Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Marin Constantin se întoarce la Consiliul Județean. Sau nu!

PSD Ialomița contestă numirea în funcție a subprefectului

Marin Constantin se întoarce la Consiliul Județean. Sau nu!

Surse apropiate Instituției Prefectului Ialomița susțin că «rocada subprefecților» nu ar fi fost posibilă fără acordul tacit al PSD Ialomița. Considerat «eminența cenușie» a Organizației PSD în mandatul președintelui Ciupercă, Marin Constantin a căzut, încet-încet, în dizgrație. Potrivit legii, acesta ar trebui să revină acum pe funcția de consilier pe care o ocupa în cadrul Consiliului Județean Ialomița. Președintele Victor Moraru a declarat public că Marin Constantin a solicitat revenirea pe post, însă pînă la acest moment nu a fost luată o decizie... «Studiem legalitatea acestui demers. Dacă e posibil, nu avem nimic împotrivă!» a declarat el. Reamintim că, pentru a putea fi numit în... [citește_tot_articolul]

10 Noiembrie 2016, 12:55 (7476 vizualizări - 3 comentarii)

POLITICĂ

Deputatul Aurelian Ionescu, exclus din ALDE

Deputatul Aurelian Ionescu, exclus din ALDE

Marți, 4 octombrie 2016, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Județean al ALDE, deputatul de Ialomița Aurelian Ionescu, președintele Organizației, a fost exclus. Nu vă înghesuiți, că locul lăsat liber pare deja a fi fost ocupat...

Deputatul Aurelian Ionescu nu mai este președinte la ALDE Ialomița!
Deranjat de scrisoarea deschisă prin care deputatul Aurelian Ionescu susținea că se impune convocarea Congresului Extraordinar al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu l-a decapitat scurt, din încheietură, pe parlamentarul de Ialomița. În replică, deputatul ialomițean înfierează proletar... [citește_tot_articolul]

5 Octombrie 2016, 14:40 (7350 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Tinel îi face plângere penală lui Mocioniu

S-a deschis sezonul de vînătoare politică

Tinel îi face plîngere penală lui Mocioniu

Deputatul Gheorghe Tinel a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că va face o plîngere penală primarului Adrian Mocioniu, pentru «obstrucționarea unei inițiative cetățenești». Deputatul PNL îl acuză pe alesul PSD că a refuzat să avizeze amplasarea a două corturi pentru strîngerea de semnături în cadrul campaniei «Vrem pasaj la Drajna!», inițiată de filiala județeană a PNL.

Ultima soluție, plîngerea penală
Deputatul PNL Gheorghe Tinel a anunțat săptămîna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, că intenționează să formuleze o plîngere penală împotriva primarului Sloboziei... [citește_tot_articolul]

29 Septembrie 2016, 18:05 (12291 vizualizări - 43 comentarii)

POLITICĂ

Consilierii PNL se opun împrumutului de 25,4 milioane de lei

Reacție politică la Slobozia

Consilierii PNL se opun împrumutului de 25,4 milioane de lei

Consilierii locali PNL ai municipiului Slobozia au contestat hotărîrea de Consiliu adoptată luni, 12 septembrie 2016, prin care Primăria Slobozia împrumută 25,4 milioane de lei pentru finalizarea investiției «Reabilitarea funcțională a Pieței Revoluției». Decizia a fost anunțată la sfîrșitul săptămînii precedente, în cadrul unei conferințe de presă. «Am depus o contestație pe contencios administrativ, pentru a bloca procedura de împrumut. Avînd în vedere importanța acestei decizii, considerăm că ea trebuia mediatizată și dezbătută public, conform legii!» a declarat Mihaela Ojog, noul lider al grupului de consilieri locali.

Luptă politică la scenă deschisă... [citește_tot_articolul]

29 Septembrie 2016, 16:15 (8733 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Sistem integrat de management al deșeurilor în Ialomița

O inițiativă de remarcat

Sistem integrat de management al deșeurilor în Ialomița

Joi, 22 septembrie 2016, în cadrul ședinței Consiliului Județean Ialomița, a fost depusă o propunere de strategie pentru gestionarea deșeurilor în județul Ialomița. Documentul a fost redactat de către consilierul PNL Dragoș Soare și se dorește a fi o alternativă la actualul sistem.

