Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Aurel, șoferul problemă al Ialomiței

5 dosare penale pentru aceeași faptă

Aurel, șoferul problemă al Ialomiței

Un șofer din Ialomița poate fi numit pe drept cuvînt spaima șoselelor. Cu 5 dosare penale la activ pentru conducere fără permis, Aurel Grama de 30 de ani a scăpat de fiecare dată de închisoare. Ultima dată el a fost depistat în trafic în stare de ilegalitate la începutul acestei luni, însă instanța căreia i s-a solicitat arestarea preventivă a șoferului a respins măsura reținerii. Așa se face că acum Aurel se află alături de familie în arest la domiciliu. Iar peste 30 de zile ar putea avea toate șansele să urce din nou la volan, dacă judecătorii decid să-l lase liber. În prezent, procurorii din Slobozia mai au în lucru un dosar în care acesta are calitatea de suspect.

Judecătorii se lasă greu... [citește_tot_articolul]

28 Aprilie 2015, 13:50 (5836 vizualizări - 7 comentarii)

EVENIMENT

Dosare penale pentru încălcarea patrimoniului cultural ialomițean

Un raport al Direcției Județene de Cultură Ialomița demonstrează zeci de abateri privind siguranța monumentelor istorice din Ialomița. Unele dintre ele intră chiar în sfera de competență a organelor judiciare. Printre acestea se numără încercări de înstrăinare sau lucrări neautorizate, efectuate de proprietarii respectivelor obiective cu valoare culturală existente în județ.

Dosare penale în curs de soluționare
În cursul anului trecut, referenții din cadrul Direcției Județene de Cultură Ialomița au organizat mai multe acțiuni tematice privitoare la siguranța monumentelor istorice... [citește_tot_articolul]

17 Martie 2015, 19:55 (4697 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Comisarul Sorin Goagă, urmărit penal într-un dosar al Parchetului Județean

Anchetă la Serviciul Poliției Rutiere Ialomița

Comisarul Sorin Goagă, urmărit penal într-un dosar al Parchetului Județean

UPDATE comisarul Sorin Goagă, sub control judiciar pentru 60 de zile!

Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au început urmărirea penală pe numele comisarului Sorin Goagă, șeful Serviciului Poliției Rutiere Ialomița. El a fost chemat la audieri la sediul instituției.

Cercetările sînt în plină desfășurare Surse judiciare au precizat faptul că Sorin Goagă are calitatea de învinuit într-un dosar penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița. Infracțiunile pe care acum anchetatorii încearcă să le probeze au legătură cu dosarul penal de corupție în care sînt implicați trei subofițeri din cadrul... [citește_tot_articolul]

27 Februarie 2015, 18:25 (75095 vizualizări - 62 comentarii)

ANCHETĂ

Silvian Ciupercă arendează Ialomița la 25 de euro/hectar

Afacerea Green Harvest (II)

Silvian Ciupercă arendează Ialomița la 25 de euro/hectar

În urmă cu o săptămînă, în plin scandal public generat de anchetarea de către DNA a președintelui Silvian Ciupercă, republicam un articol legat de trucarea, în vara acestui an, a unei licitații publice în favoarea Green Harvest. Revenim astăzi cu noi amănunte care vizează relațiile contractuale dintre această firmă și Silvian Ciupercă, în calitate de semnatar al unor contracte de concesiune încheiate în anul 2013. Potrivit informațiilor publice, în primăvara anului 2013 președintele Consiliului Județean Ialomița a prelungit cu încă 5 ani contractele de concesiune ale Green Harvest, la valoarea de 25 de euro/hectar!

Vizionarii administrației județene... [citește_tot_articolul]

13 Noiembrie 2014, 14:05 (21826 vizualizări - 24 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

«Țeapa» de la Provident

«Țeapa» de la Provident

Un dosar penal, instrumentat de procurorii DIICOT Ialomița, a fost trimis recent în judecată. Respectiva cauză vizează modul în care două persoane din Slobozia au reușit să păcălească societatea nebancară Provident. Aceștia și-au făcut linii de creditare folosind documente falsificate. De cealaltă parte a baricadei, respectiva unitate ar funcționa la limita legii. Pe internet, foarte multe persoane reclamă modul abuziv pe care societatea îl folosește pentru a recupera sumele împrumutate clienților...

