deținut în această unitate, cu ocazia sărbătorii onomasticii acestuia de Sfîntul Valentin. Tînăra s-a folosit de o identitate falsă, cea a surorii deținutului, iar în tortul pe care i l-a adus concubinului... [citește_tot_articolul]

13 Ianuarie 2010, 15:03 (12382 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

924 de firme cu activitatea suspendată, 60 de societăți dizolvate, 336 de firme radiate

Criza economică și efectele produse

924 de firme cu activitatea suspendată, 60 de societăți dizolvate, 336 de firme radiate

9430 de agenți economici au reușit să «supraviețuiască» crizei financiare de anul precedent

Mediul de afaceri ialomițean a fost grav afectat de criza economică de anul precedent, iar anul acesta previziunile analiștilor financiari sînt la fel de sumbre. Statisticile Oficiului Național al Registrului Comerțului, instituție abilitată să centralizeze numărul agenților economici activi sau inactivi, confirmă declinul mediului de afaceri ialomițean. Ultima centralizare, oferită publicității la începutul săptămînii curente, detaliază numărul cererilor de suspendare a activității, dizolvare sau radiere voluntară din anul precedent.
Potrivit documentului, la nivelul județului Ialomița, în perioada ianuarie-decembrie 2009, 924 de agenți economici și-au suspendat activitatea, înregistrînd astfel o creștere de peste 2980%... [citește_tot_articolul]

12 Ianuarie 2010, 17:29 (6982 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Polițiștii au aplicat zeci de amenzi în week-end-ul trecut

Polițiștii au aplicat zeci de amenzi în week-end-ul trecut

La finele săptămînii precedente, în perioada 8-10 ianuarie 2010, polițiștii ialomițeni au organizat, la nivelul județului, acțiuni ce au avut drept obiectiv asigurarea respectării legii, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Astfel, în noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 9 spre 10 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție Albești, Ciulnița, Ciochina și Buești au desfășurat acțiuni comune, pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul verificărilor, polițiștii au controlat 18 autovehicule și au legitimat 33 de persoane, fiind instituite 2 filtre rutiere. Cu ocazia... [citește_tot_articolul]

12 Ianuarie 2010, 17:22 (9308 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Șoselele ialomițene și-au luat din nou tributul

Mamă și fiică, decedate într-un grav accident rutier

click pe poză

Accidentul s-a petrecut sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,00, pe raza comunei Movilița. Acestea se aflau pe bancheta din spate a unui autoturism Dacia Logan, condus de soțul și tatăl lor, cînd mașina a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Pentru a interveni la salvarea victimelor a fost alertat echipajul SMURD Urziceni, care s-a deplasat cu ambulanța din dotare la locul accidentului, intervenind în colaborare cu cadrele Serviciului Județean de Ambulanță pentru executarea a numeroase manevre de resuscitare mamei, în vîrstă de 29 ani, respectiv a micuței, de 6 ani. Însă acestea nu au mai putut fi salvate... Bărbatul, în vîrstă de 27 ani, a fost, de asemenea, rănit, fiind preluat... [citește_tot_articolul]

11 Ianuarie 2010, 12:28 (10411 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Rata șomajului în luna decembrie 2009-11,6%

La sfîrșitul lunii decembrie 2009, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a fost înregistrat un număr de 12256 persoane ca șomeri, dintre care 6256 indemnizați, respectiv 6000 șomeri neindemnizați. Din numărul total de șomeri aflați în baza de date a Agenției la 31 decembrie 2009, 4829 sînt femei.
La finele lunii decembrie 2009, rata șomajului înregistrată la nivelul județului Ialomița este de 11,6 %, mai mare decît cea înregistrată la finele lunii noiembrie 2009, cînd s-a situat la 11%. ... [citește_tot_articolul]

7 Ianuarie 2010, 19:22 (4553 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

La Fetești, de Boboteaza Cailor

(click pe poză)

Prin tradiție, ziua de Bobozează este pentru proprietarii de cai din Fetești și din împrejurimi, un prilej de a-și etala cele mai frumoase exemplare pe care le dețin. Anul acesta, la parada organizată pe 6 ianuarie au participat peste 40 de atelaje și aproape 100 de proprietari de cai, număr record potrivit aprecierilor organizatorilor. Botezul și parada cailor, desfășurate pe strada principala a municipiului s-au bucurat de prezența unui public extrem de numeros. Însă principala atracție a manifestării a fost concursul desfășurat pe malul Borcei, concurs dotat cu premii substanțiale în bani și harnașamente.
Evenimentul a fost organizat de către municipalitate și este o tradiție care datează... [citește_tot_articolul]

