Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Fonduri europene pentru școli închise

Eșecurile învățămîntului ialomițean

Fonduri europene pentru școli închise

De peste un deceniu, zeci de școli ialomițene așteaptă să fie reabilitate. La începutul acestui an școlar, un raport al Instituției Prefectului constata existența unor deficiențe majore în circa 30 de unități școlare... Paradoxal însă, în Ialomița există și școli complet reabilitate, dar nefuncționale. Potrivit datelor oficiale, 4 astfel de școli, în care au fost investite fonduri europene, vor rămîne închise pentru totdeauna. Cea mai cunoscută dintre acestea este școala din satul Frățilești, comuna Săveni, care a funcționat pînă anul trecut...

Un eșec asumat
La debutul acestui... [citește_tot_articolul]

7 Octombrie 2013, 09:05 (12638 vizualizări - 2 comentarii)

EVENIMENT

Consiliul Județean «cârpește» Spitalul de Urgență Slobozia

Administrație județeană în regim de avarie

Consiliul Județean «cîrpește» Spitalul de Urgență Slobozia

Marți, 16 iulie a.c., Consiliul Județean Ialomița s-a reunit într-o nouă ședință ordinară. Pe ordinea de zi a acestei ședințe s-au aflat o serie de proiecte de hotărîre care vor afecta direct viața ialomițenilor. Printre acestea, îl nominalizăm pe cel privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului de Urgență Slobozia, un buget care a generat controverse publice serioase în ultima jumătate de an...

Bani cu țîrîita pentru nevoi stringente
Marți, 16 iulie 2013, consilierii județeni ai Ialomiței s-au reunit într-o ședință ordinară pentru a decide aprobarea unor... [citește_tot_articolul]

24 Iulie 2013, 09:54 (6763 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Sănătatea ialomițeană are nevoie urgent de 30 milioane lei!

Sănătatea ialomițeană are nevoie urgent de 30 milioane lei!

Ca în fiecare an, toamna găsește nepregătită Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița. În cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sfîrșitul săptămînii precedente, Mihai Geantă, directorul economic al instituției, a anunțat că instituția mai are nevoie de 30 milioane lei pentru a asigura nevoile sistemului județean de sănătate... «Facem eforturi susținute pentru a asigura finanțarea spitalelor și pentru a onora nevoile contributorilor!» a declarat Geantă.

Sănătatea ialomițeană în sezonul de toamnă-iarnă
Conferința de presă de săptămîna trecută a Casei Județene de... [citește_tot_articolul]

20 Septembrie 2012, 17:46 (7562 vizualizări - 3 comentarii)

EVENIMENT

Ultima pomană administrativă a Guvernului Ungureanu

Bani de buzunar pentru primarii ialomițeni

La sfîrșitul săptămînii precedente, celebra Hotărîre de Guvern prin care primul ministrul Mihai Răzvan Ungureanu acorda bani primăriilor din Fondul de rezervă bugetara a fost publicată vineri seara, 6 aprilie 2012, în Monitorul Oficial. Valoarea totală a acestor sume a fost de 648,2 milioane lei. Ialomița a primit doar 5,6 milioane lei, iar majoritatea fondurilor au fost orientate, previzibil, către primăriile democrat-liberale...

Ialomița ogarilor portocalii
Pentru că de multă vreme iarna nu-i ca vara, nici în Ialomița nu s-au alocat fondurile ca în restul județelor din România... [citește_tot_articolul]

11 Aprilie 2012, 16:30 (12158 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

ULTIMA ORĂ

Ialomița a primit de la Guvern 2,582 milioane lei pentru acoperirea cheltuielilor cu deszăpezirea

Guvernul a aprobat alocarea sumei totale de 20 milioane lei din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului din bugetul pe 2012, în scopul limitării efectelor calamităților naturale în localități... [citește toată știrea]

21 Februarie 2012, 18:58 (14085 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

World Vision Romania: Campanie de strîngere de fonduri pentru înzăpeziții din Ialomița

click pe poză

Organizația umanitară face un apel la solidaritate pentru a suplimenta ajutorul pe care îl acordă, constînd în alimente ce acoperă necesitățile de hrană pentru 7 zile. World Vision intervine cu ajutoare de urgență în zonele rurale în care activează și unde, datorită zăpezii, gerului și viscolului, drumurile s-au închis și au rămas izolate sute de familii. În județele Vaslui și Ialomița situația e critică, urmate îndeaproape de Cluj, Constanța, Dolj și Vîlcea. În aceste zone au fost identificați mai mult de 2500 de copii și persoane aflate în situație de risc.
Ajutoarele de urgență, echivalentul a 80 de lei/persoană sau 320 de lei/familie cu 4-5 membri, vor fi acordate celor mai vulnerabile... [citește_tot_articolul]

