Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Grădinița JUNIOR și-a adjudecat trofeul «Steagul Verde»

Școală curată, elevi sănătoși

Grădinița JUNIOR și-a adjudecat trofeul «Steagul Verde»

După trei ani de activitate, grădinița JUNIOR din Slobozia, condusă de directorul Nina Zăinescu, a reușit o performanță unică în rîndul unităților școlare de profil. La sfîrșitul săptămînii precedente, celor 265 de preșcolari participanți la programul mondial ECO-ȘCOALA le-a fost acordată distincția «Steagul verde», pentru efortul și interesul manifestat în salvarea mediului înconjurător.

O grădiniță verde din creștet pînă-n tălpi
Programul ECO-ȘCOALA a debutat pentru grădinița JUNIOR în anul 2007, cu spijinul instituțiilor publice locale și al unor firme interesate de promovarea unor deprinderi ecologice în rîndurile elevilor. Dar motorul zecilor de acțiuni desfășurate în acești trei ani de activitate intensă a grădiniței revin educatorilor și, mai ales, celor trei generații de preșcolari care au reușit să impresioneze prin efortul și creativitatea depuse în cadrul proiectului. Mărturie a rezultatelor spectaculoase obținute cu copii a căror vîrstă nu depășește 7 ani stau miile de exponate-eco realizate de elevi, acțiunile publice la care preșcolarii grădiniței au participat și, mai ales, Codul Verde pe care fiecare dintre cei 265 de copii implicați îl respectă cu sfințenie. Spre exemplu, Andrei are numai 5 ani dar deja știe ce trebuie să facem pentru a salva planeta: «trebuie să aruncăm hîrtiile la coș, să stingem lumina, să închidem robinetul dacă vedem că apa curge și să-l convingem pe tati să renunțe să mai fumeze!».
Nina Zăinescu, directorul grădiniței JUNIOR, susține că implicarea în proiectul ECO-ȘCOALA a schimbat definitiv percepția copiilor asupra mediului: «Am fost surprinși să descoperim cît de repede pot învăța lucruri noi, lucruri cărora adulți nu le mai acordă importanță. Acum sînt mici, dar sîntem convinși că semințele verzi sădite de noi în acești ani vor forma pădurea care va salva planeta mîine!».
Pentru toate aceste eforturi, dar mai ales pentru rezultatele notabile obținute la nivel de preșcolari, grădinița JUNIOR a primit, la sfîrșitul săptămînii precedente, distincția «Steagul Verde». Distincția este cu atît mai importantă cu cît, la nivel mondial, există doar 5000 de astfel de steaguri, iar numărul unităților școlare implicate depășește 25000.

2 Aprilie 2010, 06:22 (25664 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


vp:
(2 Aprilie 2010, 15:17)
Felicitari cadrelor didactice, copiilor si elevilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
332 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Săptămîna Prevenirii Criminalității»: Prevenirea delincvenței juvenile

Polițiștii ialomițeni au dedicat a doua zi a «Săptămânii Prevenirii Criminalității» activităților de prevenire a delincvenței juvenile, ocazie cu care polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventiv ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2015, 14:40
(5506 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întîlniri de lucru cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că va organiza întîlniri de lucru cu contribuabilii pentru a aduce la cunoștința acestora modificările legislative ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2015, 11:10
(4984 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accidente la Bucu și Movilița

Luni, 28 septembrie a.c., în jurul orei 13,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ213A s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 21:20
(8264 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR Ialomița: Noi oportunități de finanțare pentru investiții de utilitate publică în mediul rural

Autoritățile publice locale și ONG-urile pot solicita fonduri nerambursabile pentru investiții de utilitate publică avînd la dispoziție 552 milioane de euro pentru investiții în crearea și modernizarea ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 20:35
(9971 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Trei tineri hoți din locuințe, prinși în flagrant de polițiști

Trei tineri sînt cercetați de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, unul dintre aceștia fiind reținut. Astfel, în noaptea de 26/27 septembrie ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 19:10
(8491 vizualizări - 0 comentarii)


«Săptămîna Prevenirii Criminalității»: Prevenirea victimizării minorilor

Prima zi a Săptămînii Prevenirii Criminalității, 28 septembrie a.c., a fost dedicată prevenirii victimizării minorilor, aceasta fiind o prioritate națională. Astfel, luni, 28 septembrie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 18:15
(4429 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

La sfîrșitul de săptămînă precedent, 25-27 septembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului trei bărbați, cu vîrstele cuprinse între 24 și 37 de ani, care conduceau autovehicule pe ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 17:25
(5200 vizualizări - 1 comentariu)


Dridu: Femeie de 68 de ani, acroșată de un vehicul

Sîmbătă, 26 septembrie a.c., pe DJ302, în localitatea Dridu, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce un un tînăr, ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 15:05
(6025 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu accident


Urziceni: Accident în lanț cu patru victime

Vineri, 25 septembrie a.c., în jurul orei 12,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 13:40
(6815 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Siguranța participanților la trafic, prioritate a polițiștilor ialomițeni

La sfîrșitul de săptămînă precedent, 25-27 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2015, 12:25
(6595 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă pentru absolvenții ialomițeni

Vineri, 25 septembrie 2015, la nivel național s-a desfășurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune  organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței  de  Muncă. Acest eveniment ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2015, 21:55
(8335 vizualizări - 0 comentarii)