Un nou dosar marca DIICOT
Învinuiți în dosarul de înșelăciune al procurorilor... [citește_tot_articolul]

5 Septembrie 2014, 08:30 (14530 vizualizări - 14 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Parchetul Slobozia a deschis dosarul «Spitalul»

Parchetul Slobozia a deschis dosarul «Spitalul»

Va curge cu sancțiuni penale în Sănătatea ialomițeană! O serie de sesizări privind existența unei ample activități infracționale desfășurată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia au ajuns pe birourile procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Organele de anchetă trebuie să dea curs plîngerilor venite din partea Camerei de Conturi Ialomița și ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița. Reclamațiile fac referire la deficiențele economice și financiare pe care instituțiile le-au descoperit la spital ca urmare a controalelor efectuate. Din perspectiva Noului Cod Penal, aceste abateri ar putea viza infracțiuni de serviciu ce pot fi pedepsite cu pînă la 7 ani de închisoare... [citește_tot_articolul]

3 Septembrie 2014, 16:50 (15763 vizualizări - 32 comentarii)

EVENIMENT

Administrația Domeniului Public cercetată de procurorii Parchetului Fetești

Anchetă penală la Primăria Țăndărei

Administrația Domeniului Public cercetată de procurorii Parchetului Fetești

Singura fraudă cu ajutoare sociale demonstrată în Ialomița a ajuns în cele din urmă pe masa procurorilor. Este vorba despre cazul petrecut la începutul anului 2013 la Țăndărei, cînd un fost angajat al Administrației Domeniului Public a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 100 de lei de la un beneficiar de ajutoare sociale, pentru a-i ponta orele de lucru. La un an distanță, investigațiile scot la iveală faptul că același angajat se face vinovat de alte fapte penale. El ar fi «măsluit» mai multe documente oficiale prin care a pontat ilegal orele de muncă ale asistaților sociali. Ancheta se află în derulare la Parchetul Fetești, iar organele judiciare din cadrul unității au întocmit un... [citește_tot_articolul]

25 Martie 2014, 08:30 (6042 vizualizări - 0 comentarii)

POLITICĂ

Vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară Ialomița, trimis în judecată pentru acte de violență

Politică în boxa acuzaților

Vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară Ialomița, trimis în judecată pentru acte de violență

Proaspăt ales în funcția de vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară Ialomița, fostul agent principal de poliție Vasile Cloșcă are probleme cu legea. Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus, la sfîrșitul săptămînii precedente, trimiterea în judecată a fostului om al legii sub acuzațiile de «purtare abuzivă» și «lovire și alte violențe». Potrivit anchetatorilor, victima actualului politician local este un cetățean din comuna Grivița, pe motiv că «nu și-a parcat corespunzător căruța»...

Polițistul, pumnii și căruțașul
Evenimentul la care anchetatorii... [citește_tot_articolul]

6 Februarie 2014, 12:10 (21500 vizualizări - 24 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Infrastructură rutieră cu dosar penal

Consiliul Județean Ialomița, în vizorul anchetatorilor

Infrastructură rutieră cu dosar penal

Mariajul dintre autoritățile județene și SC Oyl Company Holding AG a trezit interesul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Potrivit unei adrese remise de către instituție, la solicitarea noastră, «pe rolul unității noastre de Parchet se află înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări față de mai multe persoane sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice». Obiectul acestui dosar îl reprezintă investiția Consiliului Județean Ialomița în modernizarea drumului județean DJ201A Coșereni-Adîncata...

