Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Diferența dintre social-democrație și democrația liberală

Feisbuc administrativ

Diferența dintre social-democrație și democrația liberală

Pentru articolul de azi al rubricii «Feisbuc administrativ» am ales două fotografii. Aparent, între ele nu există nicio legătură. Noi sîntem convinși însă că, împreună, cele două fotografii reflectă cei 25 de ani de viață politică șcurși în Ialomița după 1989.

De la Fetești la Havana și retur
Prima fotografie a fost realizată la acest început de an, la Fetești, de Bobotează. După cum puteți observa, ea îi surprinde pe primii trei oameni ai județului, respectiv președintele Silvian Ciupercă, vicepreședintele Ștefan Mușoiu și secretarul general al județului, Adrian Ionescu... [citește_tot_articolul]

29 Ianuarie 2015, 14:30 (14282 vizualizări - 10 comentarii)

EVENIMENT

Liderul PD-L Ialomița, Cazacu Marinică, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale

Sentința nu e definitivă

Liderul PD-L Ialomița, Cazacu Marinică, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale

Elena Brăilă, fostul șef al Oficiului Județean de Cadastru, a «primit» 5 ani

După o perioadă de 6 ani de procese, judecătorii au dat o primă sentință în dosarul deschis pe numele lui Cazacu Marinică. Cazul acestuia a fost repartizat Judecătoriei Ploiești din anul 2008, iar joi, 18 decembrie 2014, instanța stabilind ca președintele PD-L Ialomița să fie condamnat la 6 ani de închisoare cu executare și aplicarea unei pedepse complementară de 3 ani. Inculpată în același dosar, Elena Brăilă, fostul director al Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița, a fost condamnată la 5 ani de închisoare și, de asemenea, a primit o pedeapsă complementară de 3 ani. Totodată, instanța a stabilit ca cei doi să plătească despăgubiri de peste 7 milioane de euro Agenției... [citește_tot_articolul]

19 Decembrie 2014, 16:15 (43639 vizualizări - 59 comentarii)

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Boala tricolorului la Daci(ci)

Feisbuc administrativ

Boala tricolorului la Daci(ci)

Am ales pentru această saptămînă o fotografie în ton cu evenimentul recent consumat la începutul acestei săptămîni. Și, după cum vedeți în imagine, așa a fost pe tot feisbucul, oriunde întorceai capul. De la ăl cu țîța-n gură pîn’ la ăl cu barba sură și Mercedes la poartă, tot melteanul care a vrut să arate că trăiește Ziua Națională s-a pozat și a dat share!

E scris pe tricolor unire Doamnele din imaginea alăturată sînt oameni politici. Cea care vă arată semnul victoriei făcea parte la ultimul recensămînt politic dintr-un partid politic obscur, așa că o puteți ignora... [citește_tot_articolul]

1 Decembrie 2014, 15:45 (6957 vizualizări - 6 comentarii)

POLITICĂ

Alianța Creștin-Liberală, lansată oficial în Ialomița

Alianța Creștin-Liberală, lansată oficial în Ialomița

Noua formațiune politică creată prin uniunea dintre PD-L și PNL a fost lansată oficial și în județul Ialomița. Evenimentul a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă, de la care a lipsit însă Cazacu Marinică, președinte al PD-L Ialomița și unul dintre președinții Alianței Creștin-Liberale Ialomița. La nivel județean, ACL numără peste 8000 de membri.

Pregătiri pentru următoarea campanie electorală După luni de absență de pe scena politicii județene, Opoziția de Dreapta a apărut din nou în spațiul public ialomițean. Totul pentru a anunța lansarea în județ a Alianței Creștin-Liberale... [citește_tot_articolul]

14 August 2014, 08:10 (17253 vizualizări - 20 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Cazacu s-a întors la guvernare

Politichie locală

Cazacu s-a întors la guvernare

După 6 ani de așteptare, Cazacu Marinică s-a întors la guvernare. Călare pe mîrțoaga Alianței Creștin-Liberale, formată în urmă cu 2 săptămîni la București, acesta a devenit, prin efectul pervers al altoirii politico-administrative, coleg de guvernare locală cu președintele PSD Silvian Ciupercă. Singurul care a acceptat să vorbească deschis despre acest melanj politic rămîne președintele PNL, Ioan Martin. «V-aș ruga să nu tratați cu superficialitate acest proiect politic!» ne-a declarat acesta.