Nimeni nu mai crede în minuni
Aflată în minoritate (n. red.: 10 consilieri PNL împotriva a 20 PSD+ALDE), noua generație de consilieri județeni a PNL își propune să abordeze diferit ideea de Opoziție în cadrul Consiliului Județean. La ultima ședință ordinară, consilierul PNL Dragoș Soare a oferit plenului... [citește_tot_articolul]

29 Septembrie 2016, 14:05 (6393 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Guvernul investește în școlile-problemă din Ialomița

Guvernul investește în școlile-problemă din Ialomița

Potrivit unui parteneriat încheiat între Ministerul Educației și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, școlile fără autorizații sanitare din Ialomița vor intra într-un amplu program de reabilitare, cheltuielile urmînd să fie suportate de Guvern, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală. În prezent, doar 3 școli din Ialomița au fost incluse în acest proiect, urmînd ca de anul viitor alte 10 unități școlare să fie reabilitate cu sprijinul Guvernului.

Bani guvernamentali pentru școli ialomițene
Pentru că la fiecare început de an școlar problema... [citește_tot_articolul]

16 Septembrie 2016, 17:50 (6120 vizualizări - 1 comentariu)

POLITICĂ

Garnitura parlamentară a PSD se aliniază la start

Nimic nu se schimbă

Garnitura parlamentară a PSD se aliniază la start

La sfîrșitul lunii august Guvernul a stabilit printr-o Ordonanță de Urgență data de 11 decembrie ca dată a alegerilor parlamentare. De asemenea, același Guvern a completat prevederile Legii 208/2015, privind alegerea Senatului și a Camerei Deputatilor și Legea 288/2015, privind votul prin corespondență. Ce trebuie să știe ialomițenii e că s-a revenit la votul pe listă, alegătorii urmînd să decidă, de fapt, care va fi partidul pe care să-l voteze...

Moda parlamentară de toamnă
Toate calculele electorale pentru alegerile parlamentare pleacă de la «localele» din vară. Atunci PSD... [citește_tot_articolul]

9 Septembrie 2016, 19:20 (6588 vizualizări - 6 comentarii)

POLITICĂ

ALDE Ialomița vrea 2 parlamentari ALDE Ialomița vrea 2 parlamentari

Ioan Martin, curtat intens

ALDE Ialomița vrea 2 parlamentari

Al doilea partid care vrea mai mult decît poate să ducă este ALDE Ialomița. Potrivit ultimelor informații scăpate din ciurul cu găuri cît pumnul al Organizației, președintele Aurelian Ionescu caută recruți proaspeți. Ultimul dintre aceștia este Ioan Martin, candidatul PNL la Primăria Slobozia în 2016...

Ionescu așteaptă festinul electoral
ALDE Ialomița a fost înaintea localelor doar o glumă. Una proastă, dacă ne întrebați pe noi. Electoratul suveran a spus însă altceva, iar acum șade cocoțat cam pe 8% din voturile electoratului. Și vrea să ajungă la 10-12%, profitînd de scăderea... [citește_tot_articolul]

8 Septembrie 2016, 15:20 (12981 vizualizări - 18 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Tinel pregătește 8 candidați pentru alegerile parlamentare

Tinel pregătește 8 candidați pentru alegerile parlamentare

Ultimul partid care a declanșat mișcarea browniană de recrutare de personal parlamentar este PNL Ialomița. Aflată la acest moment la butoniera deputatului Gheorghe Tinel, filiala pare să fi depășit animozitățile din ultimul an și visează să majoreze cu cel puțin 5% procentele asigurate de electorat la localele din vară. Gheorghe Tinel visează însă la mai mult și nu se sfiește să o declare: «Avem 8 candidați care și-au depus dosarele pentru alegerile parlamentare...».

Aflux de candidați la PNL
Oficial, lista de candidați a PNL Ialomița rămîne în continuare deschisă. Neoficial însă... [citește_tot_articolul]

7 Septembrie 2016, 19:10 (14503 vizualizări - 30 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

«Primarii PNL sunt vânați politic!»

Deputatul Tinel reclamă

«Primarii PNL sînt vînați politic!»