Dosar penal pentru un drum cu probleme... [citește_tot_articolul]

31 Ianuarie 2014, 15:20 (18162 vizualizări - 10 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Slobozia: Deputatul PSD Marian Neacșu, trimis în judecată pentru «conflict de interese»

Slobozia: Deputatul PSD Marian Neacșu, trimis în judecată pentru «conflict de interese»

Decizie suprinzătoare a procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Anchetatorii au finalizat cercetările în cazul deputatului PSD Marian Neacșu. Aceștia l-au trimis în judecată pe parlamentarul ialomițean sub acuzația de «conflict de interese»...
Marian Neacșu se află la al doilea mandat de deputat în Colegiul 2 Slobozia. Potrivit rechizitoriului procurorilor, «inculpatul Neacșu Marian, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a fiicei sale în cadrul biroului său parlamentar și apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009-decembrie 2012), în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta»... [citește_tot_articolul]

16 Decembrie 2013, 19:31 (22579 vizualizări - 41 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

DNA București vrea să extermine corupția din Ialomița!

«Dosare de sertar», scoase la lumină

DNA București vrea să extermine corupția din Ialomița!

Se anunță un sfîrșit de vară incendiar în peisajul «infracțional» din Ialomița. Arestarea și trimiterea în judecată a procurorului Dumitru Cristudor agită spiritele în rîndul persoanelor ale căror nume apar în dosarele «instrumentate» de către fostul șef al DNA Slobozia. Toate acestea întrucît «dosarele» de la Slobozia, în număr de 8 potrivit informațiilor noastre, au luat calea Direcției Naționale Anticorupție-structura Teritorială București, iar procurorii anticorupție din Capitală sînt hotărîți să finalizeze cercetările și să-i tragă la răspundere pe vinovați. Surse din cadrul DNA București promit ca finalizarea acestora să se producă pînă la 30 septembrie 2013!

Sertare golite de dosare... [citește_tot_articolul]

14 August 2013, 14:59 (13364 vizualizări - 17 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Crescătorie ilegală de vipere la Sudiți

Caz alarmant în Ialomița

Crescătorie ilegală de vipere la Sudiți

Cazul unui ialomițean mușcat de o viperă s-a finalizat cu o anchetă în toată regula. Bărbatul a fost pus sub urmărire penală, după ce polițiștii ialomițeni au descoperit că acesta deținea ilegal la Sudiți o crescătorie de reptile veninoase. Cercetările sînt în curs, prima măsura adoptată împotriva «stăpînului» viperelor de la Sudiți constînd în aplicarea unei amenzi contravenționale de 40000 de lei...

Caz în premieră
În urmă cu o săptămînă, Independent relata despre o întîmplare uluitoare, fără precedent în ultimii 60 de ani pe meleagurile Ialomiței. Un bărbat de 45 de ani, pe... [citește_tot_articolul]

13 August 2013, 13:59 (7759 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Otilia Dumitru, șefa învățământului ialomițean, urmărită penal pentru «constituire de grup infracțional organizat»

«Mită la Bacalaureat 2012» ia amploare

Otilia Dumitru, șefa învățămîntului ialomițean, urmărită penal pentru «constituire de grup infracțional organizat»

Încep urmăririle penale în dosarul «Mită la Bacalaureat 2012». Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, Otilia Dumitru, alături de 8 dascăli de la școlile și liceele din județ, sînt în acest moment urmăriți penal de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție-structura teritorială București. În sarcina acestora, procurorii din Capitală au reținut infracțiunile de «constituire de grup infracțional organizat» și «trafic de influență». Totodată, aceiași anchetatori au extins cercetările și asupra unui număr de 87 de părinți și elevi care au contribuit cu bani pe lîngă comisiile de evaluare pentru a promova Bacalaureatul...

Un dosar de «sertar»... [citește_tot_articolul]

12 August 2013, 13:25 (107892 vizualizări - 115 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Agentul George Barangă, trimis în judecată pentru «abateri disciplinare»

«Spaima-șpăgilor» are dosar penal

Agentul George Barangă, trimis în judecată pentru «abateri disciplinare»

Eforturile agentului șef George Barangă de a lupta împotriva corupției s-au finalizat cu un dosar penal... În urmă cu o săptămînă, agentul «Spaima șpăgilor» a fost trimis în judecată pentru că ar fi «măsluit» probele de sînge ale unui șofer prins băut la volan. În tot acest scandal public, George Barangă pledează «nevinovat»...

