Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Patinoar de plastic pentru partidul lui Ionașcu

Alba-neagra concesionărilor publice slobozene

Patinoar de plastic pentru partidul lui Ionașcu

Respins la ultima ședință de Consiliu Local, proiectul de hotărîre privind concesionarea unui teren în Orășelul Copiilor pentru construirea unui patinoar revine pe agenda legislativului local. Potrivit unui nou proiect de hotărîre, terenul necesar ridicării construcției poate fi concesionat fără repetarea licitației, doar prin schimbarea locației. Decizia administrației locale vine pe fondul respingerii acestei variante în ultima ședință de consiliu local, joi, 28 octombrie. La acel moment, consilierii locali au respins propunerea, votul fiind de 13 la 5 (plus 3 abțineri) în favoarea reluării licitației.

Patinoar cu ordin de la PSD
Povestea patinoarului de plastic din Orășelul Copiilor este veche de peste un an. A revenit însă în atenția opiniei publice locale la ședința din 28 octombrie cînd, în ciuda presiunilor PSD, proiectul a căzut. «Vinovat» pentru căderea la vot a proiectului a fost consilierul PSD Ștefan Teodor, fostul șef al DADP Slobozia, care a preferat să se abțină. Potrivit concluziilor de la acel moment, respingerea proiectului este justificată de faptul că, la modificarea locației unei suprafețe concesionate, legea obligă administrația locală la reluarea procedurilor de licitație. În varianta supusă aprobării marți, 30 noiembire, proiectul de hotărîre privind modificarea locației patinoarului a rămas aproape neschimbată. Ca și expunerea de motive a primarului Gabi Ionașcu: «Obiectivul de investiții al prezentului proiect de hotărîre este situat în zona centrală a Sloboziei, zonă care cuprinde spații de joacă, spații comerciale, servicii publice, clădiri de învățămînt, de sănătate, locuințe. Amplasamentul este situat în partea de sud-vest a incintei Orășelului Copiilor, într-o zonă neamenajată în prezent, pe un teren aparținînd domeniului public al municipiului. Prin PUD-ul prezentat în hotărîrea anterioară se propunea realizarea patinoarului cu dimensiunile de 22,00 m X 15,00 m, a unui spațiu de închiriat echipament, vestiar plus grup sanitar, construcții separate de patinoar. Patinoarul se va realiza pe un suport de beton și un strat de material sintetic fiind împrejmuit cu balustradă din metal și mantinelă. Avînd în vedere faptul că pe actualul amplasament se află o conductă de gaze care la momentul licitației nu s-a știut de existența acesteia, punînd în imposibilitate realizarea investiției, deoarece Distrigaz-Sud nu eliberează aviz de amplasament decît cu condiția devierii respectivei conducte, propunem schimbarea amplasamentului terenului concesionat, conform prevederilor prezentei hotărîri». De asta dată însă...

Vești bune din Consiliul Local Slobozia. În ciuda exceselor, administrația locală din Slobozia dovedește că poate fi capabilă și de decizii administrative oportune. Una dintre acestea a fost alocarea de la bugetul local a unor sume reprezentînd ajutoare de urgență pentru medici. Decizia se impune ca urmare a solicitării făcute de conducerea Spitalului Județean de Urgență Slobozia care trage un semnal de alarmă în privința «deficitului de personal medical înregistrat la nivelul localității». Pînă în prezent, practica curentă folosită de către administrația locală pentru atragerea și păstrarea specialiștilor în Slobozia a fost oferirea de locuințe de serviciu. Din păcate, susțin reprezentanții administrației locale, numărul acestora este insuficient pentru nevoile comunității. Prin urmare, fiecare dintre cei 4 medici specialiști (un medic chirurg și trei medici rezidenți) vor primi din partea comunității locale, în conformitate cu cu prevederile art. 28, alin. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, un ajutor de 4800 de lei reprezentînd ajutor de instalare. Reamintim că la nivelul Primăriei Slobozia există un număr de 389 de locuințe cu chirie din care 42 de locuințe au destinația de locuințe de serviciu.

