Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Prin Piață, cu Criza de mână

Prin Piață, cu Criza de mînă

E Criză! O spune obsesiv Boc, o repetă profetic Băsescu, o amintesc prin conferințe de presă autoritățile județene, o garantează primarul Ionașcu, o simt pe pielea lor pînă și bugetarii. Noi am mers însă mai departe. Am luat Criza de mînă și am dus-o la piață, convinși fiind că acolo ea nu poate exista. Oricît ar fi de panicat, omul trebuie să mănînce. Da’ de unde! În Piața Cuza-Vodă, acolo unde am fost noi, Criza a mușcat pînă la os.

Tarabagii Crizei
În Piața Cuza-Vodă din Slobozia e cald ca-ntr-un solar. Acoperișul de tablă face aerul dinăuntru irespirabil, legumele miros a putred, pepenii fierb în coajă... iar clienții sînt din ce în ce mai puțini și speriați de criză. «Vînzarea a scăzut cu 40 la sută. Cel puțin. Avem clienți vechi care de-abia mai vin. Sau vin și cumpără te miri ce. I-a speriat Criza!» ne spune Ion Vișan. Vinde în piața asta din 2001, dar Criză ca asta n-a mai văzut. «Și la Criză se adaugă pierderile. De la căldură, pierdem 30 la sută în fiecare zi. Nu știu unde o să ajungem. Întîi ne-au omorît cu amenzile ăia de la Gardă, apoi Poliția Economică, apoi impozitele, taxele... Prin 2007, am zis că ne revenim, a fost ceva mai bine... Dar de-atunci, ne-am dus în jos, numai în jos. Acum ne uităm că nu scoatem nici banii pe marfă» explică comerciantul. Și asta nu e tot! Lovitura de grație vine la plata taxelor, ne explică o vecină de tarabă: «Uite, eu mă înregistrez cu 100 de kile de roșii, dar 30 se strică. Da’ de plătit, plătesc impozit pentru toate... Am aruncat zeci de kile de vișine, zmeură din aia bună... Nu mai ia lumea, că-i Criză, dar eu trebuie să plătesc. Am luat varza cu 13, am pus-o la vînzare cu 18 și acum am ajus s-o vînd cu 12, doar-doar oi vinde ceva, fir-ar ai dreacului cu Criza lor cu tot!».
Deși Criza e peste tot, prețul metrului de tarabă n-a scăzut... 120 de lei pe lună, și de vinzi și de nu vinzi. Iar dacă nu plătești, n-ai unde sta; n-ai unde sta, nu te vede clientul tău; nu te vede clientul, nu vinzi; nu vinzi, vine Criza peste tine!

Reprofilații
Ca să reziste Crizei, o parte dintre comercianții din Piața Cuza-Vodă s-au reprofilat. Au început să producă. Solarii, grădină, pepeni, curte la țară... Ce produc, aduc la oraș. «Cît e sezon, aduc din curte. Zarzavat, fructe, roșii. Refuzăm să mai luăm marfă din angro-uri și o vindem pe-a noastră. Dar nici așa nu rezistăm, cu producția noastră. Se strică marfa de la căldură. Te uiți la ea cum se topește, de ți se face și milă. Uite, am dat la o parte un bidon de caise... Zic că o să fac țuică, că e din curtea mea și e sănătoase... Dar și tuica, ce să fac cu ea?! Oi bea o kilă, că-i Criză, dar după aia nu trebuie să cîștig bani din ceva!?» se plînge retoric un comerciant convertit recent la statutul de producător.
Lîngă el, Mihaela Furdui vinde pepeni din producția proprie. S-a apucat de ei cu bărbatul, anul trecut, cînd a văzut că nu mai dovedește cu cheltuielile. Nevoi multe, doi copii acasă, cum să trăiești doi inși dintr-o tarabă? Au pus pepeni galbeni, pepenii s-au făcut înainte de ăia de la angro, i-au scos pe piață și de-atunci... «E Criză, lumea nu cumpără. Vin, se uită, mai întreabă de preț, ia unul mai mic de poftă și pleacă. Dar ăștia sînt pepeni galbeni, sînt pretențioși. Nu-i vinzi, se strică numaidecît» ne spune apăsînd demonstrativ cu unghia în coaja unui pepene, la întîmplare... Pepenele curge, emanînd un miros iute, ușor de recunoscut... E Criza!