Ciupercă-Martin-Cazacu
Știți butada aia care spune că numai cine nu muncește, nu greșește... [citește_tot_articolul]

6 August 2014, 11:20 (10941 vizualizări - 11 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Băcanu contra lui Ioniță în 2016 Băcanu contra lui Ioniță în 2016

Cine va fi primar la Slobozia?

Băcanu contra lui Ioniță în 2016

Europarlamentarele fuseră și se duseră. Urmează 2 ani de liniște politică sumbră în Ialomița. Senatorii s-au retras în munții Parlamentului, deputatul Ernest Caloianu a fugit la UNPR, nebăgat în seamă, primarii și viceprimarii trag în bugetele administrațiilor pe care le conduc cu toată muniția din dotare... Iar cine va mai apuca alegerile din 2016 n-o să-și aducă aminte că nici pînă în ziua de azi nu s-a finalizat ancheta ștampilei dispărute de la Primăria Slobozia. În aceste condiții, credem că opinia publică are nevoie de unul dintre scenariile care au făcut celebră publicația noastră. Astăzi, Băcanu contra Ioniță pentru alegerile din 2016, la Slobozia.

Sîmburele de adevăr al scenariului... [citește_tot_articolul]

1 Iulie 2014, 13:25 (24775 vizualizări - 32 comentarii)

JURNAL DE CAMPANIE

PD-L vrea susținere în Ialomița pentru opt europarlamentari!

Stolojan, responsabil pentru voturile ialomițenilor

PD-L vrea susținere în Ialomița pentru opt europarlamentari!

Miercuri, 23 aprilie 2014, PD-L Ialomița a organizat o conferință de presă pe tema alegerilor europarlamentare. La întîlnire au participat președintele PD-L, Vasile Blaga și europarlamentarii Theodor Stolojan și Traian Ungureanu. Cei trei invitați au susținut necesitatea susținerii europarlamentarilor PD-L la alegerile din 25 mai, în condițiile în care «lupta împotriva PD-L înseamnă un serviciu adus PSD». În acest context, Vasile Blaga a susținut că se așteaptă ca cel puțin 7-8 dintre candidații PD-L lansați în cursă să obțină un fotoliu de europarlamentar. Prezent la conferința de presă, președintele PD-L Ialomița, Cazacu Marinică, a declarat că este încrezător în opțiunile de vot ale electoratului... [citește_tot_articolul]

23 Aprilie 2014, 15:30 (15464 vizualizări - 16 comentarii)

POLITICĂ

PD-L moare dar nu se predă

Cazacu, reales cu 488 de voturi...

După cum spunea Băsescu, cu mult înainte să devină tată de agricultor, «Iarna nu-i ca vara, nici Puterea ca Opoziția», cei 488 de alegători ai conducerii PD-L Ialomița de sîmbătă, 23 noiembrie a.c., au simțit asta pe pielea lor în sala înghețată a Casei de Cultură a Sindicatelor din Slobozia. În ciuda firgului, președintele Cazacu Marinică a fost reconfirmat în funcție fără emoții și fără contracandidat...

PD-L, mai cu moț ca PSD
Secondat de la Centru de Andreea Paul, prim-vicepreședinte PD-L și Cezar Preda, vicepreședinte PD-L, Cazacu Marinică a reușit să adune în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor circa... [citește_tot_articolul]

23 Noiembrie 2013, 20:12 (17347 vizualizări - 23 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Marinică forever!

Alegeri la PD-L Ialomița

Marinică forever!

Absent de mai bine de un an de pe scena politică locală, PD-L Ialomița se pregătește de alegeri. Pe margine, se încălzesc, mai mult pentru a face figurație, cîțiva dintre primarii pe viață ai filialei, un președinte de organizație municipală și veșnicul contracandidat Tinel. Dacă nu-l întrebi, președintele Cazacu se jură de luni bune că nu mai vrea un mandat. Dacă însă strici o întrebare...

