Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

«Sunt zugrav, dar mă tratez»

Răileanu, pe persoană fizică care este

«Sînt zugrav, dar mă tratez»

Parafraza după un film francez celebru în anii ’80 ne-a fost sugerată de prietenii de partid ai consilierului Hi-Hi-Ha-Ha (l-am numit aici pe consilierul local PSD Slobozia, Ionuț Răileanu). Cel care, nemulțumindu-se cu atenția acordată de noi pe site-ul redacției, a ținut musai să devină celebru și în paginile ziarului. Îi oferim această șansă prezentînd opiniei publice ultimul fîs financiar pe bani publici pe care a reușit să-l tragă acesta unui buget rural. Citiți și vă hliziți!

Cum să cîștigi 300 de milioane cu bidineaua
Dacă ești consilier local, musai PSD, în vreme de criză, și-ți începi declarația de avere cu cuvintele «Răileanu Ionuț Viorel, în calitate de administrator la SC Experience Com SRL», e clar! Poți să-ți tragi un contract de milioane de lei văruind cu bidineaua sala de festivități a Căminului Cultural din Sfîntu Gheorghe. Ionuț Răileanu a făcut-o luna trecută pentru modica sumă de 30 mii de lei. Preț în care a zoit cum s-a priceput mai bine cei trei pereți ai salonului. Mai puțin cel din spatele scenei, care se pare nu era prevăzut în contract. Spunem cum s-a priceput mai bine pentru că zugravul de ocazie, Bruce Lee cu normă întreagă în timpul liber, a fost obligat de autoritățile locale să văruiască de două ori pereții adjudecați prin contract.
«A fost o lucrare atribuită direct, dată fiind valoarea sa destul de mică. Nu consider că prețul a fost exagerat, iar firma a făcut, în final, treabă bună. Sîntem mulțumiți!» ne-a declarat primarul comunei Sfîntu Gheorghe, Livia Tudorache. Destul de mică dar nu suficientă adăugăm noi, pentru că termitele deranjate de zgomotul din parchetul Căminului Cultural ne-au explicat că domnul Răileanu a cerut pentru mutarea schelei de la un perete la altul (cale de 7 metri am aprecia noi, din ochi) nu mai puțin de 3500 de lei noi. Mai rău ca-n SF-urile șefului de partid pe linie de tineret al consilierului Hi-Hi-Ha-Ha. Cît despre parchetul pe care Ionuț Răileanu l-a rașchetat ca bonus pentru acceptarea notei de plată atît de încărcate, aceleași termite se jură că acum acesta este umflat și răscojit. Dovadă certă că nici luările de poziție orale din ședințele de partid nu au ajutat prea mult pe simpatica noastră victimă.

«Eu sînt două persoane»
Curioși să înțelegem mecanismul trafaletului localizat în neuronul de stînga cu care consilierul Răileanu și-a adjudecat lucrarea, ne-am permis să-l contactăm telefonic pentru a obține precizări suplimentare și-un punct de vedere avizat legat de fîsul financiar de la Sfîntu Gheorghe. Iată produsul final în întreaga lui splendoare: «Nici nu vă confirm, dar nici nu vă contrazic. Puteți să scrieți ce vreți. Oricum nu candidez nicăieri și nu-mi stricați imaginea. Și încă ceva! De acum înainte să nu mă mai sunați decît pentru consilieru’ Răileanu, pentru Răileanu persoana fizică (n. red.: care este!) să nu mă mai deranjați»... Și fiindcă nici nu ne așteptam la un răspuns mai inteligent, am continuat încercînd să dezvăluim dacă specimenul de la Slobozia Nouă este de natură «doi într-unul». Iar răspunsul nu a întîrziar să apară: «Da, sînt două persoane».
Fiindcă ne gîndim intens la viitorul politic, dar mai ales financiar, al celui aflat în plină ascendență, ne-am gîndit să-i facem consilierului local Răileanu un pustiu de bine, oferindu-i un spațiu editorial pe care să-l folosească în publicarea următorului anunț de mică publicitate: «Zugrav de ocazie, nu de meserie, spoiesc pereți și rașchetez parchet contra unor sume mega-modice. Anunțul este interzis oricărei persoane fizice sau juridice, deci este destinat doar primarilor și colegilor de partid. Pentru informații suplimentare mă puteți găsi pe adresa Bruce Lee-Slobozia Nouă, la sediul de partid de la MB-uri sau, o dată pe lună, la Consiliul Local Slobozia». Hi-Hi-Ha-Ha. S-a terminat.

1 Iunie 2010, 08:55 (29463 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Consilierul Hi-Hi-ha-ha Răileanu se ia la trîntă cu Băsescu

Comentariile cititorilor:


Stan Alexandru:
(4 Iunie 2010, 15:49)
V-am asteptat, dar poate nu sunteti pregatit. Va prompun aceeasi locatie, aceeasi ora, dar Luni. Cum va recunosc?
Stan Alexandru:
(4 Iunie 2010, 11:14)
Desi nu ai dat un raspuns de bun simt(asa cum te recomanzi), totusi ai nimerit ceva.Astazi ora 15 pe Bdul. ChimieI, in fata BCR. Vin cu un HUMMER galben.....Cum te recunosc?
un pesedist suparat:
(3 Iunie 2010, 16:56)
Draga d-le Stan,daca vrei sa ne cunoastem oricand stabilesti o intalnire si ne vedem cu ce-a mai mare placere scrie aici pe site.La momentul potrivit o sa-mi dau si numele.
dan:
(3 Iunie 2010, 13:58)
cine la bagat in fata pe caricatura asta?
Stan Alexandru:
(3 Iunie 2010, 10:11)
@un psd-ist suparat Cand te vei semna cu numele tau, atunci sa i-ti asumi un partid (chiar si cum spui tu, pesede :)). Pana atunci " abonatul Orange nu raspunde". Esti tipic pentru pseudo reformatorii de la guvernare. Ceva i-mi spune ca semeni cu acei romani nemultumiti dar cu mamaliga in vene. Nu i-ti este rusine ca vezi pensionari protestand in locul tau?
of of si mai mai:
(1 Iunie 2010, 17:26)
Va rugam frumos sa afisati mai multe poze cu cimpanzeul din imagine ca se se bucure din plin si copii nostri...Ochizorii lui lipiti de coltisoarele buzisoarelor sale, surasul cald si nasul acvilin, sprancenele ca bidineaua si parul ca peria de pantofi, fruntea ingusta si gusa in formare , toate acestea nu fac decat sa ne inveseleasca in aceasta perioada grea pentru restul muritorilor nealiniati la cerintele partidului de opozitie dar cu acces la fondurile judetului...
un pesedist suparat:
(1 Iunie 2010, 09:50)
"eu" cred ca de data asta s-ar putea sa fii chiar tu invidios pe Raileanu ptr ca afaceri d-astea pot face si prostii,nici macar nu-l duce capul sa faca ceva mai elaborat,un studiu de fezabilitate,etc asa cum face mentorul lui Stefan,dar de fiecare dupa functie:seful cu mintea,slugile cu munca de jos.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
315 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(1615 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(1506 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(1782 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(1940 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(1910 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(1737 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(1956 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(1907 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(3006 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(2535 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(2551 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(2347 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(768 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(2983 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(2995 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(3082 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(2528 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(2752 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(4757 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(3015 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(3103 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(6208 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(6590 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(3488 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11651 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(3613 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(3728 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(2597 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(3812 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(2092 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...