Cum să devii agentul «Spaima-șpăgilor»
Considerat un exemplu demn de laudă, ca urmare a faptului că a încercat să lupte împotriva corupției, agentul șef principal George Barangă intra în atenția opiniei publice în anul 2010, datorită unei bune colaborări... [citește_tot_articolul]

1 August 2013, 13:18 (13865 vizualizări - 25 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Responsabilitatea funcției

Ești primar, ai dosar!

O statistică oficială a organelor judiciare arată că, doar anul trecut, 37 de primari ialomițeni au fost cercetați penal. Grădina administrației locale din Ialomița nu este plină de sfinți însă, nici pe departe, doar din infractori... Este și motivul pentru care puține dintre acuzațiile de «abuz în serviciu», «neglijență în serviciu» sau «uz de fals» au putut fi probate. Mai mult, majoritatea dosarelor penale deschise pe numele edililor ialomițeni se finalizează cu Neînceperea Urmăririi Penale (NUP). «Dumneavoastră credeți că acuzațiile acestea sînt adevărate? În primul rînd, oricine poate să reclame orice la Poliție și, în al doilea rînd, dosarele acestea pot fi și comandate...» reclamă la unison... [citește_tot_articolul]

5 Iunie 2013, 14:34 (6118 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

ULTIMA ORĂ

Fetești: Dosar penal pentru conducerea unui scuter

Marți, 12 martie, în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri aflați în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Fetești, au depistat în trafic un moped condus de un tînăr de 22 ani, din județul... [citește toată știrea]

13 Martie 2013, 07:38 (10980 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Dosare penale în administrația ialomițeană

Funcționari publici, cercetați pentru «abuz în serviciu»

Stare de legalitate «zero» în administrația ialomițeană! În anul precedent, peste 50 de funcționari publici au fost cercetați penal de către procurori pentru «abuz în serviciu» sau «neglijență în serviciu». Un astfel de caz, răsunător de altfel, este cel al lui Vasile Cîmpulungeanu, fostul edil al comunei Ciochina, și al asistentului social Marcela Irimia, trimiși în judecată pentru că au acordat ilegal ajutoare sociale. Prefectura Ialomița pare să confirme starea de ilegalitate descoperită de procurori în cadrul aparatului administrativ ialomițean. Raportul Serviciului Juridic din cadrul instituției scoate la iveală faptul că, în 2012, primăriile județului au emis peste 500 de acte pe «lîngă... [citește_tot_articolul]

19 Februarie 2013, 08:47 (7011 vizualizări - 3 comentarii)

EVENIMENT

Feuda țigănească de la Bărbulești

Evul mediu ialomițean din 2012

Feuda țigănească de la Bărbulești

O scrisoare parvenită redacției prin poștă ne permite să reluăm o teorie evidentă, dar extrem de puțin mediatizată în spațiul public local, respectiv cea a regresiei societății rurale. «Un grup de cetățeni din Bărbulești» cere publicației noastre, sub umbrela anonimatului, mediatizarea situației din această comună, considerată «de nesuferit». În mod curent, practica redacțională ignoră astfel de semnale anonime. Dată fiind însă forța și echilibrul pe care îl emană textul, am ales varianta publicării integrale a acestuia. Sîntem conștienți de faptul că ne aflăm în plină campanie electorală și că astfel de informații sînt, cel puțin parțial, invalidate de această miză. Dar, așa cum am mai spus-o... [citește_tot_articolul]