Deputatul Gheorghe Tinel reclamă faptul că primarii PNL sînt vînați de instituțiile descentralizate ale statului. Acuzația survine în contextul în care, la Vlădeni, un control al Direcției de Sănătate Publică a amendat autoritățile locale pentru că «apa nu e potabilă»...

A început «vînătoarea politică»
Deputatul PNL Gheorghe Tinel a reclamat public faptul că instituțiile descentralizate din Ialomița vînează politic primarii Opoziției. Printr-un comunicat de presă acesta a sancționat ceea ce el consideră a fi un abuz flagrant: «PNL Ialomița cere structurilor deconcentrate și în... [citește_tot_articolul]

23 August 2016, 13:05 (13820 vizualizări - 18 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Paros și Ionașcu, braț la braț

Meseriașii politicii locale

Paros și Ionașcu, braț la braț

Ex-primarul PSD și actual consilier local UNPR, Gabi Ionașcu și Radu Paros, redevenit președinte al PMP (și implicit al UNPR!), au organizat împreună prima conferință de presă. Cei doi au declarat că nu au fost niciodată dușmani, ci doar «adversari politici». Mariajul politic al celor doi este justificat de crearea unei opoziții stabile în cadrul Consiliului Local Slobozia...

Politica e o damă de companie
La începutul săptămînii precedente, filiala locală a PMP a organizat o conferință de presă în care a anunțat revenirea lui Radu Paros în poziția de președinte al filialei și... [citește_tot_articolul]

22 August 2016, 19:40 (7544 vizualizări - 11 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Gheorghe Tinel se pregătește de alegerile parlamentare

Gheorghe Tinel se pregătește de alegerile parlamentare

Parlamentarul ialomițean PNL Gheorghe Tinel a susținut săptămîna trecută o conferință de presă, în cadrul acesteia declarînd că se pregătește de alegeri parțiale anticipate la Amara, Țăndărei și Fierbinți. «Sînt ferm convins că alegerile anticipate vor fi mai devreme decît alegerile parlamentare. Cel mai probabil ele vor avea loc în septembrie...» a susținut Gheorghe Tinel.

PNL se pregătește de alegeri
Gheorghe Tinel, președintele PNL Ialomița, a susținut joi, 21 iulie 2016, o conferință de presă în care a susținut că alegerile locale ar trebui să se desfășoare în septembrie.... [citește_tot_articolul]

28 Iulie 2016, 18:40 (10903 vizualizări - 29 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Radu Paros nu mai e președinte la PMP Radu Paros nu mai e președinte la PMP

Radu Paros nu mai e președinte la PMP

Devenit președinte interimar la PMP Ialomița, Radu Paros a pierdut funcția după numai 2 săptămîni. El a fost înlocuit săptămîna trecută cu Ernest Mario Caloianu, președintele UNPR Ialomița.

Prea frumos ca să fie adevărat La începutul acestei luni, Radu Paros a devenit președinte al Organizației Județene a Partidului Mișcarea Populară. Săptămîna trecută el a fost detronat de către deputatul Ernest Mario Caloianu, președinte al Uniunii Naționale pentru Progresul României Ialomița, ca urmare a fuziunii politice dintre cele două partide. Motivația înlocuirii lui Radu Paros ține de matematica... [citește_tot_articolul]

28 Iulie 2016, 13:45 (7065 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Parlament ialomițean în formula «6+1»

Parlament ialomițean în formula «6+1»

La alegerile locale PSD a mizat pe alegătorii care au stat acasă, PNL a mizat pe votul anti-PSD, iar ALDE a obținut un scor la care nici măcar nu visa. Iar pe aceste rezultate de la locale (PSD-50%, PNL-30%, ALDE-8%), strategii politici ai Ialomiței construiesc deja trambulinele electorale pentru viitorii parlamentari. Calculele electorale susțin că toamna aceasta istoria o va scrie tot PSD. Dar la gardul parlamentarelor, potrivit unor informații din culisele filialelor, se pregătesc să lase sacoșa la rînd și oameni noi. Noi e un fel de-a spune, evident... Dar să nu anticipăm!

