Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Certificate fiscale «false» pentru obținerea de subvenții agricole

EXCLUSIVITATE

Certificate fiscale «false» pentru obținerea de subvenții agricole

Polițiștii ialomițeni au demarat zeci de anchete ce privesc eliberarea de către autorități publice locale a unor certificate fiscale «false», utilizate de fermierii ialomițeni pentru obținerea de subvenții agricole. Concret, ilegalitățile, produse cu știința autorităților locale, au vizat «sprijinirea» fermierilor locali pentru acordarea de subvenții agricole «prin emiterea mai multor certificate fiscale în care se menționa, în mod nereal, că solicitanții nu înregistrau debite la îndeplinirea obligațiilor privind impozitele și taxele locale». La acest moment, în vizorul polițiștilor se află primăriile comunelor Stelnica, Bordușani, Făcăeni, Vlădeni și Movila. Cercetările efectuate pînă în prezent s-au finalizat cu constituirea a cinci dosare penale în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals, înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

Primăriile, «falsificatori» de ocazie
Reglementările din domeniul agriculturii vin în sprijinul fermierilor prin acordarea unor subvenții. Unul dintre cadrele legale în acest sens a fost Ordinul nr. 687/2007, prevedere legislativă prin care se subvenționa motorina sau biodieselul necesare pentru efectuarea de lucrări agricole. De asemenea, fermierul era sprijinit, în baza aceluiași Ordin, cu 500 lei/hectar la înființarea culturilor de grîu, 400 lei/hectar pentru cele de rapiță și 450 lei/hectar pentru alte tipuri de culturi. O altă reglementare de același gen a fost și Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 174/2008, prevedere legală ce subvenționează motorina utilizată pentru lucrările de înființare a culturilor agricole în cuantum de 1 leu/litru, aferentă unei cantități de 39 litri/hectar, pentru primăvară și tot 39 litri/hectar, pentru culturile de toamnă.
Atît în primul cît și în al doilea caz, fermierii ialomițeni au constituit dosare cu documente pentru solicitarea sprijinului agricol. Unul dintre documentele necesare a fost certificatul fiscal, eliberat de primăria pe raza căreia se află terenul lucrat de agricultor, certificat ce atestă achitarea la zi a taxelor și impozitelor locale pentru suprafețele respective. Pe scurt, fermierii puteau beneficia de subvenții agricole doar în măsura în care nu aveau datorii către bugetele locale. Lipsa unui certificat fiscal «curat» atrăgea, după sine, neacordarea subvențiilor agricole de către Direcția Agricolă Ialomița sau, după caz, de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Cinci dosare penale pentru zeci de certificate fiscale false
Pentru moment, doar polițiștii din Fetești au demarat verificări la primăriile din zonă, neregulile constatate în actele administrative locale finalizîndu-se cu întocmirea a 5 dosare penale. Ancheta este amplă, iar numărul certificatelor fiscale «false», eliberate cu știința unor funcționari din primării, nu este încă cunoscut. Cert este faptul că, în perioada anilor 2007-2008, au fost eliberate zeci de certificate «false» care atestau, în mod nereal, că solicitanții, în speță fermierii, nu aveau debite către bugetul local. Documentele au fost folosite la întocmirea dosarelor pentru solicitarea de subvenții agricole, sume ce încă nu au cuantificate de anchetatori. Potrivit unor surse din cadrul Poliției, «falsurile» din zona Fetești nu ar fi singulare, la nivelul autorităților locale din întreg județul eliberarea de certificate fiscale «false» fiind o practică în serie. Actual, după cum am spus, faptele se cercetează sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual, instigare la fals intelectual, uz de fals, înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

11 Noiembrie 2009, 12:53 (23361 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
346 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Joi, 27 iunie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:50
(3955 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier produs în Slobozia

