Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Lista profesorilor menținuți în activitate până la 70 de ani

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a publicat

Lista profesorilor menținuți în activitate până la 70 de ani

Potrivit metodologiei pe care a impus-o Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a făcut publică lista profesorilor ce vor fi menținuți în activitate până la vârsta de 70 de ani. Documentul oficial arată că 51 de cadre didactice din Ialomița se regăsesc pe lista IȘJ Ialomița.

 

Solicitare înaintată școlilor Metodologia obligă cadrele didactice care vor să-și mențină calitatea de «titulari», după împlinirea vârstei de 65 de ani, să depună o cerere la secretariatul unită­ților de învățământ prin care... [citește_tot_articolul]

3 Aprilie 2025, 08:05 (14803 vizualizări - 13 comentarii)

EVENIMENT

Ialomița: Titularizarea, examenul de foc al profesorilor

Ialomița: Titularizarea, examenul de foc al profesorilor

Ca în fiecare an, după Examenele Naționale ale elevilor urmează cele susținute de profesori. Primul dintre ele este Titularizarea, testare care dă dreptul dascălilor să ocupe definitiv un post în sistemul de Educație. Așa cum era de așteptat, și anul acesta numărul catedrelor titularizabile este mai mic decât cel al candidaților. Chiar și în aceste condiții, numărul școlilor care vor avea nevoie de profesori rămâne destul de ridicat. Situația vizează în special acele unități din localitățile rurale îndepărtate, unde accesul este aproape imposibil...

Mai mulți profesori, mai puține posturi... [citește_tot_articolul]

22 Iulie 2017, 12:10 (4825 vizualizări - 2 comentarii)

EVENIMENT

Ialomița: Catedre limitate pentru viitorii profesori titulari

Obligați să susțină Titularizarea, viitorilor profesori nu li se asigură însă și catedrele pentru care se înscriu la acest examen. Inspectoratul Școlar Județean Ialomița susține că pentru materii precum Geografia, Chimia, Fizica sau Biologia nu mai există locuri titularizabile de ani buni. Așa se face că, testarea s-a transformat într-o simplă formalitate.

Catedrele se numără pe degete
Examenul de Titularizare de anul acesta s-a desfășurat în urmă cu o săptămînă, mai exact miercuri, 20 iulie 2016. La această testare au participat 233 de candidați, dintr-un total de 237 care și... [citește_tot_articolul]

2 August 2016, 13:10 (6686 vizualizări - 8 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Școlile ialomițene rămân fără profesori

Școlile ialomițene rămîn fără profesori

După prima repartiție a posturilor propuse pentru Titularizare, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a prezentat o situație privind gradul de ocupare a locurilor disponibile în Învățămînt. Așa se face că mai bine de jumătate dintre catedre au rămas neocupate...

Dezastrul de la Titularizare
La examenul de Titularizare din acest an s-au înscris un număr total de 250 de candidați, pentru care erau puse la bătaie un număr de 116 locuri. În timpul examenului, cifra concurenților care au ajuns să predea lucrările a scăzut vertiginos la 183. «Acesta este numărul efectiv al lucrărilor... [citește_tot_articolul]

10 August 2015, 11:40 (10772 vizualizări - 25 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița trimite la catedră profesori suplinitori

Titularizarea, un examen fără miză

Ialomița trimite la catedră profesori suplinitori

Ca în fiecare an, după examenele elevilor  se desfășoară cele ale profesorilor. Cel mai important este Titularizarea, testare care ar trebui să trimită la catedră cei mai buni profesori. Realitatea din școlile județului este însă alta, iar acest examen devine o rampă de lansare pentru viitorii dascăli suplinitori. Toate acestea întrucît sistemul de Educație nu poate asigura posturi permanente. Ialomița caută de ani buni soluții pentru a asigura posturi titularizabile pentru un număr de 6 discipline, însă eforturile s-au dovedit și anul acesta zadarnice.

Un sistem întortocheat
... [citește_tot_articolul]

21 Iulie 2015, 19:15 (8180 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița: Titularizare pentru toți profesorii

Ialomița: Titularizare pentru toți profesorii

În urmă cu o săptămînă, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a făcut publice rezultatele preliminarii ale Titularizării. Oficialii învățămîntului județean se declară mulțumiți de notele profesorilor. În realitate însă, sesiunea din acest an a examenului a fost una «servită», cu subiecte accesibile tuturor candidaților. Așa se face că profesorii care s-au chinuit ani buni să devină titulari s-au trezit peste noapte cu patalamaua la mînă...

95 de note peste 7
Potrivit datelor statistice oferite de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la examenul de Titularizare... [citește_tot_articolul]

31 Iulie 2014, 18:50 (4854 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Definitivatul și titularizarea, probe de foc pentru dascăli

Au început examenele profesorilor

Definitivatul și titularizarea, probe de foc pentru dascăli

În timp ce elevii își trag sufletul după Evaluarea Națională și Bacalaureat, a venit rîndul profesorilor să intre în febra examenelor naționale. În perioada 14-21 iulie 2014 se desfășoară examenele pentru Definitivat și pentru Titularizare. Să sperăm că anul acesta, măcar dascălii vor avea parte de rezultate mai bune, dacă elevii pe care i-au pregătit au demonstrat contrariul...