Cazacu e indispensabil
Sîmbătă, 23 noiembrie 2013, PD-L Ialomița va decide structura de conducere pentru un nou mandat. Alegerile, desfășurate aproape în șoaptă, nu lasă loc niciunei posibile... [citește_tot_articolul]

21 Noiembrie 2013, 08:28 (13392 vizualizări - 19 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

«Partidul băutorilor de apă plată»

Glume politice cu Mădălin Teculescu sau partidul de pe Facebook

«Partidul băutorilor de apă plată»

Preocuparea pentru o sursă de apă curată a lui Mădălin Teculescu, ex-candidat al API sau PD-L vopsit în verde brotăcel pentru Primăria Sloboziei, îmbracă forme obsesive. Recent, el a creat pe Facebook un grup intitulat «Partidul băutorilor de apă plată». Deși funcționează on-line, partidul avea la momentul ultimei noastre verificări 893 de membri și un început de platformă program. «Este o glumă serioasă!» ne-a declarat Mădălin Teculescu despre noul său proiect politic...

Partidul de pe Facebook
Învins drastic la alegerile de anul trecut (doar 4790 de slobozeni au crezut în el... [citește_tot_articolul]

19 Noiembrie 2013, 11:22 (8334 vizualizări - 9 comentarii)

POLITICĂ

Adio, dar rămân cu voi!

Președintele PD-L Ialomița revine în politica locală

Adio, dar rămân cu voi!

După 3 luni de absență (motivată, susține domnia sa) din spațiul public, Cazacu Marinică revine în spațiul public. El a declarat că zvonurile privind demisia (sau demiterea?) sa rămîn, deocamdată, zvonuri, dar că oricare dintre primarii PD-L din Ialomița poate conduce filiala. Deși învins pe toate planurile în 2012, Cazacu Marinică susține că organizația are resurse pentru viitoarele alegeri... «Vom prezenta candidații pentru orașe cu 2 ani înainte (...)» a ținut să declare Cazacu.

Zvonuri versus declarații oficiale
De aproape 3 luni, filiala PD-L Ialomița nu mai este reprezentată... [citește_tot_articolul]

3 Iunie 2013, 08:47 (6276 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

«Mă identific cu Colegiul 4 Urziceni!»

Gheorghe Tinel, deputat PD-L

«Mă identific cu Colegiul 4 Urziceni!»

Gheorghe Tinel este singurul deputat PD-L din Ialomița. A avut pentru a doua oară bafta chioară de a prinde trambulina redistribuirii, domnia sa obținînd doar 4477 de voturi. Este mîndru de această «performanță» și recunoscător alegătorilor săi mai presus de a fi recunoscător sistemului redistribuirii... Atît de recunoscător încît, în ciuda faptului că acum este deputatul tuturor ialomițenilor, susține că prioritatea sa o reprezintă proiectele nefinalizate din Colegiul 4 Urziceni. A! Și revendicarea statului de partid de Opoziție al PD-L în Parlamentul României...

Un deputat cu viziuni... [citește_tot_articolul]

2 Aprilie 2013, 15:39 (12967 vizualizări - 10 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Alegerile locale din 2012 ar trebui reluate!

Curtea Constituțională a dat cîștig de cauză șefului PD-L Ialomița

Alegerile locale din 2012 ar trebui reluate!

Potrivit unei decizii emise de către Curtea Constituțională în luna februarie 2013, alegerile locale din 2012 ar trebui reluate! Decizia admite excepția de neconstituționalitate formulată de președintele PD-L Ialomița, Cazacu Marinică, excepție care viza articolul 118 din Legea 67/2004. Potrivit acestui articol, «prefecții și subprefecții nu pot candida și nu pot participa la acțiunile de campanie electorală, sub sancțiunea demiterii din funcție, decît în situația în care demisionează cu cel puțin 50 de zile înaintea datei alegerilor». Reamintim că, în baza acestui articol, USL Ialomița a reușit să blocheze accesul lui Cazacu Marinică la cursa electorală pentru alegerea în funcția de președinte... [citește_tot_articolul]

21 Martie 2013, 11:35 (7126 vizualizări - 15 comentarii)

POLITICĂ

Elena Udrea și-a prezentat la Slobozia moțiunea «Noul PDL. O nouă Românie»

Elena Udrea și-a prezentat la Slobozia moțiunea «Noul PDL. O nouă Românie»

Pregătirile pentru alegerea unui nou președinte al Partidului Democrat Liberal au intrat în linie dreaptă. Marți, 19 martie a.c., Elena Udrea, unul dintre cei trei candidați care doresc să ajungă în fruntea PD-L, a venit la Slobozia pentru a-și prezenta moțiunea prin care dorește să revigoreze din punct de vedere politic principala formațiune de Opoziție din România...

