Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

SAPARD-ul de la Valea Măcrișului, concesionat ILEGAL

Autoritățile locale, pasibile de a returna 2,7 milioane de lei

SAPARD-ul de la Valea Măcrișului, concesionat ILEGAL

Revenim, la mai puțin de două luni de la scandalul proiectelor ialomițene din cadrul Măsurii 322 respinse în bloc, cu o nouă afacere administrativă care riscă să păgubească județul. De această dată este vorba despre investiția prin programul SAPARD de la Valea Măcrișului, una dintre cele 16 localități din județ care au beneficiat de fonduri nerambursabile pentru înființarea unei rețele de apă. La 5 ani de la finalizarea proiectului, autoritățile locale nu numai că nu respectă clauzele contractuale impuse prin proiect, dar au și concesionat ilegal serviciul de apă unei firme private...

Repetabila istorie
Primul semnal privind problemele cu care se confruntă comunitatea din Valea Măcrișului a fost publicat de Independent în urmă cu o lună și jumătate (n. red.: 2 iunie 2010). Informam atunci că, în urma unui control prin sondaj realizat de raportorii SAPARD, Valea Măcrișului a fost indentificată (alături de alte 5 localități din județ) ca prezentînd «o serie de carențe majore în gestionarea investițiilor SAPARD». Independent scria atunci: «Axate, în principal, pe asigurarea unor servicii de furnizare a apei curente la nivelul comunelor din județ, investițiile verificate s-au dovedit nefuncționale, ineficiente sau incomplete. În toate cele 6 localități verificate (Balaciu, Traian, Valea Măcrișului, Munteni Buzău, Cocora și Mihail Kogălniceanu) raportorii SAPARD au constatat, după caz, lipsa autorizațiilor de funcționare, absența cișmelelor stradale, inexistența zonelor de protecție sanitară a surselor de captare, puțuri de apă înnisipate, contracte de prestări servicii cu beneficiarii neîncheiate, lipsa laboratoarelor chimice... Și lista ar putea continua. Carențele constatate sînt cu atît mai grave cu cît acestea survin la aproape 5 ani de la punerea în funcțiune a serviciilor de apă și după numeroase sesizări apărute în presa locală. Pentru a nu returna sumele investite, care în unele cazuri depășesc 2,5 milioane de lei noi, administrațiile locale și-au asumat obligația de a readuce investițiile la nivelul prevăzut în proiect. Procesul este în curs, însă costurile se dovedesc mai mari decît cele de pe hîrtie».
Termenul final pentru remedierea acestor deficiențe a fost 17 iulie. Iată cum au înțeles autoritățile locale de la Valea Măcrișului să remedieze problemele identificate atunci.

Concesionare fără licitație publică
Independent de solicitările raportorilor SAPARD, autoritățile locale din Valea Măcrișului au concesionat serviciul de apă al localității încă din luna aprilie. Potrivit chitanței pe care o reproducem în facsimil, firma Antrepriza SA a încheiat în 29 aprilie 2010 contracte de furnizare a apei cu cei 160 de abonați ai localității. Contractele, absolut ilegale în condițiile în care pentru concesionarea serviciului de apă nu a avut loc nicio licitație publică, reprezintă contravaloarea lucrărilor de întreținere prestate de firma mai sus menționată pentru lucrările de întreținere ale sistemului, grav afectat de incompetența și lipsa de interes a administrației locale. Iată cum explică Marinescu Florin, patronul firmei Antrepriza SA acest troc administrativ cu investițile SAPARD: «Este ilegal și nu este. Eu am executat o serie întreagă de lucrări de reparații și întreținere pentru care autoritățile locale nu au avut bani. Mai au și acum să-mi plătească în jur de 250 milioane de lei vechi. Și-atunci, ca să facem un pas înainte, am decis să contorizăm apa, să preluăm noi serviciul și după aceea să ne compensăm cînd ajungem la contravaloarea sumei. Oricum, nu sînt așa de mulți abonați, are să dureze pînă ne recuperăm banii... Dar la un moment dat sper să facem proces verbal de compensare și să ne reglăm. Ca să nu mai vorbesc că între timp a venit peste ei SAPARD-ul și eu i-am ajutat să iasă bine...» declară, cu o sinceritate dezarmantă, patronul firmei.
Inutil să mai precizăm că nici pînă la acest moment raportorii SAPARD nu cunosc natura acestui troc administrativ, iar actele prezentate de autoritățile locale nu include, evident, contractul de preluare a serviciilor de către Antrepriza SA. De aceea, la controlul final de la începutul acestei luni, Valea Măcrișului a ieșit bine!