25 Mai 2012, 19:38 (17336 vizualizări - 10 comentarii)

EVENIMENT

Sechestru asigurator pe bunurile lui Ștefan Poienaru-Grupul Agrofam

20 de ani de la înființare și zeci de dosare penale

Sechestru asigurator pe bunurile lui Ștefan Poienaru-Grupul Agrofam

Grupul de firme patronat de Ștefan Poienaru (milionar în euro sau dolari?) aniversează 20 de ani de la înființare. Agrofam, Agrofam Com, Vitifam, etc sau Grupul de firme Agrofam se poate lăuda cu o activitate destul de înfloritoare în județele Ialomița și Călărași. Printre alte «obiective» atinse de Poienaru, Grupul se poate «lăuda» și cu cele cîteva zeci de dosare penale... Așadar, bilanțul personajului nostru de roman (milionar în euro sau dolari?) nu pare chiar roz. După ani de zile în care autoritățile s-au făcut că plouă cînd neregulile Agrofam inundau Balta Ialomiței, actual Poienaru, la 20 de ani de la înființarea Grupului Agrofam, pare a avea probleme...
Așa cum ziarul nostru a dezvăluit... [citește_tot_articolul]

15 Mai 2012, 20:29 (21116 vizualizări - 7 comentarii)

ULTIMA ORĂ

Gura Ialomiței: Dosar penal pentru șofat cu permisul anulat

Un șofer a fost oprit în trafic miercuri, 18 aprilie a.c., de polițiști în timp ce se deplasa în localitatea Gura Ialomiței. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au stabilit că bărbatul, de 34 ani... [citește toată știrea]

20 Aprilie 2012, 10:36 (11450 vizualizări - 0 comentarii)

Marți 16 Iun 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 1 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8244, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 16:10
(1992 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Amenzi» multicolore pentru șoferițe

IPJ Ialomița: «Amenzi» multicolore pentru șoferițe

Luni, 1 Martie 2021, polițiștii rutieri au înlocuit punctele de penalizare cu lalele, punctele de amendă cu zambile iar avertismentele cu frezii, devenind dis de dimineață vestitorii primăverii. Aceștia ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 15:45
(2423 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 55500 de lei

Verificarea respectării măsurilor de izolare/carantină la adresa aleasă, precum și respectarea restricțiilor privind deplasarea pe timpul nopții și a cerințelor impuse comercianților, se mențin în atenția ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 15:40
(3202 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Ialomițenii pot subscrie și în luna martie 2021 pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani, începând cu data de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 11:20
(1921 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Județeană de Statistică Ialomița anunță Recensământul populației și locuințelor de probă

Recensământul de probă este un sondaj care se desfășoară anterior Recensământului, în scopul verificării practice și îmbunătățirii aspectelor organizatorice și tehnice. Este un exercițiu cu scopul de a ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 11:05
(8134 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Trafic blocat din cauza unui grav accident rutier

Urziceni: Trafic blocat din cauza unui grav accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut duminică, 28 februarie a.c., în jurul orelor 20,00, la ieșire din Urziceni către Buzău. Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme. În urma ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2021, 23:00
(4326 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


1/2 martie 2021: «Solidaritatea Sanitară» împresoară porțile Parlamentului

Luni, 1 martie 2021, și marți, 2 martie a.c., zilele în care în care va fi dezbătut în plen și aprobat Bugetul, Federația «Solidaritatea Sanitară» protestează la porțile Parlamentului, «asediind» parlamentarii ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2021, 17:25
(2156 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 28 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8230, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2021, 15:55
(1853 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 25 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 27 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8216, cu 25 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2021, 15:35
(2298 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Bărbat rătăcit în pădure, salvat de pompieri

Pompierii din Slobozia au intervenit joi, 25 februarie a.c., pentru acordarea primului ajutor în cazul unui bărbat de 49 de ani. Acesta a apelat numărul de urgență 112, precizând faptul că s-a rătăcit într ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2021, 18:55
(2046 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Țăndărei

În cursul zilei de joi, 25 februarie a.c., polițiștii au acționat pe raza orașului Țăndărei, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, precum și pentru reducerea riscului rutier de producere a ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2021, 18:40
(2388 vizualizări - 2 comentarii)


