Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Prima zi de școală în Ialomița

A început anul de învățămînt 2011-2012

Prima zi de școală în Ialomița

Luni, 12 septembrie, circa 45 de mii de elevi și preșcolari din județul Ialomița s-au prezentat la cursuri. Mai puțin pretențioase decît în anii precedenți, festivitățile de deschidere au respectat ordinul ministrului Educației, Daniel Funeriu, care a cerut ca în fiecare unitate școlară din România să fie intonat imnul de stat. Conform declarațiilor oficiale ale reprezentanților Ministerului, anul acesta procesul de învățămînt va urmări trei priorități: reducerea absenteismului școlar, testarea periodică a elevilor și orientarea acestora către lectură. Noul an școlar aduce o serie de modificări, de la structura vacanțelor, pînă la modul de evaluare a elevilor. Cursurile primului semestru au început cu trei zile mai devreme și se vor încheia pe 23 decembrie. În perioada 22-30 octombrie, clasele din învățămîntul primar și grupele din învățămîntul preșcolar sînt în vacanță. Vacanța de iarnă este programată între 24 decembrie și 15 ianuarie 2012. Revenind la Ialomița, oficialii județeni susțin că noul an școlar a început în condiții mai bune decît cel precedent. În ciuda declarațiilor oficiale, la nivelul celor 200 de unități școlare din județ vor continua să profeseze în acest an școlar circa 300 de pensionari și profesori suplinitori, fapt care confirmă deficitul de cadre didactice calificate din sistemul de învățămînt ialomițean.

Nimic nou în școlile ialomițene: Învățămînt după foaia de parcurs a Ministerului
În Ialomița, noul an școlar nu aduce nimic nou. Potrivit declarațiilor anterioare ale oficialilor instituției, cei 45 de mii de elevi estimați pentru acest an școlar vor intra în 200 de unități școlare funcționale, cei aproximativ 300 de suplinitori și pensionari încadrați în lunile august-septembrie vor compensa deficitul de 10 la sută pe care responsabilii Inspectoratului admit că îl au, iar prioritățile educaționale stabilite de Minister pentru acest an garantează un învățămînt sănătos și de calitate.
Și totuși se învîrte. O noutate totuși există! Noua foaie de parcurs a Ministerului Educației, un document cu caracter intern care a fost transmis și prelucrat la nivelul tuturor unităților școlare din Ialomița, aduce în atenția cadrelor didactice o serie de priorități al căror scop declarat este îmbunătățirea procesului de învățămînt. Prima dintre acestea o reprezintă monitorizarea absenteismului. La nivelul județului Ialomița, numărul oficial al absențelor în cursul anului școlar 2010-2011 depășește 1 milion. Potrivit oficialilor instituției, pentru reducerea acestei cifre fiecare unitate școlară are obligația de a monitoriza lunar numărul absențelor și, în funcție de numărul lor, să adopte măsuri care să conducă la reducerea și chiar eradicarea fenomenului. De asemenea, la nivelul Inspectoratului Școlar se va adopta un set comun de măsuri în acest scop, dar pînă la acest moment nu există informații concrete în această privință. O altă prioritate declarată a anului școlar 2011-2012 este evaluarea cu scop de orientare și optimizare a învățării. Practic, măsura constă în elaborarea și susținerea unor teste predictive care să permită cadrelor didactice din fiecare unitate de învățămînt, dar și reponsabililor Inspectoratului, să stabilească nivelul actual de pregătire al elevilor. Structura acestor teste a fost deja stabilită de către Minister, iar prima diagnoză va fi realizată la două săptămîni de la debutul anului școlar. Cea de-a treia măsură, și poate cea mai importantă dintre măsurile stabilite în foaia de parcurs a Ministerului, este cea legată de îmbunătățirea competențelor de lectură. Necesitatea stabilirii unei astfel de priorități s-a impus în contextul în care, de-a lungul timpului, s-a confirmat faptul că incidența analfabetismului funcțional în rîndurile elevilor și absolvenților de liceu a crescut dramatic. Evident, responsabilii Inspectoratului Școlar Ialomița, resping această interpretare. Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvînt al instituției, Simona Grigoraș, cea de-a treia măsura are caracter preventiv: «Inspectoratul nu recunoaște că are analfabeți funcțional. S-a constatat o deficiență în ceea ce privește lectura elevilor. Se citește din ce în ce mai puțin. Evident, analfabetismul funcțional există. Ceea ce urmărim noi este o dezvoltare a competențelor de lectură, despre faptul că momentul de lectură și momentul ortografic devin obligatorii în fiecare lecție, despre dezvoltarea competențelor de lectură, de la lectura paralelă pînă la lectura critică». Foaia de parcurs a Ministerului precizează însă negru pe alb că «rezultatele evaluarilor internaționale, cît și a celor naționale, impun intervenția imediată și unitară pentru ameliorarea performanțelor elevilor în domeniul lecturii, lectură înțeleasă atît în dimensiunea sa tradițională, cît și ca alfabetizare în înțelegerea textului».