Mintea de pe urmă costă 2,7 milioane de lei
Pentru că autoritățile sînt însă conștiente de ilegalitatea comisă, acestea au încercat post festum să intre în legalitate. Mai clar, au încercat să aranjeze concesionarea serviciilor de apă firmei Antrepriza SA, printr-o licitație publică anunțată pe SEAP. Licitația a avut loc la începutul acestei luni, la aceasta s-au prezentat 4 firme printre care și Antrepriza SA, dar... Ghinion, licitația s-a anulat pentru că doar două din cele patru firme întruneau condițiile impuse de lege pentru preluarea serviciului, respectiv, licența ANRSC. Primarul comunei Valea Măcrișului refuză să comenteze acuzațiile care i se aduc, dar susține că vrea să asigure legalitatea concesionării. «Sînt foarte supărat că n-am reușit să facem să cîștige o firmă din prima licitație. Acum sîntem obligați să reluăm procedura. N-am știut că e nevoie de licență ANRSC. Noroc că ne-au sunat ei pe ultima sută de metri, că cine știe ce se mai întîmpla!? Următorul termen este începutul lunii august, undeva pînă în zece. Nu știm ce se va întîmpla, că pînă acum nu s-a interesat nimeni. Noi sîntem mai supărați pentru că trebuie să cheltuim bani pentru asta și nu avem de unde. Un anunț de licitație e 5 milioane...» ne-a declarat Mihai Bobeș. Altfel spus, știm că e ilegal, dar ne străduim să legalizăm ilegalitățile.
Partea bună a acestor practici ilegale e că, în acest moment, cel puțin la Valea Măcrișului, stația de apă fucționează, clorinarea e funcțională, bazinele de apă sînt pline, iar cișmelele stradale au fost reinstalate. Partea proastă e că Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a demarat un nou cotrol de verificare a neregularităților în derularea investițiilor SAPARD din România. Iar Valea Măcrișului are profilul perfect pentru a returna cele 2,7 milioane de lei investite acum 5 ani!

Oficiul European Antifraudă (OLAF) a raportat la finele lui 2009 un număr de 18 investigații pe care le derulează în România vizavi de eventuale fraude în domeniul folosirii abuzive a fondurilor europene, se arată în raportul de activitate al instituției. OLAF avea deschise, la sfîrșitul anului trecut, 369 de investigații, dintre care 354 în țări membre UE și 15 în țări candidate. Un număr limitat de țări - Belgia (48), Bulgaria (68), Italia (36), Germania (22), Franța (22) și România (18)-concentrează o proporție semnificativă (65%) din investigațiile deschise în UE. Raportul se concentrează pe domeniul agricol, dar și în privința asistenței pentru aderare la UE în cazul statelor din Europa de Est. Impactul financiar al suspiciunilor de fraudă în materie de fonduri de preaderare a trecut de la 13 milioane de euro în 2008 la 57 milioane de euro în 2009 și cel al suspiciunilor de fraudă în agricultură a crescut de la 4 milioane de euro la 13,3. (Curentul, duminică, 18 iulie 2010)

21 Iulie 2010, 06:22 (26256 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Autoritățile locale caută concesionari pentru proiectele SAPARD

Comentariile cititorilor:


CORBU RADU:
(9 Septembrie 2011, 10:49)
De ce a pierdut judetul Ialomita 350 de milioane roni,bani ce trebuiau sa ajuna in sub-urbii pentru renovari si dezvoltari? Eu zic sa intrebati consiliul judetean, de ce nu i-a oferit lui tanti Leana diploma de cetatean de onoare.D-lor.nu au cunostinta ca tre sa te te caciulesti cu sarutati de cazma,la madam Udrea. Pacat, judetul a pierdut pentru proasta lor informare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
318 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiu la Țăndărei

Joi, 19 februarie, la locuința unui cetățean din Țăndărei s-a produs un incendiu. După ce a supraalimentat soba cu lemne, fiul proprietarului, în vîrstă de 22 de ani, a aprins focul, lăsînd sistemul de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:06
(17164 vizualizări - 0 comentarii)