Accident rutier produs în Slobozia

Joi, 27 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Slobozia, în care au fost implicate trei autoturisme cu șase persoane pasagere. La locul solicitării au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:10
(7318 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Exercițiu aplicativ, desfășurat de pompieri la Urziceni

Joi, 27 iunie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 08:30
(7913 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Ordin de protecție provizoriu emis după ce un tânăr și-ar fi amenințat fosta prietenă

Polițiștii din Căzănești au fost sesizați marți, 25 iunie 2024, de către o tânără de 18 ani, din Căzănești, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de către fostul său prieten, în v ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:15
(19300 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

În cursul zilei de marți, 25 iunie 2024, polițiștii rutieri au oprit în trafic doi bărbați, în vârstă de 55 de ani, respectiv 63 de ani, din Fetești și Reviga, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:10
(7819 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 26 iunie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul ședinței au fost prezentate probleme de interes județean, aflate în atenția ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 11:40
(17836 vizualizări - 0 comentarii)


IJP Ialomița: Amenzi de peste 220 mii de lei, 23 de permise reținute

În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 15:15
(18196 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:40
(6803 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni pe perioada minivacanței de Rusalii

Efectivele Jandarmeriei Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței, 48 misiuni de ordine publică, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:00
(7186 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Luni, 24 iunie 2024, în jurul orelor 17,20, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane înecate în Lacul Iezer. La locul evenimentului au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:55
(16139 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia

Pompierii au acționat în perioada 21-24 iunie 2024 pentru localizarea și stingerea a 25 de incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 25 de incendii care au avut loc î ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:50
(9653 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Răsimnicea

Vineri, 21 iunie 2024, în jurul orelor 13,00, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:45
(14094 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: În localitatea Fierbinți-Târg se furnizează apă cu program!

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RA ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 11:25
(8756 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 09:15
(7968 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Drapelului», sărbătorită la Slobozia

Autoritățile din Slobozia vor serba și anul acesta «Ziua Drapelului». Evenimentele se vor desfășura în zilele de 25 și 26 iunie 2024, în Piața Revoluției din Slobozia. Astfel ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 08:55
(6836 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive al polițiștilor în minivacanța de Rusalii

În perioada 22-24 iunie 2024, polițiștii ialomițeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de minivacanța de Rusalii. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2024, 13:10
(9700 vizualizări - 5 comentarii)


Minor de 15 ani din Manasia, reținut pentru «tâlhărie calificată»

Miercuri, 19 iunie 2024, polițiștii din Urziceni au depistat un minor de 15 ani, din comuna Manasia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Cercetările oamenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:55
(6695 vizualizări - 2 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Joi, 20 iunie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, a organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:00
(13263 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 24 iunie 2024, a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 10:05
(9353 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 48,281 milioane de euro pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 17-19 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 239,990 milioane de lei (48,281 milioane ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 09:15
(3672 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 610,67 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna mai 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 23 de inspecții ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 11:20
(11353 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movilița și Ciulnița

Accidente la Movilița și Ciulnița

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 09:40
(9615 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 18 iunie 2024, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română «Donează sânge, salvează o viață!». ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 14:45
(5950 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor la nivelul Gospodăriei de apă din localitatea Fierbinți-Târg, furnizorul de energie electrică va î ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 13:55
(13484 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2024

La sfârșitul lunii aprilie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4095 șomeri (din care 1911 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 08:55
(14027 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 6,59 milioane de lei, în luna mai 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,59 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 15:55
(10675 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se primesc Cereri de finanțare pentru schema de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că începând de luni, 17 iunie 2024, se depun cererile de finanțare pentru accesarea schemei de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:40
(12081 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,28%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2024

La sfârșitul lunii martie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4197 șomeri (din care 1945 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:35
(11367 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

În după-amiaza zilei de duminică, 16 iunie a.c., în jurul orei 14,05, Detașamentul de Pompieri Slobozia și Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:30
(9652 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 97 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 12-14 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală 97,132 milioane de lei (19,531 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:25
(2596 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...