Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Urban a murit. Trăiască...Urban!

Societatea de furnizare a apei, «oaia neagră» a administrației locale

Urban a murit. Trăiască...Urban!

De aproape 20 de ani, prin luna februarie, conducerea SC Urban emite și prezintă Adunării Generale a Acționarilor (consilierii locali ai Consiliului Municipal Slobozia) un raport anual privind activitatea firmei. Și tot de aproape 20 de ani, raportul este catastrofal, iar consilierii locali cer cu vehemență măsuri drastice și imediate pentru redresarea societății. Anul acesta, raportul a fost prezentat Consiliului Local într-o zi de joi, 24 februarie. Iar concluziile vă aparțin!

Urban a produs cu 25 la sută mai puțin decît anul trecut
Potrivit raportului prezentat Consiliului Local, rezultatele financiare brute ale SC Urban în anul 2010 sînt mai mici cu 25,5% față de anul precedent. Declinul se datorează în principal scăderii producției realizate, dar și cheltuielilor generate de pierderile din rețea și de remedierea avariilor apărute pe parcursul anului.
Pierderi la activitatea de bază. Cosmetizat cu minuțiozitate, raportul prezentat în cadrul Adunării Generale a Acționarilor SC Urban nu poate ascunde evidența. Potrivit datelor prezentate «la activitatea de bază, apă, canal, epurare, societatea înregistrează o pierdere de -118604 lei, din care doar la activitatea apă pierderea este de -335576 lei, pierderea fiind diminuată de rezultatul favorabil la activitatea canal și din rezultatul din alte prestări». Citatul prezentat este doar unul dintre zecile de exemple prin care SC Urban încearcă să-și ascundă pierderile. Iată un altul, la fel de relevant: «Rezultatul financiar pozitiv pe total societate se datorează facturării penalităților în luna decembrie, conform reglementărilor în vigoare, în sumă totatlă de 1234857 de lei». Altfel spus, deși are pierderi pe toată linia, SC Urban a ieșit pe plus pentru că a reușit, ca în fiecare an, să-și cosmetizeze rapoartele. Singura realizare notabilă a conducerii SC Urban în ultimii ani o reprezintă reducerea datoriilor și creanțelor toale ale societății, de la 9,2 milioane la 3,3 milioane de lei.
Această reușită este umbrită însă de pierderile de apă, lipsa unei politici coerente de recuperare a creanțelor, precum și de eșecul furnizării unei apei potabile din sursa subterană de apă a orașului. În ciuda evidențelor însă (și total depășiți de situație!), consilierii locali au decis să acorde în continuare credit necondiționat conducerii SC Urban, lăsînd la latitudinea conducerii acestei societăți măsurile care se impun pentru rentabilizarea firmei.

Ionașcu, bolnav de RAJAtită: «Societatea este supusă unor presiuni externe!»
La ședinta AGA de joi a fost prezent și primarul Gabi Ionașcu. Acesta a reiterat principalele declarații publice legate de presiunile la care este supusă administrația și SC Urban, a înfierat proletar presa locală și centrală susținînd că «informațiile vehiculate pe tema apei au condus la scăderea încasărilor societății» și a sfîrșit apoteotic prezentînd un scenariu științifico-fantastic legat de presiunile la care este supus pentru a ceda SC Urban rechinilor de pe piața națională de profil.
«Evident, societatea este supusă și unor presiuni externe! (...) Și apropo de această presiune externă, vă informez că într-un ziar de Constanța apare un articol în care sînt acuzat că firma mea ar fi implicată într-un furt de cereale. Iar alături de numele meu apare și numele domnului Cilibeanu. Foarte interesant! Și o dovadă că unii oameni sînt interesați de promovarea unei imagini false legate de noi. Dragi, colegi (...) evident că nu mi-aș dori niciodată ca operatorul nostru să ajungă sub talpa altuia (...) și să fim privați de anumite drepturi pe care noi ni le-am rezervat în dreptul nostru vizavi de anumite servicii pe care SC Urban le furnizează. (...) Și mă refer aici și la dreptul de a stabili prețul apei. Situația financiară depinde, evident, și de deciziile pe care dumneavoastră le luați. Eu am convingerea că veți lua cele mai înțelepte decizii» a declarat edilul înainte de a părăsi sala sub pretextul unor treburi administrative care nu suferă amînare.
Curioși, am încercat să verificăm informațiile publice colportate de Gabi Ionașcu în Consiliul Local. Și, evident, am descoperit că sînt numai parțial adevărate. Într-adevăr, numele primarului Gabi Ionașcu a apărut într-un articol publicat de ziarul constănțean Replica. Dar nominalizarea lui n-a fost decît o eroare de tipar, asumată de către ziar și recunoscută ca atare. Prin urmare, tragem concluzia logică că primarul muncipiului Slobozia a ascultat mult, în tinerețea sa revoluționară, Radio Erevan. De unde a aflat, ca noi toți de altfel, că la întrebarea: «Cînd va da primarul Gabi Ionașcu slobozenilor apă potabilă?», raspunsul corect este: «Primarul Gabi Ionașcu nu o va da, ci o va lua! Și nu este vorba despre apă potabilă, ci de apă menajeră!».