77 de candidați înscriși la definitivat
Examenele profesorilor au debutat luni, 14 iulie a.c., cu Definitivatul în învățămînt. Această testare reprezintă o certitudine a faptului că cei care au ales cariera... [citește_tot_articolul]

17 Iulie 2014, 10:20 (6076 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Promovabilitate de 50,57% la Titularizare în Ialomița

Profesorii au scăpat de examen

Promovabilitate de 50,57% la Titularizare în Ialomița

Profesorii din Ialomița au aflat rezultatele Titularizării. Oficialii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița susțin că anul acesta dascălii s-au descurcat mai bine la examen. Astfel, procentul de promovabilitate înregistrat de candidații din Ialomița este de 50,57%...

Situația notelor la Titularizare 2013 Anul acesta, la examenul de Titularizare au participat 223 de candidați, deși numărul posturilor disponibile era de doar 169. Așa cum s-a întîmplat și în anii precedenți, o parte dintre profesorii care au reușit să promoveze această testare ar putea rămîne pe dinafară... [citește_tot_articolul]

26 August 2013, 15:32 (5596 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița: Subiecte «infernale» la Titularizare

După eșecul de la Bacalaureat al elevilor, a venit rîndul profesorilor să se facă de rușine. Joi, 2 august 2012, dascălii au susținut proba scrisă a examenului de Titularizare. În Ialomița, zeci profesori au părăsit sălile de examen pentru că nu au putut face față subiectelor...
La proba scrisă a examenului de titularizare au fost validați să participe 366 de profesori. Dintre aceștia au intrat în săli doar 325. Nici ei n-au avut parte de prea mult succes. Zeci de candidați au ieșit din examen lăsînd colile neatinse. Vina o poartă, ca de obicei, «subiectele infernale». «N-aveai ce să faci!», după cum ne-a declarat unul dintre aspiranții la titlul de profesor. Le-au dat bătăi de cap subiectele... [citește_tot_articolul]

2 August 2012, 17:03 (13006 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Trei candidați pe loc la Titularizare

În Ialomița

Trei candidați pe loc la Titularizare

Numărul profesorilor înscriși la examenul de Titularizare din acest an este mai mare decît locurile disponibile. Vorbim despre 404 dascăli, care își dispută doar 163 de catedre...

Titularizare cu schimbări
Extemporalul profesorilor se desfășoară anul acesta sub semnul schimbării. În primul rînd, oficialii din Ministerul Educației au decis să îi schimbe numele din «examen de titularizare», în «concurs de ocupare al posturilor didactice». Mai mult, pe lîngă examenul scris, tot de anul acesta, dascălii trebuie să-și arate competențele în arta predatului. Sub supravegherea unei comisii... [citește_tot_articolul]

8 Mai 2012, 08:53 (13187 vizualizări - 10 comentarii)

ULTIMA ORĂ

Ialomița: Începe titularizarea cadrelor didactice

Miercuri, 13 iulie, cadrele didactice vor susține examenul de titularizare. Concursul va fi organizat la Liceul Pedagogic din Slobozia. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, pentru cele 121 de posturi... [citește toată știrea]

13 Iulie 2011, 13:18 (9514 vizualizări - 0 comentarii)

Marți 20 Oct 2026
318 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Joi, 6 martie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat activități preventive în cadrul a trei unități de învățământ din reședința județului. Este vorba despre Școala Gimnazială ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:20
(3370 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Tentativă de viol» asupra unei minore, într-o scară de bloc

Un tânăr de 20 de ani, domiciliat în Slobozia, a fost reținut pentru 24 de ore miercuri, 5 martie 2025, sub acuzația de «tentativă de viol». Cu privire la aceste acuzații, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:30
(3903 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Și-a agresat mama apoi a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști

Un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști pe numele său. Oamenii legii au dispus această măsură după ce duminică ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:10
(5351 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Polițiștii ialomițeni au identificat pe raza localității Perieți un bărbat care ar fi transportat, cu o căruță, aproximativ 1,8 mc de material lemnos din specia stejar, pentru care nu a prezentat documente ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(3037 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «furt calificat»

Marți, 4 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale din Slobozia, unde a încercat ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(3870 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 martie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 10:40
(8076 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2025

La sfârșitul lunii ianuarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4815 de șomeri (din care 2140 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2025, 12:00
(4680 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate localitatea Dridu-Snagov din județul Ialomița, furnizarea energiei va fi ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 12:00
(2747 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie, 602 misiuni de ordine publică, dintre care 9 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 10:40
(4547 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Înscrieri pentru școlile de agenți de poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 16:10
(4103 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Raportări ONG privind sponsorizările

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, respectiv persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații, sindicate, patronate) care au primit î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 09:10
(3239 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2025. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:55
(5356 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 martie-31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:50
(3043 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Arestați preventiv pentru «proxenetism» și «spălare de bani»

Doi tineri de 24 și 26 de ani, din Căzănești, au fost arestați preventiv joi, 27 februarie 2025, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de «proxenetism» și «spălare de bani ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2025, 10:05
(5702 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși de polițiști la scurt timp după ce au furat bani din geanta unei femei

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de către o tânără, de 26 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unei unități economice, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:30
(11558 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței rutiere

Joi, 27 februarie 2025., în intervalul orar 07,00 -09,00, polițiștii din Slobozia au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:10
(3765 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat după ce a furat scule electrice de la două firme

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 22/23 februarie 2025, o persoană ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:00
(8859 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița participă zilele acestea la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 13:30
(2446 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 28 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 28 februarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 10:00
(5085 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6880 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3408 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4530 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(5043 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(17582 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3958 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4824 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4332 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5504 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7364 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5618 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Inhalosedatul în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Maria în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...