Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Muzeele lumii vin la Slobozia în septembrie

Consiliul Județean a aprobat finanțarea celui de-al XVI-lea Congres al AIMA

Muzeele lumii vin la Slobozia în septembrie

Marți, 31 mai, Consiliul Județean Ialomița a aprobat alocarea a 5000 de euro pentru organizarea unui Congres internațional al muzeelor. Congresul va avea loc la începutul lunii septembrie, la Slobozia, și va fi organizat de Muzeul Național al Agriculturii. Decizia este una extrem de controversată în condițiile în care organizatorii nu dețin informații legate de statutul acestei Asociații Internaționale a Muzeelor de Agricultură. Dincolo de aspectele logistice ale viitorului Congres, există și probleme legislative pentru care organizatorii nu au soluții.

Congresul fantomelor din muzee
Interesul pentru Asociația Internațională a Muzeelor de Agricultură (și, implicit, pentru congresul din septembrie) a fost generat de polemica creată de către ex-directorul Muzeului Național al Agriculturii, Răzvan Ciucă. Pensionat prin efectul legii în primăvara acestui an, domnia sa a acuzat în repetate rînduri actuala conducere a Muzeului și staff-ul CJI de blocarea demersurilor de organizare a Congresului și de marginalizarea sa sub aspect profesional. Pentru a pune capăt speculațiilor, oficialii județeni au decis organizarea congresului în perioada 5-10 septembrie 2011, precum și finanțarea evenimentului cu suma de 5000 de euro. Conform protocolului făcut public în cadrul conferinței de presă, principala temă a Congresului va fi agricultura, dat fiind faptul că muzeele înscrise în Asociație au cu preponderență acest profil. Totodată, lucrările Congresului vor coincide cu Adunarea Generală a Asociației Internaționale a Muzeelor de Agricultură, fapt care va asigura, pe lîngă o prezență numeroasă, și o vizibilitate crescută a Muzelui Național al Agriculturii pe harta internațională a muzeelor lumii.

De la teorie la practică...
Drumul este însă lung, iar incertitudinile mai numeroase decît certitudinile. Deși a aprobat finanțarea Congresului, conducerea Consiliului Județean nu este capabilă să precizeze numărul participanților și nici să certifice, în baza unor documente oficiale, apartenența Muzeului Național al Agriculturii la Asociație. Mai mult decît atît, nici măcar legalitatea existenței Asociației nu poate fi certificată la acest moment în vreun fel.
«Ei au un statut care este un pic cam lejer și probabil că tocmai de aceea nouă ni se pare că lucrurile nu sînt în ordine. Adică ei devin membrii în momentul în care au participat la un singur congres. (...) Dar, o dată cu neparticiparea la un congres, se și exclud. Deci ei au acest tip de statut... Este o fundație, dacă ar fi să traducem în românește această situație» a declarat directorul interimar al Muzeului Național, Gheorghe Petre.
Incertitudinile legate de statutul AIMA persistă în ciuda faptului că prezidiul Asociației a fost la Slobozia pentru a stabili condițiile de desfășurare a Congresului. Cît despre numărul muzeelor implicate, solictat să aprecieze utilitatea cheltuirii fondurilor în condițiile unui număr mic de participanți, Gheorghe Petre a declarat: «Nu știm cîte vor fi. Dar dacă își vor anunța participarea doar trei, evident că nu îl vom mai organiza!».

Muzeul Național al Agriculturii nu există. La suspiciunile inițiale, se adaugă încă o problemă de ordin legislativ pe care conducerea Consiliului Județean Ialomița o ascunde sub preș. Potrivit informațiilor noastre, denumirea de Muzeu Național al Agriculturii (calitate în care instituția este gazda Congresului și semnatară a protocolului) nu există. Această titulatură a fost impusă de către fostul director al Muzeului, Răzvan Ciucă, care și-a dorit să asigure astfel o anvergură națională acestui muzeul local. În acte însă, muzeul poartă denumirea de Muzeul Agriculturii Slobozia și doar în această calitate poate primi fonduri din partea Consiliului Județean Ialomița. Președintele Silvian Ciupercă nu pare să fie însă deranjat de aceste amănute aparent minore și declară că este garantul desfășurării Congresului, indiferent de suspiciunile care planează asupra derulării lucrărilor acestuia. «Garantez existența acestei Asociații în baza documentelor și a vizitei pe care am avut-o. Am stat de vorbă cu prezidiul AIMA și personal cu domnul Jan Mackowiak. Dar nu știu cîți membri au și cine sînt aceștia!» a declarat Silvian Ciupercă.