Deși datorăm peste 8,4 milioane lei: Urban nu ne poate debranșa individual pînă în 2012
Una dintre principalele probleme abordate în cadrul AGA de joi, 24 februarie 2011, a fost cea a recuperării creanțelor SC Urban. În valoare de peste 13,9 milioane lei noi, creanțele neîncasate ale SC Urban reprezintă în acest moment cea mai mare provocare a conducerii societății. Din păcate, din acest total, peste 8,4 milioane lei reprezintă datorii restante ale populației, iar SC Urban nu poate face nimic pentru recuperarea lor.
Doar 67 de rău-platnici debranșați într-un an. SC Urban are datorii de 17,3 milioane lei și creanțe de 13,9 milioane. Din păcate, faptul că are de încasat de la populație și agenții economici atît de mulți bani nu ajută la nimic. În cazul debitelor restante ale populației, după cum singur recunoaște directorul societății, Valentin Cilibeanu, aceasta va putea fi obligată să plătească abia în 2012, după finalizarea procesului de branșare individuală. În cea mai optimistă dintre variante, acest proces va fi finalizat undeva la sfîrșitul anului 2012, cînd SC Urban speră să finalizeze lucrările legate de branșarea individuală a beneficiarilor.
Pînă atunci, singurele soluții pentru recuperarea debitelor rămîn somațiile, reeșalonările la plată, acționarea în instanță și angajamentele de plată. Din păcate, aceste soluții au un grad scăzut de eficiență. O informare statistică furnizată de SC Urban în acest sens este relevantă: numărul rău-platnicilor debranșați în 2010 pentru că nu și-au respectat obligația de a plăti pentru serviciile primite este de numai 67.
Nici în celelalte situații SC Urban nu stă mai bine. La acest moment s-au acționat în instanță pentru recuperarea creanțelor 254 de persoane fizice, 35 de asociații și 13 agenți economici. Deși cifrele par impresionante, sumele recuperate în mod real sînt mici și nu reprezintă decît victorii izolate care nu asigură o alimentare constantă a bugetului SC Urban.

Amara, sacrificată pe altarul rentabilității Urban
Independent a informat încă de numărul trecut al publicației că SC Urban datorează Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița peste 1 milion lei pentru exploatarea apei din sursa subterană. Pentru neplata timp de trei ani a debitelor, Apele Române au obținut un titlu executoriu pe care amenință că îl va pune în aplicare. În cadrul ședinței, SC Urban a condiționat plata acestei sume de stingerea creanțelor principalului debitor al societății, Consiliul Local Amara.
Pentru Urban-cu ocaua mare, pentru Amara-cu ocaua mică. La începutul lunii februarie a anului în curs, Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița anunța demararea procedurii de insolvență a SC Urban pentru o datorie de 1,2 milioane lei. Suma reprezintă contravaloarea taxei de exploatare a unei surse de apă subterană, taxă care nu a mai fost plătită din 2007. Pentru a scăpa de acestă datorie, Urban a propus Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița, în cadrul a două întîlniri desfășurare în 2 și 17 februarie, cesionarea creanțelor Consiliului Local Amara, în valoare de 927945 lei, precum și a datoriilor populației, în valoare de aproximativ 200000 de lei. Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a respins această propunere și a acordat un termen de grație de un an pentru plata datoriilor.
În cadrul ședințe AGA de joi, directorul SC Urban Valentin Cilibeanu a precizat că nu poate plăti aceste debite în mai puțin de trei ani. Mai mult, a precizat directorul SC Urban, plata debitelor restante către Apele Rămîne este condiționată de obligarea Consiliului Local Amara la plata eșalonată, pe o perioadă de 4 ani, a debitelor restante către SC Urban.
«Recunoaștem aceste debite, deși ele reprezintă datorii istorice și pierderi înregistrate pe rețea în perioada în care apa furnizată de SC Urban către Amara se scurgea undeva în pămînt. Suma este însă prea mare pentru a putea fi plătită într-un termen așa de scurt. Prin urmare, vă solicităm să aprobați o perioadă de rambursare de 5 ani, la valoarea de 10000 lei lunar» a cerut în cadrul ședinței viceprimarul orașului Amara, Gheorghe Soholodeanu. Solicitarea a fost respinsă de plenul AGA, urmînd ca orașului Amara să i se fixeze termenul și condițiile de rambursare a debitului în funcție de negocierile cu Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița.

