Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Multe și mărunte politic în USL Ialomița

Consiliul Județean sau Primăria Slobozia? Aceasta-i întrebarea!

Noul protocol al USL naște întrebări hamletiene. Acum și în Ialomița! Noi vă oferim un set nou-nouț de declarații care să va ajute azi să decideți ce veți vota în 2012. Asta dacă sînteți masochiști și veți continua să trăiți în Ialomița.

Unde dai și unde crapă USL-ul
Potrivit protocolului USL, în Ialomița Puterea se va împărți prin consens politic, după cum urmează: Ciupercă continuă să se joace de-a demiurgul cu Consiliul Județean, PNL se mulțumește cu firimiturile urbane la Urziceni și Fetești, Ionașcu calcă apa subterană, iar în rural, Dumnezeu cu mila și candidații cu pungile pline. Adică ulei și zahăr! Numai că, spun politicienii de meserie, socoteala din Protocol nu se prea potrivește cu cea din teritoriu. Una dintre voci este cea a vicepreședintelui PNL Ialomița, Cristina Pocora. Aceasta declară că în USL-ul visat de ea, competiția e deschisă, iar lupii și mieii mănîncă la aceeași masă: «Indiferent de funcția vizată, nimeni nu este stabilit apriori. Competiția este deschisă, iar protocolul este foarte clar. După ce se va semna protocolul, vom desemna o echipă care să negocieze punctual fiecare situație, în funcție de rezultatele de pe teren». Despre rezultatele de pe teren ne vorbește un alt vicepreședinte, dar al PSD Ialomița, Marin Constantin. Acesta crede că USL-ul și știe, și poate, și vrea. Dar, deocamdată, n-are cu cine: «E prea devreme pentru nume și scenarii. Tot ce pot să vă spun este că vor exista două, poate trei sondaje care vor legitima aleșii fiecărui partid. Întîi un sondaj intern, în cadrul organizațiilor, și-apoi unul extern, comun, pentru a stabili care dintre candidați are șanse mai mari. De aceea scenariul potrivit căruia Consiliul Județean revine PSD, iar Primăria Slobozia PNL, nu se susține. Poate PNL va dori să aibă Consiliul Județean Călărași și Primăria Călărași, nu?!». Nu, am spune noi! Dar cum nimeni nu ne întreabă...

Ionașcu forever. Whatever!
O poziție interesantă în ecuația USL o ocupă primarul Gabi Ionașcu. Deși eviscerat de apa care se tot plimbă prin burțile slobozenilor, el continuă să aibă prea multe oase pentru a fi înghițit dintr-o dată de cotoii care miaună la lună pe acoperișurile USL. De aceea își permite, încă, să facă declarații a la Casanova, cînd este întrebat din partea cărui partid va candida: «Din partea PD-L, nu e clar?! Doar de-aia m-am dus de trei ori la Blaga, nu-i așa?! Și tot de-aia mă atacă Teculescu cu apa, ca să-mi ia locul!». Dincolo de neseriozitatea declarațiilor edilului (să nu uităm că în 2007 a promis că nu va mai candida pentru un al doilea mandat și nu s-a ținut de cuvînt!), e clar că Ionașcu trăiește o dramă paradoxală: nimeni nu-l poate înlocui, dar niciun partid nu și-l dorește! Nici măcar partidele de buzunar, ca UNPR-ul condus de Mitică Vișan, proaspăt relocat din afaceri: «Nu-l vreau sub nicio formă! Eu conduc un partid cu alți oameni, cu altă viziune despre politică, despre administrația locală! De altfel, nici n-am discutat cu el această posibilitate. E doar un zvon pe care l-am auzit și eu prin oraș!».

...
În aceste condiții, viitorul USL nu e doar nesigur, ci și marcat de ipocrizie. O ipocrizie pe care electoratul o miroase de la o poștă și pe care o va taxa la alegeri. Iar după colț pîndesc daniile electorale ale PD-l. Că doar nu degeaba a promis Cazacu Marinică, președintele filialei, că va face orice pentru a ajunge în fruntea CJI: «Candidez pentru șefia Consiliului Județean! În mintea fiecărui candidat e să ajungă acolo unde își dorește. Iar dorința fiecărui partid este să-și aducă candidatul în poziția de a cîștiga».

22 Februarie 2011, 14:46 (12499 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Primarul a murit, trăiască primarul!
Ialomița: Cine țipă de foame? Averi de demonstranți...
Topul primilor 10 politicieni ialomițeni
Diferența dintre social-democrație și democrația liberală
Cazacu s-a întors la guvernare

Comentariile cititorilor:


Basilica:
(23 Februarie 2011, 12:26)
Sa fim seriosi!! exemple precum Catrinoiu de la Fetesti sunt de fapt contra/exemple. Primari precum cel de la Fetesti care alimenteaza cu fonduri firme ”de casa” care fac spectacole mai frecvent decat Cantarea Romaniei si care sunt abonate la lucrari de tipul gardului de 2 miliarde de lei vechi si la incredintarile directe... Cat despre fondurile europene aduse, e cea mai mare pacaleala, tot ce s/a implementat la Fetesti sunt proiecte depuse si castigate de Vacarus! exista totusi un adevar ”nimeni nu e de neinlocuit”
Basil:
(22 Februarie 2011, 16:13)
Eu vad problema dintr-un alt unghi fata de "Fotograf" :cred ca avem sansa sa scapam Slobozia ,de Ionascu si psd .Cred ca in sondaj Martin,Emilian sau Tron vor fi peste Ionascu ,Stoica sau Neacsu ! Mai mult,cred ca Sava primarul de Urziceni sau Catrinoiu ,primarul de Fetesti sau Moraru primarul de Amara (toti cu realizari majore in atragerea de fonduri euro.) ar putea sa-l detroneze pe Ciuperca ! cred ca s-au reintors la un principui foarte sanatos .Cel mai apreciat sa candideze !(nu cel mai hot).Si aici pdl-ulramane cu pantalonii in vine !!!
unul mic mic:
(22 Februarie 2011, 15:52)
USL-ul este in esenta o incertitudine si asa va ramane pana la sfarsit. Nu reusesc ma sa dezmeticesc si sa inteleg PNL + PSD. Sper ca acest vis urat din care nu reusesc sa ma trezesc sa se termine cat mai repede si Slobozia sa aiba certitudinea unui viitor mai sigur din punct de vedere economic si politic.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
228 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(124 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(258 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(187 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(159 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(203 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(234 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(212 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(185 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(262 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(467 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(572 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(570 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(455 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(905 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(437 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(698 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2190 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(875 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1627 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1375 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1069 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(599 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1273 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1753 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1806 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1776 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1291 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...