2 Iunie 2011, 06:41 (10544 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»
Drumul Expres TransRegio traversează Ialomița prin zona de Vest a Sloboziei
ADI ECOO 2009 va prelua colectarea deșeurilor menajere la Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
23 Aug 2026
382 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Pescuitul ilegal, în atenția polițiștilor

Trei bărbați de 23, 42 și 60 de ani au fost prinși în flarant de polițiști în timp ce pescuiau ilegal. S-a întîmplat sîmbătă, 2 iunie a.c., la Fetești, cei trei bărbați pescuind în zona Parcului Trandafirilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2012, 19:36
(11964 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Au dispărut luați de ape

Este cazul unui minor de 14 ani din Bărbulești și al unei bătrîne de 87 ani din Slobozia, care au murit înecați. În cazul femeii, este vorba despre sinucidere...
În cazul bătrînei de 87 de ani, misterul ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 16:53
(12682 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița înecat


DGFP Ialomița: Reducerea penalităților de întîrziere pentru cei cu datorii la bugetul de stat

Potrivit finanțiștilor, 30 iunie 2012 este ultima zi pînă la care cei care au datorii restante la 31 august 2011 la bugetul de stat mai pot beneficia de reducerea cu jumătate a penalităților de întîrziere ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 07:47
(13679 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: De Rusalii, peste 300 de polițiști în stradă

În perioada 1-4 iunie a.c., peste 300 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea fraudelor, arme explozivi și substanțe periculoase și intervenție ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 07:41
(5923 vizualizări - 3 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Hoț prins după ce a furat din curțile unor bătrîne

Efectivele Secției Rurale Țăndărei au fost sesizate de către o femeie, de 83 ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că în perioada martie-mai 2012, persoane necunoscute i-au sustras dintr ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 07:35
(11248 vizualizări - 4 comentarii)


Grivița: A fost prins hoțul care a spart biserica!

Un tînăr, de 26 ani, din comuna Grivița este cercetat de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. În fapt, suspectul a pătruns în noaptea de 30/31 mai a.c. în incinta unei biserici ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 07:32
(9975 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrână de 87 ani, dispărută

Slobozia: Bătrînă de 87 ani, dispărută

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că Nedelcu Rada, de 87 ani, a plecat de la domiciliul din Slobozia și nu a mai revenit pînă în prezent.
Semnalmentele persoanei dispărute ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 07:29
(12408 vizualizări - 4 comentarii)


Rădulești: Încerca să vîndă un cazan de țuică după ce îl furase

Agenți din cadrul Postului de Poliție Rădulești, aflați în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei, au observat un localnic care încerca să ofere spre vînzare unor persoane un cazan folosit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 07:27
(8190 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractor încarcerat pentru evaziune fiscală

Un bărbat din municipiul Fetești, pe numele căruia instanța a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost introdus în Penitenciarul Slobozia, în vederea încarcerării.  Bărbatul, urmărit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 07:24
(7419 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Surprinși cu cablul telefonic furat în portbagaj

Movila: Surprinși cu cablul telefonic furat în portbagaj

O patrulă mixtă polițist-jandarm a oprit pentru control în trafic, pe DN3B, un autoturism condus de un tînăr de 21 ani, din Fetești. Polițiștii au identificat și pasagerii din autoturism în persoanele a ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 07:21
(8176 vizualizări - 2 comentarii)


Coșereni: S-au ciocnit după ce șoferul unei mașini nu a acordat prioritate

Pe DN2, în afara comunei Coșereni, la km 48+434, în timp ce un bărbat de 46 ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism din direcția București către Urziceni, a fost surprins de ieșirea, dintr-o stație ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 07:18
(8445 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Accident cu un șofer beat care nu s-a asigurat

În timp ce un bărbat de 61 ani, din orașul Amara, conducea o autoutilitară pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere, și a intrat în coliziune cu ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2012, 07:17
(8102 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


Slobozia: Gata cu fumurile…

Slobozia: Gata cu fumurile…

În întreaga lume, data de 31 mai este declarată Ziua Mondială Fără Tutun. Cu această ocazie, preșcolarii grădiniței «Micul Prinț» din Slobozia au ieșit pe stradă și i-au atenționat pe oamenii mari cu privire ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2012, 16:58
(10873 vizualizări - 5 comentarii)