Prima zi de școală, la «simultan»
În vreme ce oficialii județului s-au înghesuit să inaugureze prima zi de școală la unități de învățămînt cu tradiție și rezultate pe măsură, mii și mii de elevi din mediul rural au început anul școlar în aceleași clase mici și aceleași școli modeste în care au învățat părinții lor și în care vor învăța, probabil, și copiii celor care luni, 12 septembrie 2011, au pășit pentru prima dată pragul clasei I. Este și cazul Școlii din Ciulnița, o școală pentru 5 sate și 220 de elevi, unde de 18 de ani clasa I se face la «simultan»...
De la școală la școală. Școala «Sfîntul Andrei» din Slobozia are tradiție, dotări de top, elevi și părinți pe măsură. De aceea, în prima zi de școală, directorul Gabriel Ioniță s-a prezentat senin în fața părinților și le-a dorit sănătate și putere de muncă pentru un nou an școlar pe care și-l dorește mai bun în rezultate decît cel de precedent. Liceul de Artă din Slobozia nu este tocmai favoritul autorităților locale. Slab politizat și prea elitist, el a beneficiat la debutul anului școlar doar de prezența viceprimarului Alexandru Stoica. Vădit impresionat de lungul șir de rezultate școlare care confirmă renumele Liceului, acesta a transmis, copleșit, doar asigurări că primarul Gabi Ionașcu este aproape de elevi și de profesorii care doresc acest lucru. La Școala din Ciulnița, într-o curte modestă, umbrită de sălcii, gloria și mărirea n-au căutare. Iar doamna Florica Ciobotaru, directorul școlii, are o singură mulțumire: «Toată lumea e calificată! 20 de oameni cu experiență și vechime! Am avut probleme la chimie, engleză și educație tehnologică... Dar am umblat din școală în școală și mi-am găsit oameni care să predea carte, nu să piardă timpul. Lucrez de 34 de ani în școala asta și nu ni s-a întîmplat în niciun an să nu dăm elevi liceelor din oraș!». De cît de puțin e nevoie pentru a fi fericit și încrezător într-n an școlar mai bun...
Clasa I, la «simultan». Anul acesta, la Școala din Ciulnița au fost înscriși în clasa I opt elevi: Violeta Badea, pe care o mai cheamă și Andreea și Marcela, Alin Bunică, un băiețel subțire și vorbăreț, Ionuț Ilie, mai cuminte decît o fată mare, Alin Stanciu, un flăcău cu ochi iscoditori, Marius Ivan, graseiat, peltic și introvertit, Marian Stoica, care a împlinit 7 ani și are cravată roșie, Alexandra Borcea, fata cu cel mai frumos breton de pe pămînt și George Manea, ultimul, dar nu cel din din urmă. Vor face clasa I cu elevii de clasa a III-a. Nu știu ce-i așteaptă și sînt păziți de mame precum puii de găină scoși din găoace... Știe însă ce se va întîmpla doamna învățătoare Constanța Iosif. Predă la Școala din Ciulnița de 26 de ani. Anul trecut a avut 11 elevi în clasa I, anul acesta numai 8, iar numărul lor continuă să scadă. E nemulțumită pentru că de la opincă pînă la vlădica ministrului Funeriu toată lumea spune că există diferențe între învățămîntul rural și cel din mediul urban. «De ce spune asta? Cine îi dă dreptul?! De aici au plecat copiii la oraș și apoi le-a părut rău... Pentru că la oraș, știm cu toții, mai suplinesc și părinții... Dar la țară, efortul de a ghida elevul este al învățătorului. E greu, dar niciodată n-am să spun că nu e bine. E greu pentru că niciodată nu poți intra la clasă nepregătit. Ai nevoie de fișe pentru ambele clase, pentru toate orele, pentru copiii care învață mai bine. Și este bine pentru că elevii își văd de carte și au rezultate!» spune doamna Iosif. Iosif Constanța este un veteran al claselor de «simultan». Dar nu este singura. Își amintește că, din cei 26 de ani de învățămînt, doar în primii opt nu a predat la clase «simultane». Și, după atîția ani de efort permanent, e mîndră de experiența acumulată și convinsă că nimeni nu trebuie să se teamă de această soluție școlară... În Ialomița sînt zeci de clase comasate, unde elevii învață la «simultan». Iar tendința de creștere a acestor clase este evidentă...