8 Martie 2011, 11:40 (8273 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Amonil refuză reeșalonarea datoriilor Urban!
Slobozenii au de dat 9 milioane lei la Urban!
Slobozia: Amonil vrea să preia Urban!
Apa mizerabilă și scandalul etern Ionașcu-RAJA

Comentariile cititorilor:


ironic:
(11 Martie 2011, 11:06)
domnule"apa plata pe mese"apa din sticlele domnilor,e apa de la robinet!iar peturile de pe masa sint din acelea adunate de pe marginea strazilor!reciclare,domnule,reciclare!
..:
(11 Martie 2011, 10:33)
La toti din conducerea primariei si prefecturii o urare ...sta-v-ar in gat apa care o beti din leafa aia enorma .
Apă plată pe mese:
(11 Martie 2011, 09:50)
Dacă ăștia (Cilibeanu, Ionașcu & compania) tot susțin în sus și în jos că apa e potabilă, de ce au apă plată pe mesele lor? Să bea apă d-asta, cu care îmbolnăvesc zilnic atâția oameni!
adrian ialomiteanul:
(10 Martie 2011, 17:39)
Daca URBAN a fost si este oaia neagra a orasului poate ne explica si noua cineva cum se face ca incompetentii de la URBAN lucreaza acum in Primarie ? Nu cumva au lucrat ptr. politicienii din Primarie iar acestia s-au revansat ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Tenis de câmp: Sorin Iordache a câștigat Turneul Open Municipal

Tenis de cîmp: Sorin Iordache a cîștigat Turneul Open Municipal

Începînd de sîmbătă, 27 martie 2010, la terenurile Asociației Municipale de Tenis din București, s-a desfășurat turneul de tenis de cîmp OPEN MUNICIPAL, unul din cele mai puternice concursuri din calendarul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 10:08
(17937 vizualizări - 1 comentariu)


Queen Fashion angajează

Magazinul Queen Fashion, ce urmează să-și deschidă porțile lîngă Kaufland, caută personal pentru angajare pe posturile de vînzător și manager de magazin. Doritorii trebuie ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:41
(36969 vizualizări - 1 comentariu)


Trei accidente, trei răniți

Marți, 30 martie a.c., pe arterele județului au avut loc trei evenimente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane.
Astfel, în jurul orei 15.00, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată prin ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:22
(29495 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:17
(19868 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Brăila, depistat la Slobozia

Marți, 30 martie a.c., în cadrul activităților desfășurate de agenții de proximitate și de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, pe Strada Domnița Bălașa din municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:15
(29861 vizualizări - 0 comentarii)


4 suspecți de furt, prinși în flagrant

În după-amiaza zilei de marți, 30 martie a.c., în jurul orei 13.00, Poliția a fost sesizată de către un localnic din comuna Ciochina, agent de pază la o societate comercială cu profil agricol din orașul ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:13
(29539 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile anuale pentru cota de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cumpărătorii care achiziționeză lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe că, începînd cu data ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:10
(19722 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în rețeaua EURES

La data de 25 martie 2010, în rețeaua EURES sînt disponibile 246 locuri de muncă pentru străinătate. Astfel, în Austria sînt disponibile 100 locuri de muncă pentru muncitori forestieri, respectiv 100 locuri ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:04
(35073 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2010, 21:42
(20943 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2010, 21:01
(19480 vizualizări - 0 comentarii)


Mașina confiscată în urmă cu cîteva zile, furată din București

În urma expertizei efectuată de experții criminaliști asupra mașinii confiscate în urmă cu cîteva zile s-a stabilit configurația inițială a seriei de șasiu, anterior modificării caracterelor, iar prin interogarea ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2010, 20:10
(19819 vizualizări - 0 comentarii)


Țigări fără documente de proveniență

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv 29 spre 30 martie a.c., agenții Postului de Poliție Miloșești au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în municipiul București, condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2010, 20:09
(30927 vizualizări - 0 comentarii)


Lăsați copiii să vină la Mine

Lăsați copiii să vină la Mine

Cu binecuvîntarea Presfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și sub atenta îndrumarea a PC Părinte Protopop de Urziceni, Stancu Bogdan Ionuț, în seara zilei de sîmbătă, 27 martie 2010 ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:39
(31111 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Urziceni