PD-L Ialomița, alături de toți candidații
Elena Udrea este cel de-al doilea candidat la funcția de președinte al PD-L care a sosit la Slobozia, după Vasile Blaga, favoritul în cursa electorală pentru șefia partidului... [citește_tot_articolul]

19 Martie 2013, 16:43 (8732 vizualizări - 4 comentarii)

POLITICĂ

«Cântecul de lebădă» al democrat-liberalilor...

80 de delegați pentru PD-L Ialomița la congresul de alegeri

«Cîntecul de lebădă» al democrat-liberalilor...

PD-L Ialomița pare să fi încetat să mai existe. Bruma de primari rămasă după alegeri a otrăvit fîntînile și a pîrjolit holdele în fața administrației județene USL, șeptarii de partid, că lideri n-a avut filiala niciodată, s-au întors la găinăriile de odinioară, iar filiala funcționează pe pilot-automat, fiindcă președintele Cazacu Marinică s-a plictisit să conducă de unul singur...

O filială în derivă
Partidul care ne-a oferit cel mai mic premier în viață din România se pregătește de alegeri. Asta știți deja, că ne-am uimit ascultîndu-l pe președinte cum se cocoșește la tv, pardon... [citește_tot_articolul]

6 Martie 2013, 08:59 (6879 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Permutări de n, luate câte k politicieni

Fierbe cazanul politichiei locale!

Permutări de n, luate cîte k politicieni

Nici n-au votat bine filialele locale listele de candidați pentru Parlament și au și început scandalurile. Săptămîna trecută, pe scena Național Arena, PSD Ialomița a prezentat nu mai puțin de 8 candidați, în PD-L Ialomița lui Cazacu Marinică i se trag clopotele a moarte politică, iar penelistul Nae Iancu, proaspăt ales în postura de candidat al filialei pentru Parlament, a rămas fără colegiu. Și, pentru ca nimeni să nu mai înțeleagă nimic, de o săptămîna încoace, în zona Urziceni se vehiculează tot mai insistent numele unui Agamiță Dandanache oltean, pe numele său Ion Toma, venit de la UNPR să ia locul senatorului Găină. Sau al deputatului Găină, dacă vă este mai comod așa...

Cazacu DA, Comisia de Integritate NU... [citește_tot_articolul]

26 Octombrie 2012, 15:01 (11112 vizualizări - 7 comentarii)

POLITICĂ

Malama, deputat PD-L

Schimbare de macaz politic

Malama, deputat PD-L

Conducerea PD-L Ialomița a făcut publice numele candidaților pentru Parlamentul României la alegerile din 9 decembrie 2012. Potrivit declarațiilor liderului filialei ialomițene, Cazacu Marinică, nominalizările sînt cele finale. «Candidaturile au fost aprobate atît de către conducerea centrală a partidului, cît și de către biroul județean. Cei pe care vi-i propunem vor oferi ialomițenilor o alternativă reală și necesară la actuala guvernare!» a declarat Cazacu. Singura schimbare față de numele vehiculate pînă acum o reprezintă candidatul pentru Colegiul 2 Slobozia, Malama Dumitru Daniel. La conferința de presă au fost prezenți și primari PD-L din județ, care au făcut acuzații publice la adresa... [citește_tot_articolul]

12 Octombrie 2012, 17:56 (56483 vizualizări - 65 comentarii)

POLITICĂ

«Vom câștiga 25% din voturile electoratului ialomițean!»

Șeful PD-L, Cazacu Marinică, aleargă pentru un loc în Parlament

«Vom cîștiga 25% din voturile electoratului ialomițean!»

Continuăm seria interviurilor cu și despre candidații ialomițeni pentru Parlamentul României. După două săptămîni în care am prezentat doi candidați PSD, vă oferim astăzi un candidat PD-L și vă promitem săptămîna viitoare un interviu cu singurul candidat al PNL care are o șansă certă la încă un mandat, respectiv Cristina Ancuța Pocora. Dar să nu ne grăbim și să trecem la pas prin ograda PD-L, acolo unde Cazacu Marinică a ajuns să facă politică de unul singur, că vremurile sînt grele și dacă nu mai e la putere, nici partidul nu mai poate fi așa de atractiv...