40 de Sfinte Liturghii la Catedrala din Urziceni

40 de Sfinte Liturghii la Catedrala din Urziceni

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, de marți, 29 septembrie 2015, la Catedrala din Urziceni se vor oficia 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfîntului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2015, 18:45
(9789 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Microbuzele școlare, în atenția Poliției

La nivelul IPJ Ialomița a fost pus în aplicare un plan de acțiune în scopul îmbunătățirii climatului de siguranță rutieră pe traseele de deplasare a autovehiculelor destinate transportului elevilor. Activitățile ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2015, 15:20
(9565 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămîna Prevenirii Criminalității»

În perioada 28 septembrie 2015-2 octombrie 2015, se va desfășura la nivel național cea de-a zecea ediție a manifestării «Săptămâna Prevenirii Criminalității». Acțiunea va consta în organizarea, în acest ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2015, 20:15
(6093 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Primul post de jandarmi inaugurat în Ialomița

Joi, 24 septembrie a.c., a fost inaugurat Postul de Jandarmi Amara. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale, personalul de conducere al Inspectoratului de Jandarmi ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2015, 18:10
(10236 vizualizări - 1 comentariu)


Stelnica: Minor dispărut de la domiciliu

Stelnica: Minor dispărut de la domiciliu

Sîmbătă, 19 septembrie 2015, polițiștii de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că minorul HUCIOG GHEORGHE-CĂTĂLIN, de 16 ani, din comuna Stelnica, a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2015, 16:10
(5673 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volanul unei mașini neînmatriculate

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului un tînăr, de 23 de ani, din Fetești, care conducea pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat și neînregistrat, fapt pentru care, în cauză, a ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2015, 15:10
(3960 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Accident produs de un șofer de 76 de ani

Duminică, 20 septembrie a.c., în jurul orelor 11,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2, pe raza localității Sinești, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2015, 14:15
(9245 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Poliția Rutieră Ialomița: 17 permise reținute, amenzi de peste 92000 de lei

La sfîrșit de săptămînă, în perioada 18-20 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2015, 13:30
(3901 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu puternic la Drăgoești

Mai bine de 30 de ore pompierii ialomițeni au acționat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje ce aparține unei societăți comerciale de pe raza localității Drăgoești. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2015, 12:05
(6096 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

SC Servicii Publice Slobozia SRL,
cu sediul în Slobozia, str. Lujerului, nr. 3,
incinta Pieței Agroalimentare Cuza-Vodă,
anunță
redeschiderea Oborului Municipal
(șoseaua Brăilei, nr. 9)
în data de 20.09.2015,
începînd cu orele 6,00, dimineața

Redeschiderea se face în baza legală
a Ord. ANSVSA nr. 45/2010,
care stabilește cerințele
pentru funcționare al tîrgurilor
de animale vii și
a Ord. ANSVSA nr. 77/2015,
care completează
Ord. ANSVSA nr.45/2010

18 Septembrie 2015, 11:10


Fetești: Sala de teatru «Horațiu Mălăele», inaugurată

La Fetești, în incinta unei foste centrale termice dezafectate, a fost inaugurată o sală de teatru. Printr-un parteneriat public-privat, fosta centrală termică dezafectată a fost modernizată și transformată ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2015, 20:25
(6527 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Căzănești

Marți, 15 septembrie a.c., în jurul orei 14,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN21, pe raza municipiului Slobozia, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2015, 19:25
(6084 vizualizări - 2 comentarii)


Direcția Generală Anticorupție: «Ghid de informare pentru cetățeni în relația cu structurile MAI»

În vederea încurajării integrității, precum și pentru evitarea unui comportament birocratic corupt, Direcția Generală Anticorupție a realizat un «Ghid de informare pentru cetățeni în relația cu structurile ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2015, 17:25
(9927 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Europene ale Patrimoniului», la Muzeul Agriculturii din Slobozia

În fiecare an, în septembrie, milioane de cetățeni sînt invitați să viziteze monumentele istorice din întreaga Europă cu ocazia «Zilelor Europene ale Patrimoniului», eveniment organizat la inițiativa comună ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2015, 12:10
(5494 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Biciclist omorît de o mașină

Un bărbat, de 46 de ani, din Coșereni, a fost omorît în urma unui accident rutier. Acesta se afla pe bicicletă și s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis. El a fost lovit de un șofer, în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2015, 19:15
(4669 vizualizări - 1 comentariu)


Orboiești: Trei victime în urma unui accident rutier

Pompierii Gărzii Slobozia au fost solicitați să intervină cu utilajele de descarcerare pentru a acorda primul ajutor unui bărbat, de 57 de ani, implicat într-un accident rutier, petrecut pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2015, 15:35
(3834 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: S-au urcat la volan în stare de ebrietate

Trei ialomițeni, cu vîrste cuprinse între 22 și 41 de ani, au fost sancționați de polițiști, fiind depistați conducînd după ce inițial consumaseră băuturi alcoolice. Doi dintre aceștia aveau valori ale ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2015, 13:40
(2891 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 17 permise reținute, amenzi de peste 110000 de lei

Polițiștii ialomițeni au desfășurat noi activități pe linia prevenirii accidentelor rutiere. Potrivit bilanțului întocmit la finalul activităților, oamenii legii au aplicat 318 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2015, 12:25
(4123 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Cercetat pentru braconaj piscicol

Făcăeni: Cercetat pentru braconaj piscicol

Miercuri, 9 septembrie 2015, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Ialomița au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Făcăeni, bănuit de braconaj ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2015, 22:35
(8011 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...