9 Februarie 2012, 12:02 (17381 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

750 mii de lei, pomană pentru administrațiile din Ialomița

Primarii ialomițeni vor să se vîndă pentru comunitate

750 mii de lei, pomană pentru administrațiile din Ialomița

Pe 12 octombrie, Guvernul Boc a tranșat o nouă pomană guvernamentală către administrațiile locale. La nivelul țării, valoarea alocată din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului a fost de 66,4 milioane de lei. Din această sumă, Ialomița a primit doar 750 mii lei, împărțiți românește, conform butadei «cine primește bani de la Guvern, ori e în faliment, ori trece la PD-L». La două săptămîni de la alocarea pe hîrtie, administrațiile locale încă mai așteaptă banii, iar primarii susțin că banii guvernamentali sînt prea puțini pentru a justifica o eventuală trădare.

Bani cu lingurița pentru administrații muritoare de foame
Alocările bugetare din fondul de rezervă al Guvernului... [citește_tot_articolul]

31 Octombrie 2011, 07:21 (11332 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Sănătate de 1200 de miliarde pentru ialomițeni

Colaps și nu prea în 2010

Sănătate de 1200 de miliarde pentru ialomițeni

Subfinanțată și sufocată de datorii, Sănătatea ialomițeană se chinuie să «supraviețuiască» pînă la sfîrșitul anului. Paradoxal, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița raportează sume colosale înghițite de-a lungul anului de domeniile medicale județeane. 1200 miliarde este valoarea avansată de reprezentanții CJAS drept costuri de susținere a Sănătății... Iar aceasta nu este singura noutate. Maganerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia amenință CJAS cu judecata, pentru pretinse datorii!

Sănătate de sute de milioane. De vorbe!
120 de milioane și un an de criză. La asta se rezumă activitatea medical-financiară a Ialomiței. Cu spitale aproape în colaps financiar... [citește_tot_articolul]

7 Decembrie 2010, 13:24 (20211 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Prefectura Ialomița acuză administrațiile locale de deturnare de fonduri (II)

Război politic între prefectul Teculescu și președintele Ciupercă

Prefectura Ialomița acuză administrațiile locale de deturnare de fonduri (II)

Săptămîna precedentă aduceam la cunoștința opiniei publice un nou episod din lupta politică din cadrul administrației locale, respectiv cea dintre prefectul Mădălin Teculescu și președintele Silvian Ciupercă. Astăzi sîntem în măsură să vă oferim noi elemente care să confirme că informațiile noastre au fost corecte și, de asemenea, că războiul dintre celor două instituții evoluează. Reamintim că motivul acestor noi dispute îl reprezintă modul arbitrar de gestionare a celor 2,5 milioane de lei noi aflate la dispoziția Consiliului Județean Ialomița pentru sprijinirea autorităților locale în dezvoltarea proiectelor locale și a proiectelor cu finanțare europeană. Procedura a fost declarată ilegală... [citește_tot_articolul]

16 Mai 2010, 08:18 (19413 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Prefectura Ialomița acuză administrațiile locale de deturnare de fonduri

Război politic între prefectul Teculescu și președintele Ciupercă

Prefectura Ialomița acuză administrațiile locale de deturnare de fonduri

Conflictul dintre autoritățile județene din Ialomița este unul vechi, cu rădăcinile înfipte adînc în politichia de mărgăritar a guvernării locale. Dincolo de fricțiunile curente însă, disputele politice se dovedesc utile în depistarea unor derapaje administrative vechi de zeci de ani. În principiu, este vorba despre modul arbitrar în care Consiliul Județean Ialomița a înțeles să aloce fonduri pentru dezvoltarea proiectelor locale și a proiectelor cu finanțare europeană. Acuzația este, la rîndu-i, veche și a fost comentată pe larg și în paginile ziarului nostru. De astă dată însă, prefectul Mădălin Teculescu susține că, beneficiind de acordul Consiliului Județean, fondurile destinate acestui tip... [citește_tot_articolul]