Partidul care a fost... [citește_tot_articolul]

18 Septembrie 2012, 19:25 (18646 vizualizări - 24 comentarii)

ULTIMA ORĂ

PD-L Ialomița solicită demisia inspectorului școlar general, Otilia Dumitru

«PD-L Ialomița solicită demisia inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, Otilia Dumitru, pentru cele întîmplate la Bacalaureat în acest an» se arată într-un comunicat de... [citește toată știrea]

7 Septembrie 2012, 13:31 (8597 vizualizări - 3 comentarii)

POLITICĂ

«Avem 19 primari, cu 5 mai mult decât în 2008!»

Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița

«Avem 19 primari, cu 5 mai mult decît în 2008!»

Președintele PD-L Ialomița, Cazacu Marinică nu renunță la lupta politică. Cel puțin așa a reieșit după conferința de presă de marți, 12 iunie a.c. «Avem 19 primari, cu 5 mai mult decît în 2008!» a declarat el la prima conferință de presă de după alegeri. Procentul de voturi obținut de către Alianța pentru Ialomița în județ se apropie de 20%...

Mai mult decît în 2008
Marți, 12 iunie a.c., la orele 16,00, PD-L Ialomița a făcut primele declarații publice legate de rezultatul alegerilor. Președintele PD-L, Cazacu Marinică, a declarat că, deși nu este mulțumit de rezultatul votului... [citește_tot_articolul]

13 Iunie 2012, 13:20 (20906 vizualizări - 19 comentarii)

18 Oct 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Gabriel Cateliu, candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Urziceni

Gabriel Cateliu, candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Urziceni

Duminică, 1 martie 2020, Gabriel Cateliu a fost prezentat oficial drept candidat al Alianței USR PLUS pentru funcția de primar al municipiului Urziceni la Alegerile Locale din iunie 2020. La evenimentul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2020, 16:50
(6450 vizualizări - 0 comentarii)


Dedeman deschide un nou magazin la Slobozia

Dedeman deschide un nou magazin la Slobozia

Dedeman, lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, inaugurează vineri, 6 martie 2020, magazinul din Slobozia, ajungând astfel la o rețea ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2020, 15:20
(5092 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia Dedeman


Ochelari care simulează efectele consumului de alcool și droguri, achiziționați de Agenția Națională Antidrog

Anul acesta, Agenția Națională Antidrog (ANA) a achiziționat 144 de perechi de ochelari care simulează efectele consumului de alcool și droguri, dar și starea de intoxicare cu acestea, ce vor deveni parte ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2020, 14:35
(4686 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a vanei de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2020, 14:20
(5154 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Spectacolul aniversar «Din inimă pentru Mama»

Duminică, 1 martie 2020, Protopopiatul Slobozia a organizat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, ediția a IX-a a spectacolului aniversar «Din inimă pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2020, 12:50
(2692 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 73 de persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, vineri, 28 februarie 2020, 73 de persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 19:20
(5783 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Expoziție de pictură la Muzeul Național al Agriculturii

Prima lună de primăvară debutează la Muzeul Național al Agriculturii cu o expoziție de pictură. Sub denumirea «Armonii de primăvară», artista Cecilia Nițu își va expune pe simezele din cadrul Muzeulului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 17:40
(3076 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția șomerilor peste 223 de locuri de muncă. Persoanele interesate pot obține mai multe detalii la sediul instituției din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 17:25
(3087 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 2-6 martie 2020, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 17:20
(6887 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Surprins beat la volan, a refuzat recoltarea de sânge

Joi, 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Roată au depistat în trafic un bărbat, de 51 de ani, ce conducea un autoturism pe raza localității Broșteni, aflându-se sub influența ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 16:20
(3528 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Fetești și în localitățile învecinate

Joi, 27 februarie a.c., polițiști ialomițeni au efectuat o razie pe raza municipiului Fetești, dar și a comunelor arondate, pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2020, 16:15
(4133 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 65 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, joi, 26 februarie 2020, 65 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 19:10
(3588 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mircea Dinescu lansează «Scaunul cu trei picioare»

Slobozia: Mircea Dinescu lansează «Scaunul cu trei picioare»

Cu ocazia «Zilei Modiale a Scriitorului», marți, 3 martie 2020, de la orele 14,30, la Sala Studio a Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia se va lansa volumul de poezii «Scaunul cu trei picioare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 18:35
(3998 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Lilieci: O persoană moartă pe loc, alte patru rănite!