O rezervare pentru senatorul «Vuvuzelă»... [citește_tot_articolul]

15 Iulie 2016, 22:40 (12135 vizualizări - 34 comentarii)

POLITICĂ

Tinel promite parlamentari PNL la 1 august

Tinel promite parlamentari PNL la 1 august

Săptămîna trecută anunțam că PNL și-a rezervat pentru toamnă două fotolii de parlamentari, respectiv unul în Camera Deputaților și unul în Senat. Gheorghe Tinel a anunțat public că aceștia vor fi nominalizați pînă la 1 august 2016!

Învingătorul le ia pe toate Rămas președinte peste o filială informă și fără viitor, Gheorghe Tinel anunță «măsuri organizatorice radicale». În cadrul unei conferințe de presă desfășurată joi, 7 iulie, acesta a declarat că în următoarele două săptămîni filiala se va reorganiza și va oferi soluții pentru alegerile parlamentare din toamnă. «În două săptămîni... [citește_tot_articolul]

12 Iulie 2016, 16:05 (5483 vizualizări - 11 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Starea Ialomiței în 2016

Serviciile de utilități publice județene, deficitare

Starea Ialomiței în 2016

Un raport al Instituției Prefectului făcut public zilele trecute confirmă gradul scăzut de dezvoltare a serviciilor publice din Ialomița. Potrivit raportului, capitolele la care se înregistrează probleme sînt sistemele de alimentare cu apă și canalizare, precum și serviciile de salubritate. Din același raport mai rezultă că Ialomița are nevoie de peste 56 de kilometri de rețea electrică, precum și de servicii de transport local și județean.

Un raport alarmant
Un raport al Instituției Prefectului Ialomița, făcut public zilele trecute, centralizează principalele date statistice... [citește_tot_articolul]

5 Iulie 2016, 17:10 (3832 vizualizări - 0 comentarii)

POLITICĂ

Liviu Cazan, «primar» la Urziceni

Liviu Cazan, «primar» la Urziceni

Ședința de constituire a Consiliului Local Urziceni va fi, de departe, cea mai disputată ședință din cele 66 care urmează să se desfășoare în următoarele 3 zile. Conform rezultatelor alegerilor, în lipsa lui Constantin Sava (PNL), care nu își poate exercita prerogativele funcției, orașul va fi condus de către Liviu Cazan (PSD), viitor viceprimar ales.

De la DNA citire Deși a cîștigat alegerile locale, primarul Constantin Sava nu-și poate exercita atribuțiile funcției pînă pe 9 august. Motivul îl reprezintă decizia instanței de prelungire a controlului judiciar, coroborată cu interdicția... [citește_tot_articolul]

24 Iunie 2016, 14:50 (20888 vizualizări - 17 comentarii)

POLITICĂ

Primarul Constantin Sava NU poate exercita funcția de primar

Rămîne cum am stabilit!

Primarul Constantin Sava NU poate exercita funcția de primar

Reales în funcție pe 5 iunie 2016, primarul Constantin Sava nu-și poate exercita prerogativele funcției. Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, măsura controlului judiciar și interzicerea exercitării funcției au fost prelungite pînă la data de 9 august 2016. Prefectul Gigi Petre a remis deja o adresă către Primăria Municipiului Urziceni prin care confirmă faptul că «urmează ca atribuțiile primarului să fie exercitate în conformitate cu prevederile legale de către viceprimar».

Funcția bate gradul
Constantin Sava (PNL) este... [citește_tot_articolul]

17 Iunie 2016, 15:55 (7901 vizualizări - 4 comentarii)

POLITICĂ

Primarii ialomițeni se leapădă de lideri

Primarii ialomițeni se leapădă de lideri

Vă mai aduceți aminte moda de la alegerile trecute? Ciupercă pe bannerele stradale alături de primarul în funcție. Tăriceanu pozîndu-se cu primarul Catrinoiu de Fetești... Ponta cu toată lumea... Ei bine, pe lîngă faptul că nu mai e legal, primarii și candidații de anul acesta se leapădă oficial și neoficial de liderii locali și județeni, îmbrățișînd public ideea că «politica se face individual». Independent a decis săptămîna asta să ridice puțin preșul de la ușa partidelor, să vedem ce mizerii ascund liderii de electoratul fidel...