10 Mai 2010, 06:18 (23056 vizualizări - 0 comentarii)

Miercuri 07 Oct 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Garda Financiară Ialomița a confiscat 70 tone de rapiță

Garda Financiară Ialomița a confiscat 70 tone de rapiță

În urma unui control în trafic, la stația de taxare pod Giurgeni-Vadu Oii, comisarii Gărzii Financiare au interceptat două camioane. Acestea aparțineau unei societăți comerciale din Constanța și transportau ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:55
(21220 vizualizări - 0 comentarii)


Încerca să-și aranjeze florile pe scaunul din dreapta și a intrat în pom

Sîmbătă, 10 iulie, pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente rutiere soldate cu victime.
Primul eveniment rutier s-a produs pe raza localității Movilița, în urma accidentului rezultînd rănirea ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:41
(19428 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La furat în cancelaria școlii

La sfîrșitul săptămînii precedente, un tînăr de 19 ani a fost surprins în cancelaria unei școli din Slobozia încercînd să fure mai multe bunuri. Băiatul, fost elev al școlii, a fost surprins de femeia de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:39
(17843 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu polițist-șofer

O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată, sîmbătă, 10 iunie, într-un accident rutier în apropierea localității Bucu. Accidentul s-a petrecut în condiții de poaie abundentă și carosabil umed ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:39
(19969 vizualizări - 0 comentarii)


Beți și fără permise, la volan

Inconștiența continuă să ne surprindă zilnic. Numai în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv, 10 spre 11 iulie, polițiștii au depistat în trafic șoferi care ba nu aveau permis de conducere, ba se ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:38
(13327 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: 150 litri de motorină, «evaporată» din rezervor

Alarmată, o femeie, de 45 de ani, din localitatea Armășești, a sesizat polițiștii din localitate, sîmbătă 10 iulie, că în noaptea anterioară îi dispăruseră 150 litri de motorină din rezervorul unui autocamion ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:37
(16678 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lectură pentru nevăzători la Biblioteca Județeană

Slobozia: Lectură pentru nevăzători la Biblioteca Județeană

Joi, 15 iulie 2010, ora 11.00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, în parteneriat cu Fundația «Cartea călătoare» Focșani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 12:49
(18458 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Inundații și incendii

Ialomița: Inundații și incendii

Ploile abundente de la sfîrșitul acestei săptămâni au inundat mai multe gospodării din comuna Giurgeni și din cartierele Buliga, Fetești Gară și Fetești Sat ale municipiului Fetești. Vineri, 9 iulie și ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 12:40
(24317 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni la Slobozia și Urziceni

Peste 130 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, au acționat vineri, 10 iulie a.c., sub directa coordonare a inspectorului șef Viorel Ștefu, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:33
(11245 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Suspecții mai multor furturi, identificați

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți acuzați că, împreună sau individual, au săvîrșit 11 furturi din dependințe, garaje sau adăposturi de animale și păsări, fapte săvîrșite în perioada ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:32
(13988 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Fierbinți Tîrg: Tîlhari arestați

În cursul zilei de vineri, 10 iulie a.c., polițiștii au acționat pe raza orașului Fierbinți Tîrg, identificînd trei tineri, pe numele cărora Tribunalul București-Secția I Penală a emis, la data de 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:31
(14512 vizualizări - 0 comentarii)


În atenția angajatorilor (persoane juridice și fizice) care depun declarații la FNUASS: Raportarea electronică

Începînd cu raportările lunii iulie, efectuate în luna august, către CJAS Ialomița, listele de asigurați vor fi preluate în sistem electronic în baza aplicației furnizate de către CNAS-Siveco. Această aplicație ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 10:14
(19318 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 arestări într-o singură săptămînă

În săptămîna 2-8 iulie a.c., pe parcursul instrumentării dosarelor penale, avînd în vedere probatoriul administrat pe numele unora dintre suspecți, polițiștii ialomițeni au dispus reținerea a 12 persoane ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 13:13
(20415 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Încă o persoană implicată în scandal, reținută de polițiști

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că în scandalul iscat marți seară în orașul Căzănești a fost implicat și un tînăr, de 28 de ani, din localitate, ce a fost identificat deja de polițiști. Față de acesta ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 13:04
(18071 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Casiera unei asociații de locatari, arestată