Polițiști din Urziceni au efectuat în cadrul unei acțiuni derulate sîmbătă, 27 martie a.c., 4 percheziții domiciliare. Astfel, la domiciliul unui bărbat, de 32 de ani, din Urziceni, a fost depistat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:31
(19123 vizualizări - 2 comentarii)


Trei minori au furat o oaie

Sîmbătă, 27 martie a.c., polițiști din Țăndărei și Mihail Kogălniceanu au depistat 3 minori în vîrstă de 13, 14 și 15 ani, toți din localitate, ce se deplasau cu o căruță pe o stradă din localitate, transportînd ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:29
(18865 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale

În dimineața zilei de sîmbătă, 27 martie a.c., timp de patru ore, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune ce a urmărit, în principal, prevenirea și combaterea furturilor din buzunare ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:27
(17240 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție cu produse de post și sfeștanie la Școala cu clasele I-VIII Condeești

Expoziție cu produse de post și sfeștanie la Școala cu clasele I-VIII Condeești

În data de 24 martie 2010, în ajun de marele praznic al Bunei Vestiri, la Școala Condeești a avut loc o expoziție cu produse de post. Produsele au fost aduse de elevii școlii, bucuroși în a arăta tuturor ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:17
(33583 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni în sărbătoare

La 160 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, jandarmii ialomițeni marchează evenimentul prin organizarea unor activități specifice instituției. Astfel, sîmbătă, 3 aprilie 2010, persoanele interesate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 13:10
(32069 vizualizări - 0 comentarii)


24000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri, pe stradă de Paște

«Ministerul Administrației și Internelor va acționa cu aproximativ 24000 de cadre în perioada Sărbătorilor Paștelui, pentru prevenirea evenimentelor nedorite, dintre care 2000 doar în București» a declarat ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2010, 08:02
(16545 vizualizări - 0 comentarii)


Videoconferință: Boc a cerut prefecților să urmărească aplicarea priorităților și politicilor guvernamentale

Primul-ministru Emil Boc a prezentat prefecților, în cadrul videoconferinței desfășurate sîmbătă, 27 martie a.c., la Palatul Victoria, prioritățile și politicile guvernamentale și le-a cerut reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2010, 07:55
(18671 vizualizări - 0 comentarii)


S-a răsturnat cu mașina

Vineri, 26 martie a.c., în jurul orei 12.00, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin 112, despre faptul că în afara municipiului, pe Drumul Județean 212, s-a produs un accident rutier soldat cu ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:01
(29291 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident

Poliția Fetești a fost sesizată despre faptul că pe strada Țăndărei, din localitate, s-a produs un accident. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat că un autoturism, condus de o tînără ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:00
(25673 vizualizări - 0 comentarii)


Jocurile de noroc, în atenția polițiștilor

În perioada 22-26 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigarea a Fraudelor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comiterii de ilegalități în domeniul jocurilor de noroc în zona municipiului ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:00
(27674 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furt de energie electrică

La primele ore ale dimineții de miercuri, 24 martie a.c., polițiștii feteșteni, împreună cu jandarmi și angajați ai societății furnizoare de energie electrică, au organizat o acțiune pentru prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:26
(20935 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Vindea covoare ilegal

Miercuri, 24 martie a.c., polițiștii din Munteni-Buzău au depistat un bărbat, de 54 de ani, din județul Mureș, în timp ce comercializa 18 covoare tip persan, fără a deține documente de proveniență pentru ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:26
(17057 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni în trafic

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:25
(24438 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția ialomițeană, la aniversare

Joi, 25 martie 2010, sala de festivități din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor a fost gazda aniversării Poliției ialomițene. Pe lîngă urări și aplauze, principalele activități ce au fost organizate ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:25
(21466 vizualizări - 0 comentarii)


Plata anticipată a impozitului pe profit, amînată pînă în 2012

În cadrul ședinței de miercuri, 24 martie a.c., Guvernul a amînat pînă în anul 2012 intrarea în vigoare a sistemului de plată anuală a impozitului pe profit cu efectuarea de plăți anticipate, a anunțat ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 06:12
(14269 vizualizări - 0 comentarii)


Fructe pentru elevi, calculatoare pentru tineri

Guvernul a creat cadrul legal pentru introducerea în România a Programului european de încurajare a consumului de fructe în școli, program ce se va derula pînă în 2013, a anunțat purtătorul de cuvînt al ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 06:03
(16176 vizualizări - 0 comentarii)


Angajare urgentă

Societate comercială angajează asistent farmacie. Telefon 0752277525. ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 20:32
(21729 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...