6 Decembrie 2010, 06:12 (13270 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Terenuri concesionate, vândute la prețuri diminuate de administrația locală
Cavalerii mesei rotunde de la Sfîntu Gheorghe

Comentariile cititorilor:


liliana:
(7 Decembrie 2010, 14:54)
De un patinoar avem nevoie, dar nu in locul oraselului. Să îl lase așa cum e că au investit destul acolo, numai anul trecut au schimbat băncile deși cele vechi erau bune chiar noi și au fost plătite de Berechet patronul de la Lion. Patinuarul să îl facă în locul viran unde tot aduce circul toată vara. Eu așa cred că e cel mai bine.
jEan:
(6 Decembrie 2010, 20:10)
Toti prostii au, noi nu?? Adica si noi tot....
coate goale:
(6 Decembrie 2010, 18:38)
a mea a fost ideia cu patinuarul ..nu a lor ...in tot orasul dai de carciumi si banci..vrem un patinuar ..toti prosti au in toate orasele ..ai nostri doar ptr carciumi au locuri vacante.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Șoferii indisciplinați în trafic, amendați

Joi, 16 septembrie, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune preventivă al cărei scop principal l-a constituit disciplinizarea traficului rutier dar și pentru prevenirea pirateriei în domeniul transportului ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2010, 21:17
(18920 vizualizări - 0 comentarii)


Codul Fiscal, modificat

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, începînd cu data de 10 septembrie 2010, data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82/2010 asupra veniturilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2010, 21:15
(19111 vizualizări - 0 comentarii)


Polițist implicat într-un accident rutier la intrarea în Slobozia

În cursul nopții de joi spre vineri, 17/18 septembrie a.c., pe DN2A, în apropierea municipiului Slobozia, s-a produs un accident rutier, un ofițer din cadrul IPJ Ialomița fiind rănit ușor. Evenimentul a ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2010, 09:16
(17077 vizualizări - 0 comentarii)


Nick Touring transportă «pe lîngă» lege

Miercuri, 15 septembrie, polițiștii din Slobozia și Fetești au organizat o acțiune ce a vizat prevenirea și combaterea indisciplinei conducătorilor auto ce efectuează activități în regim de taximetrie. ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2010, 18:24
(17589 vizualizări - 4 comentarii)


Munca «la negru», sancționată de ITM

Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 6-15 septembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a sancționat contravențional 13 angajatori, din aceștia 3 pentru muncă fără forme legale de angajare ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2010, 18:18
(15956 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Tînără de 18 ani ucisă de un șofer băut

Miercuri, 15 septembrie, în jurul orei 20,00, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe raza localității Munteni Buzău s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul unei ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2010, 18:09
(20353 vizualizări - 9 comentarii)


Angajatorii, invitați la bursa absolvenților

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza în data de 24 septembrie 2010, ora 9.00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la Slobozia-sediul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2010, 18:03
(16131 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Polițiștii supraveghează școlile

Miercuri, 15 septembrie, în intervalul orar 8.00-14.00, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune ce a avut drept scop îmbunătățirea climatului de ordine și siguranță publică din zona unităților de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2010, 17:54
(15443 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestată după ce a furat portofelul unei bătrîne

Marți, 14 septembrie, polițiștii au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore o femeie de 25 de ani, din Urziceni, cercetată pentru furt calificat. Suspecta a fost depistată în dimineața zilei de ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 18:09
(12748 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Ialomița: 273 de bugetari concediați

Potrivit unei informări a Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, în perioada septembrie-octombrie 2010 au fost anunțate intenții de concediere colectivă a unui număr de 273 persoane, dintre cele ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 15:10
(17430 vizualizări - 1 comentariu)


Vizarea permiselor de armă

Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Ialomița desfășoară în perioada 15 septembrie-15 octombrie a.c., acțiunea de vizare a permiselor de armă și atestatelor de colecționar eliberate ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 15:10
(18169 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șomajul, în scădere cu 0,1%

Potrivit unei statistici a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfîrșitul lunii august 2010 în evidențele instituției au fost înregistrare 11146 de persoane, dintre acestea aproximativ ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 15:09
(9832 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Gura Ialomiței, fără permis la volan prin Țăndărei

Marți, 14 septembrie a.c., în jurul orei 20.45, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a depistat pe strada Ionel Perlea din oraș, un autoturism la volanul căruia se deplasa un tînăr, de 19 ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 15:09
(14931 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul ialomițean, locul 13 pe țară la încasări bugetare

«În luna august 2010 Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a încasat la bugetul general consolidat suma de 45,69 milioane de lei, în procent de 102,95% față de plan, procentul pe țară fiind de ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2010, 15:08
(16349 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 19:21
(9175 vizualizări - 0 comentarii)