Delapidare, fals intelectual și uz de fals sînt infracțiunile pentru care este învinuită o femeie, de 61 de ani, domiciliată în Urziceni, casier al unei asociații de locatari din municipiu. În baza probatoriului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:41
(20849 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni arestare


Polițiștii ialomițeni, în zonele afectate de inundații

Polițiștii ialomițeni continuă să acționeze în mai multe zone afectate de inundații, din municipiul Fetești și comunele Stelnica și Vlădeni. Misiunea polițiștilor se concentrează îndeosebi pe asigurarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:38
(16586 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, sub Cod Galben

Ialomița, sub Cod Galben

Începînd de vineri, 9 iulie, orele 08,00 și pînă sîmbătă, 10 iulie, orele 10,00, Ialomița se află sub Cod Galben. Meteorologii au emis avertizări de vînt puternic și vijelii. «În intervalul menționat în ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:19
(21995 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Piața Agroalimentară și Bazarul de Mărfuri Industriale, controlate de polițiști

Joi, 8 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, efective ale Birourilor de Ordine Publică pentru Mediul Urban și Rutier Slobozia, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:07
(23597 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Depistat la volan deși avea permisul suspendat pentru conducere în stare de ebrietate

Joi seara, 8 iulie a.c., în jurul orei 20.00, un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare pe raza municipiului Urziceni, în zona sensului giratoriu de la intersecția DN1D cu DN2, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:06
(13466 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea criminalității în mediul rural

Polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Cocora, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, au acționat pe raza comunelor anterior menționate ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:03
(20487 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM: 11%, rata șomajului în luna iunie 2010

La sfîrșitul lunii iunie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 11530 de persoane, din care 5272 șomeri indemnizați, respectiv 6258 șomeri neidemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 18:11
(12947 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sudiți: Proiectile neexplodate descoperite sub fundația unei case

Nu mai puțin de 7 proiectile de artilerie explozive, patru dintre acestea de calibru 100 mm, două de calibru 105 și unul de calibru 76 mm, au fost descoperite de cîțiva cetățeni care lucrau la scoaterea ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 14:33
(24112 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei, raiul contrabandiștilor de țigări

Numai într-o singură seară polițiștii au confiscat peste 15 mii de pachete de țigări, în orașul Țăndărei. Țigările erau transportate în mașini, iar deținătorii nu au putut prezenta documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:23
(24442 vizualizări - 5 comentarii)


5,8 mii de lei, amenzi pentru nesiguranța alimentelor

Aproximativ 40 de unități de procesare sau comercializare a produselor alimentare au fost, în perioada recent încheiată, verificaTe de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:22
(22019 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Patru autoturisme implicate într-un accident rutier

Miercuri, 7 iulie a.c., în jurul orei 14.35, echipajul de descarcerare și ambulanța SMURD de la Detașamentul Urziceni s-au deplasat de urgență pe DN2, la ieșirea din localitatea Lilieci, unde s-a produs ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:15
(13953 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Urziceni: Acțiune a Poliției

O acțiune de amploare s-a desfășurat marți, 6 iulie a.c., la Urziceni, în intervalul orar 18.00-21.00, polițiștii acționînd pe multiple planuri. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 173 de persoane, iar ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:11
(11050 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, după gratii

Marți, 6 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tînăr, de 20 de ani, din localitate, învinuit de săvârșirea a trei furturi din auto, fapte săvîrșite împreună cu un minor de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:31
(14792 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, cu permisul suspendat

Un bucureștean de 29 de ani este cercetat penal de polițiști după ce a fost depistat conducînd un autoturism pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat din luna ianuarie 2010. Autoturismul condus ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:20
(15209 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Țiganii din Căzănești s-au încăierat din nou. 5 persoane, reținute de polițiști

Scandalul s-a produs seara trecută, marți, 6 iulie, cînd mai multe persoane de etnie rromă, bărbați, femei și copii se aflau în fața unei locuințe unde aruncau cu diverse obiecte. Pentru calmarea spiritelor ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:04
(13700 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Aproape 2000 de pachete cu țigări de contrabandă, expediate printr-o firmă de curierat

Polițiștii din Slobozia au interceptat în trafic, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, un autoturism asupra căruia aveau bănuieli că transportă țigări de contrabandă. La volan se afla un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 07:10
(20302 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...