Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Slobozia: Gara de 6 milioane de euro

Slobozia: Gara de 6 milioane de euro

Gara Slobozia Veche este inclusă într-un megaproiect de renovare menit să-i redea strălucirea pe care n-a avut-o niciodată și importanța pe care a avut-o odinioară. Investiția, în valoare de 6 milioane de euro, va fi asigurată în proporție de 70 la sută din fonduri europene, iar autoritățile locale au eliberat deja autorizația de construcție. Gara cea nouă va avea 307 metri pătrați suprafață desfășurată și, printre altele, și un pasaj subteran care să facă legătura cu peronul 3... Destul pentru a naște o curiozitate legitimă: qui prodest? (cui folosește?)

12 trecute fix în Gara Slobozia Veche
Gara pare părăsită de cum te aventurezi dincolo de linia taximetrelor înșirate în fața ei. La orele prînzului, în plin august, căldura încremenește tot. În fața tarabei de ziare a lui Gică Ureche un polițist fără chipiu studiază cu coada ochiului un Playboy. De cealaltă parte, la umbra unui fast-food dubios și insalubru, vreo cinci etnici, cu maiourile rulate peste burți, sparg sămînță bulgărească. În fața cișmelei publice, altădată celebră, un bărbat între două vîrste răsfoiește tacticos un ziar de scandal. Singura linie care să vede e cea de la peronul 1. Dincolo de ea se întinde o junglă pitică de costrei și mărăcini, din care se ițesc, ici colo, utilaje feroviare abandonate, vagoane jupuite de soare și, hăt spre depou, trei locomotive albastre trase pe linie moartă. Pe peron sînt 4 călători. O fată de liceu care privește plictisită în gol, un cuplu trecut de prima tinerețe care ne privește curios și un bătrîn cu mîna stîngă retezată din încheietură despre care aveam să aflăm că, la el la Malu, lumea îl știe de nea Polonic. Pe tabela de afișaj, una nouă, cea galbenă pe care ne-o amintim de acum 20 de ani a dispărut demult, următorul tren vine peste 2 ore. Numărăm cursele. Cu îngăduință sînt 20 toate. În sala care adăpostește casele de bilete recunoaștem însă aceleași grilaje din copilărie. Singura schimbare e un automat uriaș de cafea care tronează inestetic în dreapta. Și totuși ceva s-a schimbat... Dar ce?

Trei generații de ceferiști
Nicolae Gabriel este șeful stației și unul dintre cei trei șefi ai Gării din Slobozia Veche. Pentru că, probabil, afișăm o figură nătîngă, ne spune o poveste complicată despre marea schismă feroviară din ’98 care a schimbat definitiv fața nevăzută a CFR-ului și a înmulțit de trei ori numărul de șefi. Reținem doar povestea Societății de Administrare a Activelor CFR, moștenitoare a unui milion de vagoane care au dispărut precum celebra flotă a lui Băsescu, imediat după desființarea acesteia. Ne corectează îngăduitor: «Toți avem impresia că s-a furat toată țara! Nu e adevărat! În cazul CFR nu e vorba despre furat... Sau nu numai despre asta! Eu cred că, dacă mîine ar veni cineva care să vrea să facă din CFR ceea ce a fost cîndva, ar reuși. Dar nu vrea! Sau nu mai vine nimeni. Pentru că ceea ce știu eu și voi spune asta cît voi trăi este că CFR-ul are resurse, are oameni capabili și rămîne cea mai ieftină formă de transport... Altfel cum vă explicați faptul că, în Europa, transportul feroviar de călători ia amploare? Ce înseamnă asta? Înseamnă că toți avem o vină. De la călători la naș și de la ultimul angajat și pînă sus, la vîrful ierarhiei!». Convenim că subiectul e prea amplu pentru o gară atît de mică și ne întoarcem la trenuri.
În Gara Slobozia Veche majoritatea acestora sînt trenuri de marfă care trec 1000 de tone marfă pe săptămînă, pentru platformele industriale din jur. Cantitatea reprezintă mai puțin 10 procente din capacitatea reală a stației, dar suficient pentru a justifica existența acesteia. La capitolul călători, situația e mai gravă. Gara Slobozia Veche se poate lăuda cu 150 abonamente de navetă pentru elevi în timpul anului, pensionarii care beneficiază de reduceri și... cei patru călători rătăciți de pe peron: «Glumesc, desigur. Transportul de călători, de cînd am venit eu aici, în 1995, s-a redus cam cu 50 la sută. Poate și mai mult. Dar ceea ce trebuie spus, și nimeni nu o face, e că noi acordăm o maximă importanță siguranței călătorilor. Sigur, asta nu compensează lipsa de confort, vechimea trenurilor, lipsa unui orar mai flexibil.... Dar stiți... Eu sînt a treia generație de ceferiști în familie! Și, în ciuda a tot și a toate, nu mi-a fost niciodată rușine și mă mîndresc că lucrez aici!».