George Stoian recidivează cu «Nobilul Farmacist», o carte cum n-a văzut Slobozia

George Stoian recidivează cu «Nobilul Farmacist», o carte cum n-a văzut Slobozia

După Monografia Sloboziei, o lucrare impresionantă la care a lucrat mai bine de un an, gazetarul și, mai nou, scriitorul George Stoian surprinde cu un roman. Nobilul Farmacist este povestea discretă, vindecătoare ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 19:12
(26392 vizualizări - 5 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică pulicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 19:09
(7622 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii au oprit un autoturism pentru viteză excesivă și au descoperit... un țepar de cerale!

Un bărbat, de 33 de ani, din orașul Strehaia, județul Mehedinți este cercetat penal de polițiștii feteșteni pentru înșelăciune, după ce, cu ocazia unei tranzacții cu cereale, a înșelat un cetățean cu peste ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 18:32
(11146 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: Fără permis și cu mașina neînmatriculată a lovit un pieton, părăsind locul accidentului

În cursul dimineții de luni, 13 septembrie, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe raza localității Sălcioara s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 18:31
(18538 vizualizări - 2 comentarii)


Gura Ialomiței: Fără permis la volan

Luni, 13 septembrie, polițiștii din Gura Ialomiței au încercat să oprească un autoturism înmatriculat în județul Ialomița. Întrucît șoferul nu a oprit la semnalul agentului de poliție, continuîndu-și deplasarea ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 18:30
(16330 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Tînăr mort într-un accident rutier

Luni, 13 septembrie, în apropierea localității Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Victima, un tînăr de 23 de ani, din municipiul Focșani, județul Vrancea, conducea ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 18:28
(16922 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Țigări de contrabandă, confiscate

În cursul zilei de luni, 13 septembrie polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor au oprit pentru control, pe raza comunei Sărățeni, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2010, 18:26
(16493 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Tîrg: A intrat cu mașina în pom și a fost proiectat pe gardul unei case

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 11/12 septembrie, Poliția Orașului Fierbinți-Tîrg a fost sesizată despre faptul că pe raza localității s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 16:03
(21628 vizualizări - 1 comentariu)


«Șoferi» fără permis sau băuți la volan

La sfîrșitul săptămînii trecute, sîmbătă, 11 septembrie, un echipaj de poliție din Urziceni, aflat în serviciul de patrulare și control al traficului rutier, a depistat în trafic pe raza localității Maia ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 16:01
(18671 vizualizări - 4 comentarii)


Urziceni: Comerțul ilicit, în atenția polițiștilor

Sîmbătă, 11 septembrie, polițiștii din Urziceni au executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților de comerț ilicit în zona Pieței și a Oborului din municipiu. În cadrul acțiunilor au ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 16:00
(17117 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Se fură capace de canalizare

În noaptea de duminică spre luni, respectiv 12 spre 13 septembrie, o echipă de siguranță publică mixtă polițist-jandarm-polițist comunitar a depistat, pe strada Independenței din Fetești, un tînăr de 2 ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 15:58
(18541 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Stelnica

«Biblionet» la Stelnica

Primăria și Consiliul Local Stelnica, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița și Biblioteca Comunală «Ion Ghelu Destelnica» vor inaugura oficial noul serviciu gratuit de bibliotecă «Biblionet-lumea ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 12:04
(19799 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul ialomițean raportează evaziunea pentru luna august 2010

Potrivit unei informări a Direcției Genrale a Finanțelor Publice Ialomița, în cursul lunii august inspectorii instituției au efectuat 180 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 11:35
(11137 vizualizări - 0 comentarii)


Prinsă în flagrant în timp ce dădea șpagă

Vineri, 10 septembrie, ofițerii Direcției Generale Anticorupție Ialomița, în colaborare cu polițiști din cadrul IPJ Ialomița, au prins în flagrant o persoană din Ciulnița în timp ce încerca să mituiască ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2010, 11:34
(21435 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Ciulnița șpagă


Accidente: Începător la volan, a intrat într-o căruță. S-a izbit de un tractor și a murit pe loc. Biciclistă băută, acroșată de o mașină

O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost ușor rănite în urma a trei accidente produse pe arterele județului.
Primul eveniment rutier a fost sesizat Poliției prin 112, vineri, 10 septembrie ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2010, 14:44
(18544 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...