Borș de Criză
Aurelia Vasile vinde borș și verdeață. E aici, la Piața Cuza-Vodă de 20 de ani, în fiecare zi. Pînă la criză. Acum, închiriază taraba doar două zile pe săptămînă. E scumpă ziua de tarabă, 3,5 lei pe zi... Și de-ar fi doar atît. Dar Criza a mușcat și din pofta clienților: «Mă uit la zarzavat. Am prețurile de acum 3 ani, neschimbate. Și tot nu se cumpără. Puneți la socoteală taraba, certificatul de producător, analiza de borș, ștampila, medicul de familie 10 lei... Vă spun, domnul meu, e de groază. Nu știu cît o să mai rezistăm la Criza asta!».
Cît despre borș, aici lucrurile sînt și mai dramatice. «Părcă nici borș nu se mai cumpără cum se cumpăra odată. De la Criza asta s-a acrit lumea așa de tare, că nici de borș nu mai are nevoie» conchide doamna Aurelia.
Criza din Piața Cuza-Vodă nu se oprește la ușă. Ieșind din piață, trecem razant pe lîngă unul dintre chioșcurile de ziare care împînzesc zona. Una dintre angajate plînge cu lacrimi cît pumnul, confesîndu-se unei cunoștințe. «De dimineața mi-a spus c-o să-mi scadă salariul. Că e Criză și au scăzut vînzările cu 25 la sută. Auzi, ca la bugetari...». Mai la vale, un alt comerciant de ziare, stăpîn peste el și taraba lui, comentează pizmaș: «Numai 25 la sută. Să zică mersi. La mine a scăzut cu 40 la sută și nu se mai oprește!».

24 Iulie 2010, 13:33 (18941 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Acțiune în piețele slobozene
Acțiuni preventive în Piața Agroalimentară din Slobozia
Slobozia: Piața Agroalimentară și Bazarul de Mărfuri Industriale, controlate de polițiști

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:22
(11025 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:21
(15898 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:20
(12000 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:15
(12313 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 19:13
(10284 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 18:15
(11056 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:43
(10099 vizualizări - 0 comentarii)


A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:21
(11234 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:48
(10184 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:18
(10089 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța traficului rutier

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, efectivele Biroului Rutier Slobozia au constatat 22 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:57
(10569 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție aflate pe raza de competență a Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat acțiuni comune, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:26
(9202 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:55
(11967 vizualizări - 0 comentarii)


Recalcitrant la volan deși avea mașina neînmatriculată

Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,15, prin 112, un cetățean din comuna Ciulnița sesiza Poliției faptul că un tînăr aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a oprit lîngă ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(11646 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți penal pentru produse contrafăcute

În data de 8 ianuarie 2010, polițiștii de investigare a fraudelor au început urmărirea penală în cinci dosare penale, în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(10724 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru pocnitori

Vineri, 8 ianuarie 2010, în baza datelor deținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la un agent economic din comuna Gheorghe Doja pe linia deținerii ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(12368 vizualizări - 0 comentarii)


Geci confiscate la Fetești

La finele săptămînii precedente, vineri, 8 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității o persoană ce vindea pe stradă două geci din blană sintetică, fără respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:39
(11890 vizualizări - 1 comentariu)


Controale APIA în teren

Controale APIA în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reafirmă obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) de către fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2010, 12:34
(15768 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu a convocat directorii de descentralizate

De la începutul săptămînii, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a organizat întîlniri cu reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate de la nivel local. Principalele teme abordate au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:35
(11140 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu fals, anunțat telefonic

Pompierii slobozeni au fost alertați, joi, 7 ianuarie a.c., asupra producerii unui incendiu la o locuință din cartierul Bora. Deplasîndu-se la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:34
(12301 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:33
(11187 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15011 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10547 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13375 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(14844 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(9964 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(14187 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(14077 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(12075 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11315 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...