ISU Ialomița: 28 februarie-Ziua Protecției Civile din România

La 28 februarie sărbătorim Ziua Protecției Civile din România, dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr. 468», a aprobat Regulamentul apărării contra atacurilor aeriene ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2021, 18:25
(1658 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, verificată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat modul în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară, la nivelul întregului județ. Astfel, în urma verificărilor au fost aplicate 173 de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2021, 18:20
(1154 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 31 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 26 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8191, cu 31 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2021, 15:45
(2113 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Cercetat penal pentru pescuit în perioada de prohibiție

Stelnica: Cercetat penal pentru pescuit în perioada de prohibiție

Miercuri, 24 februarie a.c., în timpul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol, polițiștii din Stelnica au identificat pe malul stâng al Brațului Borcea un bărbat, de 52 de ani, care descărca ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2021, 17:50
(2405 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 9000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de siguranță sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni privind modul în care populația respectă măsurile de protecție sanitară. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 173 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2021, 17:45
(3410 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție la Muzeul Agriculturii

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează luni, 1 martie 2020, expoziția «Ștergarul-Icoana Sufletului». Evenimentul se organizează în sala mare a instituției, de la orele 14,00. ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2021, 17:40
(2268 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 25 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8160, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2021, 15:20
(2234 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Cartușe de vânătoare confiscate după ce un bărbat și-ar fi amenințat mama că «o va împușca»

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Manasia, este cercetat penal de polițiștii ialomițeni pentru săvârșirea infracțiunilor de «amenințare» și «nerespectarea regimului armelor și munițiilor». Marți, 2 ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2021, 16:15
(6312 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii ialomițeni împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, polițiști locali, alături de celelalte instituții cu atribuții de control ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2021, 16:10
(1938 vizualizări - 0 comentarii)


Demararea lucrărilor de modernizare la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Printr-un comunicat de presă, Spitalul Județean de Urgență Slobozia anunță că, începând cu 1 martie 2021, se vor demara ample lucrări de modernizare care vor viza infrastructura, spațiile și dotările. ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2021, 15:45
(4122 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 25 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 24 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8138, cu 25 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2021, 15:20
(3234 vizualizări - 0 comentarii)


Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural «Nu am făcut destul» ajunge în Ialomița

Peste o mie de persoane sunt testate gratuit în perioada februarie-aprilie în cadrul caravanei de testări gratuite din mediul rural «Nu am făcut destul», organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2021, 13:20
(3994 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lovit în plină stradă

Un bărbat, de 51 de ani, din Buzău, a fost agresat în stradă de 5 indivizi. Luni, 22 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați de către respectivul bărbat cu privire la faptul că mai multe persoane l ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2021, 16:25
(1770 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Obligațiile proprietarilor de animale

O dată cu intrarea în vigoare a actului normativ care oferă protecție animalelor, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează deținătorii de animale care sunt obligațiile acestora. Astfel ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2021, 16:20
(4287 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 15250 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară. În cadrul activităților au fost verificate 800 de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2021, 16:15
(2560 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 23 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8113, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2021, 15:35
(2447 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a pompierilor ialomițeni la un accident în Cotorca-Buzău

Intervenție a pompierilor ialomițeni la un accident în Cotorca-Buzău

Pompierii cadrul ISU Ialomița au intervenit luni, 22 februarie 2021, în jurul orelor 13,30, la un accident rutier produs pe DJ203I, pe raza localității Cotorca-Buzău, zonă aflată în zona de intervenție ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2021, 17:40
(2891 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 22 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8084, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2021, 15:35
(2050 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 20 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din Țăndărei, în timp ce efectuau activități de control al traficului rutier, au oprit un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2021, 14:45
(2739 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dog în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Gigel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Gu în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 C în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia Anii lui Disco Ring în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Viorele în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Viorel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? AlexDan în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Cineva în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Robert-daniel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Copil în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Robert în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Om -distrus în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Manole,-pt om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Ion în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia oRLandO în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor puiemotor în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...