Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal Liga a III-a, Viitorul Axintele-Unirea Slobozia 0-3

Galben-albaștri, din nou în frunte

Unirea Slobozia a pornit sezonul glonț, cu un nou gînd de promovare. Privind rezultatele de pînă acum, putem concluziona că numirea ca antrenor principal a lui Ion Ionescu, contestată de multă lume, este una de bun augur. Echipa arată bine, avem dublaj pe posturi, iar banca de rezerve se ridică deseori la nivelul titularilor.

«Manole» una caldă, alta rece
«Am întîlnit poate cea mai puternică echipă din serie. Eu am văzut la lucru aproape toate combatantele și pot să afirm că Slobozia se ridică, în acest moment, și peste Afumați, și peste orice altă formație» a fost concluzia îmbucurătoare pentru noi a antrenorului Ion Nica, de la Viitorul Axintele, la finele partidei cu Unirea Slobozia. Și, într-adevăr sîmbătă, 3 septembrie, pe cocheta arenă din Axintele, Unirea a bifat a treia victorie din tot atîtea posibile în acest campionat. Și a făcut-o într-un mod categoric, impunîndu-se chiar din startul jocului. Revenit după aventura pasageră de la Bistrița, fundașul Gabriel Lazăr a scăpat din marcajul lui Velu și l-a învins pe Sava cînd era doar minutul 2. La cîteva minute însă, același «Manole» a meșterit o intrare de roșu la Ogodbo și a lăsat echipa în 10 oameni. Jocul însă a curs tot spre poarta gazdelor, iar în minutul 22 Unirea a beneficiat de o lovitură de la 11 metri transformată fără probleme de Viorel Gheorghe. «Deciziile arbitrului au fost corecte de la un capat la altul!» e de părere Ion Nica, omul care la 2-0 pentru slobozeni nu a mai reușit să găsească modalitatea de a reintra în joc. A găsit însă drumul spre gol același Viorel Gheorghe (’59), omul pentru care, din fericire, pofta de a marca pare să nu aibă sfîrșit...

Unirea lider, Axintele lanternă
Victorie cu 3-0 pentru băieții lui Ion Ionescu și cifre impresionante: 10 goluri marcate în 3 etape și doar unul primit. Unirea s-a înscăunat lider cu 9 puncte, la fel ca echipa din Afumați. Din păcate pentru forma manifestată de slobozeni, etapa viitoare programată vineri, 9 septembrie, va fi una de pauză, deoarece adversara Phoenix Ulmu s-a retras din Campionatul Ligii a III-a. «Am stabilit o întîlnire cu ABC Stoicescu, echipă care la rîndul ei are pauză în seria I. Mai rămîn de pus la punct cîteva detalii...» a declarat profesorul Ion Ionescu. În ceea ce-i privește pe cei de la Viitorul Axintele aceștia nu au bifat niciun punct și, din păcate, nici bucuria golului în Liga a III-a nu le este cunoscută. Poate vor sparge gheața în etapa a IV-a cînd se vor deplasa la Baia pentru jocul cu Eolica. Pînă atunci sînt nevoiți să aștepte pe locul 15, practic ultimul din serie.

Viitorul Axintele: Sava-Vasile, Ionel, Oprișan, Păun-Radu (Vintilă), Grecea (Munteanu), Ștefan, Cană (Toader) -Velu (Pascale), Ogodbo

Unirea Slobozia: Dobre-Stan, Lazăr, Bozean, Roșu-Macare, C. Toma (Cristea), Drăguț (V. Toma), Ivașcă (Tudor)-V. Gheorghe, Stanciu (Judeanu)

7 Septembrie 2011, 19:20 (17194 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Cronica unui eșec anunțat pe final
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Ion Ion:
(13 Septembrie 2011, 22:27)
Pacat ca nu comenteaza nimeni evolutia echipei din Axintele , poate eu gresesc chiar daca urmaresc acest sport din 1979 , la nivel de echipa nationala.
ion Ion:
(8 Septembrie 2011, 08:27)
Nu stiu cum si-a at cu parerea antrenorul de la Axintele, cind el nu are nicio traba cu formarea si asezarea unei echipe de fotbal, El este un " dresor" ii alearga pe jucatori la antrenamente de parca s-ar prgatii pentru proba de 10 000 m, acesta este motivul pentru care sunt pe ultimul loc si nu au dat un gol. Pacat de patronii echipei care sunt doi frati inimosi cu respect fata de echipa si suporteri. SCHIMBATI ANTRENORUL( DRESORUL)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
408 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Geci confiscate la Fetești

La finele săptămînii precedente, vineri, 8 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității o persoană ce vindea pe stradă două geci din blană sintetică, fără respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:39
(11943 vizualizări - 1 comentariu)


Controale APIA în teren

Controale APIA în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reafirmă obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) de către fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2010, 12:34
(15819 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu a convocat directorii de descentralizate

De la începutul săptămînii, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a organizat întîlniri cu reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate de la nivel local. Principalele teme abordate au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:35
(11223 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu fals, anunțat telefonic

Pompierii slobozeni au fost alertați, joi, 7 ianuarie a.c., asupra producerii unui incendiu la o locuință din cartierul Bora. Deplasîndu-se la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:34
(12384 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:33
(11254 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15165 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10639 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13430 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(14929 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(10003 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(14363 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(14178 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(12121 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11383 vizualizări - 0 comentarii)


Au plecat la Revelion și bunicul le-a dat dispărute

În prima zi a anului 2010, în jurul orelor 10,15, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată asupra unor dispariții. Un bătrîn, de 73 ani, le-a spus polițiștilor că nepoatele sale, în vîrstă de 14, respectiv ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:37
(13162 vizualizări - 2 comentarii)


Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

În pofida activităților cu caracter preventiv desfășurate de polițiști, pe arterele județului, în perioada 30 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, s-au produs nouă accidente rutiere, evenimente în urma cărora ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:27
(12323 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, identificați

În noaptea de 29/30 decembrie 2009, o echipă de polițiști din Fetești l-a depistat pe raza municipiului pe un tînăr, de 21 ani, din comuna Bordușani. Asupra acestuia, cu ocazia controlului efectuat, au ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:01
(12083 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în discotecile rurale

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Grivița și Miloșești, au acționat pe raza celor două comune. În acțiunile întreprinse, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:53
(15599 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:41
(15023 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tînăr în vîrstă de 23 ani, din Slobozia, acesta fiind depistat la volanul unui autoturism în prima zi de Crăciun deși nu poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13210 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat din autoturisme

În noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 23,40, doi bărbați au fost surprinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să sustragă doi acumulatori ai unui autocamion. Autovehiculul era ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13109 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători Fericite!

Sărbători Fericite!

Redacția Independent vă dorește un Crăciun liniștit, alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 21:00
(13001 vizualizări - 0 comentarii)


Eleve, victime ale traficului de minori

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 18:01
(11980 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți implicați în accident

Doi conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident rutier. De reținut că unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere. Așadar, miercuri, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 17:12
(14347 vizualizări - 0 comentarii)


S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(14907 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12442 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11870 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11115 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14212 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13687 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...