Povestea lui Polonic
Pe peron, cei patru călători s-au înmulțit de vreo 5 ori. Era și timpul, mai e un ceas și vine primul tren. Acum sînt de toate felurile, și mari și mici, și tineri, și bătrîni... Ne întoarcem la nea Polonic, bătrînul care trebuie să coboare la Malu. Îl cheamă Voicu Ion, are 77 ani, și a ales gara pentru reducerea de 50 la sută. A venit dimineață la oraș, cu treabă. Într-o oră a terminat de tîrguit și de atunci așteaptă în gară. A fost primul pe peron, de pe la 9 dimineața. Ne arată mîndru biletul: «Am și de sus, să știți! Că n-a vrut nașu să mă lase să merg cu doi lei. Mi-a mai cerut unu și mi-a tăiat bilet. Biletul pînă la Malu e trei lei patruzeci acum, de cînd cu scumpirea!». Gara din Malu e mai degrabă o haltă. Cît e ziua de lungă, prin ea trec trenuri cît numeri pe degetele unei mîini. Și, uneori, mărfare: «Nu mai e gară, a fost. Acum e tot o mizerie, paragină, jaf, vai de mama ei de stație. Înainte nu le puteai număra, așa de multe și de repede treceau. Dar înainte eram și eu mai tînăr, aveam mîinile întregi»... Și-a pierdut mîna, din închietură, în 1984, la un incendiu.
Și-atunci l-au adus la spital tot cu trenul, dar n-a avut noroc. Două săptămîni nu i-au făcut nimic, nici măcar o injecție: «Apoi degeaba m-au dus la București, că era tîrziu. Mi-aduc aminte ca acuma ce mi-a zis doctorul ăla. Cu mărfarul dacă te aducea, bre, și tot veneai mai repede. Da’ tot am muncit. Eram bine plătiți, aveam unde munci și ne și plimbam cu trenul... Acuma stăm să-l așteptăm! Atîta ne-a mai rămas!».

Fata babei, punguța cu doi bani, capra cu trei iezi.... Prin camera de comandă a Gării Slobozia Veche, în urmă cu 20 de ani, treceau 30-40 de angajați într-un singur schimb. Acum sînt 40 toți, iar de serviciu un singur om. Îl cheamă Mihai Frîncu și îi e dor de vremea cînd camera de trei pe patru care adăpostește luminoschema era plină de colegi și prieteni: «Mi-e dor de anii ăia, că sînt anii tinereții mele. Nu contează că au fost sub Ceaușescu, că ar fi fost sub Stalin... Sînt anii mei pe care nu mi-i mai dă nimeni înapoi! Și-apoi mai sînt și colegii, prietenii... Cînd ne strîngeam toți aici puteai să umpli cu noi o cantină. Acum sînt singur cuc toată noaptea». Mihai Frîncu apreciază că din ’83, cînd a venit la Slobozia ca impiegat de mișcare dispozitor, volumul de muncă a scăzut de peste 3 ori... și continuă să scadă. «Responsabilitățile rămîn încă aceleași și nu am voie să greșesc. Nu contează că trenurile mai au două, trei vagoane, că trec 30 de locomotive sau că sînt două, responsabilitățile rămîn, deși lucrăm cu utilaje vechi de 60-70 de ani!». Trenurile cu un vagon sînt botezate fata babei, cele cu două, punguța cu doi bani, iar locomotivele care trag trei vagoane, mult mai rare, capra cu trei iezi. Mihai Frîncu nu înțelege cum s-a ajuns aici. Știe însă că, dacă vreodată are să meargă afară, în Franța, de exemplu, unde există cel mai avansat sistem feroviar din Europa, primul lucru care are să-l facă va fi să intre într-o gară, să ceară voie la o luminoschemă de-a lor și să vadă el cu ochii lui: «Vreau să știu și eu ce-au ăia și n-avem noi de am ajuns aici. De ce la ei se poate și la noi nu s-a putut?!».

30 August 2011, 14:38 (15672 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Gara Slobozia, trasă pe linie moartă
Gară de 6 milioane euro pentru două trenuri

Comentariile cititorilor:


marcu:
(2 Septembrie 2011, 20:22)
Mai bine poll moll decat dictator. cefereu a fost ingropat de "nasi" care favorizau calatoria clandestina fara incasari in ghisee. dar si de alti baietasi cu interese si cu autobuze..
A Claudiu S:
(31 August 2011, 12:29)
Aceasta gara nu o sa mai fie niciodata cum mi-o amintesc eu din copilarie,aglomerata,zgomotoasa,plina de viata.Toate vacantele le-am petrecut la bunici in satul Fratilesti,com Saveni,plecam din gara Obor sau din gara de nord si automat schimbam in Slobozia,dar de multi ani din cauza lipsei de legaturi intre trenuri,(scoase din cauza ca sunt nerentabile),ne-am orientat catre transportul rutier,cu toate ca imi este dor sa calatoresc cu trenul,sa aud zgomotul metalic inconfundabil facut pe sine.In gara Ograda unde coboram sa ajungem in Fratilesti la bunici,pe zi treceu foarte multe trenuri,(de persoane sau de marfa),pentru multi oameni acele semnale date de locomotiva la sosirea sau plecarea din gara,tineau loc de ceas,(treceu multe trenuri si aveau orar fix).Vremuri de mult apuse si care dupa parerea mea si a multor oameni nu se vor intoarce nici pe jumatate.Salutari din Bucuresti.
....:
(31 August 2011, 04:18)
mai bine gara decat moll

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(3967 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(3986 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(3993 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(3526 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(3710 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(6533 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(3840 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(4106 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(7763 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(7268 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(4490 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11708 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(4462 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(4677 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(3205 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(4955 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(2564 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(1756 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(690 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(5260 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(5151 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(3145 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(5461 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(4721 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(4789 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(3984 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(8495 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(1837 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(10569 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(4253 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...