6 Ianuarie 2010, 18:20 (20406 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Cristian Ivan, noul șef al Poliției Slobozia

«Începînd cu data de 8 ianuarie 2010, în urma promovării concursului organizat în cursul zilei de marți, 5 ianuarie a.c., pentru funcția de Șef al Poliției Municipiului Slobozia, subcomisarul de poliție Cristian Ivan va îndeplini atribuțiunile specifice acestei funcții» se arată într-un comunicat de presă remis redacției noastre de biroul de presă al IPJ Ialomița. Potrivit aceluiași comunicat, ofițerul are 33 de ani, este absolvent al Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București, profilul «Cercetări penale», promoția 1998 și a ocupat succesiv mai multe funcții în cadrul IPJ Ialomița. Astfel, între 1998 și martie 2008, Cristian Ivan a fost ofițer specialist în cadrul Serviciului... [citește_tot_articolul]

6 Ianuarie 2010, 12:39 (17710 vizualizări - 6 comentarii)

EVENIMENT

La Mulţi Ani tuturor ialomiţenilor!

slideshow

... [citește_tot_articolul]

1 Ianuarie 2010, 12:38 (6672 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Revoluție în practica administrativă locală

Prefectura a decis

Revoluție în practica administrativă locală

La sfîrșitul săptămînii precedente, prefectul Mădălin Teculescu a organizat ultima conferință de presă a acestui an. Printre subiectele abordate s-a numărat și una dintre cele mai interesante inițiative ale Instituției Prefectului din ultimii ani, aceea de a sprijini administrațiile locale în practica legislativă de adoptare a hotărîrilor de consiliu local. Inițiativa survine ca urmare a numeroaselor exemple de încălcarea legii, precum și a semnalelor transmise de către autoritățile locale privind dificultățile cu care se confruntă în procesul de elaborare a proiectelor de hotărîre. Conform declarațiilor oficiale, inițiativa ar urma să fie aplicată începînd cu anul 2010 și va aduce economii semnificative... [citește_tot_articolul]

28 Decembrie 2009, 09:12 (6922 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

3000 de lei pentru o parcare ilegală!

Amenzi record pentru încălcarea legii la Slobozia

3000 de lei pentru o parcare ilegală!

Altercațiile dintre polițiștii comunitari și contravenienții din Slobozia au atins un nou nivel. După ce luni în șir primii s-au plîns de lipsa de spirit civic a populației, iar cei amendați de lipsa de înțelegere a polițistilor, un incident fără precedent este pe cale să modifice percepția opiniei publice asupra acestui război stradal. Pentru prima dată în istoria instituției, un polițist comunitar a aplicat o amendă de 3000 de lei pentru o parcare ilegală. Reproducem mai jos firul evenimentelor care au făcut posibil acest lucru.

O duminică de 3000 de lei noi
În dimineața celui de-al doilea tur de scrutin al prezidențialelor, Săndel Caraivan, unul dintre comercianții... [citește_tot_articolul]

24 Decembrie 2009, 12:17 (8290 vizualizări - 5 comentarii)

EVENIMENT

85 de miliarde, ajutor de la bugetul de stat pentru «Apa lui Ionașcu»

Problema apei de la Slobozia, problemă națională

85 de miliarde, ajutor de la bugetul de stat pentru «Apa lui Ionașcu»

Saga sursei de apă depășește granițele orașului și devine «problemă națională». După ce a înghițit pînă în prezent circa 160 de miliarde de la bugetul local, sursa subterană de apă se pregătește să înghită alte 85 de miliarde, de această dată de la bugetul național. Banii ar urma să fie prevăzuți, la propunerea parlamentarilor ialomițeni, în bugetul național din 2010. Propunerea a fost făcută astăzi, în spatele ușilor închise ale Primăriei Slobozia, în cadrul unei întîlniri la care au participat prefectul Mădălin Teculescu, subprefectul Gigi Petre, deputatul PSD Marian Neacșu, senatorul PD-L Tudor Panțuru și primarul Gabi Ionașcu.