Liderul Moraru sau «locomotiva egoistă»
Arma... [citește_tot_articolul]

19 Aprilie 2016, 16:05 (8791 vizualizări - 23 comentarii)

POLITICĂ

Partidul Ialomițenilor își face loc pe piața electorală

Partidul Ialomițenilor își face loc pe piața electorală

Inițiativa celor 11 primari PD-L care s-au opus revenirii lui Gheorghe Tinel la conducerea PNL a devenit realitate. Începînd cu luna aprilie 2016, Partidul Ialomițenilor este constituit legal și luptă pentru a convinge electoratul ialomițean că reprezintă o alternativă politică. «Noi considerăm că cea mai mare reușită a noastră o reprezintă decuplarea deciziei de la nivelul central...» a declarat pentru ziarul nostru Constantin Vlăsceanu, președintele PI. Printre membrii-fondatori ai acestui «proiect politic local» se numără și ex-consilierul județean Nicolae Sitaru.

O naștere politică complicată... [citește_tot_articolul]

8 Aprilie 2016, 17:25 (16278 vizualizări - 25 comentarii)

Miercuri 30 Sep 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Înșelăciune cu telefonul mobil: Două tinere, «furate» prin SMS

Două persoane au sesizat Poliția Slobozia despre faptul că în cursul zile de marți, 5 octombrie a.c., ar fi fost prejudiciate cu sume de bani după ce au dat curs solicitărilor unor persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:56
(16908 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Biciclist, accidentat de un taxi

Slobozia: Biciclist, accidentat de un taxi

În după-amiaza zilei de marți, 5 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că, pe bulevardul Chimiei din localitate, s-a produs un accident de circulație soldat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:55
(15031 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții trecute, în intervalul orar 23.00-05.00, efective din cadrul Poliției Țăndărei au organizat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea furturilor de animale, dar și menținerea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:54
(17035 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Tînăr prins la volan cu permisul suspendat

Aproape de miezul nopții, pe DJ213, pe raza localității Luciu, polițiștii au identificat un autoturism la volanul căruia se deplasa un tînăr, de 25 de ani, din județul Constanța. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 15:52
(17849 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile fiscale se depun în format electronic

Fiscul ialomițean atenționează contribuabilii mari și mijlocii asupra obigativității depunerii declarațiilor fiscale în format electronic. Astfel, societățile trebuie să transmită formularul 100-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 13:12
(18652 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Evaziune cu morcovi

Luni, 4 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au depistat în trafic o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 33 de ani, din Borănești. Procedîndu-se la verificarea documentelor șoferului, dar și a încărcăturii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 11:02
(16696 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Tînăr arestat pentru violare de domiciliu

Polițiștii au identificat și reținut în vederea încarcerării un tînăr, în vîrstă de 21 de ani, din orașul Amara, pe numele căruia Judecătoria Slobozia a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 10:18
(15311 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara arestare


Țăndărei: La volan, fără permis de conducere

Luni noaptea, 4 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 28 de ani, din localitate. În urma verificărilor, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 09:41
(14210 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accident

În după-amiaza zilei de luni, 4 octombrie a.c., în jurul orei 17.45, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DN2, în afara localității Lilieci, s-a produs un accident de circulație soldat cu ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2010, 08:32
(17753 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 18:26
(11090 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 18:01
(11858 vizualizări - 0 comentarii)


Morun de 120 kilograme, pescuit ilegal

Morun de 120 kilograme, pescuit ilegal

Un feteștean este cercetat penal după ce în dimineața zilei de marți, 5 octombrie, a fost prins de polițiștii din localitate transportînd în autoturismul personal un sturion de 120 kilograme. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 15:48
(17457 vizualizări - 0 comentarii)


Rabie la Amara

În ultima zi a lunii septembrie, medicii sanitar-veterinari județeni au declarat deschis un nou focar de rabie. De această dată virusul s-a manifestat la Amara, la un cîine ce a pătruns într-un grajd mușcînd ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 15:43
(17052 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara rabie


Anunț de angajare

Firmă de distribuție angajează agenți vînzări, județele Ialomița și Călărași. Relații la telefon 0752/317.506. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 11:28
(11771 vizualizări - 0 comentarii)


Țigări de contrabandă confiscate de polițiști

Țigări de contrabandă confiscate de polițiști

Sîmbătă, 2 octombrie, polițiștii au depistat în trafic, în cartierul Slobozia Nouă, o mașină înmatriculată în județul Galați, încărcată cu pachete cu țigări de contrabandă. Potrivit polițiștilor, pe bancheta ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2010, 19:13
(17254 vizualizări - 0 comentarii)


«Un om prevenit este un om salvat!»