Ciocîrlia: După ce i-au vîndut haine, i-au furat economiile

O bătrînă din localitatea ialomițeană Ciocîrlia a fost prădată de hoți. Femeia a reclamat la Poliție că persoane necunoscute i-au furat economiile în valoare de peste 800 de lei. Oamenii legii au reușit ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2012, 16:48
(10328 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: Un «motociclist» s-a accidentat mortal

Un tînăr de 25 ani din orașul călărășean Lehliu-Gară și-a pierdut viața într-un grav accident rutier, petrecut pe raza localității ialomițene Sălcioara. Motociclistul nu deținea permis pentru conducerea ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2012, 16:48
(10106 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: 700 kg de miez de nucă, confiscate de polițiști

Acțiunile polițiștilor ialomițeni de combatere a evaziunii fiscale și a transportului ilegal de mărfuri au continuat și în data de 29 mai a.c. La Urziceni, în plasa oamenilor legii a căzut un șofer care ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2012, 16:45
(9269 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi certați cu legea, sancționați de polițiști

S-au îmbătat și, chiar dacă nu aveau permise de conducere, s-au urcat la volan. Sînt faptele a trei șoferi prinși de polițiștii Serviciului Rutier Ialomița pe șoselele din județ. Toți au primit dosare penale ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2012, 16:44
(7469 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița.

29 Mai 2012, 20:16


Fetești: A furat din școală

Poliția Fetești a fost sesizată de către un bărbat, de 43 ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în incinta unei școli din localitate și au sustras un calculator și mai multe bunuri ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2012, 18:53
(8157 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Autorul mai multor furturi din locuințe, reținut

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Jilavele au reușit documentarea activității infracționale a unui bărbat de 41 ani, din comuna Dridu, suspect de săvîrșirea a 15 furturi comise pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2012, 18:50
(6154 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au încercat să ia credit cu adeverințe false

Efective din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează trei persoane, cu vîrste cuprinse între 51 și 26 ani, toți domiciliați în Slobozia, care în calitate de împrumutat, respectiv coplătitori ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2012, 18:49
(5899 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gospodării inundate în cartierul Bora și la Mărculești

În dimineața zilei de marți, 29 mai a.c., în jurul orei 6,45, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru evacuarea apei acumulate în apropierea unui bloc de locuit din cartierul Bora al ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2012, 18:42
(12146 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Doi copii au furat un autoturism de pe stradă și au făcut accident!

Poliția Țăndărei a fost sesizată duminică, 27 mai a.c., prin 112, despre faptul că pe șoseaua București din localitate s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2012, 06:32
(9329 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Agentul Cornel Ciriblan de la Poliția Rutieră, reținut pentru luare de mită

Și polițiștii ajung la închisoare! O știe cel mai bine agentul șef din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, Cornel Ciriblan, care a fost reținut luni, 28 mai a.c., pentru 24 de ore. ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 13:56
(73796 vizualizări - 50 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Un bărbat de 40 ani, din Ciochina, a fost depistat de polițiști la volanul unui autoturism în timp ce emana halenă alcoolică. A fost testat cu aparatul Drager, rezultînd valoarea de 0,43 mg/l alcool pur ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 13:29
(9984 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși în flagrant

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 26/27 mai a.c., în jurul orei 4,00, echipa de siguranță publică din cadrul Poliției Fetești a depistat un bărbat de 40 ani, din localitate, care transporta din incinta ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 13:26
(10382 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Urziceni: Accident cu doi răniți

Duminică, 27 mai a.c., în afara localității Urziceni, în timp ce un tînăr, de 28 ani, din comuna Movilița, conducea un autoturism pe DN2, într-o curbă periculoasă către dreapta, pe fondul imprudenței în ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 13:24
(8147 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Sinești: TIR în TIR

În cursul zilei de vineri, 25 mai a.c., pe DN2, la km 30+684 m , în afara localității Sinești s-a produs un accident de circulație. Astfel, în timp ce un cetățean grec, de 50 ani, conducea un TIR din direcția ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 13:18
(11584 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Vlădeni: Prinși la braconat

Polițiștii Secției Rurale Stelnica au depistat duminică, 27 mai a.c., în jurul orei 00,30, pe raza comuna Vlădeni, trei localnici, cu vîrste cuprinse între 53 și 56 ani, care transportau cu o căruță mai ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 13:12
(11783 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Combaterea evaziunii fiscale, în atenția polițiștilor

În perioada 25-27 mai a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților ce se pot comite în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, precum și pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2012, 13:11
(5831 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...