Bani de la stat pentru rețeaua de apă
... [citește_tot_articolul]

21 Decembrie 2009, 17:43 (7830 vizualizări - 1 comentariu)

Sâmbătă 20 Iun 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Centrul de Comunicare Județean pentru Referendumul Național 2012, înființat

Pe parcursul perioadei premergătoare Referendumului Național din data de 29 iulie 2012, precum și în ziua Referendumului, pentru asigurarea informării corecte și echidistante a cetățenilor, prin dispoziție ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2012, 15:21
(12230 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1000 de intervenții SMURD în Ialomița

Serviciile Mobile de Urgență, Reanimare și Descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au intervenit în cel de-al doilea trimestru al anului la 1017 cazuri de urgență. Îngrijorător ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2012, 18:28
(8484 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii, surprinși în timp ce încercau să fure bunuri dintr-o mașină

În cursul zilei de joi, 12 iulie a.c., în jurul orei 16,00, un șofer, de 23 ani, din Slobzia, a sesizat prin 112 faptul că a surprins doi minori care încercau să îi sustragă bunuri din autoturism. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2012, 18:27
(7309 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul crește insesizabil-5,84%

La sfîrșitul lunii iunie 2012, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița anunță o creștere a ratei șomajului cu 0,05 puncte. Concret, la finele lunii iunie 2012 rata șomajului înregistrată ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2012, 18:22
(7963 vizualizări - 3 comentarii)


DGFP Ialomița: Evaziune de peste 30,75 milioane lei în primul semestru din 2012. 6 sesizări la Parchet!

În luna iunie 2012, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au stabilit venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de peste 3,577 milioane lei, din care aproape 0,696 milioane lei ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2012, 18:12
(9695 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Poliția Locală, la raport

Poliția Locală Slobozia și-a prezentat raportul de activitate pe cel de-al doilea trimestru al anului 2012. Activitatea oamenilor legii a fost destul de intensă... Astfel, asigurarea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2012, 18:09
(12229 vizualizări - 2 comentarii)


Activitatea IJP Ialomița în prima jumătate a anului 2012, lăudabilă

În primele 6 luni ale anului 2012, 61 de persoane au fost date în urmărire națională la nivelul județului Ialomița. Pentru 16 dintre acestea, Inspectoratul Județean de Poliție Ialomița a solicitat și urmărirea ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2012, 18:08
(6127 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Neavînd permis, a intrat cu mașina în pom

În cursul zilei de miercuri, 11 iulie a.c., în jurul orei 16,30, pe DJ203F, între localitățile Iazu și Scînteia, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Din cercetările efectuate ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2012, 22:35
(10338 vizualizări - 4 comentarii)


DGFP Ialomița: Măsuri de executare silită

În luna iunie 2012, pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a derulat mai multe măsuri de executare silită. Astfel, s-au emis peste 1455 de somații, în ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2012, 22:34
(11362 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Șoferi prinși de polițiști. Unul cu permis reținut, unul cu carnet fals!

Doi șoferi, de 50 și 28 ani, s-au ales cu dosare penale, după ce au fost trași pe dreapta marți, 10 iulie a.c., de polițiștii din Coșereni. Bărbatul de 50 ani, domiciliat în Galați, rula cu viteza de peste ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:21
(9487 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jandarmii amendează «fetițe»

Slobozia: Jandarmii amendează «fetițe»

Două tinere ce practicau «cea mai veche meserie din lume» au fost prinse de jandarmii ialomițeni în flagrant. Oamenii legii au demarat o amplă acțiune de combatere a actelor de prostituție.
Cele două ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:20
(13962 vizualizări - 6 comentarii)


AJOFM Ialomița: Stimulente pentru angajatori

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița le oferă angajatorilor din județ o serie de beneficii în baza Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:19
(10917 vizualizări - 2 comentarii)


Bucu: Vindea drujbe ilegal

Polițiștii din Bucu au depistat pe raza localității un tînăr de 22 ani, domiciliat în Bărbulești, care încerca să comercializeze ilegal trei drujbe. El nu deținea documente de proveniență pentru bunurile ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:14
(9256 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu drujba


DGFP Ialomița: Încasări cu 12,33% mai mari la buget

Inspectorii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița au prezentat un raport referitor la încasările la bugetul de stat. Astfel, în primul trimestru al anului 2012 a fost încasată suma ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:14
(10019 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Sprijin pentru tinerii absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița îi așteaptă pe toți tinerii absolvenți de liceu și facultate ai promoției 2012 pentru a beneficia de indemnizația de șomaj. Pentru a putea beneficia ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:13
(9414 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Nu-ți lăsa mașina la îndemîna hoților!»