La finalul săptămînii precedente, polițiștii ialomițeni au continuat seria activităților dedicate «Săptămînii Prevenirii Criminalității». De această dată, scopul principal al acțiunilor organizate l-a reprezentat ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2010, 19:11
(16029 vizualizări - 0 comentarii)


Democrat-liberalii au decis: Cazacu, fostul viitor președinte al PD-L Ialomița

Democrat-liberalii au decis: Cazacu, fostul viitor președinte al PD-L Ialomița

Vineri, 1 octombrie, peste 500 de delegați democrat-liberali și-au ales președintele organizației județene. De asemenea, PD-L și-a stabilit o nouă structură de coordonare. Cazacu Marinică a fost unicul ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 19:48
(17376 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Trei accidente, trei victime

În cursul zilei de joi, 30 septembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs trei accidente de circulație, soldate cu rănirea a trei persoane.
Primul accident rutier s-a produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 15:14
(14711 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutoare specifice pentru producătorii de lapte și agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în perioada 1-29.10.2010 se desfășoară cea de-a doua perioadă de depunere a cererilor pentru schemele de ajutor specific, finanțate din ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 15:06
(14269 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A luat foc locomotiva

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică a unei locomotive de la un tren de marfă, punctul de comandă, compartimentul motor și cablajul aferent acestor zone au fost cuprinse de flăcări. ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 11:23
(15727 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr care corupea fetițe de 7-8 ani în scara blocurilor, arestat preventiv

În cursul zilei de joi, 30 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 20:07
(15194 vizualizări - 2 comentarii)


La volan fără pemise sau circulînd cu numere false la mașini

Pe un drum comunal din Borănești a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, la volanul căruia se afla un tînăr de 18 ani. Procedîndu-se la verificarea datelor conducătorului ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:57
(14164 vizualizări - 0 comentarii)


Stejaru: Cartuș găsit în curte

După ce în urmă cu două zile un proiectil exploziv de calibru 100 mm a fost găsit la Slobozia în urma unor săpături efectuate de o echipă de muncitori, un alt element de muniție a fost descoperit, de această ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:55
(16070 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stejaru cartuș


Coșereni: Femeie de 32 de ani, rănită în accident

Neadaptarea vitezei la condițiile de condițiile rutiere și meteorologice, respectiv ploaie și carosabil umed, a reprezentat cauza unui accident rutier produs pe DN2, în apropierea comunei Coșereni, eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:54
(15105 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Pistol cu gaze, procurat din Bulgaria și introdus ilegal în România

Polițiștii au depistat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Fetești, care deținea fără drept un pistol cu gaze, de calibru 9 mm și 3 cartușe cu gaze, procurate din Bulgaria și introduse ilegal în România ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:51
(13758 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata Naționala Directă Complementară pentru sectorul zootehnie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, în perioada 1-31 octombrie 2010, crescătorii de bovine, atît persoane fizice cît și juridice, pot solicita Plata Naționala Directă Complementară ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:48
(15980 vizualizări - 0 comentarii)


«Săptămîna prevenirii criminalității», în desfășurare

Preț de o săptămînă, polițiștii ialomițeni desfășoară o serie de acțiuni preventive în cadrul «Săptămînii prevenirii criminalității». Activitățile au debutat luni, 27 septembrie, cînd polițiștii au organizat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2010, 19:12
(16892 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiști în acțiune

Polițiștii ialomițeni au organizat marți, 28 septembrie, mai multe activități al căror scop principal l-a constituit prevenirea faptelor antisociale. Astfel, polițiștii de ordine publică, poliție rutieră ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2010, 19:11
(16234 vizualizări - 0 comentarii)


Contractele colective de muncă, la ITM

Potrivit noilor reglementări legale, începînd cu data de 26 iulie 2010, atribuțiile în domeniul contractelor colective de muncă sînt îndeplinite de inspectoratele teritoriale de muncă. Drept urmare, au ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2010, 11:56
(14183 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 19:00
(9140 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...