Vechi, dar bune...
Pentru că la nivelul Inspectoratului Școlar Ialomița nu există date statistice certe legate de evoluția multianuală a absenteismului (potrivit oficialilor instituției, în viitorul apropiat va fi finalizat și făcut public un document anual intitulat «Starea învățămîntului ialomițean») și nici o preocupare manifestată pentru analiza statistică a datelor școlare, vă oferim o serie de informații mai vechi, publicate de Independent în urmă cu 6 luni. Precizăm că, la acel moment, au existat cadre didactice care și-au asumat veridicitatea informațiilor prezentate, iar Inspectoratul Școlar Ialomița a confirmat cifrele vehiculate de noi. În Ialomița, în primul semestru al anului școlar 2010-2011 au fost înregistrate aproximativ 700 de mii de absențe. Un studiu privind educația în statele membre, publicat de Comisia Europeană, arată că în România, în 2006 față de 2000, procentul de elevi în vîrstă de 15 ani care sînt analfabeți funcțional a crescut de la 41,3% la 53,5%. Potrivit statisticilor Inspectoratului Școlar Ialomița, în aceeași perioadă 156 de elevi au fost exmatriculați din cauza absenteismului. Alți 5257 de elevi s-au ales cu notele scăzute la purtare, 726 avînd note mai mici de 7. Procentul de analfabeți funcțional plasează România pe ultimul loc dintre țările europene la știința de carte. Înaintea României se află Bulgaria, cu o proporție de 51,1% de tineri care nu înțeleg ceea ce citesc. Un număr de 764 de elevi au înregistrat în primul semestru al anului școlar în curs «abateri disciplinare grave» de la regulamentul școlar. Sub această sintagmă se ascunde violența împotriva profesorilor, violența între elevi, tulburarea liniștii publice sau furtul... Inspectoratul Școlar Ialomița a ignorat însă toate aceste semnale și nu a fost capabil să ofere un set de măsuri care să faciliteze o diminuare a acestor fenomene ce capătă proporții îngrijorătoare...

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat, în Ialomița: Dezastrul de după dezastru
Pentru că nu putem începe un nou an școlar fără a aminti de rezultatele ultimului, revenim încă o dată cu rezultatele celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat. De astă dată însă vă oferim cifre care să permită o observare comparativă a rezultatelor. După cum se știe deja, rezultatele finale ale primei sesiuni a examenului de Bacalaureat în Ialomița au confirmat un procent de promovabilitate de numai 41,09 procente din totalul celor peste 2600 de elevi înscriși. Rezultatul vine după un val de aproape 1000 de contestații, Ialomița situîndu-se printre județele care au excelat la acest capitol. La cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, finalizată pe 7 septembrie, procentul a fost de două ori mai mic. Potrivit datelor oficiale, din cei aproape 1700 de elevi înscriși, au promovat mai puțin de 300, respectiv un procent de 21,08. Majoritatea celor care au promovat la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului (258 de elevi) au avut note cuprinse între 6 și 6,99, doar 3 elevi obținînd note situate între 8 și 9. Inutil să precizăm că oficialii Inspectoratului s-au abținut să comenteze rezultatele acestei ultime sesiuni, iar inspectorul general Ilie Stavăr, preocupat de probleme fundamentale ale «politicii» învățămîntului, a trecut peste ele ca Vodă prin loboda moșiei.

13 Septembrie 2011, 18:34 (19139 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


cosmin:
(15 Septembrie 2011, 18:45)
foarte tare :* :))

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
305 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1112 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(1971 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(2843 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(3872 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3067 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2501 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2408 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1228 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(2881 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(599 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3383 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3517 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4430 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(5259 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(9710 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3367 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(1851 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(2713 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(8291 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(18764 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(6093 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(2753 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2545 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(3850 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(9311 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(4938 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(23659 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(15573 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...