«Nu-ți lăsa mașina la îndemîna hoților!» este mesajul pe care îl transmit polițiștii ialomițeni tuturor șoferilor în cadrul unei campanii naționale de prevenire a furturilor de și din autoturisme. Campania ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2012, 17:09
(10992 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

10 Iulie 2012, 18:05


A fost descoperit trupul tînărului din Bărcănești înecat în Ialomița!

Duminică, 8 iulie a.c., un tînăr de 18 ani, din Bărcănești, sfîrșea înecat în apele Ialomiței. Acesta plecase la scăldat alături de alți prieteni. Trupul său a fost decoperit abia marți, 10 iulie.  ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2012, 17:24
(11720 vizualizări - 0 comentarii)


Un feteștean a încercat să obțină un credit bancar cu acte false!

Luni, 9 iulie a.c., reprezentații unei bănci din Slobozia au sesizat Poliția după ce un funcționar a constatat că un cetățean, de 51 ani, din Fetești, care a solicitat un credit, prezentase documente falsificate ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2012, 17:15
(9051 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Patru copii, cercetați pentru furt

Patru minori, cu vîrste cuprinse între 12 și 15 ani, din Fetești și Vlădeni, sînt cercetați de polițiști după ce au furat mai multe bunuri. Doi dintre ei au furat din curtea unei femei, în timp ce alți ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2012, 17:08
(9350 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amedați pentru că au folosit telefonul mobil la volan

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au demarat luni, 9 iulie a.c., o acțiune pe șoselele județului, pentru depistare a șoferilor care conduc vorbind la telefonul mobil. 31 de persoane au fost surprinse ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2012, 17:03
(9325 vizualizări - 3 comentarii)


Anunț angajare

SC TRACON SRL Slobozia angajează
inginer constructor
cu experiență în ofertare
Relații la telefon 0722/210.926

10 Iulie 2012, 14:07


Rîul Ialomița a mai luat o viață. Tînăr de 18 ani din Bărcănești, înecat!

Un tînăr de 18 ani, din localitatea Bărcănești, care a plecat la scăldat în rîul Ialomița în după-amiaza zilei de duminică, 8 iulie a.c., a sfîrșit înecat. Un echipaj de pompieri de la Secția Urziceni a ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 16:14
(14327 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Bărbulești

Duminică, 8 iulie a.c., în jurul orei 22,15, locuința unui cetățean din localitatea Bărbulești a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii de la Secția Urziceni s-au deplasat la fața locului cu trei autospeciale ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 16:13
(8394 vizualizări - 1 comentariu)


Vlădeni: I-a luat foc Dacia

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, un autoturism Dacia a fost cuprins de flăcări pe raza localității Vlădeni. Evenimentul a fost sesizat prin 112 sîmbătă, 7 iulie a.c., în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 16:11
(10891 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Atenție! Din nou înșelăciuni la telefon!

În cursul zilei de vineri, 6 iulie a.c., o femeie de 42 ani, din Fetești, a sesizat Poliția despre faptul că a fost prejudiciată cu sume de bani după ce a dat curs solicitărilor unor persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 16:06
(10542 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 129 de minori, cercetați de polițiști

În primele șase luni ale anului 2012, 129 de minori au fost cercetați de polițiștii ialomițeni pentru comiterea de infracțiuni. Îmbucurător este faptul că numărul acestora este în scădere față de aceeași ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:58
(7535 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Capacele de canalizare, căutate de hoți

Sîmbătă, 7 iulie a.c., în jurul orei 23,45, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că, pe strada Cimitirului, persoane necunoscute încercau să sustragă două capace de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:46
(8966 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A făcut accident după ce fiica sa s-a speriat de o albină!

În dimineața zilei de vineri, 6 iulie a.c., în jurul orei 10,20, Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe strada Călărași din municipiu s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:35
(11352 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Scînteia: A acroșat un biciclist beat

Un accident rutier s-a produs vineri, 6 iulie a.c., în jurul orei 22,00, în comuna Scînteia și s-a soldat cu rănirea unui biciclist. Din cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un tînăr, de 23 ani ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:32
(15863 vizualizări - 11 comentarii)


Ultimele comentarii
NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Dan în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! antonia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! de la ANAF în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...