Miercuri, 26 februarie 2020, în jurul orei 6,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DN2, în localitatea Lilieci, soldat cu decesul unei persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 18:20
(4357 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Lilieci accident


Fetești: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii feteșteni au desfășurat miercuri, 26 februarie a.c., activități de prevenire a evenimentelor rutiere, precum și a furturilor din locuințe, în cadrul campaniilor «Viața are prioritate!» și «Hoții ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2020, 18:10
(2880 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 41 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, miercuri, 26 februarie 2020, 41 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane. Pe localități ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 19:30
(3813 vizualizări - 0 comentarii)


Razie cu percheziții la Bărbulești și Jilavele

10 percheziții domiciliare, articole pirotehnice ridicate de polițiști, 127 de sancțiuni contravenționale aplicate și o infracțiune constatată în flagrant, este bilanțul unei acțiuni de amploare desfășurată ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 18:10
(3202 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Viața are prioritate»

Polițiștii slobozeni au aplicat marți, 25 februarie a.c., peste 30 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unei acțiuni operative desfășurate în cadrul campaniei de prevenire a evenimentelor rutiere « ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 16:20
(2193 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii la Scânteia, Piersica și Condeești

ISU Ialomița: Incendii la Scânteia, Piersica și Condeești

În curzul zilei de marți, 25 februarie 2020, în jurul orelor 12,35, pompierii ialomițeni au intervenit  pentru localizarea și stingerea unui incendiu la o hală metalică din comuna Scânteia. La locul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2020, 14:40
(4144 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 9 persoane, izolate la domiciliu la Fetești, Urziceni, Manasia, Amara și Dridu. Alte 4 persoane, izolate la domiciliu sub supraveghere medicală!

Având în vedere situația epidemiologică creată de numeroasele cazuri de coronavirus confirmate în regiunile Lombardia și Veneto din nordul  Italiei,  precum și numărul mare de cetățeni români ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 21:15
(6408 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Spărgător de mașini, reținut pentru 24 de ore

Polițiștii slobozeni au identificat un bărbat, de 28 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de «tentativă la furt calificat», fapte săvârșite în noaptea de 23/24 februarie 2020. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 18:50
(1984 vizualizări - 0 comentarii)


Tineri ialomițeni, prinși la volan fără permis

Doi ialomițeni de 20, respectiv 30 de ani, au fost depistați de polițiști luni, 24 februarie a.c., conducând autoturisme pe drumurile publice fără a deține permise de conducere pentru vreo categorie de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 18:40
(2371 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amendat de 3 ori pentru comerț ilegal cu porci

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți cetățenii județului că, în scopul prevenirii reapariției de focare de pestă porcină africană pe teritoriul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 18:15
(2654 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța: Avarie pe strada Călărași din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 75 mm, de pe strada Călărași din Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 25 februarie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2020, 18:10
(5306 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, un decedat și patru răniți

La sfârșitul de săptămână precedent, 21-23 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la patru accidente de circulație, soldate cu decesul unui persoane și rănirea a altor patru. Primul accident ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 19:40
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Lemne confiscate de polițiști

Fetești: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Fetești au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11000 de lei, în urma unei razii pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se pot comite în domeniul silviculturii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 19:15
(2337 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat, pe raza județului Ialomița, șapte șoferi ialomițeni care au condus pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Șoferii, cu vârste cuprinse între ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2020, 19:05
(1985 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România

Protecția civilă este o structură înființată încă de acum 87 de ani în România, cu scopul îndeplinirii sarcinilor umanitare destinate să protejeze populația civilă împotriva pericolelor, ostilităților sau ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 12:50
(4177 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Slobozia: Târgul Apicol, ediția a XI-a

Primăria Municipiului Slobozia prin Servicii Publice Slobozia SRL, în parteneriat cu Casa Mierii Cooperativă Agricolă, vă face cunoscut faptul că, în perioada 28 februarie-1 martie 2020, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2020, 11:40
(2230 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru «furt calificat»

Miercuri, 19 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat un bărbat, de 28 de ani, din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2020, 18:15
(2840 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...