REPORTAJ
Voluntarii «FreeLand Festival»
După 30 de ani de așteptare Slobozia are, în sfârșit, ceva propriu. Nu e Neversea, nu e Untold, dar e «FreeLand Festival». 3 zile în care oamenii s-au bucurat că trăiesc, iar orașul a uitat că e doar un biet târg de provincie. E meritul administrației, e meritul organizatorilor... Dar, înainte de toate, e meritul zecilor de voluntari ai Festivalului care au avut pentru prima dată ceva al lor, numai al lor... Și, chiar dacă vor continua să-și caute visele în alte lumi, își vor aminti mereu de primul vis al adolescenței lor.
Tinerețea are chipul lor Sunt peste 60 și...
[citește_tot_articolul]
12 Iulie 2022, 18:40
(11370 vizualizări - 6 comentarii)
REPORTAJ
Voluntarii orașului Urziceni
E un om obișnuit. Asemeni nouă, tuturor... Cu griji, cu slujbă la care trebuie să ajungă în fiecare zi, cu așteptări care nu se mai împlinesc niciodată. Și totuși, de 2 ani încoace, e diferită. Daniela Stîngă din Urziceni a reușit, grație exemplului personal, să capaciteze sute de oameni în acțiuni de voluntariat unice. Ultima dintre ele, refacerea Gării Urziceni, depășește granițele obișnuitului și trasformă voluntarii din Urziceni în exemple de care administrația locală și județeană ar putea să țină cont.
2 ani cât o viață «Bună seara! Vin cu o mare rugăminte la voi! Avem o mămică ce a primit această geantă de la Oriflame! O doamnă drăguță i-a dus niște cadouri pentru ea și copii, printre care și această geantă! Ea nu are ce sa facă cu geanta, nu iese din casă, stă acasă cu copiii! Ne roagă să-i luăm noi geanta, nu dorește bani, are nevoie de câteva pachete cu mâncare, pentru ea și copii! Geanta este nouă! Îi facem câteva pachete cu alimente?»...
[citește_tot_articolul]
26 Iunie 2022, 12:40
(12277 vizualizări - 4 comentarii)
ULTIMA ORĂ
ISU Ialomița: 15 iunie, ziua dedicată competițiilor cu Serviciile Voluntare
Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița desfășoară în data de 15 iunie 2022, începând cu ora 9,00, etapa județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare...
[citește toată știrea]
14 Iunie 2022, 13:00
(27868 vizualizări - 1 comentariu)
ULTIMA ORĂ
ISU Ialomița recrutează voluntari
Începând cu data de 14 iunie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a demarat o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor «Salvator din pasiune»....
[citește toată știrea]
28 Iunie 2021, 12:50
(3316 vizualizări - 0 comentarii)
ULTIMA ORĂ
ISU Ialomița caută «Salvator din pasiune»
Începând cu data de 14 iunie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va începe o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor «Salvator din pasiune»....
[citește toată știrea]
8 Iunie 2021, 16:30
(1737 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
omul săptămânii
Ionela Grecu, voluntar la 17 ani
Activitatea Crucii Roșii din Ialomița se bazează exclusiv pe voluntari. Cel mai tânăr dintre ei este Ionela Grecu, în vârstă de 17 ani. Deși locuiește la mare distanță de Slobozia, în localitatea Luciu, ea face eforturi pentru a se alătura grupului de voluntari din care face parte și alături de care aduce zâmbete pe chipurile oamenilor greu încercați de soartă.
Alături de semenii nevoiași Tinerii aleg să desfășoare activități de voluntariat pentru a deveni responsabili și pentru a fi apreciați. Aceleași motive au determinat-o și pe Ionela Grecu să facă parte din marea familie a voluntarilor...
[citește_tot_articolul]
29 Septembrie 2020, 11:10
(3770 vizualizări - 1 comentariu)