Aproape de un rezultat mare Liverpool-Unirea 1-0

Unirea a rămas aceeași echipă combativă de pe vremea lui Petrescu. Ronny Levy a gîndit o așezare compactă la mijloc care a funcționat aproape perfect 80 de minute, iar cînd au apărut fisuri le-a rezolvat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 01:12
(23085 vizualizări - 0 comentarii)


Anton Barbu și-a dat demisia din funcția de director al Agenției de Plăți

Anton Barbu, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița. Anunțul a fost făcut în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 16:19
(19098 vizualizări - 4 comentarii)


Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 12:33
(14811 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:51
(12609 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(11182 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(14750 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 07:12
(17879 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:53
(14611 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:50
(12497 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:41
(16584 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:55
(14545 vizualizări - 0 comentarii)


Infracțiuni economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au început urmărirea penală în 5 dosare penale, în care 5 persoane sînt cercetate pentru săvîrșirea a 9 infracțiuni economice. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:51
(13600 vizualizări - 0 comentarii)


Proaspăt eliberat din pușcărie, din nou infractor

Un conductor de bilete aflat în serviciu în trenul ce se afla în mișcare între Punctul oprire CF Brîncoveni și Halta de mișcare Slobozia Sud, a fost agresat fizic de către un călător, care nu poseda bilet ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:49
(15241 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 19:04
(14702 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 18:41
(12936 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere ce pot fi cauzate din pricina neatenției conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(10507 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat executat

Luni, 15 februarie, polițiștii feteșteni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat de 38 de ani din localitate. Pe numele acestuia, la data de 9 februarie, Judecătoria Slobozia a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(11629 vizualizări - 0 comentarii)


Trei persoane, rănite în accidente rutiere

Neadaptarea vitezei la condițiile carosabilului acoperit cu zăpadăa fost cauza care a stat la baza producerii a două accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au suferit vătămări corporale. Primul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(13954 vizualizări - 0 comentarii)


La volan, fără permis sau băuți

Sîmbătă, în jurul orei 17,30, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada Digului din localitate, către strada Brăilei ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 18:48
(13338 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, prinși de polițiști la scurt timp după comiterea faptei

În cursul nopții de 12/13 februarie a.c., în jurul orei 1,30, un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a observat, în zona străzilor A.I. Cuza-Eroilor, două persoane care ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 17:12
(12070 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 8,1 milioane de lei, sprijin financiar pentru deșeurile de origine animală

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor APIA, joi, 11 februarie 2010, peste 8,1 milioane de lei, reprezentînd sprijinul financiar acordat pentru activitatea de neutralizare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 15:18
(12878 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea criminalității, în atenția polițiștilor din Țăndărei și Urziceni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, începînd cu ora 24,00, efective din structurile de siguranță publică, investigații criminale și poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 13:45
(10685 vizualizări - 0 comentarii)


Mediul de afaceri, în derivă: Ziua și firma suspendată

Economia județului se prăbușește. Datele statistice întocmite de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la finele lunii ianuarie 2010, reliefează cît de critică este situația economică a firmelor ialomițene ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:16
(12331 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și inundații

În urma cantităților însemnate de precipitații căzute la sfîrșitul săptămînii precedente, dar și a topirii zăpezilor, două străzi din municipiul Fetești au fost inundate sîmbătă, 13 februarie a.c.. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:14
(12532 vizualizări - 0 comentarii)


11,9 milioane de euro pentru plata pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat suma de aproximativ 11,9 milioane euro, reprezentînd diferența față de plata pe suprafață acordată în avans pentru campania SAPS 2009, precum ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:09
(16727 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre ale Poliției Rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ. Cu ocazia acțiunilor, cei care nu au respectat normele rutiere în vigoare au fost sancționați contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:29
(15930 vizualizări - 2 comentarii)


Suspecți de furt, prinși în flagrant

Un echipaj de siguranță publică, format din șeful Postului de Poliție Ion Roată și doi polițiști comunitari, a surprins în flagrant trei bărbați, la scurt timp după ce aceștia au sustras două oi dintr-un ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:28
(14646 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Țăndărei

Efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Intervenție Rapidă au organizat o acțiune comună ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:26
(13404 vizualizări - 0 comentarii)


Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 09:15
(12466 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...